Concurenţa şi rolul ei în economia de piaţă

Conceptul de concurentă

„n procesul desfăşurării activităţii economice, între agenţii economici se >tabileşte un număr infinit de relaţii.

Care este caracterul acestora?

Evident, între ei există şi relaţii de prietenie şi cooperare, de ajutor reciproc şi bună înţelegere. Predomină însă relaţiile de rivalitate, de în-„recere, de concurenţă permanentă şi generală între toţi participanţii la activitatea economică. Mai mult. Concurenţa constituie unul din ele-mentele-cheie ale mecanismului pieţei, numită chiar „sufletul” acestui mecanism, fiindcă anume prin concurenţă este pus în mişcare tot sis-:emul de legături economice între agenţii economici. Concurenţa reprezintă un tip, un model deosebit de comportament al agenţilor economici. Fiind o competiţie, o luptă, o întrecere între participanţii la procesul de producţie, ea îi împarte pe aceştia în învingători şi învinşi, im-runîndu-i pe toţi să lupte pentru a obţine acces la cele mai avantajoase ndiţii de producere şi desfacere a mărfurilor, în acest sens, concuren-i este motorul dezvoltării economice, motorul progresului.

Concurenţa este, astfel, o rivalitate, o lupta, o confruntare permanentă dintre agenţii economici pentru atragerea de partea lor a clienţilor şi obţinerea, pe această cale, a unui pto-fit cit mai mare posibil.

întrucît concurenţa este însoţită de mari riscuri, marea majori: -te a agenţilor economici nu o prea agreează, încercînd în fel şi chip • -o evite.

Impactul concurentei asupra dezvoltării economice

Fiind un fenomen complex, concurenţa exercită asupra dezvoltării economice atît o influenţă pozitivă, cît şi una negativă, efectele pozitive te tuşi depăşindu-le cu mult pe cele negative.

în această ordine de idei, profesorul american S. Z. Miller afirma „Piaţa este un teren fertil pentru înflorirea a mii şi mii de flori, dar ş; pentru apariţia multor buruieni”⁷.

Care sînt efectele pozitive ale concurenţei? Să le enumerăm pe cele mai importante:

• Concurenţa oferă tuturor agenţilor economici şanse egale în des făşurarea activităţii economice şi obţinerea celui mai mare profi: posibil. Ea contribuie la creşterea volumului şi la îmbunătăţirea calităţii bunurilor produse.
• Concurenţa stimulează promovarea şi introducerea în producţie a ultimelor realizări ale ştiinţei şi tehnicii, perfecţionarea în permanenţă a tehnicii şi tehnologiilor folosite, a formelor de organizare a activităţii economice. Aflaţi în competiţie permanentă, agenţi: economici sînt stimulaţi să inoveze, devin creativi, îşi dezvoltă spiritul de economisire.
• Favorizează reducerea costului de producţie şi a preţurilor de vîn-zare.
• Stimulează inventarea noilor produse şi ridicarea în permanenţa a calităţii acestora.
• Prin diferenţierea agenţilor economici, concurenţa îi avantajează pe cei mai instruiţi şi abili dintre ei, pe cei care produc mai bine şi mai ieftin.
• Contribuind la creşterea eficienţei producţiei, concurenţa asigura progresul individual şi general.
• Concurenţa generează conflicte şi ciocniri de interese, care se m:-nifestă adeseori prin înlăturarea fizică a concurenţilor, prin şantaje, omoruri etc.
• Provoacă risipirea resurselor prin distrugerea bunurilor materiale ale concurenţilor. Adeseori firmele concurente sînt aruncate ît aer, incendiate, distruse, discreditate etc.
• în unele cazuri, reducerea costurilor se face prin folosirea unc: produse dăunătoare sănătăţii, prin poluarea mediului ambian:

_v fapt ce-i defavorizează pe consumatori.

Instrumentele luptei de concurentă

Instrumentele (sau metodele) luptei de concurenţă au evoluat în timp fiind diferite nu numai de la o perioadă la alta, ci şi de la o ţară la alta, de la o piaţă la alta.

De exemplu, pînă pe la mijlocul secolului XX predomina concurenţa prin preţ; totodată, de cele mai multe ori, ţinta atacurilor concurenţilor era persoana întreprinzătorului, care întrunea şi calitatea de proprietar, şi funcţia de manager. O dată cu trecerea de la întreprinzătorul individual la întreprinzătorul colectiv, ţinta principală a atacurilor concurenţilor devine deja întreprinderea ca atare, printre metodele luptei de concurenţă o amploare deosebită căpătînd concurenţa prin produs.

