Contractul de turism

            Contractul reprezintă suportul juridic al oricărei tranzacţii comerciale.

Contractul de vânzare – cumpărare bunuri şi servicii (numit în literatură şi contract de vânzare –comercială) este acordul de voinţă dintre doi parteneri, în care una dintre părţi (vânzătorul) se obligă să transfere asupra celeilalte părţi (cumpărătorul) proprietatea unui bun al său ( marfa care face obiectul contractului) sau dreptul de utilizare a unui serviciu, contra plăţii unui preţ.

 

Pe parcursul negocierilor un important obiectiv este acela de a obţine dreptul de a formula primul proiectul de contract, fapt care duce de fapt la un control asupra clauzelor ce vor fi în redactarea finală a contractului.În procesul negocierii contractului pe paln naţional sau internaţional se parcurg mai multe faze, aferente diferitelor clauze ale contractului, partenerii încercând să-şi apropie cât mai mult punctele de vedere în scopul realizării acordului de voinţă şi al protejării intereselor care îi animă în afacerea negociată. Părţile în contracte pot fi consumatorii finali ai produselor turistice, respectiv turiştii, prestatorii de servicii turistice, respectiv hotelierii, restauratorii, transportorii, societăţile de agrement sau intermediarii din turism, respectiv agenţiile de turism detailiste şI organizatoare.

Clauzele contractelor dintre prestatori şI intermediari sunt rezultatul negocierilor dintre părţI, deşI în timp s-a ajuns la realizarea unor contracte standard în diferite domenii rezultate din practica îndelungată sau ca acord general între asociaţii şI grupări ale prestatorilor şI intermediarilor.

Contractele sau relaţiile dintre consumatorii finali, în general persoane fizice, şI prestatori sau intermediari, sunt reglementate de prevederi legale la nivel internaţional sau naţional precum şI de prevederi legale sau norme la nivel naţional sau departamental. La prezentarea raporturilor între turişti şI prestatori / intermediari trebuie menţionate principalele reglementări care vizează aceste raporturi.

În contractele internaţionale apare ca o particularitate elementul de extraneitate, fapt pentru care, contractul nu poate fi supus în exclusivitate prevederilor legislaţiilor naţionale. Neexistând o lege universală, aplicabilă tuturor contractelor cu tentă de internaţionalitate, obligaţiile vânzătorului şI cele ale cumpărătorului pot fi conduse în virtutea lui lex voluntatis, aceasta fiind legea pe care cele două părţI o convin. Aceasta poate fi legea din ţara cumpărătorului, din ţara vânzătorului sau dintr-o ţară terţă sau una dintre acestea completată cu prevederi ce decurg din norme internaţionale, precum şI cu reguli şI uzanţe de interpretare uniformă a unor practici internaţionale.

În majoritatea legislaţiilor se prevede că, în cazul în care părţile nu fac uz de lex voluntatis, contractului care se semnează I se aplică legea ţării pe teritoriul căreia a fost încheiat contractul –lex loci actus. Există şI legislaţii potrivit cărora contractul este guvernat de legea din ţara vânzătorului – lex venditoris.

Să reţinem următorii termeni:

• lex voluntatis – legea pe care o convin părţile care încheie un contract, poate fi legea din ţara celui care vinde, din ţara celui care cumpără sau dintr-o ţară terţă.
• lex loci actus- legea ţării pe teritoriul căreia a fost încheiat actul
• lex venditoris- legea din ţara vânzătorului

Conţinutul contractului este format din două mari categorii de clauze:

• esenţiale- în absenţa cărora contractul nu este valabil încheiat deoarece nu s-a realizat acordul de voinţă al părţilor (numele părţilor, obiectul, preţul, condiţiile de livrare)
• secundare – nu afectează existenţa contractului dar care au importanţă în exprimarea excactă a intenţiilor părţilor şi asigură baza juridică a tranzacţiei

Obiectul contractului este reprezentat de ansamblul obligaţiilor pe care părţile şi le asumă prin acordul de voinţă, prin obiectul contractului se desemnează marfa sau serviciul asupra căruia au convenit cele două părţi. Obiectul contractului în sens strict este de fapt identificare aexactă a bunului sau serviciului pentru care cele două părţi au convenit, precum şi determinarea cantităţii, calităţii şi precizarea obligaţiilor părţilor în legătură acestea.

Preţul reprezintă obligaţia cumpărătorului şi este concretizat printr-o sumă de bani determinată sau determinabilă. Preţul se înscrie clar în contract, fiind exprimat în unităţi monetare pe unitatea de produs sau de servicii care fac obiectul contractului. Trebuie de asemenea menţionate în contract: valuta în acre se face plata, reducerile de preţ sau facilităţile care le sunt acordate cumpărătorilor şi condiţiile în care se aplică acestea.

În negocierea preţului trebuie să se ţină cont de:

• preţul trebuie să fie temeinic argumentat
• documentaţia de preţ trebuie să se realizeze pe baza preţurilor naţionale şi internaţionale reprezentative
• niciodată un negociator experimentat nu mizează pe o singură sursă documentară în domeniul preţurilor
• în negocierea preţului trebuie să se facă întotdeauna referire la condiţia de livrare
• orice documentaţie de preţ utilizată are putere probatorie dacă provine din surse credibile.

Condiţiile de plată – între livrarea mărfii şI efectuarea plăţii există o strânsă interdependenţă, acestea fiind de fapt, principalele obligaţii ale celor două părţI contractante.Condiţiile de plată se referă la determinarea locului şI termenului de decontare a sumei aferente preţului contractual, la moneda în care se va efectua plata, la garanţiile oferite de cumpărător şI la documentele necesare.

 

Condiţiile, modalitatea şi termenul de livrare – livrarea este punerea la dispoziţia cumpărătorului a serviciului achiziţionat şI este o componentă esenţială a otricărei vânzări. Condiţiile de livrare se reglementează în cadrul contractului. Termenul de livrare poate să fie determinat de la început sau poate să fie determinabil la termen. Dacă nu este specificat nimic despre data livrării aceasta trebuie să se facă într-un termen rezonabil. Termenul de livrare trebuie să fie completat cu un subcapitol referitor la întârzieri în livrarea mărfii. Penalizările au un caracter progresiv: cu cât întârzierea este mai mare cu atât procentul de penalizare este mai mare.

