Perioada 1840-1880, în care se încadrează opera lui Marx, a reprezentat una din cele mai învolburate din Europa. Monarhiile începuseră să aibă un concurent în forma democraţiilor iar oamenii începuseră să lupte împotriva statului pentru a-şi putea impune propriile idei. Economiile începuseră să funcţioneze tot mai eficient şi industrializarea devenise un proces de neoprit care spulbera vechile relaţii feudale. Tradiţiile începuseră să devină obsolente atât sub forma comportamentelor de producţie cât şi a concepţiilor despre viaţă.
Pe plan economic producţia creştea atât datorită creşterii productivităţii muncii cât şi datorită construirii de noi unităţi de producţie. Schimburile comerciale cunoşteau şi ele o creştere deosebită, atât pe plan intern cât şi extern iar piaţa mondială devenea tot mai mult un factor de care trebuiau să ţină seama cu toţii.
Dar schimbările căpătaseră un ritm prea rapid pentru ca echilibrul social să mai funcţioneze. Conflictele erau inevitabile ca mijloc de reechilibrare socială ceea ce făcea atmosfera socială extrem de tensionată, lucru reflectat şi în conştiinţa oamenilor.
Tocmai datorită acestei atmosfere specifice a timpului Marx pune în centrul sistemului său teoretic conflictul. Lucru normal şi previzibil, studii mai recente arătând faptul că oamenii de ştiinţă nu crează undeva în afara spaţiului şi timpului ci sunt puternic influenţaţi de concepţiile generale despre viaţă şi problemele specifice mediilor lor naţionale.
Problemele sociale ale acelor timpuri par a fi fost zugrăvite excelent de autorii romantici, care în ciuda numelui sonor şi plăcut reprezentau gândirea conservatoare care ţinea la apărarea vechilor tradiţii şi relaţii sociale. Imaginile pe care ni le transmit arată muncitorii lucrând 12-14 ore pe zi şi de abia având din ce supravieţui. Situaţia era probabil alta. Creşterea nivelului de trai era o realitate dar era lentă, fluctuantă, crizele economice erau frecvente. În schimb aspiraţiile creşteau mult mai rapid. Tocmai din acest decalaj rezulta frustrarea care caracterizează atât de bine mişcările sociale ale timpului şi nu neapărat dintr-o înrăutăţire a situaţiei.
Era o nevoie acută de noi ideologii care să canalizeze această nemulţumire, care să-i ofere o ţintă concretă. Astfel modelele socialiste care promiteau tocmai dispariţia surselor de frustrare, adică a inegalităţilor sociale şi a lipsurilor materiale, erau extrem de populare printre cei nemulţumiţi.
