Dimitrie Cantemir (1673-1723), domnitor şi cărturar de talie europeană, cu preocupări filozofice, istorice şi literare, a formulat numeroase consideraţii economice, cu deosebire în celebra lucrare Descrierea Moldovei (1716).
Astfel, în analiza genezei marii proprietăţi funciare boiereşti şi a relaţiilor de dependenţă a ţăranilor faţă de boieri, el pune un accent deosebit pe “daniile domneşti” şi pe aducerea unor ţărani şerbi din ţările învecinate. În acelaşi timp, el relevă împrejurări care au dus la extinderea marilor proprietăţi funciare boiereşti şi la transformarea ţăranilor liberi în şerbi, când scrie despre “răzeşii care şi-au înstrăinat moşia lor strămoşească din pricina sărăciei şi care asemenea au fost siliţi cu strâmbătate să-şi pună grumazul în jugul şerbiei”.
Totodată, deşi susţine rânduielile feudale, D. Cantemir dezvăluie abuzuri ale boierilor şi statului feudal, arătând că “ţăranii sunt siliţi să muncească cu sârguinţă pentru stăpânii lor; nu li se hotărăşte dinainte cât să lucreze, ci stă la bunul plac al stăpânului să hotărască câte zile trebuie să fie puşi la muncă” şi că ţăranul “plăteşte atâtea dări, câte voieşte domnia să-i pună; la aceasta nu se hotărăşte nici felul şi nici sorocul de plată”. Ca urmare, conchide el, ţăranii moldoveni “sunt cei mai nenorociţi ţărani din lume”.
- Cantemir consideră că dominaţia otomană constituie o mare piedică în calea dezvoltării economice a ţării, a punerii în valoare a resurselor acesteia în folosul locuitorilor săi. Tributul şi alte obligaţii către Poarta Otomană şi diferiţi demnitari ai acesteia, precum şi desele schimbări de domnie, însoţite de creşterea tributului perceput la fiecare schimbare, îi afectează în mod deosebit pe ţărani, întrucât toate obligaţiile acestora “nu sunt hotărâte după puterile supuşilor, ci după măsura lăcomiei turcilor” şi “ambiţia celui ce năzuieşte la domnie”. Iar scurgerea peste hotarele ţării a unor imense sume de bani, pe care “trebuie să-i dea ţara, nu domnul din punga sa”, limitează posibilităţile de acumulări băneşti şi, deci, dezvoltarea activităţilor economice, cu toate că ţara dispune de numeroase bogăţii.
- Cantemir scrie: “Aceste locuri par nişte grădini dintre cele mai frumoase; câmpiile dau din belşug roade”, iar “munţilor noştri nu le lipseşte nici bogăţia obişnuită a munţilor, adică mineralele. Numai din pricina cumpătării domnitorilor şi a lipsei de săpături în munte nu s-au putut face săpături mai înainte. În vremea noastră, lucrul îl împiedică cunoscuta lăcomie a turcilor şi teama ca nu cumva, săpând după bogăţii, să-şi piardă odată cu ţara şi truda şi roadele ei“. Imperativul dobândirii independenţei ţării este însoţit de ideea unirii tuturor românilor de pe teritoriul Daciei, “pe care acum Ţara Moldovei, Ţara Românească şi Ardealul stau”.
Consideraţiile lui D. Cantemir despre unirea românilor, necesitatea întăririi statului feudal centralizat, în care să fie instituită domnia ereditară spre a evita luptele pentru domnie, înlăturarea dominaţiei otomane, pentru a opri scurgerea peste hotarele ţării a unor mari avuţii, sub formă bănească în primul rând, dar şi sub alte forme, creşterea bogăţiei ţării, prin dezvoltarea agriculturii, meşteşugurilor, comerţului exterior ş.a., consideraţii care se sprijină pe idei raţionaliste şi umaniste, alcătuiesc o doctrină mercantilistă, care, desigur, faţă de mercantilismul occidental sau din alte părţi ale lumii, are anumite particularităţi legate de problemele economice şi politice ale Ţărilor Române.