 Finalizarea contractului

            Încheierea negocierilor aferente contractului comercial corespunde cu etapa redactării definitive a contractului, expresie a consacrării acordului de voinţă dintre părţi. Contractul comercial este un act scris, care se elaborează în atâtea exemplare câte părţI participă la tranzacţie plus câte un exemplar pentru fiecare terţ implicat. Limba de redactare a contractului depinde de părţile implicate în acesta. În cazul în care contractul este redactat în mai multe limbi poate apare ca şI clauză generală limba engleză.

Tipuri de contracte în turismul intern şI internaţional

            În turismul intern şI internaţional sunt prezente următoarele tipuri de contracte>

• contracte privind organizarea generală a turismului
• contracte privind prestaţiile de servicii
• contracte privind transportul

Contracte privind organizarea generală a turismului se referă la o mare varietate de relaţii, de la finanţarea, până la gestiunea, exploatarea, promovarea, service-ul şI întreţinerea bazei materiale turistice. Această categorie de contracte este foarte largă.

-Contractul de reprezentare – se realizează între un organ de distribuţie independent (agenţiile de turism) şI unitatea de cazare respectivă. Agentul de reprezentare- societatea independentă face parte din strategiile de distribuţie / implantarea integrate aşa cum sunt filialele, sucursalele, birourile de reprezentare.Reprezentarea se poate realiza şI printr-un salariat al societăţii prestatoare în baza unui contract comercial, modalitate ce se înscrie în strategiile de distribuţie integrate.

– Clauza de reprezentare – o problemă esenţială în acest tip de contracte este conflictul de interese între societăţile servite de acelaşI reprezentant, conflict în care reprezentantul poate fi atras de o societate împotriva celeilalte. Eliminarea acestui neajuns se poate face prin asigurarea exclusivităţii reprezentării.Exclusivitatea trebuie să fie înţeleasă ca un angajament atât al hotelierului către reprezentant, cât şI al acestuia către hotelier.

Astfel, o serie de exclusivităţI pot fi acordate de reprezentant şI cerute acestuia de hotelier cum ar fi:

• nereprezentarea unui alt hotel în aria de acţiune a reprezentantului
• nereprezentarea unui alt hotel de aceeaşI categorie sau cu un profil similar (ex.hotel de cură, hotel de tineret, hotel-club)
• nereprezentarea unui alt hotel aflat în aceeaşI zonă, definită de obicei ca o anumită distanţă în jurul hotelului

Hotelierul la rândul său poate acorda şi se poate cere acordarea următoarelor exclusivităţI:

– reprezentarea sa printr-un unic reprezentant într-un anumit teritoriu bine definit. Această clauză protejează atât pe reprezentant cât şI pe hotelier, căci suprapunerea teritorială a mai multor reprezentanţI are efecte negative asupra comercializării

– reprezentarea unică pentru o anumită categorie de clienţI: numai pe lângă agenţiile de turism, comitete de intreprinderi, şcoli, asociaţii

• Durata contractului– orice astfel de clauză va cuprinde şI o referire la termenul dinaintea terminării contractului, la care părţile vor hotărî fie prelungirea acestuia, fie întreruperea lui.
• Remunerarea reprezentantului – reprezentantul este remunerat cu o sumă fixă annuală, plătibilă la semnarea contractului pentru următorul an, şI ulterior la aceeaşI dată pentru anii următori. Plata poate fi făcută în tranşe trimestriale sau lunare. Unele contracte pot stabili pe lângă remuneraţia fixă şI o parte variabilă în funcţie de rezultatele pe care reprezentantul respectiv le obţine, cum ar fi volumul comenzilor preluate şI transmise hotelului. Suma fixă, repezentând remunerarea, poate fi grevată de penalizări în cazul nerealizării sarcinilor contractuale.

• Sarcinile reprezentantului şi hotelierului – Sarcinile reprezentantului sunt foarte diverse şI complexe.

Sarcinile generale acoperite de renumeraţia reprezentantului sunt:

– programul de vizite şI contracte: pe cine, cu ce scop şI la ce perioade vizitează, modul de informare asupra acestora

– modul de preluare, transmitere, evidenţă şI confirmare a comenzilor obţinute din aria sa de acţiune

– studii de piaţă cu precizarea conţinutului acestora şI a periodicităţii trimiterii lor, obligaţia trimiterii de informaţii asupra evoluţiei pieţii, materiale ce apar în mediile de infomare despre hotelier

Serviciile care sunt asigurate de reprezentant pe baza unor acte adiţionale la contract cu plata separată sunt:

– contractarea şI urmărirea derulării unor campanii de publicitate cu societăţI specializate

            – acţiuni de informare privind solvabilitatea unor societăţI de turism

            – recuperarea unor debite de la clienţii hotelului

            – cumpărarea de echipamente hoteliere şI pentru restaurante şI expedierea lor

            – recrutarea de personal hotelier sau artistic pentru acţiuni organizate de hotelier

Sarcinile hotelierului în cadrul acestui tip de contract sunt:

            – plata reprezentantului la nivelul şI la termenele stabilite

            – plata altor servicii auxiliare solicitate, conform actelor adiţionale

– asigurarea reprezentantului, gratuit, cu pliante şI foi-liste de tarife, alte materiale publicitare ce trebuie distribuite de reprezentant

-onorarea tuturor rezervărilor primite prin reprezentant, conform modului de lucru stabilit

– preluarea spre soluţionare a tuturor reclamaţiilor privind serviciile acordate clienţilor trimişI de reprezentant, reclamaţii primite de către acesta

– plata comisioanelor către agenţiile de turism care au trimis clienţI direct sau prin reprezentanţi

– plata sumelor datorate, în baza contractelor încheiate de reprezentant, către diverşI furnizori (agenţii de publicitate, furnizori materiale şI dotări hoteliere).

Contractele de călătorie sau contractele de voiaj pot fi încheiat pentru organizarea unei excursii sau pentru intermedierea unei călătorii. Acest contract este definit conform Convenţiei Internationale de la Bruxelles ca acel act juridic prin care o persoană se angajează în numele său să procure altei persoane, contra unui preţ global, un ansamblu grupat de prestaţii de transport şI alte servicii, în legătură cu deplasarea acesteia spre o anumită destinaţie. Această categorie de voiaje poartă denumirea de voiaje forfetare şI despre ele ca şI despre aranjamentele din transporturi aţI învăţat deja în modulul nr. 5.

