Considerate de unii specialişti drept „una din cele mai mari sfidări la adresa teoriei pieţei eficiente”[1], crahurile bursiere au afectat dintotdeauna echilibrul economic al ţărilor şi au condus la falimentul multor întreprinderi, deoarece au determinat contracţia volumului creditelor şi au îngreunat circulaţia capitalurilor. Mecanismul crahului bursier este clasic: el se caracterizează la început printr-o creştere susţinută a cursurilor şi a ratelor dobânzii, creştere generată de o activitate economică febrilă şi de suprasaturarea investiţiilor. Creşterea costurilor, care nu mai poate fi absorbită printr-o creştere a preţurilor, conduce la diminuarea rezultatelor financiare ale lirrnelor şi a perspectivelor de profit ale acestora.
În aceste condiţii, retragerea de pe piaţă a operatorilor care presimt
crahul şi anticipează o corectare a cursurilor determină comprimarea cererii de iilluri şi generează panică, aceasta din urmă amplificându-se singură, ca urmare a lipsei cumpărătorilor de titluri. Istoria economică a consemnat de-a lungul timpului cazuri celebre de crahuri bursiere, care au avut, în linii mari, aceeaşi dilemă de evoluţie.
Alţi autori consideră că la originea crahului bursier stau mai mulţi factori, şi anume: factori de natură economică, monetară şi tehnică. Factorii de natură financiară au fost reprezentaţi de efectul creşterii ratelor dobânzii pe termen lung asupra cursului acţiunilor, acţiuni care au fost abandonate de gestionarii de portofolii în favoarea achiziţionării altor active de pe piaţă. Cei de natură tehnică au fost determinaţi de utilizarea largă a calculatoarelor, a programelor informatice, a sistemelor de comunicaţie şi de sporirea volumului operaţiunilor şi a speculaţiilor pe aceste pieţe. „Raportul Deguen” a concluzionat că iluzia unei lichidităţi infinite a pieţelor la termen este cauza blocării sistemului, deoarece vine un moment în care devine imposibil să te acoperi, să te protejezi, cu alte
cuvinte, să transferi riscul altora, deoarece nu mai sunt voluntari, iar orice crah bursier lasă în urma sa şi pagube de natură psihologică, actorii bursei nemaifiind interesaţi de investiţiile directe în acţiuni.
Astfel, una dintre recomandările „comisiei Brady”[2], care a anchetat cauzele declanşării crahului, este cea referitoare la instituirea unor reguli de suspendare a cotaţii lor în cazul în care variaţia cursurilor depăşeşte anumite limite.
Acesta consideră că fluctuaţiile cursurilor bursiere au drept cauze principale finanţarea excesivă a operaţiunilor speculative cu mijloace de plată create „ex nihilo” prin mecanismul creditării, insuficienţa marjelor de garanţie pentru toţi speculatorii la termen, cotarea continuă a cursurilor, programele informatice folosite de gestionarii de portofolii, precum şi operaţiunile speculative cu indici bursieri.
Criza de pe pieţele asiatice a scos încă odată în evidenţă faptul că pieţele financiare sunt instabile, că atâta vreme cât vor exista pieţe financiare vor exista cicluri de expansiune şi de recesiune ale acestora şi că evitarea (sau cel puţin diminuarea şocurilor) acestora este condiţionată de respectarea unor condiţii esenţiale. Este vorba, în primul rând, de necesitatea ameliorării calităţii informaţiilor pe aceste pieţe, pentru a se crea posibilitatea operatorilor de a urmări în permanenţă evoluţia situaţiei şi a se acţiona în timp optim.
De exemplu, în cazul acestei crize, cunoaşterea din vreme a fragilităţii sistemelor financiare ale acestor ţări ar fi evitat ca ea să capete asemenea proporţii. O altă condiţie o reprezintă diminuarea riscurilor la care se expun instituţiile financiare şi de credit (dată fiind importanţa sectorului financiar în cadrul ciclurilor de expansiune-recesiune), deci sunt necesare reglementari prudenţiale şi de control care să limiteze riscurile la care se expun acestea. Este necesară, de asemenea, aplicarea de către ţările care atrag capitaluri a unv” regim valutar capabil să reacţioneze în faţa unor fluxuri masive de capitali” străine. Şi nu în ultimul rând, este necesar ca procesul de liberalizare financiră să se dezvolte în etape, pe măsura întăririi sectorului financiar, care să fie capabil să dirijeze afluxurile de capital spre investiţii productive.
