Aşa cum se ştie, în fostele ţări socialiste concurenţa a fost negată, considerându-se ca fiind caracteristică numai modului de producţie capitalist. Concurenţa era înlocuită cu „întrecerea socialistă”. Insă negarea luptei de concurenţă s-a răsfrânt negativ asupra acestor ţări, atât în relaţiile interne dintre unităţile economice, cât şi în relaţiile economice externe.
în condiţiile economiei de piaţă acţionează legea concurenţei, cerinţele căreia se extind asupra tuturor pieţelor, inclusiv asupra pieţei forţei de muncă.
Concurenţa pe piaţa forţei de muncă este dată de relaţiile dintre unităţile economice şi social-culturale în calitate de ofertanţi şi utilizatori ai resurselor de muncă, pe de-o parte, şi dintre acestea şi posesorii forţei de muncă care activează sau pot activa în cadrul lor, pe de altă parte, în scopul obţinerii de avantaje cât mai favorabile.
Ca şi pe alte pieţe, concurenţa pe piaţa forţei de muncă constituie o luptă în procesul căreia se manifestă interesele economice ale fiecărui participant şi în care vor fi învinşi cei ce ignoră sau nu cunosc cerinţele legii luptei de concurenţă.
Concurenţa pe piaţa forţei de muncă se manifestă în mai multe forme ce decurg atât din particularităţile acestei pieţe, cât şi din condiţiile concret istorice ale fiecărei etape şi ale fiecărei ţări.
Factorii şi condiţiile care determină conturarea mai multor forme de concurenţă, în principal, sunt:
- numărul şi puterea economică a utilizatorilor şi ofertanţilor de forţă de muncă;
- gradul de diferenţiere a ofertei (vârstă, pregătire profesională ş.a.) care urmează să acopere o anumită dimensiune şi structură a cererii de forţă de muncă;
- gradul de transparenţă a acestei pieţe care presupune ca toţi ofertanţii şi toţi angajatorii să cunoască în orice moment şi perfect cererea şi oferta de forţă de muncă atât dimensional, cât şi ca structură
! şi calitate;
- situaţia raportului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă;
- complexitatea şi modul de funcţionare a relaţiilor pe piaţa forţei de muncă de care depinde şi gradul de solicitare a forţei de muncă în ţara de origine sau alte ţări;
- gradul de mobilitate a forţei de muncă, ceea ce presupune ca toţi utilizatorii să poată găsi în orice moment necesarul de forţă de muncă.
în funcţie de obiectul mecanismului concurenţial al pieţei forţei de muncă – raportul dintre cererea şi oferta de forţă de munca – pot avea loc următoarele forme de concurenţă:
- concurenţa dintre unităţile economice şi social-culturale în calitate de angajatori şi posesorii de forţă de muncă ca ofertanţi, fiecare parte concurentă urmărind obţinerea unor rezultate cât mai bune;
- concurenţa dintre administraţia unităţii economice şi personalul care activează în cadrul acestei unităţi pentru ameliorarea condiţiilor de muncă;
- concurenţa dintre personalul angajat pentru obţinerea unor facilităţi personale sau cel care urmează să se angajeze.
Teoria şi practica economică cunosc trei tipuri de concurenţă pe piaţa forţei de muncă: concurenţa perfectă sau pură; concurenţa de monopol şi concurenţa monopsonică.
Concurenţa perfectă sau pură se caracterizează prin existenţa unui număr mare atât de ofertanţi, cât şi de angajatori de forţă de muncă.
Concurenţa de monopol se manifestă, de regulă, prin acţiuni şi indici cu privire la ridicarea salariului peste cel care domină piaţa cu concurenţă perfectă.
Concurenţa monopsonică este prezentă atunci, când pe piaţa forţei de muncă există numai un singur cumpărător al forţei de muncă. Ca atare, un asemenea tip de concurenţă apare într-o localitate unde o singură întreprindere domină viaţa economică, având cel mai mare număr de angajaţi. în acest caz, forţa de muncă nu mai are posibilitatea de a opta pentru alte activităţi din localitatea respectivă din cauza numărului foarte limitat de locuri de muncă. Ca urmare, ea se angajează la întreprinderea existentă cu rol de monopson şi, evident, la un salariu stabilit de aceasta.
Se cere de menţionat că efectele generate de concurenţa pe piaţa forţei de muncă sunt multiple şi contradictorii, unele sunt pozitive, în timp ce altele sunt negative.
Printre cele pozitive vom sublinia:
- stimularea ridicării nivelului de pregătire a populaţiei în strânsă legătură cu cerinţele progresului tehnico-ştiinţific contemporan, astfel încât orice persoană aptă şi în vârstă de muncă să se poată angaja într-o activitate corespunzătoare;
- cointeresarea angajatorilor în adoptarea strategiilor adecvate pentru folosirea raţională şi eficientă a resurselor de muncă;
- determinarea mărimii salariului în raport cu rezultatele activităţii economice efectuate.
Rezultă deci că concurenţa de pe piaţa forţei de muncă determină atât salariaţii, cât şi pe întreprinzători să acţioneze în aceleaşi direcţii principale cu privire la angajarea, utilizarea şi salarizarea forţei de muncă.