Conform clauzelor negociate în astfel de contracte, de multe ori, organizatorii de astfel de voiaje nu se limitează la activitatea de simplă organizare, ci, sunt frecvente cazurile în care aceştia transportă turiştii cu avioanele închiriate de ei, spre destinaţia la care sunt cazaţI turiştii în propriile lor hoteluri.

-Documentele de călătorie– conform contractului organizatorul trebuie să elibereze turistului un document sau un atestat de călătorie care poartă semnătura şI ştampila sa. Acest document trebuie să cuprindă clauze referitoare la: locul şI data emiterii, numele şI adresa organizatorului călătoriei, numele călătorilor, locul şI data începerii şI încheierii călătoriei şI sejurului, toate precizările privind transportul, sejurul şI celelalte prestaţii cuprinse în pre, condiţiile în care turistul poate cere rezilierea contractului precum şI diferite alte tipuri de indicaţii.

În cazul în care voiajul este organizat la cererea clientului, actul de voiaj care constată contractul este devizul înntocmit de agentul de voiaj şI acceptat de client.

–Preţul călătoriei este stabilit conform contractului şI este un preţ global şI forfetar. În cele mai multe cazuri condiţiile generale publicate de către organizatorii de voiaje conţin uneori o prevedere conform căreia se poate revizui costul excursiei în vcazul în care are loc o creştere a costului prestaţiilor. Se stabileşte de obicei ca caorganizatorul de voiaje să nu aibă dreptul de a creşte preţurile prevăzute în contract, decât dacă acest lucru este justificat de modificarea de curs valutar sau de creşterea preţului transportului, cu stipularea expresă a acestei clauze în contract. Când creşterea preţului depăşeşte 10% sau depăşeşte un nivel considerat rezonabil în circumstanţele date, turistul are dreptul, conform prevederilor contractului, la renunţarea la serviciile solicitate şI la rambursarea integrală a sumelor care le-a plătit către organizatorul voiajului.

-Răspunderea părţilor. Conform clauzelor contractuale, organizatorul de voiaje răspunde de acte, dar şI de omisiunile angajaţilor săI dacă aceştia sunt în serviciul funcţiunii. Organizatorul răspunde şI de activitatea detailiştilor cărora le-a încredinţat vânzarea voiajelor organizate de el. Dovada prejudiciului trebuie făcută de turist, care trebuie să demonstreze totodată şI că organizatorul, reprezentatul sau angajatul acestuia au acţionat în modul respectiv, în timp ce se aflau în exercitarea funcţiunii lor.

–Rezilierea contractului de călătorie – dacă una sau alta dintre părţI doreşte să renunţe la voiaj, posibilitatea practică a acestui lucru trebuie stabilită în cadrul procesului de negociere şI introdusă ca o clauză a contractului.

Turistul poate rezilia contractul în orice moment total sau parţial fiind obligat să despăgubească organizatorul de voiaj, conform legislaţiei internaţionale sau naţionale şI în primul rând sub obligaţiile clauzelor contractuale. Cea mai utilizată formă de despăgubire a organizatorului de voiaje o reprezintă plata de către turist a unei sume complementare cu titlul de pierdere de beneficiu. Această sumă poate fi fixată conform clauzelor negociate la un procent de 10-20 %, din preţul contractului proporţional cu valoarea serviciilor la care se renunţă şI momentul în care are loc renunţarea. În cazuri de forţă majoră sau atunci când turistul previne pe organizator într-un termen corespunzător, pentru a-I permite acestuia să revândă titlul de călătorie, nu se mai percep despăgubiri, deoarece organizatorul nu mai este lezat din punct de vedere financiar.

Organizatorul de voiaje poate rezilia şI el contractul în condiţiile negociate şI prevăzute în contract. Acest lucru se poate face fără acordarea unor despăgubiri turistului în următoarele cazuri:

• dacă înainte sau în timpul executării contractului survin evenimente cu caracter excepţional, pe care organizatorul nu putea să le prevadă în momentul încheierii contractului
• dacă nu a fost întrunit numărul minim de turişti prevăzut în documentul de călătorie, cu condiţia ca de acest lucru turiştii să fie înştiinţaţI în timp util

Contractul de intermediere este contractul încheiat de către un organizator de voiaje cu un intermediar de turism, persoană fizică sau juridică, care oferă diferite prestaţii turistice izolate. Contractul este atestat de documentul de călătorie emis de intermediar, cu semnătura şI ştampila sa. Intermediarul este responsabil faţă de turist pentru eventualele greşeli comise în gestiunea sa, dar nu este considerat responsabil de neexecutarea sau executarea imperfectă a prestaţiilor din contract. Pentru acest lucru, responsabilitatea cade în sarcina organizatorului de voiaje, cu care intermediarul are încheiat contact de intermediere.

Contractul de transport turistic este contractul prin care transportatorul se angajează să asigure beneficiarului (turist sau organizator de voiaje, în calitatea de intermediar) transportul, iar acesta se angajează să plătească, confom tarifelor oficiale înscrise în bilet, în cazul serviciilor regulate, sau conform tarifelor negociate şI calculate pe oră sau kilometru, pentru serviciile la cerere. În contractul de transport turistic, părţile specifică, prin clauze negociate, numărul de pasageri, tipul de mijloc de transport, perioada de utilizare a acestuia, valoarea contractului, modalităţţle de plată, obligaţţile reciproce, condiţiile concrete de realizare a contractului, condiţiile de modificare a contractului, responsabilitatea părţilor pentru nerespectarea sau îndeplinirea defectuoasă a clauzelor contractuale.

Pentru toate modalităţile de transport, biletul face proba contractului de transport.

Contractul cu transportatorul aerian – în cadrul acestui tip de transport, transportatorul se angajează să asigure beneficiarului transportul, iar acesta se angajează să utlizeze mijlocul/ mijloacele de transport convenitebşI să plătească preţul conform tarifelor oficiale ( înscrise în bilet pentru serviciile regulate sau calculate pe oră sau km pentru serviciile la cerere).

Principalele tipuri de contracte care se încheie în transportul aerian sunt:

• acorduri interguvernamentale adică:

– operarea bilaterală- contract pool

– operarea unilaterală – caz în care se încheie unul din următoarele feluri de contracte: joint-venture, blocked-space, dirijare trafic

• contracte de colaborare între companii care nu operează pe aceeaşI rută : SPA (Special Prorate Agreement), Interline, GSA (General Sales Agencz Agreement)
• pentru companiile membre IATA- contract MITA (Multilateral Interline Traffice Agreement) care poate avea diferite obiective:

– contractul pool care are ca obiectiv coordonarea capacităţii de transport alocată de cei doi parteneri de rută şI stabilirea principiilor financiare de exploatare eficientă a rutei respective

– contractul joint-venture formal are ca obiectiv exploatarea rutei cu echipamentul unuia dintre parteneri sub indicativ comun celor două companii desemnate pe o rută.

– contractul blocked-space- precizează că partenerul neoperant are la dispoziţie un număr de locuri pe cursa partenerului operator

– contractul de dirijare trafic- precizează că partenerul operant face dirijări cu caracter compensatoriu pe rutele partenerului neoperant

– contractul SPA- este un contract de dirijare reciprocă a traficului pe rutele celor două companii partenere de contact

– contractul interline – prevede recunoaşterea reciprocă a documentelor de transport

– contractul GSA- desemnează o anumită companie ca având drept de a emite documente de transport pe piaţa respectivă, pe cursele companiei reprezentate.În contractul de transport aerian, părţile specifică:

                                    – numărul de pasageri

                                    – tipul de mijloc de transport

                                    – perioada de utilizare

                                    – valoarea contractului

                                    – obligaţiile reciproce

                                    – condiţiile de modificare a contractului

– responsabilitatea părţilor pentru neexecutarea sau executarea defectuoasă a contractului

                        – contractul charter trebuie să cuprindă următoarele elemente:

                        – definirea termenilor utilizaţI în respectivul contract

                        – acordul părţilor cu privire la :

                        – pentru transportator: punerea la dispoziţia părţi a unuia sau mai multe avioane şI ale eventualelor anexe gata de zbor (cu echipamentul, combustibilul şI personalul necesar)

            -pentru partea contractantă: acceptarea serviciilor oferite de transportator în conformitate cu condiţiile contractului şI ale anexelor acestuia, achitarea de către transportator a sumei agreate în condiţiile impuse de contract

– dreptul operatorului aerian de a anula mai multe zboruri în cazul în care numărul de pasageri este prea mic pentru operarea economică, cele două părţI cad de acord asupra taxelor de anulare pe care operatorul aerian urmează să le plătească

– dreptul operatorului de a anula orice zbor într-o perioadă de până la 24 de ore înaintea datei zborului datorită unor cauze tehnice şI mecanice, precum şI înlocuirea avionului dacă apar defecţiuni în orice moment al zborului

– dreptul transportatorului de opera zborul în maximă siguranţă şI de aici posibilitatea de a modifica capacitatea avionului, de a reduce numărul de locuri sau de a redistribui încărcătura avionului

– obligaţia transportatorului de a asigura tratamentul corespunzător al pasagerilor în cazul întârzierilor apărute din vin acestuia.Tratamentul este diferit în funcţie de durata întârzierii: el poate să cuprindă numai o gustare la o întârziere de 2-3 ore, o masă completă dacă întârzierea depăşeşte acest interval, sau o cazare completă dacă întârzierea depăşeşte 12 ore şI este necesară înnoptarea

– structura preţului charter pentru fiecare zbor cuprinde:

            – cheltuieli de operare şI întreţinere a avionului

            – remuneraţia echipajului

            – asigurări faţă de terţI şI faţă de pasageri

            – taxele de aterizare, parcare şI hangar

            – alte taxe de handling pentru avion

            – taxele de handling pentru pasageri şI bagaje

            – preţul meselor servite în timpul zborului

            – taxele de aeroport şI taxele de pasageri care trebuie plătite de transportator conform reglementărilor guvernamentale în vigoare

În această structură nu sunt incluse cheltuielile cu transportul la sol al pasagerilor spre şI dinspre aeroport, costul vizelor, taxelor vamale şI alte costuri adiţionale apărute ca urmare amodificării condiţiilor contractului la cererea tour- operatorului

– răspunderea transportatorului este limitată pentru eventualele pagube produse de război, ostilităţI, atacuri teroriste, greve, carantină sau detenţia aeronavei datorită hotărârii unui guvern

– transportatorului îI revine responsabilitatea atunci când:

            – apar acte sau omisiuni ale lui sau lae angajaţilor săI legat de operarea zborului

            – neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a obligaţiilor care îI revin conform contractului cu excepţia cazurilor de forţă majoră

            – orice altă abatere de la îndeplinirea obligaţiilor contractuale

– răspunderea transportatorului este limitată în aceste cazuri de :

            – condiţiile şI limitările legale în vigoare, aplicabile răspunderii transportatorului şI tour- operatorului

            – nivelul preţurilor charter Round trip

– clauza de supunere a contractului notificării consiliilor de administraţie ale celor două părţi

– alte prevederi referitoare la: tipul de avion, capacitatea, ruta, orarul, numărul de zboruri, data sau datele zborului, preţul zborului.

Contractul de prestare de servicii hoteliere şI restaurare este contractul prin care hotelierul se angajează, cu titlul oneros, să ofere cazarea temporară şI serviciile complementare acesteia unui client. Contractul de hotelărie se poate negocia şI încheia între hotelier şI un client sau între hotelier şI o altă parte decât utilizatorul final, adică cu un organizator de voiaje. Încheierea acestui tip de contracte presupune o cerere anterioară de rezervare formulată de către client sau de către organizatorul de voiaje. Acest contract se poate ţncheia pentru o durată de timp determinată sau nedeterminată.

            Contractele între agenţiile de turism şI hotelieri au şI o mare importanţă practică şI se pot clasifica în:

• contracte de comision
• contracte cu garanţie sau charter

Criteriul de clasificare folosit este acela de preluare sau nu de către intermediar a riscului vânzării produsului turistic contractat cu prestatorul de către consumatorul final, aspect care determină întregul conţinut al relaţiilor dintre cele două părţI contractuale. Acest aspect este foarte important deoarece produsul turistic este foarte perisabil prin imposibilitatea stocării lui, greu de prezentat consumatorului fiind imaterial, în afara locului de producţie, eterogen, greu de standardizat şI imposibil de transportat la consumator, rigid la variaţiile cantitative şI calitative ale cererii, pe o piaţă instabilă, sezonieră, greu de fidelizat şI modelat.

