Printre factorii declanşatori ai actualei crize financiare globale putem enumera: nereuşita procesării unor informaţii fundamentale privind: creşterea nesustenabilă a pieţei imobiliare, stimularea consumului, evaluarea necorespunzătoare a calităţii portofoliilor de împrumuturi, sistemele distorsionate de remunerare a managementului instituţiilor financiare; înclinaţia factorului uman de a specula tendinţele pieţei (lăcomia), nedepunerea din partea băncilor de eforturi pentru recuperarea creditelor, incapacitatea autorităţilor monetare şi de supraveghere de a identifica şi preveni acumularea de vulnerabilităţi în economie.
Putem compara efectele crizei economice actuale cu cele generate de criza din perioada 1929-1933? Răspunsul la această întrebare poate fi împărţit în două:
- da, pentru că şi această criză a fost cauzată de specularea în exces a unor active financiare, în special acţiuni şi imobiliare, active al căror preţ a crescut complet necontrolat în ultimii 10 ani, iar acum, când preţul acestora se apropie de valori mai normale, descoperim că bogăţia mondială s-a redus cu 30.000 de miliarde de dolari. În plus, este evident faptul că guvernele şi diferitele instituţii de reglementare nu au ţinut pasul cu vremurile, iar cadrul legislativ existent în unele domenii este complet depăşit. În anii ’30, statul american a concentrat uriaşe fonduri în împrumuturi bancare, a controlat preţurile şi creditul, a subvenţionat anumite activităţi economice. Povestea se repetă 80 de ani mai târziu, când SUA aruncă pe piaţă 700 de miliarde de dolari, în încercarea de a menţine artificial preţuri rezultate din supraevaluarea unor garanţii acoperite de ipoteci şi ale altor active de aceeaşi factură.
Acestă criză seamănă cu predecesoarea sa şi prin aceea că intervenţionismul se face simţit nu numai prin infuzii, dar şi prin naţionalizări. Această soartă au avut-o Northern Rock Bank (Marea Britanie), AIG (SUA), Fortis (Benelux), Bardford & Bingley (Marea Britanie).
- nu, pentru că acum există mai multă bogăţie, situaţia economiei mondiale este incomparabil mai bună decât a fost în urmă cu 80 de ani, iar guvernele au fonduri pentru a lupta împotriva acestei crize. Analiştii par a fi convinşi că americanii nu vor repeta greşelile care i-au dus la prăbuşirea economică de după primul război mondial şi că situaţia actuală nici nu se compară cu cea de atunci. Chiar dacă se vorbeşte şi acum despre o economie în declin, despre falimentele unor bănci, e drum lung până la o nouă „mare depresiune”. Economiştii spun că şi criza din anii 1930 ar fi putut fi evitată dacă banca centrală ar fi intervenit chiar la început şi ar fi susţinut băncile aflate la ananghie. O greşeală pe care e puţin probabil că autorităţile din Statele Unite o vor repeta. Cei mai pesimişti analişti indică pentru 2009, an considerat ca reprezentând apogeul crizei, o scădere a PIB-ului SUA de 3-4%, în timp ce rata şomajului nu va trece de 8-9%. Comparând aceste cifre cu cele de acum 80 de ani, se poate vedea de ce situaţiile nu se compară dacă discutăm în procente. În cifre absolute însă, pierderile de acum sunt mult mai mari având în vedere că în perioada 1929-1933, o scădere a bursei cu 80% a dus la pierderi de zeci de miliarde de dolari, în timp ce acum vorbim de pierderi de mii de miliarde.
Specialiştii spun că actualul colaps economic este mult mai complicat, este atipic. În plină dezvoltare economică a anilor ’90, după căderea blocului socialist, unii bancheri, văzând că este rost de profit, au început să dea împrumuturi într-un iureş din ce în ce mai ameţitor, pentru a împinge de la spate comerţul şi a câştiga din dobânzi, apoi au girat cu aceste datorii ale populaţiei alte împrumuturi, adică s-au tot adunat bani virtuali peste bani virtuali. A rezultat o falsă acumulare de capital, iar în relaţia bani-marfă-bani elementul monetar a devenit o ficţiune, din care bancherii au câştigat comisioane grase – de data asta în bani reali. În anii ’90 însă, o anumită zonă a pieţei s-a suprasaturat cu produse şi s-a declanşat criza. Abia atunci s-a observat că tot eşafodajul fusese bazat pe bani virtuali, pe datorii ce urmau să fie plătite, dar care fuseseră contabilizate ca sume existente deja în seifurile băncilor.
Criza financiară care a izbucnit la începutul anului 2007 în Statele Unite ale Americii şi s-a extins pe mapamond a avut ca şi cauză principală ruperea legăturii dintre fluxurile nominale (credite bancare) şi fluxurile reale (active suport) din economia mondială. Structura instituţională prin care s-a realizat această ruptură a fost sistemul financiar-bancar. Instrumentul financiar prin care s-a produs ruptura l-au reprezentat derivativele de asigurare a creditelor bancare.
