Bursele de mărfuri sunt pieţe de interes public care asigură concentrarea cererii şi a ofertei pentru o serie de mărfuri fungibile, servicii sau contracte (instrumente financiare derivate) având ca suport mărfuri, servicii, indici de preţuri şi tarife ale acestora, sau titluri derivate, în scopul realizării de tranzacţii reale sau virtuale, la vedere sau la termen, certe sau opţionale, la preţurile de echilibru formate liber în piaţă, pe baze concurenţiale.
Legislaţia românească oferă o definire a burselor de mărfuri prin articolele 12 şi 36 din O.G. 27/2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate:
Art. 12 – Bursele de mărfuri sunt pieţe de interes public, care asigură, în condiţii centralizate de negociere, eficienţa şi transparenţa, efectuarea de operaţiuni privind:
- vânzări şi cumpărări de mărfuri pe pieţe la disponibil;
- vânzări şi cumpărări, pe pieţe la disponibil, de titluri reprezentative de mărfuri;
- vânzări şi cumpărări de instrumente financiare derivate;
- navlosiri şi negocieri de asigurări maritime şi fluviale de nave şi încărcătură;
- vânzări şi cumpărări de alte instrumente autorizate de CNVM.
Art. 36 (1) În vederea atingerii scopului pentru care au fost înfiinţate, bursele de mărfuri dezvoltă pieţe la disponibil sau pieţe ale instrumentelor financiare derivate.
(2) Pe pieţele dezvoltate de o bursă de mărfuri se tranzacţionează mărfuri fizice cu un grad ridicat de fungibilitate cum ar fi cereale, petrol, metale, servicii standardizate şi alte asemenea aprobate de Consiliul de Administraţie al societăţii de bursă, precum şi instrumente financiare derivate, având ca active suport mărfuri, titluri reprezentative de mărfuri, active financiare şi orice alte active suport aprobate de CNVM.
Funcţiile pe care le îndeplinesc bursele de mărfuri în economiile moderne sunt multiple şi deloc lipsite de importanţă. Acest aspect se leagă nemijlocit de gradul de dezvoltare al bursei respective, grad de dezvoltare ce rezultă din analiza simultană a două caracteristici:
- nivelul de importanţă al pieţei, conform căruia putem decela burse de interes local, naţional sau internaţional
- nivelul de satisfacere al pieţei, pe baza căruia putem departaja trei paliere de dezvoltare:
– pieţe fizice incipiente, care se caracterizează printr-un mecanism tranzacţional ce se apropie mult de tehnica licitaţiei, fiind preponderent axat pe contracte cu livrare imediată în care rolul bursei se rezumă mai mult la eliminarea riscului de credit al partenerilor contractuali. Lista produselor acceptate la tranzacţionare nu se rezumă cu necesitate la cele fungibile, contractele nefiind standardizate, ci chiar puternic individualizate sub aspectul cantităţii şi calităţii. În aceste condiţii lichiditatea pieţei este redusă, cererile şi ofertele concrete având de multe ori un timp îndelungat de aşteptare.
Aceasta este deocamdată şi tipul de piaţă cu care ne-am obişnuit în România, de aproape 10 ani, dar fără să fi auzit de vreun impact semnificativ asupra mediului de afaceri.
– pieţe fizice dezvoltate care sunt de obicei profilate pe câteva produse fungibile cu ofertă locală sau regională bogată, care asigură un volum tranzacţional mare pe baza căruia se poate manifesta şi funcţia importantă de stabilire în piaţă a unui preţ reprezentativ. Pieţele instituţionalizate din această categorie îşi desfăşoară activitatea cu precădere pe baza contractelor spot şi forward standardizate care scurtează semnificativ timpul de negociere. Exemple notabile sunt unele burse care tranzacţionează metale sau produse energetice.
