Abordarea de marketing a pieţei porneşte de la conţinutul ce i-a fost atribuit de teoria economică potrivii căruia piaţa este o categorie economică a producţiei de mărfuri în care îşi găseşte expresia totalitatea actelor de vânzare -cumpărare privită în unitatea organică cu relaţiile pe care le generează şi în conexiune cu spaţiul în care se desfăşoară. Din conţinutul pieţei nu pot lipsi cele două categorii corelative ale acesteia: cererea şi oferta.
Piaţa reprezintă deci. acea „sferă economică în care producţia (de bunuri şi servicii) apare sub formă de ofertă de mărfuri, iar nevoile (solvabile) de consum – sub forma cererii de mărfuri; piaţa reprezintă sfera manifestării şi confruntării ofertei şi cererii, a realizării lor prin acte de vânzare-cumpărare”.1
In sfera pieţei se cuprinde întregul ansamblu de condiţii – economice, sociale, demografice etc. – care determină:
- dinamica ofertei şi cererii de mărfuri şi servicii;
- raporturile dintre cele două categorii specifice economiei de piaţă;
- mişcarea preţurilor;
- evoluţia vânzărilor.
Pe de altă parte, conţinutul pieţei nu se poate limita la suma proceselor economice care au loc în mod efectiv, ci trebuie extins şi asupra celor potenţiale, care ar putea avea ioc.
Prin urmare, accepţiunea practică dată noţiunii de piaţă nu priveşte doar cererea şi oferta reale, ci include şi astfel de elemente cum ar fi:
- cerere nesatisfăcută;
- cerere in formare;
- cerere potenţială;
- ofertă potenţială;
- ofertă activă;
- ofertă pasivă.
Piaţa nu presupune prezenţa concomitentă a celor două categorii economice esenţiale ale sale, astfel încât, nu trebuie exclusă existenţa unei pieţe fără ofertă sau fără cerere; noţiunea de piaţă capătă, în acest sens, accepţiuni practice mult mai precise şi anume: piaţă reală (efectivă), piaţă potenţială, piaţă teoretică (ideală) etc.
În optica de marketing, orientarea spre extenor a activităţii oricărei unităţi economice, are în vedere în principal piaţa, dar nu se va limita la aceasta, ci se va extinde asupra spaţiului mult mai larg al mediului economico-social, al ansamblului de condiţii care exercită anumite influenţe asupra modului cum se desfăşoară relaţiile de piaţă. La rândul ei, piaţa este şi ea o componentă (cea mai importantă) a acestui mediu.
Raporturile pieţei cu mediul au loc prin intermediul agenţilor de piaţă, adică a partenerilor care intervin în calitate de ofertanţi sau de beneficiari, de vânzători sau cumpărători.
Producătorii de bunuri şi servicii, intermediarii, consumatorii, utilizatorii, acţionează fiecare sub influenţa celorlalţi, dar şi a diferitelor componente ale mediului în care activează si care se referă la:
- Mediul tehnologic. Oferta de mărfuri şi agenţii de piaţă care o reprezintă poartă amprenta mediului tehnologic, a nivelului dezvoltării ştiinţei şi tehnicii, a ritmului de înnoire şi de diversificare a producţiei;
- Mediul demografic. Numărul, structura populaţiei şi fenomenele demografice (mobilitatea, urbanizarea etc.) exercită o importantă influenţă asupra pieţei;
- Mediul social-politic. Structurile societăţii, gradul de implicare a statului în organizarea social politică, rolul opiniei publice, gradul de stabilitate politică, toate aceste elemente exercită asupra pieţei influenţe, fie stimulative, fie restrictive;
- Mediul cultural. Se referă la standardul de viaţă materială şi spirituală, la ansamblul tradiţiilor, credinţelor, sistemelor de instruire şi accesul la tezaurul cultural;
- Mediul instituţional. Impactul acestui mediu asupra pieţei are în vedere efectul unor reglementări privind activitatea de piaţă: cine are drept săvândă şi să cumpere, să facă comerţ, în ce condiţii etc.
- De asemenea, se au in vedere reglementări care privesc în mod direct alte sfere ale vieţii sociale (norme privind combaterea poluării, reglementarea circulaţiei, a construcţiilor etc.) cate influenţează activitatea de piaţă.
