Publicat în

Corporaţia transnaţională – principalul “actor” pe scena globalizării

Dacă este să facem referire la sensul primar al termenului de “corporaţie”, atunci DEX-ul ne defineşte acest concept ca fiind o “breaslă”, o “formă specifică de organizare a activității economice a meseriașilor”, însă Dicţionarul Explicativ specifică totuşi sensul care este utilizat în zilele noastre, şi anume o “întreprindere mare”, o “Societate pe acţiuni”. Lăsând la o parte semnificaţia, corporaţiile transnaţionale (CTN) sunt considerate principalele responsabile pentru răspândirea fenomenului de globalizare. O definiţie de luat în considerare, este cea a lui Liviu Voinea, care spune că acestea reprezintă “acea entitate economică formată dintr-o firmă- mamă şi din filialele ei în mai multe ţări, care este caracterizată de internaţionalizarea producţiei, care se bazează pe un ‘bazin’ internaţional de resurse umane, materiale şi financiare, şi care promvează la scară globală un anumit set de valori”[1].

      De ce sunt aceste corporaţii responsabile pentru globalizare? Aceste societăţi-gigant au fost create intenţionat pentru a duce la globalizare sau globalizarea este doar un efect inevitabil ca urmare a apariţiei acestora? Este globalizarea un rezultat al activităţilor acestor corporaţii sau globalizarea este cauza creării acestor entităţi? Consider ambele premise adevărate, de unde rezultă că globalizarea egal: cauză şi efect.

     În continuare, vom prezenta câteva date statistice pentru a evidenţia anumite poziţii ocupate de CTN  pe scena economică mondială actuală.

Tabel 1. Top 15 CTN non-financiare din ţările cu economie de tranziţie şi în curs de dezvoltare, clasificate după numărul de active în străinătate( sumele reprezentate în milioane de dolari) în anul financiar 2012

Nr.crt.

Denumire corporaţie

Ţara de provenienţă

Tip activitate

Valoare active

Străinătate

Total

1.

Hutchison Whampoa Limited

China

Diversificat

85 721

103 715

2.

CITIC Group

China

Diversificat

78 602

565 884

3.

Hon Hai Precision Industries

Taiwan

Echipamente electrice

65 471

70 448

4.

Petronas – Petroliam Nasional Bhd

Malaesia

Exploatări/

echipamente petroliere

49 072

163 275

5.

Vale SA

Brazilia

Minerit

45 721

131 478

6.

China Ocean Shipping (Group) Company

China

Transport şi

Depozitare

43 452

56 126

7.

China National Offshore Oil Corp

China

Exploatări/

echipamente petroliere

34 276

129 834

8.

América Móvil SAB de CV

Mexic

Telecomunicaţii

32 008

75 697

9.

Lukoil OAO

Rusia

Petrol şi gaze naturale

31 174

98 961

10.

Cemex S.A.B. de C.V.

Mexic

Minerale şi metale neferoase

30 730

36 808

11.

Petróleos de Venezuela SA

Venezuela

Exploatări/

echipamente petroliere

27 462

218 424

12.

Samsung Electronics Co., Ltd.

Korea de Sud

Electronice/echip-amente electronice

26 077

169 072

13.

Singapore Telecommunications Ltd

Singapore

Telecomunicaţii

25 768

32 242

14.

Hyundai Motor Company

Korea de Sud

Vehicule

25 443

113 906

15.

Jardine Matheson Holdings Ltd

China

Diversificat

24 284

63 460

Sursa :http://unctad.org/en/Pages/DIAE/World%20Investment%20Report/Annex-Tables.aspx,  datele corespund anului financiar 1 aprilie 2012 – 1 martie 2013 [accesat 28.04.2015]

     Acest tabel redă situaţia companiilor din ţările aflate în curs de dezvoltare (după cum scrie şi în descriere), dar este necesară şi o redare a situaţiei fără selectarea vreunui criteriu, incluzând toate ţările lumii. Situaţia este reprodusă în tabelul 2

Tabel 2. Top 15 CTN non-financiare, clasificate după numărul de active în străinătate( sumele reprezentate în milioane de dolari) în anul financiar 2013

Nr.crt.

Denumire corporaţie

Ţara de provenienţă

Tip activitate

Valoare active

Străinătate

Total

1.

General Electric Co.

SUA

Electrice şi echipamente electronice

331 160

656 650

2.

Royal Dutch Shell,plc.

Marea Britanie

Exploatări/

echipamente petroliere

301 898

357 512

3.

Toyota Motor Corporation

Japonia

Vehicule

274 380

403 088

4.

Exxon Mobil Corporation

SUA

Exploatări/

echipamente petroliere

231 033

346 808

5.

Total SA

Franţa

Exploatări/

echipamente petroliere

226 717

238 870

6.

BP plc

Marea Britanie

Exploatări/

echipamente petroliere

202 899

305 690

7.

Vodafone Group plc.

Marea Britanie

Telecomunicaţii

182 837

202 763

8.

Volkswagen Group

Germani

Vehicule

176 656

446 555

9.

Chevron Corporation

SUA

Exploatări/

echipamente petroliere

175 736

253 753

10.

Eni SpA.

Italia

Exploatări/

echipamente petroliere

141 021

190 125

11.

Enel SpA.

Italia

Energie electrică

140 396

226 006

12.