– pieţe fizico – financiare, care se bazează pe coexistenţa şi simbioza pieţelor fizice (la disponibil) cu cele financiare, create prin introducerea contractelor derivate ce au ca suport mărfurile fungibile de pe pieţele la disponibil. Acesta este nivelul cel mai atractiv deoarece pune la dispoziţie o paletă diversificată de instrumente cu ajutorul cărora pot fi satisfăcute obiective ce altfel nu şi-ar găsi rezolvarea, ca de exemplu gestionarea riscului de preţ al tranzacţiilor cu mărfuri.
În acest context abordarea rolului pe care bursele de mărfuri îl joacă în economiile contemporane poate deveni mai relevantă prin separarea funcţiilor specifice celor două componente: piaţa fizică si piaţa derivatelor (preponderent financiară).
- Funcţii ale pieţelor fizice (la disponibil):
- concentrarea cererii şi ofertei de marfă. Bursele de mărfuri îşi menţin funcţia importantă de a concentra în acelaşi spaţiu un volum tranzacţional deosebit şi consistent. Deşi procentual contractele bursiere finalizate cu livrare fizică au înregistrat un regres vizibil odată cu proliferarea tranzacţiilor virtuale, volumul şi valoarea celor dintâi s-au amplificat. De aceea bursele de mărfuri trebuie privite în continuare ca centre importante ale comerţului cu mărfuri fungibile
- generarea de preţuri reprezenative pentru mărfurile tranzacţionate la bursele respective. Faptul că preţurile se formează în baza unui proces de licitaţie publică în care sunt prezente ofertele mai multor vânzători şi cererile mai multor cumpărători, fără a fi permise situaţiile ce pot genera preţuri artificiale ca urmare a unor poziţii de monopol în sfera producţiei sau comercializării mărfurilor în cauză, e de natură să genereze preţuri de echilibru care reflectă condiţiile de moment ale pieţei. Reflectând factorii obiectivi ai pieţei produsului respectiv precum şi ansamblul de informaţii relevante despre evoluţia probabilă a acesteia, preţurile formate în bursă pot fi considerate „mai obiective” decât preţurile generate de alte tipuri de tranzacţii. Din acest motiv ele sunt considerate preţuri reprezentative, fiind utilizate ca reper şi în alte negocieri contractuale. Deoarece ne referim aici la funcţiile pieţelor bursiere la disponibil,categoriile de preţuri la care ne raportăm sunt preţurile tranzacţiilor la vedere (preţuri spot) şi preţurile tranzacţiilor viitoare ferme, în general pe termen scurt (preţuri forward). Faptul că aceste preţuri sunt preţuri efective, plătite în schimbul mărfii cumpărate, le exclude poate integral componenta speculativă şi le conferă astfel un grad de „reprezentativitate” mai ridicat comparativ chiar cu cealaltă categorie de preţuri bursiere, respectiv preţurile futures (făcând abstracţie de faptul că orizontul de timp la care se raportează aceste preţuri este în majoritatea cazurilor diferit).
- garantarea tranzacţiilor (eliminarea riscului de credit, de contraparte). Este cunoscut faptul că părţile ce doresc să intre într–o relaţie contractuală alocă o atenţie deosebită, atenţie care se transformă în timp si costuri, pentru a se convinge că partenerul este serios şi dispune totodată de mijloacele materiale sau financiare necesare acoperirii obligaţiilor asumate prin contract. Faptul că mecanismul bursier asigură participanţii de bunele intenţii şi solvabiltatea contrapărţii s-a constituit de la început într-un factor de fluidizare a tranzacţiilor şi de credibilitate a instituţiei bursiere. Acest mecanism se regăseşte şi în cazul burselor de mărfuri incipiente şi care funcţionează doar ca pieţe la disponibil şi s-a perfecţionat pe pieţele futures prin sistemul tranzacţiilor în marjă.
