La nivel de economie naţională, se manifestă un flux de venituri şi un flux de cheltuieli. Dacă fluxul de cheltuieli este mai mare decât fluxul de venituri apare fenomenul datoriei. Datoria totală a unei ţări înglobează datoria publică şi datoria privată. În funcţie de provenienţa fondurilor de finanţare a datoriei totale se disting datoria internă şi datoria externă.
Datoria publică (datoria bugetului de stat) constă din totalul împrumuturilor contractate de stat de la gospodării, bănci, întreprinderi, persoane străine şi alte entităţi neguvernamentale, care nu au fost rambursate şi remunerate.
Părţile componente ale datoriei publice sunt: datoria neconsolidată sau flotantă şi datoria consolidată.
Datoria flotantă (neconsolidată) este acea parte a datoriei publice care este împrumutată cu garanţii pe termen foarte scurt şi care se referă, în mod frecvent, la titluri de stat. Această datorie este flotantă, deoarece scade în mod continuu prin răscumpărare. Răscumpărarea se face fie din excedentul bugetar (dacă există), fie din revânzarea datoriei publice pe termen lung, fie printr-o emisiune de noi datorii pe termen scurt.
Datoria consolidată este acea parte a datoriei publice care nu are termen de rambursare pe baza unui contract. Noţiunea de datorie consolidată se foloseşte pentru a defini datoria sub formă de obligaţiuni pe termen mediu şi lung, adică este datoria publică de alt tip decât datoria cu rată flotantă.
Datoria publică flotantă şi consolidată nu sunt singurele ipostaze sub care apar datoriile unei ţări. Aceasta se mai poate manifesta ca datorie anuală sau scadentă şi ca datorie totală, datorie brută şi datorie netă, datorie publică internă şi datorie publică externă.
Datoria anuală scadentă cuprinde partea datoriei totale care trebuie restituită anual (ratele scadente anual). La ratele scadente anual se adaugă însă dobânzile anuale ce trebuie plătite pentru partea de datorie publică rămase neplătite şi alte cheltuieli pentru contractarea datoriei publice. Datoria publică brută reprezintă obligaţiile totale de plată ale statului, care cuprind datoriile directe ale guvernului şi datoriile celorlalte autorităţi (instituţii) publice. Datoriile instituţiilor publice finanţate de la buget cuprind datorii faţă de personalul propriu şi datoriile către furnizorii lor de bunuri şi servicii. Dacă din datoria publică totală se scad datoriile instituţiilor publice, partea care rămâne apare ca o datorie publică netă a guvernului sau deficitul sectorului guvernamental.
Datoria publică internă este datoria pe care o are statul faţă de cetăţenii săi. Se consideră că o asemenea datorie nu constituie o povară întrucât obligaţiunile deţinute de cetăţenii creditori ai statului aduc dobânzi şi li se restituie (la o scadenţă) şi capitalul împrumutat; resursele financiare totale ale ţării nu se modifică.
Datoria publică externă este partea din datoria publică pe care statul o are faţă de străini (persoane fizice sau juridice); ea determină o scădere netă a resurselor naţionale ale statului debitor.
Datoria publică externă apare şi ea ca o datorie directă a guvernului şi ca o datorie publică garantată de stat, dar contractată de agenţi economici privaţi şi folosită pentru proiecte private de investiţii şi dezvoltare Există, însă, şi o datorie externă comercială negarantată de stat; ea este contractată de către diferiţi agenţi economici autonomi, fără implicarea statului, care nu răspunde de rambursarea acesteia. În consecinţă, datoria externă efectivă a unei ţări cuprinde datoria publică externă a guvernului şi datoria externă privată, ca datorie negarantată de stat.
De asemenea datoria publică – se structurează în datorie publică directă a guvernului şi datorie publică garantată de stat.
Datoria publică a unui stat, existentă într-un anumit volum şi având o anumită compoziţie, poate să fie restructurată, folosindu-se reeşalonarea, refinanţarea, conversia şi anularea datoriei. Reeşalonarea se referă la rambursarea anticipată şi la fixarea de noi termene de plată. Refinanţarea constă în finanţarea unei datorii noi în vederea plăţii unei obligaţiuni financiare de natura datoriei publice scadente. Conversia este operaţiunea ce vizează transformarea unei datorii publice mai vechi într-o datorie publică nouă, contractată la nivel mai scăzut al ratei dobânzii. Anularea datoriei publice implică operaţiunea de ştergere a datoriei publice de către instituţiile financiare creditoare, atunci când debitorul nu-şi mai poate achita serviciul datoriei publice.
Serviciul datoriei unui stat se manifestă ca un serviciu total, constituit din serviciul datoriei publice interne şi al datoriei externe (publică şi privată). Guvernul este responsabil de plata datoriei publice interne şi a datoriei publice externe (a guvernului sau garantată de guvern), contractate pentru acoperirea deficitelor bugetare şi lansarea unor programe şi acţiuni guvernamentale de ordin economic şi social.
Serviciul datoriei publice interne este alcătuit din totalitatea sumelor reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente datoriei publice interne, conform acordurilor sau contractelor de împrumut, la o anumită dată sau pentru o perioadă determinată. La rândul său, serviciul datoriei publice externe se constituie ca o totalitate a sumelor reprezentând ratele anuale de capital, dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente datoriei publice externe.
Volumul datoriei publice anuale scadente a unui stat reflectă partea din datoria totală a acelui stat care trebuie restituită anual. Dacă la rate scadente anual se adaugă dobânzile anuale, garanţiile şi alte costuri ce trebuie plătite pentru partea din datoria publică rămasă neplătită, se obţine serviciul datoriei publice. Aceasta evidenţiază efortul financiar antrenat de estionarea datoriei publice a unei ţări.
Totodată, serviciul datoriei publice înglobează serviciul datoriei publice directe (reprezentat de totalitatea sumelor ce constituie rata de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente datoriei publice directe) şi serviciul datoriei publice garantate (care constă din totalitatea sumelor reprezentând ratele de capital, dobânzile, comisioanele şi alte costuri aferente datoriei publice garantate de stat).
Totalitatea veniturilor extraordinare ale sistemului bugetar, are pot să fie atrase într-o perioadă de timp (un an) constituie plafonul de îndatorare publică. Stabilirea plafonului de îndatorare publică are la bază corelaţia dintre datoria publică, volumul PIB şi volumul exporturilor de bunuri şi servicii. În acest scop, se analizează următorii indicatori:
- volumul datoriei publice totale interne şi externe;
- serviciul datoriei publice totale, interne şi externe;
- ponderea datoriei publice totale, interne şi externe în PIB;
- ponderea serviciului datoriei totale, interne şi externe în PIB;
- ponderea datoriei publice externe în totalul exporturilor de bunuri şi servicii;
- ponderea serviciului datoriei publice externe în totalul exporturilor de bunuri şi servicii.
