Crahurile bursiere pot fi declanşate din cauze variate cum ar fi instabilitatea economică, monetară, financiară sau politică ( războaiele, tensiunile intenaţionale, schimbările de guvern, etc.) , instabilitate fiscală, dezastre naturale, psihologia investitorilor.
Un alt factor deosebit de important ce influenţează cursul bursier şi care poate declanşa un crah bursier este atitudinea speculativă a investitorilor pe piaţa de capital.
Instabilitatea economică, monetară şi financiară se produce când economia mondială, mai ales a ţărilor industrializate, înregistrează un ansamblu de dezechilibre importante capabile să antreneze teama unei recesiuni[1] internaţionale, ea însăsi sursa unei scăderi a profiturilor întreprinderilor şi deci a cursurilor acţiunilor.
Cei mai des întâlniţi factori din această categorie sunt:
- amplificarea ratei dobânzilor: scăderea ratei dobânzii va provoca o creştere generală a cursurilor titlurilor financiare (excesul de masă monetară va susţine creşterea cererii de titluri de unde va rezulta o creştere a preţurilor). Efervescenţa pieţelor financiare va modifica în sens pozitiv anticipările agenţilor economici. Astfel se poate provoca o continuare a creşterii cursurilor, sau chiar o continuare a creşterii investiţiilor. Dacă efervescenţa pieţelor financiare este prea mare se pot atrage prea multe resurse monetare şi iar creşterea cererii agregate poate fi încetinită. În plus, există pericolul unei creşteri exagerate a cursurilor bursiere şi apariţiei riscului unui crah bursier.
- modificarea cursului de schimb valutar: dacă se consideră o economie deschisă, creşterea masei monetare analizată anterior provoacă o sporire a ofertei monedei naţionale în raport cu monedele altor ţări de unde rezultă o diminuare a cursului de schimb (a preţurilor acesteia exprimate în alte monede). O echilibrare a situaţie poate fi realizată prin contribuţia pieţelor financiare, unde creşterea cursurilor datorată şocului monetar face mai atractive titlurile financiare vândute în monedă naţională şi de aici o creştere a cererii de monedă naţională.
- Inflaţia: existenţa pe piaţă a unui număr foarte mare de acţiuni emise şi asupra cărora nu se excercită niciun control,mai ales printr-o înregistrare riguroasă a transferurilor ce au loc în urma tranzacţiilor, deşi la prima vedere asigură lichiditatea pieţei, acest lucru generează un fenomen asemănător cu inflaţia pe piaţa acţiunilor şi pe măsură ce preţurile scad, un număr tot mai mare de acţiuni este oferit pe piaţă acţiuni ce nu îşi mai gasesc cumpărător;
– politica monetară ineficientă: instabilitatea pieţelor de capital, creşterea fragilităţii acestora şi amplificarea riscurilor bursiere se datorează, potrivit opiniilor exprimate de mulţi specialişti ai pieţei de capital atât dereglementările survenite pe pieţele de capital naţionale şi internaţionale cât şi procesului tot mai acut de internaţionalizare şi globalizare a economiilor naţionale;
– deficitul bugetar;
– lipsa de transparenţă a sectorului financiar.
Şomajul în schimb nu este considerat adesea un factor alarmant; o mare întreprindere care concediază masiv vede uneori cursul său la bursă crescând, rentabilitatea capitalurilor fiind ameliorată de diminuarea cheltuielilor cu personalul.
Terapia crahurilor bursiere trebuie să pornească de la o realitate evidentă, subliniată în lucrările sale de către celebrul George Soros[2]: pieţele financiare sunt instabile, reechilibrarea acestora nu se realizează de la sine, iar atâta vreme căt vor exista pieţe financiare, vor exista şi cicluri de expansiune şi de recesiune a acestora. Evitarea, sau cel putin diminuarea şocurilor provocate de crizele de pe pieţele financiare este condiţionată de respectarea unor condiţii esenţiale precum:
– ameliorarea calităţii informaţiilor de pe pieţele financiare, astfel încât operatorii să poată urmări în permanenţă evoluţia performanţelor acesteia şi să acţioneze în timp optim;
– diminuarea riscurilor la care se expun instituţiile financiare şi de credit prin instituirea unor reglementări prudenţiale şi de control;
– aplicarea de către ţările care atrag capitaluri externe a unui regim valutar capabil să reacţioneze în faţa unor fluxuri masive de capitaluri straine;
– realizarea etapizată a procesului de liberalizare financiară, pe măsura întăririi sectorului financiar, astfel încât acesta să fie capabil să dirijeze afluxurile de capital extern spre investiţii productive;
– creşterea importanţei băncilor centrale în asigurarea condiţiilor optime de funcţionare a pieţelor financiare;
– asigurarea unei colaborări mai bune dintre organismele naţionale de supraveghere a pieţelor financiare, şi cele internationale;
– instituirea unor reguli de suspendare a cotaţiilor în cazul în care variaţia zilnică a cursurilor depăşeşte anumite limite, reguli care sunt aplicate în prezent pe toate pieţele bursiere;
– susţinerea politicilor economice anticiclice – în sensul nevalidării monetare a şocurilor în cererea şi oferta agregată.