Considerăm, de asemenea, că în lipsa unor măsuri de supraveghere la nivel internaţional, pieţele bursiere vor fi şi mai instabile. Instabilitatea este o caracteristică esenţială a pieţelor de capital, şi are la bază în prezent un nou factor de natură monetară, şi anume fluctuaţia nestânjenită a cursurilor valutare, odată cu abandonarea acordurilor de la Breton Woods. În condiţiile actuale, orice modificare a nivelului ratei dobânzii pe diversele pieţe financiare internaţionale poate amplifica riscurile creditării în activitatea bancară internaţională şi poate antrena deplasarea bruscă a unei mase imense de capitaluri, care afectează în mod inevitabil nivelul cursurilor monedelor naţionale. Recurgerea, în această situaţie, la pieţele derivate, nu poate acoperi în întregime acest risc, iar ieşirea din criză nu se poate realiza fără intervenţia institutului de emisiune.
Instabilitatea pieţelor de capital, creşterea fragilităţii acestora şi amplificarea riscurilor bursiere se datorează, potrivit opiniilor exprimate de mulţi specialişti ai pieţei de capital atât dereglementările survenite pe pieţele de capital naţionale şi internaţionale cât şi procesului tot mai acut de internaţionalizare şi globalizare a economiilor naţionale, procese care au condus chiar la intrarea sistemului capitalist global într-o fază de dezintegrare fără precedent, ale cărei simptome s-au manifestat cu violenţă odată cu prăbuşirea pieţelor financiare din Asia (care a fost urmată de un colaps economic deosebit de puternic) şi cu declanşarea crizei de pe pieţele financiare din Rusia.
Libertatea maximă de mişcare a capitalurilor internaţionale este, pe de o parte, favorabilă capitalului financiar şi dezvoltării rapide a pieţelor financiare emergente, (în ultimul deceniu, aportul net anual de capital în ţările în curs de dezvoltare s-a triplat, el crescând de la cca. 50 mld. dolari în perioada 1987-1989 la peste 150 mld. dolari în anii 1995-1997 dar constituie în acelaşi timp un risc major pentru sistemul financiar în ansamblul său: mişcările de capi lai dinspre pieţele financiare centrale spre periferie contribuie la dezvoltarea pieţelor financiare ale acestor ţări şi asigură un amplu aport de capital pentru acestea, dar inversarea bruscă a direcţiei acestui flux provoacă ravagii de natură financiară şi economică atât în aceste ţări cât şi în ţara de origine a capitalurilor.
În acţiunile de prevenire şi combatere a unor asemenea cataclisme financiare, un rol major revine băncilor centrale şi celorlalte instituţii de supraveghere a pieţelor la nivel naţional. Băncile centrale au însă, sarcina cea mai dificilă, deoarece, ele sunt obligate să asigure stabilitatea preţurilor, să prevină eventualele dezechilibre macroeconomice, dar şi să asigure condiţiile unei bune funcţionări a pieţelor financiare. Se considera , de asemenea, că este necesară o mai bună colaborare între organismele naţionale de supraveghere a pieţelor, între acestea şi instituţiile financiare internaţionale, precum şi înfiinţarea unor organisme supranaţionale, care să controleze mişcarea fluxurilor financiare la nivel internaţional. Această colaborare este cu atât mai necesară cu cât noua „lume financiară” în care trăim comportă riscuri care nu existau înainte şi care îmbracă forme periculoase. Criza pieţelor bursiere din anul 1987 şi următoarele crize le-au scos cu claritate în evidenţă: interconexiunea din ce în ce mai puternică dintre pieţele financiare naţionale şi internaţionale, vigoarea integrării pieţelor financiare, predominanţa factorilor financiari asupra factorilor reali, iluzia mecanismelor stabilizatoare ale acestora, internaţionalizarea activităţii bancare, tendinţa de „mobiliarizare” a fluxurilor financiare internaţionale.