Cele două categorii de contracte de mai sus, se suprapun în cea mai mare parte şI modului în care agenţia de turism îşI desfăşoară activitatea: în numele şI pe seama hotelierului (turistului) sau în nume propriu.

Cea de-a doua situaţie este mai largă ca sferă de cuprindere, incluzând alături de situaţiile de garantare a contingentului de camere, şI pe cele în care agenţia de turism prestează serviciile în baza materială proprie. Criteriul asumării riscului conduce la o grupare a contractelor corespunzătoare specificului activităţii celor două forme tipice de organizare al agenţiei de turism: detailistă şI organizatoare.

Contractul dintre hotelier şI agenţia de turism trebuie să cuprindă:

-obiectul contractului trebuie să menţioneze serviciile oferite spre comercializarea agenţiei de turism de către prestator. Trebuie menţionate de asemenea natura relaţiilor dintre părţI în legătură cu comercializarea produsului turistic, piaţa şI modul de comercializare a produsului respectiv de către agenţia de turism contractatntă. Este foarte importantă de realizat descrierea completă şI exactă a serviciilor, ea trebuind să înlocuiască ceea ce reprezintă mostrele şI eşantioanele în contractele pentru comercializarea de bunuri. Aceste informaţii sunt preluate uneori în broşurile tipărite de agenţiile organizatoare. Informaţiile ce prezintă produsul turistic trebuie să aibă un grad ridicat de atractivitate. În prestaţia hotelieră turistul nu caută numai satisfacerea nevoilor de transport şI hrană ci şI o ambianţă deosebită în stare să satisfacă cele mai diverse motivaţii.Este esenţială de asemenea prezentarea atracţiilor turistice situate în apropierea hotelului respectiv, acestea şI nu hotelul în sine constituind mobilul deplasării turistului.

DeşI esenţial acest capitol este destul de sumar conturat în contractele încheiate de prestatorii români, ele cuprinzând clauze care nu au nici o legătură cu obiectul contractului.Situaţia se datorează prin perpetuarea an de an a unor vechi texte de contract, dar mai ales prin reticenţa prestatorilor faţă de definiţia clară a prestaţiilor contractuale, acestea angajând direct răspunderea lor privind cantitatea şI calitatea serviciilor contractate.

• durata contractului – derularea contractelor începe de obicei de la data semnării contractului şI până la data specificată pentru încheierea valabilităţii acestuia. Dacă data de start a contractului nu coincide cu data semnării atunci se va menţiona aceasta în contract.Durata poate fi menţionată exact sau nu. Ultima situaţie se întâlneşte atunci când sunt încheiate contracte pentru acţiuni singulare, izolate sau atunci când aceasta rezultă din precizarea obiectului contractului, a prestaţiilor şI datelor la care vor fi asigurate. Atunci când este exprimată aceasta poate fi menţionată în două feluri:

– aproximativă – de exemplu contract pentru sezonul de vară 2000-2001

– exact- contractul este valabil până la data……

                        Durata contractului se stabileşte în funcţie de intervalele de timp în care pot apare schimbări ale produsului comercializat, ale tarifelor acestora sau ale altor condiţii legate de aranjamentele contractuale. Durata contractului nu se suprapune ca timp cu perioada pentru care hotelul pune la dispoziţia agenţiei de turism contingentul de locuri şI alte servicii turistice. Durata contractului este mult mai mare decât perioada de exploatare a contingenului.Obligaţiile părţilor: pregătirea bazei materiale, organizarea publicităţii şI a vânzării presupun desfăşurarea unor acţiuni şI activităţI care trebuie să se desfăşoare înaintea începerii perioadei propriu-zise de exploatare. Contractarea spaţiilor de cazare maiales în cazul contractelor cu contingente mari sau charter se face cu mult timp înainte de producerea, vânzarea şI consumul produsului turistic. Contractele pentru sezonul următor se încheie în jurul terminării sezonului similar încheiat ( de exemplu pentru sezonul de sporturi de iarnă în luna martie)

– contingentul de spaţii de cazare poate fi exprimat prin numărul de locuri (paturi), de obicei pentru hotelurile care din construcţie au numai sau preponderent camere cu 2 paturi, număr de camere şI eventual pe tipuri de capacitate ( cu 1,2,3 paturi, apartamente, garsoniere) pentru unităţle de cazare cu o structură diversă sau atunci când agenţia de turism doreşte să promoveze şI să ofere o astfel de structură clientelei sale, număr de camere şI număr de locuri, indicându-se astfel echivalenţa dintre cele două mărimi.

                        Dacă în cadrul aceleeaşI unităţI de cazare există între camere deosebiri importante de confort, dotare sau poziţie, şI când aceste deosebiri sunt indicate de includerea hotelului în două categorii diferite de clasificare, contingentul de camere trebuie defalcat după acest criteriu. În aceste situaţii graficele de ocupare a contingentului vor fi făcute şI urmărite separat pe fiecare tip de spaţiu.

                        Contingentele mari de locuri, cuprinzând chiar întreaga capacitate de cazare a unui hotel sunt caracteristice pentru contractele charter mai ales în staţiunile de vacanţă cu turism de masă.

• perioada de contingent – în clauzele stipulate la punctul anterior sunt de obicei menţionate şI intervalul de timp pentru care hotelierul pune la dispoziţie camerele respective agenţiei de turism, iar aceasta o poate utiliza pentru clienţii săi. Această prevedre poate lipsi din unele contracte dacă acţiunile sunt clar delimitate în timp. De obicei în această categorie de clauze intră şI preţurile diferenţiate pe sezoane. Mărimea contingentului poate fi aceeaşI pentru întreaga perioadă de utilizare sau diferită pe sezoane şI data sosirii.

• graficul de sosiri – acesta cuprinde în ordine cronologică datele de sosire a turiştilor. Seria este o durată predeterminată exprimată în zile a sejurului propus spre vânzare la gaenţia de turism. Este de obicei conceput astfel încât ziua de începere aunei serii să coincidă cu cea de terminare a celei precedente. Acest mod de comercializare este tipic pentru agenţiile generaliste, pentru destinaţii ale turismului în masă şI unde sosirile de turişti depind de anumite zile de operare şI de o cadenţă a mijloacelor de transport.