Glencore Xstrata PLC

Elveţia

Minerit

135 080

154 932

13.

Anheuser-Busch InBev NV

Belgia

Alimentaţie

134 549

141 666

14.

EDF SA

Franţa

Utilităţi(energie electrică, gaze naturale, apă)

130 161

353 574

15.

Nestle SA

Elveţia

Alimentaţie

124 730

129 969

Sursa :http://unctad.org/en/Pages/DIAE/World%20Investment%20Report/Annex-Tables.aspx,  datele corespund anului financiar 1 aprilie 2013 – 1 martie 2014[accesat idem tabel 1.1]

 

Realizarea tabelelor 1 şi 2 au fost cu scopul de a reda o imagine generală a principalelor domenii în care îşi desfăşoară activitatea aceste mari corporaţii non-financiare.

    Un indicator imoprtant în ceea ce priveşte analiza cantitativă a CTN-urilor, este reprezentat de indicele de transnaţionalitate (ITN) sau indexul transnaţionalităţii şi este propus de UNCTAD. Acesta indică, de fapt, cât de transnaţională este o corporaţie, şi are în vedere trei factori:

  • valorile activelor;
  • numărul angajaţilor;
  • valoarea vânzărilor;

Calculul acestui indicator se face prin media aritmetică a următoarelor rapoarte:[2]

  • raportul dintre valorile activelor din străinătate şi cele totale;
  • raportul dintre valoarea vânzărilor din străinătate şi valoarea totală;
  • raportul dintre numărul de angajaţi din străinătate şi numărul total.

     Să luăm de exemplu cazul General Electric Co. După cum observăm în tabel, activele   au o valoare de 331 160 mil. dolari în străinătate, respectiv 656 650 mil.dolari cele totale. Valoarea vânzărilor în străinătate au atins o cotă de 74 382 mil. dolari în străinătate şi de 142 937 în total. Angajaţii din străinătate ating un număr de 135 000, în timp ce totalul de angajaţi ajunge la 307 000[3]. Acum vom calcula rapoartele, respectiv:[4]

  • Valorile din străinătate raportate la cele totale: = 0,5043 ×100 =50,43;
  • Vânzările din străinătate raportate la cele totale: =0,5202×100=52,02;
  • Numărul angajaţilor din străinătate raportat la cel total: =0,4397×100=43,97.

Calculând media aritmetică, vom obţine: = =48,806 ≈ 48,8.

În cele din urmă obţinem pentru General Electric Co. un indice de transnaţionalitate  de 48,8 % pentru anul financiar 2013. Dacă ar fi să oferim o explicaţie asupra acestei valori, atunci putem spune faptul că General Electric Co. are parte de o transnaţionalizare medie, valoarea fiind de aproape 50 la sută, clasându-se pe locul 81 în topul ITN din anul 2013.

Astfel, vom contura si primele 15 corporaţii după indicele transnaţionalităţii în tabelul 3.

Tabelul 3. Top 15 CTN non-financiare clasificate după indicele transnaţionalităţii. Valorile aparţin anului financiar 2013.

Nr.crt.

Denumire corporaţie

Ţara de provenienţă

Domeniul de activitate

ITN

Locul în topul activelor deţinute în străinătate

1.

Nestle SA

Elveţia

Alimentaţie

97,1%

15

2.

Anglo American plc.

Marea Britanie

Minerit

95,9%

43

3.

Anheuser-Busch InBev NV

Belgia

Alimentaţie

93,9%

13

4.

British American Tobacco PLC

Marea Britanie

Industria tutunului

91,0%

76

5.

Linde AG

Germania

Chimice

91,0%

74

6.

Barrick Gold Corporation

Canada

Extracţia de aur

89,2 %

89

7.

SABMiller Plc

Marea Britanie

Alimentaţie

89,1%

55

8.

ArcelorMittal

Luxemburg

Metalurgie

89,0%

23

9.

Vodafone Group Plc.

Marea britanie

Telecomunicaţii

88,9%

7

10.

WPP PLC

Marea Britanie

Servicii, advertsing

87,8%

93

11.

Diageo plc.

Marea Britanie

Alimentaţie

85,8%

96

12.

Koninklijke Philips Electronics NV

Olanda

Electriconice şi echipamente electronice

84,7%

100

13.

Hon Hai Precision Industries

Taiwan

Electrice şi echipamente electronice

84,4%

41

14.

AstraZeneca Plc.

Marea Britanie

Farmaceutice

83,6%

84

15.

Volvo AB

Suedia

Autovehicule

83,5%

79

   Sursa :http://unctad.org/en/Pages/DIAE/World%20Investment%20Report/Annex- Tables.aspx,  datele corespund anului financiar 1 aprilie 2013 – 1 martie 2014 [accesat idem tabel1.1]

 

[1] Voinea, Liviu, Corporaţiile transnaţionale şi capitalismul global, ed.Polirom, Iași, 2007

[2] http://unctad.org/en/Pages/DIAE/World%20Investment%20Report/Annex

[3] Valorile pentru numărul de angajaţi şi venituri provin din aceeaşi sursă din care provin şi  valorile activelor,  şi anume UNCTAD. Valorile sunt valabile de asemenea pentru anul financiar 1 aprilie 2013-31 martie 2014.

[4] Calculele sunt realizate conform formulei propuse de site-ul UNCTAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *