Această categorie economică aparţine sferei circulaţiei mărfurilor, în care producţia apare sub formă de ofertă, iar nevoile de consum sub formă de cerere. Piaţa este terenul pe care firmele încearcă să-şi valorifice cât mai eficient rezultatul activităţii, prin ocuparea unei poziţii cât mai bune în ansamblul său.
Literatura de specialitate adoptă mai multe accepţiuni pentru definirea noţiunii de piaţă. Piaţa reprezintă sfera manifestării şi confruntării ofertei şi cererii, a realizării lor prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare[1].
Piaţa este o „categorie a economiei de schimb, care, în accepţiunea teoriei economice generale, desemnează un sistem de relaţii de vânzare – cumpărare între părţi contractante ce sunt, pe de o parte, unite prin legături de interdependenţă, iar pe de altă parte se află în raporturi de opoziţie, fiecare urmărindu-şi propriul interes”[2].
Piaţa se constituie din „ansamblul de relaţii privind schimburile economice (cererea, oferta, preţul, concurenţa), în corelaţie cu spaţiul şi timpul în care se desfăşoară”.
În sens mai larg prin cuvântul „piaţă” este desemnat „ansamblul publicului susceptibil de a exercita o influenţă asupra vânzărilor unui produs sau, mai general, asupra activităţii unei organizaţii”, în sens restrâns desemnând un ansamblu de indicatori ce fac referire la structura, importanţa şi evoluţia vânzărilor.
Ph. Kotler defineşte piaţa ca fiind „reprezentată de toţi clienţii potenţiali care au aceeaşi nevoie sau dorinţă şi care sunt dispuşi şi au capacitatea de a se angaja într-o relaţie de schimb pentru satisfacerea acelei nevoi sau dorinţe”[3].
Principalele elemente ce definesc piaţa în sens larg, sunt: producătorii, cumpărătorii, distribuitorii, intermediarii, prescriptorii.
Specificul şi natura pieţei, delimitează fie o piaţă liberă, caracteristică economiei concurenţiale, în care realizarea actelor de vânzare-cumpărare, preţul sunt rezultatul unor negocieri realizate în contextul unor condiţii şi factori de piaţă, fie o piaţă controlată în cadrul căreia, actele de vânzare-cumpărare sunt dirijate prin măsuri administrative, prin pârghii specifice.
Producătorii influenţează mecanismul de funcţionare al pieţei prin volumul ofertei, structura acesteia şi preţurile practicate.
Cumpărătorii care deseori se confundă cu utilizatorii, formează o categorie distinctă dacă avem în vedere de exemplu, că pentru multe produse consumate de copii, cumpărătorii sunt părinţii.
Distribuitorii sunt intermediarii, angrosişti, detailişti care facilitează trecerea mărfurilor de la producător la consumatorul final, realizând o serie de servicii de transport, stocare, vânzare.
În sens restrâns, definirea pieţei comportă următoarele elemente[4]:
- definirea pieţei pertinente (definirea unui produs destinat unor potenţiali beneficiari caracterizaţi prin similaritatea sistemului de valori şi ale căror necesităţi sunt acoperite de competenţele firmei şi ale pieţei acesteia);
- alegerea unităţilor de măsură a dimensiunilor pieţei (unităţi fizice sau valorice care permit cuantificarea volumului vânzărilor);
- alegerea criteriilor de segmentare a pieţei pe subansambluri omogene de piaţă;
- realizarea distincţiei dintre piaţa actuală determinată de volumul vânzărilor efective şi piaţa potenţială, determinată de volumul maxim estimat pentru o perioadă şi în anumite condiţii.
Mărimea sau talia unei pieţe depinde de numărul de persoane ce simt nevoia, dorinţa asupra unui bun, prezintă interes pentru acesta, au resursele necesare pentru a-l dobândi, sunt dispuşi să schimbe aceste resurse pentru a obţine bunul. Nevoile şi dorinţele cumpărătorilor, venitul lor şi preţul la care sunt oferite produsele pe piaţă determină cererea de consum.
Prin activitatea de marketing firma îşi propune menţinerea sau îmbunătăţirea poziţiei deţinute pe piaţă. Pentru aceasta ea are în vedere, permanent, determinarea coordonatelor ei pe piaţă, a poziţiei şi raportului în care se află faţă de celelalte firme, la nivel de ansamblu sau prin produsele sale.
Pornind de la originea termenului de piaţă, ca locul unde se întâlnesc cumpărătorii cu vânzătorii pentru a realiza un schimb de bunuri sau servicii, se poate aprecia că marketingului îi revine rolul de a instrui firma asupra modului în care poate cuceri piaţa în condiţii de profitabilitate ridicată şi responsabilitate socială.
[1] C. Florescu (coord.) – Marketing, Editura Expert, Bucureşti, 1992, pag. 64
[2] C. Florescu, P. Mâlcomete, N. Al. Pop (coordonatori) – Dicţionar explicativ – Marketing, Editura Economică, Bucureşti, 2003, pag. 515
[3] Ph. Kotler – Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997, pag. 41
[4] A.-L. Ristea (coord.) – op. cit., pag. 72 -73