De asemenea prevenire şi combatere a unor asemenea cataclisme financiare se realizeaza prin impunerea de catre puterea de guvernamânt a unor norme de informare a publicului si a unor norme care sa stea la baza activitatii profesionale a agentiilor de brokeraj si a societatilor financiare.
Sunt de remarcat urmatoarele atributii ale controlului guvernamental:
Înregistrarea agentilor bursieri si autorizarea lor;
- Limitarea volumului de tranzactii pe agent si unitate de timp;
- Controlul sumelor constituite în depozit;
- Asigurarea concurentei loiale printr-o permanenta supraveghere;
- Emiterea de autotizatii pentru dobândirea calitatii de membru al bursei sau al Casei de compensatie.
2.1. Legatura crah bursier – bula speculativă
Bulele speculative[3] sunt considerate stări temporare ale pieţei rezultate în urma unor cereri excesive pe piaţă concomitent cu o creştere nefondată a nivelului preţurilor din piaţă. Intuind un trend crescător al preţurilor, investitorii creează o presiune masivă de cumpărare cu scopul de a participa la profitabilitatea pieţei. De regulă aceste bule sunt urmate de vânzări şi mai rapide în momentul în care preţurile încep să decadă.
În general o bulă speculativă se dezvoltă încet, îndreptându-se gradual către punctul culminant de-a lungul unei perioade de câţiva ani. După ce bula speculativă a atins punctul culminant preţurile încep să scadă iar investitorii cuprinşi de panică exercită presiuni masive de vânzare ceea ce duce la o cădere şi mai accelerată a preţurilor din piaţă.În ceea ce priveşte bursele de valori analiştii financiari consideră că bursa se află într-o bulă în momentul în care cursurile bursiere afectează economia mai mult decât economia afectează cursurile bursiere.Aceasta poate fi considerată o caracteristică comună a tuturor bulelor din istorie.
Bulele speculative reprezintă un tip de fenomen investiţional care demonstrează fragilitatea psihologiei investitorilor. Investitorii îşi pun speranţe aşa de mari în cursurile bursiere încât acestea depaşesc orice reflecţie raţională a valorii reale a valorilor mobiliare respective. Devreme ce bulele nu au nici un fel de substanţă, la un moment dat acestea se „sparg” iar banii investiţi în aceste acţiuni se disipă în vânt.
Un crah bursier reprezintă o cădere semnificativă a valorii totale a pieţei bursiere atribuită „spargerii” unei bule speculative. Se creează astfel situaţia în care investitorii încearcă să părăsească piaţa, suportând în acelaşi timp pierderi masive. În încercarea de a evita pierderi şi mai mari investitorii încearcă să transmită valorile mobiliare către ceilalţi investitori. Această panică ce cuprinde investitorii contribuie la decăderea bursei care în final se prăbuşeşte şi îi afectează pe toţi. De regulă crahurile bursiere au fost urmate de depresiune economică[4]. Legătura dintre o bulă speculativă şi crahul bursier este similară cu legătura dintre nori şi ploaie. La fel cum pot exista nori fără ploaie dar nu poate exista ploaie fără nori, bulele sunt considerate a fi cauza iar crahurile bursiere efectul bulelor.
Este important să se facă distincţia dintre un crah şi o corecţie bursieră. Corecţia bursieră poate fi considerată calea prin care piaţa domoleşte investitorii prea entuziaşti. Ca o regulă generală o corecţie bursieră nu ar trebui să depaşească o pierdere mai mare de 20% din valoarea pieţei. Surprinzător însă unele crahuri au fost etichetate ca fiind corecţii incluzând aici crahul american din anul 1987. O corecţie nu ar trebui să fie considerată ca atare până în momentul în care căderea abruptă a cursurilor se opreşte într-o perioadă de timp rezonabilă.
