Creditul, în esenţă, reprezintă schimbul unei valori monetare prezente contra unei valori monetare viitoare. Din punct de vedere etimologic, creditul îşi are originea în cuvântul latin creditum – creştere (a creşte, a se încrede, a avea încredere). Această origine a noţiunii de credit scoate în evidenţă un element psihologic absolut indispensabil existenţei unei operaţii de credit, încrederea. În orice operaţie de credit, în esenţă, intervin doi subiecţi, subiectul care acordă credit (împrumutător sau creditor) şi cel care primeşte (împrumutător sau debitor). În orice operaţie de creditare se mai folosesc următorii termeni: scadenţă = momentul sau momentele fixate pentru realizarea sau rambursarea creditului; ratele scadente = sumele parţiale care se rambursează eşalonat la anumite termene conform înţelegerii dintre creditor şi debitor; perioadă de graţie = perioada între momentul angajării creditului şi momentul începerii rambursării sale; dobânda = suma de bani plătită de debitor.
Creditul reprezintă deci o formă şi o pârghie economică de bază a vieţii economice contemporane. El are la bază factori şi posibilităţi reale: pe de o parte în economie se formează momentul disponibilităţii băneşti care temporar depăşeşte necesităţile şi cheltuielile curente ale întreprinderii şi ale populaţiei. Creditarea precum şi păstrarea disponibilităţilor băneşti ale agentului economic devin activităţi distincte care dau naştere unor relaţii specifice şi se realizează prin instituţii specifice. Pe de o parte, în economie la nivelul agenţiilor economici există şi nevoi a căror acoperire nu poate fi realizată cu resurse economice proprii existente în fiecare moment. Aceste nevoi pot fi satisfăcute prin atragerea de mijloace financiare suplimentare sub formă de împrumuturi. Pe acest fond, rolul şi amploarea creditului a crescut foarte mult odată cu dezvoltarea economico-socială devenind o activitate economică deosebit de importantă.
În literatura economică, trăsăturile creditului se exprimă prin următoarele relaţii:
- creditul aduce în planul relaţiilor economice două subiecte distincte: creditorul şi debitorul;
- rambursabilitatea creditului la scadenţă;
- creditul este purtător de dobândă;
- creditul are o garanţie reală, materială, atunci când un bun material poate fi vândut în cazul nerambursării creditului sau a lipsei garanţiei debitorului.
Există în toate ţările cu economie de piaţă următoarele tipuri de credite:
- Din punct de vedere al formei în care se acordă şi al subiecţilor relaţii de credit:
- credit comercial: se acordă între industriaşi şi consumatori prin vânzarea mărfurilor în schimbul unor instrumente de credit. Durata acestui credit este de 90 de zile (de obicei)
- credit bancar: este reprezentat prin împrumuturi acordate în bani de către bănci întreprinderilor particulare, publice, precum şi persoanelor fizice.
- Din punct de vedere al relaţiilor de proprietate pe care le implică acordarea creditului:
- credit privat: se acordă persoanelor particulare, întreprinderilor particulare etc.
- credit public: este acordat statului şi unor instituţii publice. Acesta se acordă pe baza aşa numitor efecte publice care sunt obligaţiuni şi bonurile de tezaur.
Obligaţiunile sunt titluri de creanţă asupra statului sau hârtii de valoare care atestă posesorului calitatea de creditor al statului sau al unei instituţii publice. Posesorul are drept de a primi pentru împrumut o anumită sumă numită dobândă.
Bonurile de tezaur: denumirea provine de la operaţiuni de trezorerie sau de tezaur. Ele semnifică activităţi de formare a veniturilor şi de realizare a cheltuielilor statului, precum şi încasările şi plăţile acestora.
- Din punct de vedere al termenilor de acordare:
- pe termen scurt: până la 1 an
- pe termen mediu: până la 5 ani
- pe termen lung: peste 5 ani
- Din punct de vedere al condiţiilor de acordare:
- credit personal: acordat pe încredere, pe prestigiul împrumutătorului, pe bunăstarea pe care o are debitorul
- credit real: este format din bunuri mobiliare şi se acordă pe bază de garanţii; hârtii de valoare sau efecte private sau publice (credit lombard). Aici intră şi aşa numitul credit ipotecare pe bunuri imobiliare; credit pe amanet
- Din punct de vedere al destinaţiei finale (al mobilului urmărit de debitor):
- credit de producţie (pentru activităţi economice)
- credit de exploatare: acordat pe timp mai scurt pentru achiziţionarea de materii prime, materiale etc.
- credit de ameliorare: pe timp lung pentru cumpărarea de maşini, utilaje
- credit pentru investiţii: pe timp lung (pentru construirea de noi fabrici, uzine, etc.)
- b) credit de consum: pentru achiziţionarea unor bunuri de consum de folosinţă îndelungată (aparate electrocasnice, etc.)
- După domiciliul creditorului:
- credit intern (debitorul şi creditorul sunt din aceeaşi ţară)
- credit internaţional (creditorul şi debitorul sunt din ţări diferite)
Creditul internaţional poate fi:
- credit multilateral, acordat de FMI sau alte organisme
- aşa numitul credit stand-by ( în aşteptare)
Funcţiile creditului în ţările cu economie de piaţă pot fi sintetizate astfel:
- mijloceşte mobilizarea resurselor de capital temporar disponibile la întreprinderi şi persoane şi orientarea acestor resurse către cei care au nevoi mai mari decât posibilităţile proprii de acoperire
- favorizează desfacerea mărfurilor, favorizează tranzacţiile comerciale
- influenţează creşterea consumului prin cumpărarea pe credit şi vânzarea în rate a unor bunuri de valoare mare şi rezultat îndelungat
- contribuie la reglarea circulaţiei monetare prin punerea în circulaţie a unor hârtii de valoare (bani de credit), precum şi prin operaţii de credit care se substituie monedei sporind viteza de circulaţie a acestuia şi mărind cantitatea de mijloc de plată puse la dispoziţia economiei naţionale.