Instrumentele luptei de concurenţă pot fi atît economice, cît şi ex-traeconomice. în funcţie de instrumentele folosite, de respectarea legislaţiei şi a normelor morale, concurenţa poate fi: a) loială; b) neloială.

Concurenţa loială sau corecta se desfăşoară într-un cadru legal, deschis, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi în acord cu normele morale acceptate de societate.

Concurenţa loială permite accesul liber la piaţă al tuturor agenţilor economici, în cazul concurenţei loiale, sînt folosite în principal astfel de instrumente economice precum: reducerea costurilor, ridicarea calităţii produselor, reducerea preţurilor de vînzare pe piaţă, diversificarea şi reînnoirea sortimentului prin lansarea pe piaţă a unor produse noi, acordarea unor facilităţi cumpărătorilor, publicitatea.

Concurenţa neloială sau incorectă există atunci and se încalcă legislaţia în vigoare sau normele morale ale societăţii.

Concurenţa neloială, considerată nelegală, se caracterizează, în general, prin folosirea unor instrumente extraeconomice, cum ar fi: înlă-:urarea fizică a concurentului; şantajul şi mita; obţinerea pe căi ilegale a unor privilegii, a unor condiţii excepţionale de desfăşurare a activităţii economice, ceea ce se mai numeşte „traficul de influenţă”; spionajul economic; obţinerea de informaţii confidenţiale privind activitatea concurenţilor; evaziunea fiscală; discreditarea persoanei întreprinzătorului concurent sau a produselor oferite de întreprindere acestuia.

întrucît un tip sau altul de concurenţă se manifestă pe o anumită r iată, de obicei sînt utilizate noţiunile de „piaţă cu concurenţă loială” : „piaţă cu concurenţă neloială”.

Sintetizînd cele expuse mai sus, vom preciza că, în funcţie de prin-: .palele instrumente folosite, concurenţa se poate realiza:

1. prin preţ;
2. prin produs;
3. prin calitate;
4. prin forme de vînzare şi serviciile prestate după vînzare.
5. Tipuri de pieţe concurentiale. Protejarea concurentei

Existenţa mai multor tipuri de concurenţă este condiţionată de un

: întreg de factori, cum ar fi: numărul şi puterea economică a vînză-

: rilor şi cumpărătorilor participanţi la schimb; gradul de mobilitate al

-::orilor de producţie şi de transparenţă al pieţei; dinamismul sau ri-

r.iitatea preţurilor; nivelul general de dezvoltare a ţării, precum şi de

-_ncţionalitate a pieţei; presiunea exercitată de agenţii economici asu-

T”i cererii şi ofertei etc. în funcţie de factorii enumeraţi mai sus, există

_â tipuri de concurenţă, şi anume:

1. concurenţa perfectă (pură);
2. concurenţa imperfectă.

în funcţie de forma concurenţei, se disting două tipuri de pieţe con-•renţiale:

• Piaţa cu concurenţă perfectă;
• Piaţa cu concurenţă imperfectă.

Piaţa cu concurenţă imperfectă, care corespunde cel mai rr. realităţilor economice, se prezintă sub următoarele forme: moner listică, de oligopol, de oligopson, de monopol absolut, de monops Caracteristicile principale ale acestor forme de piaţă sînt schiţate l Tabelul 8.1.

Tabelul 8.1. Tipuri de pieţe şi de concurenţă

    

	^\^       Criterii de dife-^x,         rentiere Tipuri de pieţe ^\ şi de concurenţă     _\,	Nr.de cumpărători	Nr.de vînzători	Accesul la piaţă	Natura produse :
1.	Concurenţă perfectă	Foarte mulţi	Foarte mulţi	Nelimitat	Omogere
	Concurenţă monopo-listică	Mulţi	Mulţi	Nelimitat	Eterogene
	Oligopol	Mulţi	Puţini	Limitat pentru ofertanţi	Nediferer-ţiate sau diferenţiate
2.	Oligopson	Puţini	Foarte mulţi	Limitat pentru cumpărători	Nediferenţiate sau diferenţiate
	Monopol absolut	Foarte mulţi	Unul	Restrîns sau complet blocat pentru ofertanţi	Unicate
	Monopson	Unul	Foarte mulţi	Restrîns sau complet blocat pentru cumpărători	Omogene

Concurenţa perfectă

Concurenţa perfectă, denumită şi „pură”, există pe o piaţă care reuneşte simultan următoarele cinci trăsături:

• Atomicitatea pieţei sau atomicitatea participanţilor la actul de vîn-zare-cumpărare. Această condiţie presupune existenţa unui număr mare de vînzători şi cumpărători pe piaţă, astfel încît nici unul din ei, în mod individual, nu dispune de puterea de a exercita o oarecare influenţă asupra preţului.
• Omogenitatea bunurilor. Această condiţie presupune faptul că întreprinderile livrează produse pe care cumpărătorii le consideră relativ identice, standardizate şi substituibile, în acest caz, cumpărătorul nu este motivat să prefere acelaşi produs de la un alt vînzător. (De exemplu, o anumită marcă de automobil ar trebui să aibă exact aceeaşi calitate, indiferent de întreprinderea care o produce.)
• Libera intrare pe piaţă sau fluiditatea pieţei, care presupune că piaţa este liberă şi oricine poate să intre şi să iasă de pe ea fără nici un fel de restricţii, fie aceştia cumpărători sau producători.

