Piaţa turistică este parte integrantă a pieţei, în general, şi a pieţei serviciilor, în particular. Ca urmare, ea are o serie de trăsături comune cu ale acestora, dar şi o sumă de caracteristici proprii, dependente de specificul activităţii în acest domeniu.
În concordanţă cu accepţiunea generală, piaţa turistică este reprezentată de totalitatea tranzacţiilor (actelor de vânzare-cumpărare) al căror obiect îl constituie produsele turistice, privită în conexiune cu relaţiile pe care le generează şi spaţiul geografic şi chiar timpul în care se desfăşoară? Piaţa trebuie înţeleasă, aşadar, în complexitatea sa, circulaţia mărfurilor (tranzacţiile propriu-zise) neputând fi separată de celelalte relaţii exprimate de circulaţia informaţiilor şi a banilor, de raporturile ce iau naştere între furnizori şi clienţi, între aceştia şi organismele publice sau faţă de concurenţă etc, precum şi de impactul acestora. De asemenea, spaţiul în care sunt localizate actele de vânzare-cumpărare imprimă pieţei anumite dimensiuni şi caracteristici.
Piaţa turistică poate fi definită, totodată, şi ca sfera de confruntare dintre oferta turistică, materializată în producţia specifică, şi cererea turistică – expresie a nevoilor, dorinţelor şi aspiraţiilor clienţilor.
Piaţa turistică este, de asemenea, caracterizată printr-o hipersensibilitate la variaţiile macromediului, prin elasticitate şi dinamism.
O altă particularitate a pieţei turistice, decurgând din modul de manifestare a cererii, este mobilitatea. Dependentă în mare măsură de cadrul natural, de condiţiile z locale, oferta turistică nu poate veni în întâmpinarea cererii, ca în cazul altor pieţe; cea care se deplasează, în vederea finalizării actului de vânzare-cumpărare, este cererea. Se poate spune că, pe piaţa turistică, locul ofertei/producţiei coincide cu cel al consumului, dar nu şi cu cel de formare a cererii. De aici, rezultă că, pe piaţa turistică, oferta are o poziţie dominantă, adaptarea ei la cerere este relativ limitată; de asemenea, mobilitatea sporeşte riscul confruntării celor două categorii corelative ale pieţei, deplasarea cererii putând fi perturbată de nenumărate cauze. Totodată, această caracteristică diferenţiază piaţa turistică în piaţă emiţătoare – locul unde ia naştere cererea şi piaţă receptoare – locul unde este prezentă oferta şi unde se realizează consumul.
Piaţa turistică este caracterizată şi prin concentrare în timp şi în spaţiu, specifică deopotrivă ofertei şi cererii. Concentrarea, exprimată prin diferenţe importante în amploarea activităţii şi a volumului tranzacţiilor, de la o perioadă la alta şi/sau de la o zona la alta, are implicaţii asupra modului de funcţionare a pieţei, favorizând apariţia unor situaţii de ofertă farâ cerere şi cerere rară ofertă, cu efect negativ asupra utilizării capacităţilor de producţie, rezultatelor economice şi satisfacerii clientelei. De adăugat că aceste variaţii şi efectele lor sunt mult mai ample decât pe alte pieţe şi, de multe ori, greu de anticipat.
Piaţa turistică înregistrează şi o varietate de forme de manifestare; se poate vorbi, astfel, de o piaţă reală sau efectivă, potenţială şi teoretică; de o piaţă locală, naţională, internaţională-regională şi mondială; de o piaţă diferenţiată pe produse (tipuri de vacanţe/forme de turism), pe segmente de consumatori, pe tipuri de producători/ofertanţi etc. – fiecare dintre acestea, prezentând o serie de trăsături distinctive.