Aceste măsuri sunt cu atât mai necesare de luat în prezent cu cât se înregistrează o conexiune din ce în ce mai puternică dintre pieţele financiare naţionale şi cele internaţionale, care conduce la amplificarea instabilităţii pieţelor de capital şi la sporirea fragilităţii acestora.
Implicaţiile fenomenelor monetare fiind prezente în întreaga economie naţională reglementarea lor pentru a preveni blocajele şi perturbaţiile în funcţionarea pieţelor reprezintă o responsabilitate importantă a statului.
De asemenea prevenirea şi combaterea unor cataclisme financiare se realizează prin impunerea de către puterea de guvernământ a unor norme de informare a publicului şi a unor norme care să stea la baza activităţii profesionale a agenţiilor de brokeraj şi a societăţilor financiare.
Instabilitatea este dată şi de existenţa bulelor speculative. În acest caz apare lipsa de legatură între sfera reală şi sfera financiară. Investitorii sunt motivaţi nu atât de valoarea intrinsecă a acţiunilor, cât de anticiparea generală a creşterii viitoare.
Atât economiile în formare cât şi economiile dezvoltate sunt tot mai des supuse unor expanări speculative care încep cu escaladarea preţurilor acţiunilor de capital pe pieţele de valori şi se răspândesc în casele cetăţenilor prin creşterea averii lor deţinută în active financiare.
Economistul englez Jhon Maynard Keynes, considerat unul dintre fondatorii ştiinţelor moderne, susţinea imaginea de cazino a pieţelor de capital şi nu teroia pieţelor eficiente afirmând că ele ar fi dominate de speculatori pe termen scurt care nu cumpără titluri în anticiparea unor dividende viitoare, ci pur şi simplu pentru a le revinde în vederea realizării unui câştig rapid.
Keynes spunea că, preţul acţiunilor va reflecta ce crede opinia unor invetitor despre opinia altor investitori. Dacă preţul acţiunilor se stabileşte în acest fel, înseamnă că acesta se mişca aleatoriu, şi că orice analiză a datelor empirice va duce la concluzia că nicio informaţie disponibilă nu va putea fi folosită petru a câştiga sistematic pe piaţă.
Putem include şi factorii de natură informaţională la cauzele crahurilor bursiere. Ei sunt determinaţi de utilizarea largă a calculatoarelor, a programelor informatice, a sistemelor de comunicaţie şi de sporirea volumului operaţiunilor şi a speculaţiilor pe aceste pieţe.
Fluctuaţiile cursurilor bursiere au drept cauze principale finanţarea excesivă a operaţiunilor speculative cu mijloace de plată create „ex nihilo”[3] prin mecanismul creditării, insuficienţa marjelor de garanţie pentru toţi speculatorii la termen, cotarea continuă a cursurilor, programele informatice folosite de gestionarii de portofolii.
Toate acestea cauze nu pot fi controlate de investitorul individual. Cu toate acestea turbulenţele de pe pieţele financiare sunt adesea legate de psihologia investitorilor.
Psihologia investitorilor poate fi sintetizată şi gândită drept o balanţă care înclină fie spre lăcomie, în timpul exceselor de optimism apărute pe perioade susţinute de creştere a bursei, fie spre frică, atunci când pieţele evoluează în direcţia contrară. În numeroase rânduri pierderile înregistrate de investitori pe pieţele bursiere îşi găsesc cauza în deciziile subiective şi influenţate pe care le iau aceştia.
Una din erorile comune făcute de investitorii de pretutindeni este legată de faptul că deciziile investiţionale ale acestora sunt rodul aşa numitei „mentalităti de grup”, în conformitate cu deciziile celorlalţi. Dependenţa de ceilalţi în ceea ce priveşte investiţiile reprezintă de multe ori motivul pentru care apar probleme pe piaţa bursieră. Astfel de multe ori investitorii încetează să mai investească conform unei strategii proprii bazate pe elemente concrete şi exacte, şi preferă să urmeze calea impusă de ceilalţi investitori.
Astfel ia naştere psihologia maselor pe piaţa de capital, adică acea percepţie predominantă asupra nivelului de ansamblu al preţurilor acţiunilor, ce determină evoluţia pieţelor într-o anumită direcţie.
Conform finanţelor comportamentale[4] cu cât un investitor ştie mai puţin cu atât este mai uşor ca acesta să fie afectat de „mentalitatea de grup”. Cu cât sunt mai ignoranţi investitorii cu atât intră mai repede în panică creându-se astfel premisele unor adevărate prabuşiri bursiere.
Astfel, se impune distanţarea de emoţional şi fundamentarea deciziilor pe baze raţionale şi implicit evitarea imitării pieţei.
[1] Recesiunea presupune diminuarea pasageră a producţiei economice, reducerea investiţiilor, scăderea acţiunilor la bursă, caracteristică crizei economice
[2] Cunoscut ca fiind „Omul care a învins Banca Angliei” este un celebru speculator financiar şi filantropist,autor a numeroase cărţi; articolele şi eseurile sale politice, sociale şi economice apar frecvent în ziare şi reviste din întreaga lume;
[3] Expresia latină “din nimic nu se creează nimic”
[4] Sfera a finanţelor care propune o serie de teorii bazate pe psihologia investiţională cu scopul de a explica anomaliile bursiere.