« Mobilitatea factorilor de producţie, prin care se înţelege posibilitatea acestora de a se deplasa liber şi în orice moment de pe piaţa unui produs pe piaţa altuia, iar producătorii pot găsi liber şi nelimitat capital şi forţă de muncă pentru a efectua această trecere.

• • Transparenţa pieţei, care presupune că atît producătorii, cît şi consumatorii dispun de toată informaţia cu privire la cerere, ofertăşi preţuri. Numai în asemenea caz cumpărătorul poate obţine celmai bun produs la cel mai bun preţ.

Piaţa cu o concurenţă perfectă are o sumedenie de priorităţi faţă de alte pieţe. De exemplu, ea asigură în permanenţă o reducere a preţurilor şi o sporire a calităţii produselor, în mare măsură, anume din aceste considerente pieţele cu concurenţă perfectă sînt pretutindeni în lume apărate de către stat. însă, în pofida acestui fapt, în realitate domină concurenţa imperfectă. Concurenţa perfectă este doar un model teoretic, întîlnit, de regulă, doar în manualele universitare.

 

Concurenta imperfecta

Modelul concurenţei perfecte, deşi se pare că ar asigura cea mai bună runcţionare a economiei de piaţă, rămîne a fi un model teoretic, în via-:a reală însă domină concurenţa imperfectă (sau, mai exact, piaţa cu concurenţă imperfectă). Ea există atunci cînd activităţii antreprenoria-

le îi sînt impuse anumite limite şi restricţii, cînd lipseşte cel puţin um din trăsăturile concurenţei perfecte.

Astfel, pentru concurenţa imperfectă este caracteristică existent^ unui număr mai redus de firme, fapt care permite unui întreprinzător sau unui grup de întreprinzători să influenţeze cererea, oferta şi nivelu preţurilor şi să obţină un profit mai mare.

Cele mai răspîndite situaţii de concurenţă imperfectă sînt: a) monopolul; b) concurenţa oligopolistică; c) concurenţa monopolistică.

Monopolul este o situaţie de concurenţă imperfectă, ce se distinge prin existenţa unui singur producător, care domină piaţa, impunînc unui număr mare de cumpărători nu numai preţul şi calitatea, ci şi cantitatea de produse.

Monopolul elimină orice concurenţă. Mai mult, monopolul este considerat principalul inamic al concurenţei.

în unele condiţii, un singur producător întîlneşte pe piaţă un singur consumator. O asemenea piaţă presupune atît existenţa unui monopo. (un singur vînzător), cît şi a unui monopson (un singur cumpărător). Această situaţie, numită şi monopol bilateral, se întîlneşte, de obicei, în domeniul producerii armamentului, cînd un singur producător (o firmă privată, de exemplu) are în faţă statul în calitate de unic cumpărător. Monopolul bilateral se întîlneşte şi pe piaţa muncii, atunci cînd un singur sindicat se confruntă cu un singur patron.

Cum am menţionat mai sus, piaţa cu o concurenţă pură şi perfectă este astăzi o excepţie. Pe de altă parte, monopolul, datorită efortului statului, este o realitate puţin răspîndită. în acest fel, în economiile contemporane, activitatea economică se situează între aceste două extreme. Cu alte cuvinte, formele cele mai răspîndite de piaţă sînt: a) piaţa cu concurenţă oligopolistică şi b) piaţa cu concurenţă monopolistică.

Concurenţa oligopolistică se caracterizează prin existenţa unui număr redus de întreprinderi, care au posibilitatea să domine piaţa prin calitatea şi preţurile la produsele ce le oferă.

Pătrunderea altor firme pe această piaţă este limitată. Trăsătura definitorie a concurenţei oligopolice este interdependenţa acţiunilor diferiţilor producători, în sensul că fiecare din ei este obligat să ţină cont

de comportamentul rivalilor pentru a promova o politică proprie în domeniul preţurilor.

Concurenţa monopolistică se caracterizează prin confruntarea pe piaţă a unui număr însemnat de întreprinderi, care şi-au diferenţiat produsele şi şi-au creat o clientelă fidelă, dispusă să accepte o anumită sporire a preţurilor.

Pe o piaţă cu concurenţă monopolistică, cel mai însemnat instrument al luptei de concurenţă este produsul, şi nu preţul, în această ordine de idei, este semnificativă piaţa automobilelor, unde fiecare producător („Ford” sau „Mercedes”, de exemplu) este obligat să înfrunte o concurenţă acerbă din partea altor rivali; în acelaşi timp, diferenţiind modelele de automobile, producătorul şi-a cucerit un număr de cumpărători fideli, ceea ce i-a permis o anumită marjă de manevră în privinţa fixării preţurilor.

Despre ponderea diferitelor tipuri de piaţă concurenţială în indus-:ria Franţei putem judeca după datele Tabelului 8.2.

i belul 8.2. Clasificarea pieţelor după tipul concurenţei în cele 238 de u bramuri ale industriei franceze (anii ’80-’90 ai secolului XX)

	Denumirea pieţei	Numărul de întreprinderi pe piaţa (n)	Numărul de pieţe
	Monopol	n = 1	0
–	Diopol	n = 2	2
:	Oligopol	2 < n < 20	25
–	Concurenţa monopolistică	n>20	207
:	Altfel de pieţe		4

~rotejarea concurenţei

.”na din tendinţele obiective ale dezvoltării economice este concentrări producţiei şi formarea marilor întreprinderi, care la un moment

i..:, prin semnarea a tot felul de înţelegeri de monopol, încep a domi-– anumite segmente ale pieţei, în asemenea condiţii, concurenţa, ca

_ia din forţele motrice ale progresului economic, este strîmtorată sau

i_>pare cu totul, întrucît în confruntarea cu monopolul concurenţa nu

se poate menţine de la sine, statul, prin intervenţia sa, este obligat s-c protejeze. Prima ţară care a elaborat o legislaţie eficientă în acest sens a fost Statele Unite ale Americii, care încă în anul 1890 a adoptat prima lege antimonopol, numită „Sherman Act”. Au urmat apoi, în 1914, 1938 şi 1950, alte acte legislative menite să protejeze concurenţa, fapt ce demonstrează o politică consecventă, axată pe apărarea virtuţilor pieţei, în prezent, aproape toate ţările din lume au adoptat legi antimonopol. Ţările Uniunii Europene au pus în aplicare un sistem comun de protejare a pieţei chiar din momentul constituirii acestei uniuni, adică din 1957. în plus, fiecare ţară vest-europeană are propria sa legislaţie îr. acest domeniu. Astfel, în Franţa, încă în anul 1986 a fost creat „Consiliul concurenţei”, un organism independent atît de organele puterii de stat, cît şi de întreprinderi, compus din 16 magistraţi, care beneficiază de dreptul de a interveni cu sancţiuni în cazul în care o întreprindere oarecare deţine peste 25% din vînzări sau cumpărări. Consiliul poate aplica marilor întreprinderi ce încalcă legea importante sancţiuni financiare sau le poate obliga să se divizeze, adică să se separe în mai multe întreprinderi independente.

în Germania, potrivit legislaţiei antimonopol, o singură firmă nu are dreptul să controleze mai mult de o treime din piaţa unui produs oarecare, două-trei firme – nu mai mult de jumătate, iar patru-cinci firme – nu mai mult de două treimi din piaţa respectivă.

în anul 2000, în Republica Moldova a fost adoptată „Legea cu privire la protecţia concurenţei”, în fond, legislaţia antimonopol din ţara noastră nu diferă cu mult de legislaţia respectivă din Uniunea Europeană, dar este aplicată doar parţial.

Organul de stat care efectuează reglementarea antimonopol în Republica Moldova este Ministerul Economiei, în cadrul căruia există o unitate structurală specializată, numită „Departamentul politică antimonopol şi concurenţă”. Spre deosebire de ţările Uniunii Europene, în Republica Moldova încă nu există un organ antimonopol independent, în conformitate cu legislaţia moldovenească, se consideră monopolistă întreprinderea a cărei cotă pe piaţă depăşeşte 35% şi care poate astfel exercita influenţă asupra formării preţurilor şi concurenţei pe piaţa naţională. Aceste întreprinderi sînt incluse în registrul de stat al agen-

:ilor economici monopolişti ce acţionează pe piaţa Republicii Moldova, întreprinderile incluse în acest registru sînt obligate să declare orice modificare a preţurilor şi tarifelor, în acest registru sînt incluse asemenea ntreprinderi considerate monopoliste ca: Moldtelecom, Franzeluţa, Efes-Vitanta-Intravest, Basarabia-Nord, Bucuria etc.