 Pentru hoteluri, organizarea comercializării pe serii are dezavantajul concentrării extreme a activităţilor în zilele de început de serie, cu consecinţe inevitabile asupra calităţii prestaţiei şI a primirii. Limitarea posibilităţilor de opţiune a turistului privind ziua începerii şI durata sejuruluieste resimţită negativ de o cerere care a evoluat către individualism şI personalizarea prestaţiei. În situaţia unui mijloc de transport săptămânal agenţia de voiaj va propune pentru aceeaşI dată de sosire nu numai sejururi de o săptămănâ ci şI de 2sau 3 săptămâni. Prin combinarea pe companii si pe mijloace de trasnport a diferite tipuri de transport se va putea rezolva problema unei varietăţI a timpurilor de sejur.

• preţuri, tarife – preţurile sunt diferenţiate pentru acelaşI produs turistic în funcţie de :

– sezoanele turistice- extrasezon, sezon intermediar, vârf de sezon

– cel care comandă şI achită serviciile- un intermediar (agenţia de turism), consumatorul direct (turistul), o societate pentru salariaţii şI invitaţii săi

– criteriile socio – profesionale legate de consumatorul final- turist –om de afaceri, străin- autohton, copil- adult- student-pensionar

-n volumul consumului- sejur lung-sejur scurt, grup- individual, pachet de servicii complex- servicii separate

– momentul înscrierii şI a plăţii- cu plata în avans sau realizarea plăţii în momentul efectuării serviciilor

            În mod normal în contracte tarifele sunt diferenţiate:

                                    – pe sezoane, de obicei 2 sau 3 la număr

– pentru turişti individuali şI pentru grupuri, cu precizarea numărului minim de persoane care constituie un grup

            Diferenţierea tarifară este concepută ca un mod de maximizare a gradului de ocupare a unităţii de cazare sau o cale de diminuare a efectelor negative datorată disponibilităţii ce caracterizează producţia de servicii turistice. Tarifele trebuie să fie exprimate pe cameră sau loc de cazare, corelat cu modul de exprimare al contingentului.

            Contractele de comision se încheie la tarife brute cu menţionarea comisionului exprimat de obicei ca procent la tariful brut. Se pot menţiona în contracte şI tarife nete care precizează comisionul maxim pe care agenţia de turism şI-l poate însuşi.Contractele de comision asigură un anumit control al prestatorului asupra preţului plătit de consumator.

            În contractele charter sau cu garanţie, tarifele servesc în principal pentru a sta la baza calculului garanţiei, ele fiind mai greu de reconstituit din preţurile de vânzare ale intermediarilor.Se pot întâlni în astfel de contracte şI tarife pe zi/ turist care sunt similare cu cele pe loc sau cameră numai că încorporează întreaga gamă de servici pe care unitatea respectivă le oferă.

            DeşI primeşte conform deontologiei stabilite un tarif mai mic din partea agenţiei decât pentru ceilalţI turişti, hotelirul trebuie să le acorde un tratament egal cu cel al clienţilor ce plătesc tariful integral la faţa locului.Rar tarifele acordate de hotelier acoperă numai serviciile de cazare. Deja este consacrat ca valoarea micului dejun să fie adăugată la valoarea tarifului de cazare ca preţ unic. În perioadele de afluenţă se practică ca turiştilor să le fie acordată şI demi-pensiune sau semipensiune.Preţul acestor aranjamente este cu 10-20 % mai mic decat al sumei serviciilor luate separat.

            Există şI hoteluri care nu practică legile nescrise comerciale si aceste aranjamente forfetare dau preţuri mai mari decât suma preţurilor luată separat.

• garanţia contractuală este o clauză specifică contractelor charter sau cu garanţie. Garanţia este o sumă pe care agenţia de turism se angajează să o plătească hotelierului în schimbul punerii la dispoziţie de către acesta a unui contingent de locuri, determinat dinainte ca mărime şI în timp, indiferent dacă utilizarea acestuia este parţială sau totală.

Calculul garanţiei foloseşte elemente din clauzele anterioare ale contractului, durată, contingent şI preţuri.

Formula de calcul utilizată este: garanţia contractuală= nr.zile*nr.locuri*tarif/loc*coeficent (de garantare).Numărul de zile coincide cu perioada de punere la dispoziţie a contingentului, iar numărul de locuri este calculat în funcţie de mărimea contingentului contractual. Numărul de zile este defalcat pe perioade de sezonalitate care corespund unor tarife diferite.

În practica contractelor charter încheiate de agenţiile din ţară numărul zilelor este de aproximativ 100 pentru hotelurile de pe litoral şI de 90 pentru staţiunile din aria montană. Coeficentul de garantare, introdus în calcul, poate fi unic sau diferenţiat pe sezoane, putând varia între 50% în perioadele de sezon şI 80 % în vârful de sezon. Mărimea coeficentului de garantare este corelată de prestator cu cea a gradului de ocupare utilizat în fundamentarea tarifelor contractuale şI care au ca repere gradul de ocupare realizat în anul precedent şI previziunile pentru circulaţia turistică din anul următor.Prestatorul va urmări cel puţin un nivel care să fie egal cu cel utilizat în tarifele antecalculelor care să-I asigure obţinerea a cel puţin aceluiaşI grad de ocupare ca în sezonul anterior.

Pentru unităţile hoteliere care un şI restaurant, garanţia poate cuprinde şI o parte aferentă a seviciilor de masă. Diferenţa dintre baremul masă/zi- turist contractual şI valoarea costurilor fixe/ zi- turist se achită în plus faţă de garanţie, funcţie de numărul de turişti sosiţI efectiv şI care au beneficiat de serviciile de masă.

Prevederi speciale se referă la reduceri de tarife pentru spaţiile ocupate peste coeficentul de ocupare garantat, prevederi care urmăresc stimularea agenţiei de turism în astfel de situaţii care sunt profitabile pentru hotelier.

Plătind garanţia agenţia de turism îşI asumă integral riscul comercializării contingentului de locuri, toate clauzele contractuale trebuind să fie gândite în acest context.Suma respectivă nu este o garanţie faţă de hotelier decât dacă ea este plătită anticipat faţă de prestarea efectivă a serviciilor sau chiar faţă de începutul perioadei de închiriere a contingentului.

– clauze de acces la contingent – acest capitol cuprinde modalităţile de rezervare, prevederi referitoare la anulare sau decomandare, acestea din urmă putând fi reglementate în capitole distincte. Timpul exprimat prin date, termene, intervale este numitorul comun al tuturor clauzelor de acces la contingent şI care datorită perisabilităţii produsului turistic amplifică dificultăţile comercializării unei producţii rigide.Cea mai importantă dată în contract este termenul până la care intermediarul dispune de contingentul contractual şI deci până la care poată să transmită rezervările – vânzările, fie să decomande spaţiile nevalorificate fără penalizări. Termenul este fixat faţă de ziua sosirii clienţilor. Prestatorul are ca scop ca termenele de decomandare să-I asigure timp suficient pentru vânzarea directă a locurilor nevalorificate de intermediar. Agenţia de turism urmăreşte în schimb ca această dată să fie cât mai aproape de data sosirii.

Teama de reclamaţiile ce pot fi formulate de turişti îîI face pe organizatorii de turism să introducă clauze de soluţionare a acestora. Acesta se poate vedea obligat să asigure cazarea turiştilor în hoteluri apropiate, de categorie similară sau superioară, cu suportarea cheltuielilor ocazionate şI fără a se putea sustrage acţiunii de dare în judecată pentru prejudiciul moral suferit de turişti.

Decomandările communicate după termenul de retrocesiune sunt penalizate de prestator. Penalizările pot fi exprimate ca procente din valoarea sejurului, mai ales în cazul unor serii.De asemenea trebuie menţionate date privind modul şI termenul de realizare a rezervărilor sau infirmarea acestora de către prestator.

O confirmare telefonică poate conduce la eliberarea operativă a documentelor de călătorie pentru un turist aflat în agenţie mai ales dacă între intermediar şI prestator există relaţii de colaborare mai vechi, astfel încât încrederea între cele două părţI este reciprocă. Confirmarea în scris, prin fax sau email este însă absolut obligatorie pentu ase putea realiza eficientizarea actului turistic. Rapiditatea răspunsului şI accesul uşor la centralele de rezervări ale prestatorilor, poate câştiga şI menţine colaborarea cu agenţiile de turism, de aceea modul de tratare a cererilor de rezervare este un aspect al competitivităţii. Cererea de rezervare şI confirmarea trebuie să conţină suficiente elemente pentru identificarea şI delimitarea lor: serviciile ce sunt oferite, data de sosire/ plecare, numele prestatorului, numele agenţiei de turism, numele turistului, numărul de persoane. Aceste date sunt importante şI pentru că ele constituie baza de facturare a serviciilor şI a plăţii comisioanelor datorate de prestatori agenţiilor de turism.

• clauza de plată – aceasta stabileşte cine, când, cum şI în ce bază sunt plătite serviciile care fac obiectul contractului. Agenţia de turism este cea care comandă serviciile respective şI tot ea este cea care plăteşte. Excepţie o constituie unele cazuri cu contracte de comision în care clientul plăteşte direct hotelierului tariful brut al serviciilor rezervate prin agenţia de turism. Multe hoteluri şI lanţuri hoteliere lucrează cu intermediari din turism plătind periodic, de obicei la sfârşitul fiecărei luni, comisioanele aferente rezervărilor făcute de aceştia.

Cel mai bine este ca textul contractului să specifice clar când şI prin ce procedee va fi plătită suma respectivă. Agenţia de turism încearcă de obicei să obţină prevederi care să stipuleze plata integrală după acordarea serviciilor de către prestator.Pentru contractele charter în care dependenţa prestatorului de realizarea contractului este totală acesta nu va putea accepta decăt plata în avans, chiar în mai multe rate(tranşe). Părţile convin asupra unui avans achitat prestatorului înaintea începerii sezonului şI care trebuie să fie considerat ca un effort comun pentru buna desfăşurare a sezonului. Acest avans provine din primele vânzări făcute de agenţie, iar din punct de vedere al prestatorului aduce un flux de bani într-o perioadă în care nu sunt realizate venituri, iar cheltuielile cu igienizările, reparaţiile şI constituirea de diverse stocuri sunt maxime.

• răspunderea contractuală – arată obligaţiile părţilor. Principalele obligaţii ale intermediarului de vânzare sunt cele legate de utilizarea contingentului, plata serviciilor, publicitatea produsului contractat, iar obligaţiile prestatorului sunt legate de asigurarea accesului la contingent, prestarea serviciilor contractate atât calitativ cât şI cantitativ, în concordanţă cu prevederile contractuale.

În contractele de turism de la noi din ţară au fost prevăzute până acum clauze foarte explicite, clare şI relativ dure pentru intermediar şI clauze adesea generale pentru prestatorul de servicii.Trebuie subliniată clar răspunderea prestatorului, el fiind o verigă importantă în asigurarea calităţii prestaţiei:

• enumerând şI descriind clar toate situaţiile ce pot genera reclamaţii din partea turiştilor, din cauze ce pot fi imputate prestatorului
• precizând pentru fiecare din situaţiile de mai sus, modul în care se realizează despăgubirea datorate de prestator şI limita maximă a acestora

Contractul de franşiză

            Franşiza se înscrie în rândul metodelor de conlucrare reglementată între intreprinderi, respectiv între unităţI independente (franşizate) şI o intreprindere de acelaşI tip, dar mai mare şI mai cunoscută (franşizor).

            Franşiza modernă este o redescoperire a unei tehnici mai vechi. În Evul Mediu clericii acordau o scrisoare de franşiză oraşelor, meseriilor sau persoanelor prin care se acorda privilegiul de a desfăşura anumite activităţi. Franşizele din Europa au dispărut la mijlocul secolului al XIXlea şI au apărut acum circa 50 de ani în SUA, ca o metodă de evitare aefectelor legii antitrust în vânzarea automobilelor.

            Asociaţia britanică de Franchising defineşte franşiza ca o licenţă contractuală cedată de o persoană numită franşizor (cedent) care permite sau care cere beneficiarului să desfăşoare, în perioada de valabilitate a licenţei, o anumită afacere, folosind un nume specificataparţinând furnizorului. Conform acestui contract, franşizorul are dreptul de a exercita un control continuu asupra beneficiarului dar are şI obligaţia să asigure asistenţa tehnică şI pregătirea cadrelor.