2.2. Psihologia investiţională şi efectele negative ale acesteia
De multe ori economia înregistrează scăderi bruşte din cauze variate cum ar fi instabilitatea politică sau economică, dezastre naturale,război, etc. Toate acestea nu pot fi controlate de investitorul individual. Cu toate acestea turbulenţele de pe pieţele financiare sunt adesea legate de psihologia investitorilor. În numeroase rânduri pierderile înregistrate de investitori pe pieţele bursiere îşi găsesc cauza în deciziile subiective şi influenţate pe care le iau aceştia[5]. Una din erorile comune făcute de investitorii de pretutindeni este legată de faptul că deciziile investiţionale ale acestora sunt rodul aşa numitei „mentalităti de grup”, în conformitate cu deciziile celorlalţi. Dependenţa de ceilalţi în ceea ce priveşte investiţiile reprezintă de multe ori motivul pentru care apar probleme pe piaţa bursieră. Astfel de multe ori investitorii încetează să mai investească conform unei strategii proprii bazate pe elemente concrete şi exacte, şi preferă să urmeze calea impusă de ceilalţi investitori. Conform finanţelor comportamentale cu cât un investitor ştie mai puţin cu atât este mai uşor ca acesta să fie afectat de „mentalitatea de grup”. Cu cât sunt mai ignoranţi investitorii cu atât intră mai repede în panică creându-se astfel premisele unor adevărate prabuşiri bursiere.
Putem distinge două acţiuni provocate de „mentalitatea de grup”:
-panic buying: moment în care investitorii observă creşterea preţului unei acţiuni şi fără să mai aştepte cumpără şi ei acţiunea respectivă în speranţa obţinerii unor profituri însemnate. Aceştia uită să mai studieze „dosarul” companiei respective şi îşi ghidează strategia conform cu parerea generală a celorlalţi investitori. Capcana în care cad aceşti investitori se rezumă însăşi la ideea că în măsura în care o investiţie pare a fi prea profitabilă pentru a fi adevărat, probabil aşa şi este.
-panic selling: corespunde momentului în care bula speculativă care a produs creşterea nefondată a pieţei se „sparge” iar investitorii încearcă să îşi diminueze pe cât posibil pierderile prin vânzarea acţiunilor deţinute. Presiunea de vâzare a acţiunilor nu face decât să conducă la prăbuşirea bursei.
Deşi este strict necesară,analiza oportunităţilor de investiţie nu poate pune investitorul la adăpost de riscurile inerente acesteia.Companiile implicate în scandaluri sau cele care şi-au „cosmetizat” situaţiile financiare pot dezamăgi şi cel mai prudent investitor. Chiar dacă o companie este corectă faţă de investitor, un posibil scandal în care este implicată nu face decât să scadă preţul acţiunii respective la bursă.
2.3. Concluzii privind crahurile bursiere
Volatilitatea pieţei în cea mai mare parte a ei trebuie pusă pe seama psihologiei investitorilor. În realitate deciziile iraţionale ale investitorilor produc cea mai mare parte din risc datorită optimismului exagerat al acestora care măreste preţurile dincolo de valoarea reală a companiilor în cauză. Atunci când cursurile bursiere înregistrează creşteri exponenţiale de regulă vorbim de existenţa unei bule speculative. Aceasta nu însemnă însă că preţurile nu pot înregistra un salt legitim de valoare dar acest salt ar trebui justificat în mod raţional. Convingerea nefondată şi iraţională a investitorilor că se pot îmbogăţi rapid reprezintă cauza primară a pierderilor suferite în urma crahurilor bursiere.Investitorii trebuie să realizeze că în momentul în care îşi plasează resursele financiare într-o investiţie cu potenţial ridicat de profitabilitate trebuie să fie constienţi de riscul la fel de mare de a pierde sumele investite.
Un element important de care trebuie ţinut seama reprezintă reducerea perioadei dintre crahurile bursiere, la început existând secole între crahuri apoi decade apoi ani. De aceea orice investitor ar trebui să fie mereu informat, educat şi raţional în deciziile investiţionale.
[1] I.Popa – Bursa, voi I, Colecţia « Bursa », Bucureşti, 1993, pag. 211
[2] Valeriu Dornescu, CRAHURILE BURSIERE: CAUZE SI TERAPIE, Sedcom Libris
[3] M. Frankel,Adaptive expectations and stock market crashes, aprilie 2005
[4] M. Frankel,Adaptive expectations and stock market crashes, aprilie 2005
[5] Sornette Didier, Why Stock Markets Crash: Critical Events in Complex Financial Systems, EH.NET 2003