Firul evenimentelor a fost următorul:
- 2007:
- februarie – din ce în ce mai mulţi clienţi din Statele Unite nu îşi mai achită creditele de tip „subprime” (credite ipotecare cu grad ridicat de risc), ceea ce provoacă primele falimente ale unor instituţii bancare specializate;
- august – cad bursele. Băncile centrale intervin pe pieţe cu lichidităţi;
- 2008:
- 22 ianuarie – banca centrală americană (FED) scade rata dobânzii de referinţă la 3,5%, respectiv cu trei sferturi de punct;
- 17 februarie – banca britanică Northern Rock este naţionalizată;
- 11 martie – o nouă injecţie masivă de lichidităţi pe piaţa creditelor de către băncile centrale, pentru a face faţă contracţiei acesteia;
- 16 martie – JPMorgan Chase anunţă achiziţionarea băncii de investiţii Bear Stearns, la un preţ scăzut şi cu ajutorul FED;
- 7 septembrie – trezoreria americană decide naţionalizarea băncilor Fannie Mae şi Freddie Mac, după ce acestea au suferit pierderi financiare importante;
- 15 septembrie – banca de investiţii Lehman Brothers îş depune bilanţul, iar Bank of America anunţă cumpărarea Merrill Lynch;
- 16 septembrie – compania de asigurări AIG (American International Group) este salvată de Guvernul american, care îi oferă 85 de miliarde de dolari în schimbul a 79,9% din capital;
- 17 septembrie – bursele din lume cad. Băncile centrale intensifică operaţiunile pentru injectarea de lichidităţi pe piaţă;
- 18 septembrie – banca britanică Lloyds TSB cumpără HBOS, instituţie financiară concurentă;
- 26 septembrie – JPMorgan preia controlul asupra Washington Mutual, cu ajutorul autorităţilor federale;
- 28 septembrie – compania de asigurări belgiano-olandeză Fortis este ajutată de statele belgian, olandez şi luxemburghez. Banca britanică Bradford and Bingley este naţionalizată;
- 30 septembrie – banca Dexia este naţionalizată de autorităţile franceze şi belgiene;
- 3 octombrie – Camera Reprezentanţilor adoptă un plan de salvare a sectorului financiar, în valoare de 700 de miliarde de dolari. Senatul aprobase deja setul de măsuri;
- 4 octombrie – reuniune de urgenţă, la Paris, a liderilor membrilor europeni ai G8 (Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie), care nu reuşesc să ajungă la un acord privind înfiinţarea unui fond european pentru susţinerea instituţiilor financiare aflate în dificultate;
- 5 octombrie – BNP Paribas preia Fortis în Belgia şi Luxemburg, devenind cea mai mare bancă de depozite din Europa;
- 8 octombrie – Londra anunţă un plan de salvare care include o naţionalizare parţială a băncilor. Fondul Monetar International revizuieşte în scădere previziunile privind creşterea economică mondială, în condiţiile în care bursele sunt în scădere;
- 10 octombrie – G7 îşi ia angajamentul să impiedice falimentul oricărei bănci importante;
- 12 octombrie – cele 15 ţări din zona euro ajung la un acord privind un plan de acţiune: garantarea creditelor interbancare şi posibila recapitalizare a băncilor;
- 13 octombrie: creştere spectaculoasă a burselor, în replică la mobilizarea guvernelor;
- 15 octombrie: bursele cad din nou. Wall Strret înregistrează cea mai mare scădere de după 1987. Europenii, reuniţi la un summit la Bruxelles, cer organizarea unui summit mondial înainte de sfârşitul anului, pentru reformarea sistemului financiar internaţional. Preţul petrolului scade sub 70 de dolari barilul;
- 20 octombrie – criza financiară riscă să antreneze pierderea a 20 de milioane de locuri de muncă în lume până la sfârşitul anului 2009, conform previziunilor Biroului Internaţional pentru Muncă;
- 24 octombrie – Islanda cere oficial FMI un ajutor de două miliarde de dolari pentru a face faţă crizei care îi distruge sistemul bancar;
- 26 octombrie – FMI anunţă că acordă un împrumut de 16,5 miliarde de dolari Ucrainei;
- 27 octombrie – ţările membre G7 critică „volatilitatea excesivă” a ratei de schimb a yenului, care atinge cel mai ridicat nivel în comparaţie cu dolarul din ultimii 13 ani;
- 28 octombrie – euro ajunge la cel mai scăzut nivel faţă de dolar din aprilie 2006. FMI, U.E. şi Banca Mondială anunţă că acordă 20 de miliarde de euro împrumut Ungariei;
- 29 octombrie – FED scade rata dobânzii de referinţă la 1,0%;
- 31 octombrie – Banca Japoniei scade rata dobânzii de referinţă la 0,30%;
- 6 noiembrie – FMI anunţă că ţările dezvoltate vor înregistra în 2009 prima contractare a Produsului Intern Brut din 1945, estimată la 0,3%. Creşterea economică mondială este estimată la maxim 2,2%. Banca Centrală Europeană (BCE) scade rata dobânzii de referinţă la 3,25%;
- 15 noiembrie – prima reuniune la nivel înalt a G20, organizaţie din care fac parte ţările dezvoltate şi economiiile emergente.