            O altă definiţie este: colaborarea între o întreprindere franşizoare şI o intreprindere franşizată care implică pentru franşizor punerea la dispoziţie a unui însemn (nume comercial), a serviciilor şI a unei tehnici, în schimbul unei remuneraţii compuse dintr-un drept de intrare şI o redevenţă anuală.

Franşiza este definită şI ca o licenţă dată unui producător, distribuitor, comerciant de a produce sau comercializa un anumit produs sau serviciu într-o anumită zonă sau peroadă . Beneficiarul licenţei plăteşte în mod uzual pe proprietarul licenţei redevenţe din vânzări, după ce a achitat un anumit avans. Franşizorul poate ajuta franşizatul cu resurse financiare şI expertiză tehnică.

Deci franşiza este:

• o afacere în care ambii parteneri caută să căştige profituri suplimentare, o strategie de creştere şI dezvoltare economică. Prin acest tip de contract se reproduce un model de creştere care urmăreşte depăşirea unor dificultăţI (insuficienţa resurselor financiare şI informaţii) şI realizarea unei reantabilităţI sporite
• este un contract prin care se acordă drepturi exclusive de utilizare a unui nume comercial de către o intreprindere independentă în calitatea de beneficiar (franşizat), pentru care plăteşte proprietarul numelui comercial (franşizor) o sumă convenită între cei doi contractanţI
• este o reţea de relaţii durabile între cele două părţI, prin care franşizorul cedează franşizaţilor un sistem de conmercializare completă şI standardizată sub forma unui ansamblu coerent ( pregătire profesională, tehnici comerciale, metode de gestiune)

 

Contractul de time- sharing

            Conceptul de time- share şI relaţiile contractuale pe care le include s-au extins continuu în practica turismului internaţional oferind turiştilor posibilitatea petrecerii vacanţei într-o proprietate personală. Succesul acestei practici se datorează faptului că o familie îşI petrece o vacanţă de 7–21 de zile pe an şI deci cumpărarea unei proprietăţI pentru un interval atât de scurt de timp nu este rentabilă, ea rămâne nefolosită cea mai mare parte a anului însă cheltuielile cu conservarea, întreţinerea, paza şI reparaţiile sunt însă permanente. Este mai avantajos să cumperi o proprietate în timp partajat, respectiv numai pentru o anumită parte a anului, când poţI să o foloseşti în mod efectiv, plătind numai partea din cheltuielile aferente acestei perioade.

Specificul acestui tip de contract este că o familie cumpără un apartament dintr-un anumit hotel pentru o anumită perioadă de timp (7,14, 21,28, etc zile), având dreptul de a-l folosi în scop personal, de a-l ceda spre folosinţă unor prieteni sau rude, sau de a-l închiria unor solicitatori.

O societate de marketing are rolul de a găsi clienţI, de a-I convinge să cumpere, şI de a vinde efectiv, pe baza unui contract, o astfel de proprietate. Societatea de marketing încheie un contract cu un beneficiar în care sunt specificate:

• tipul apartamentului (numărul, suprafaţa)
• perioada de ocupare
• primul an de ocupare
• data sosirii
• preţul proprietăţii
• taxa iniţială de management
• taxa de administraţia
• modalitatea de plată (integral sau în rate) şI data plăţilor
• rolul societăţii de marketing faţă de proprietar încetează în momentul încasării tuturor obligaţiilor pecuniare din sarcina cumpărătorului

Societatea de marketing are de asemenea rolul de a asigura managementul apartamentelor conform mandatului încredinţat în acest sens de către proprietarii apartamentelor.Compania de management primeşte de la proprietari o sumă de bani annuală stabilită la 20 % din costurile serviciilor de întreţinere- menţinere, reparare, înlocuire, modernizare făcută în beneficiul proprietarilor.

Proprietarul este şI el semnatar al contractului având la rândul lui următoarele drepturi şI obligaţii, mai ales de natură financiară:

– preţul iniţial al proprietăţii

– taxa iniţială de management

– taxa anuală de administraţia

– taxa anuală de management

– cheltuielile periodice aferente înlocuirii mobilierului, echipamentelor şI altor obiecte de inventar

– taxa de schimbare a folosirii unităţii sale TS cu o altă unitate TS dintr-un alt hotel şI o altă ţară

Contractul de leasing este asemănător cu cel practicat în alte domenii, deosebirea constând în modul de determinare al chiriei plătită de cel care închiriază hotelul proprietarului acestuia (societate-mamă, lanţ hotelier, societate mixtă).

În cadrul leasingului mărimea chiriei se stabileşte în mod diferit în funcţie de natura contractului de leasing:

– în cadrul leasingului simplu chiria lunară reprezintă o sumă plătită pentru folosirea unui motel sau hotel,În unele cazuri, chiria acoperă numai amortizarea valorii terenului şI a clădirii.

– în cadrul leasingului cu participare la profit, proprietarul îşI asigură participarea la profit, proprietarul plăteşte impozitele şI taxele de proprietate şI costul asigurării

Contractul trebuie să precizeze şI o clauză referitoare la chiria minimă pentru ca proprietarul să se protejeze împotriva unor riscuri care decurg dintr-un management necorespunzător practicat de chiriaş. Chiria minimă trebuie să acopere cheltuielile curente suportate de proprietar (impozite, taxe, asigurări) şI amortizarea imobilizărilor corporale şI necorporale.

 

Operaţiuni şI înţelegeri precontractuale şI contractuale de asociere

Agenţiile de turism îndeplinesc acte comerciale fiind pârghia dintre turişti şI prestatorii de servicii – transportatori, hotelieri, restauratori- în scopul realizării unui profit.

Contractul pe care agenţia de turism îl încheie cu turistul este un contract comercial, dar numai din privinţa agenţiei, pentru turist contractul este civil pentru că turistul nu urmăreşte realizarea unui profit din călătoria pe care o efectuează, ci realizarea unor servicii destinate să satisfacă o dorinţă personală.

Dacă un contract este comercial numai pentru una din părţI, toţI contractanţii sunt supuşI, din punct de vedere legislativ, legilor comerciale cu excepţia dispoziţiilor care privesc persoana comercianţilor şI aczurilor în care legea are alte dispoziţii.