- garantarea calităţii mărfii este de asemenea o funcţie a mecanismului bursier. Clientul cumpărător este exonerat de grija legată de respectarea de către vânzător a calităţii asumate contractual a mărfii şi a eventualelor acţiuni revendicative, pe această temă. Bursele de mărfuri şi – au consolidat în timp reputaţia de a fi pieţe reprezentative pentru anumite categorii de mărfuri nu numai din punctul de vedere al asigurării continuităţii cererii şi ofertei sau al generării de preţuri obiective, dar şi pentru calitatea ridicată şi constantă în timp a bunurilor comercializate. Când vorbim de burse, vorbim de calităţi cunoscute şi recunoscute pe plan naţional sau internaţional. Pieţele la disponibil garantează calitatea mărfurilor tranzacţionate prin certificate verificate pe teren sau emise de instituţii neutre atât în cazul burselor ce admit tranzacţii cu bunuri nestandardizate calitativ, cât şi în cazul celor care impun din start marje calitative clare prin chiar contractul elaborat de bursă.
- Barometru al conjuncturii pieţei produsului respectiv. Datorită faptului că bursele de mărfuri concentrază o cerere şi o ofertă consistentă şi facilitează perfectarea unui volum important de tranzacţii la preţuri de echilibru realiste, care poartă cu ele un bagaj impresionant de informaţii legate de situaţia prezentă de pe piaţa produsului respectiv, dar şi de evoluţiile previzibile, plasează instituţia bursieră în postura unui excepţional centru de analiză a conjuncturii de piaţă.
- Funcţii importante ale burselor de mărfuri ce găzduiesc tranzacţii cu titluri derivate:
- a) Generarea de preţuri reprezentative, într-un orizont temporal mai larg, aferente atât tranzacţiilor fizice, cat şi celor virtuale.
Orizontul temporal este dat de scadenţa contractelor futures, scadenţă care merge până la 1 – 2 ani. Analiza nivelului şi dinamicii acestor preţuri viitoare este în sine extrem de utilă.. A le putea valorifica prin tranzacţii concrete devine însă şi mai interesant. A putea vinde recolte sau producţii viitoare de materii prime la preţuri cunoscute şi obiective, sau a avea garanţia unui preţ anticipat de procurare a acestor produse înseamnă a putea modela în avans fluxurile comerciale şi financiare aferente activităţilor de producţie si consum, cu toate beneficiile pe care o astfel de programare le presupune.
- b) Posibilitatea angajării de tranzacţii certe (futures) sau opţionale viitoare. Vorbim aici de o paletă mai bogată de variante pentru care se poate opta, funcţie de caracterul cert sau incert al operaţiunilor extrabursiere ale agenţilor economici şi de evoluţia preţurilor pe piaţă. Aceste tipuri de contracte bursiere conferă atât celor care tranzacţionează mărfuri concrete, cât şi celor care operează virtual cu acestea, o flexibilitate de acţiune imposibil de realizat prin alte mijloace. Contractele derivate ţin de esenţa burselor moderne, inclusiv a celor de mărfuri.
- c) Gestionarea riscului de preţ. Este o funcţie istorică a instituţiei bursiere, care a cunoscut o amplificare fără precedent în ultimele decenii pe fondul dezvoltării relaţiilor comerciale şi a operaţiunilor financiare. Contextul favorabil a fost maximizat şi de dezvoltarea primelor două funcţii menţionate aici: generarea tot mai competitivă de preţuri viitoare şi crearea unui set complex de instrumente şi tehnici de lucru pe piaţă.
Gestionarea riscului de preţ se realizează şi la bursele de mărfuri pe cele două direcţii strategice: acoperirea lui (hedging) sau valorificarea acestuia (speculaţie) iar ,mulţimea utilizatorilor este extrem de diversificată, de la producători şi comercianţi şi până la dealeri independenţi şi investitori instituţionali. Pentru ca o bursă de mărfuri să poată realiza cu succes aceste funcţii, dar şi altele pe care le vom menţiona în acest context, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele cerinţe:
1) Lichiditatea pieţii, ca expresie a vitezei cu care se pot perfecta tranzacţiile în bursă. În ipoteza unei pieţe dezvoltate, care cuprinde atât componente „la disponibil”, cât şi pe cea a „derivatelor”, lichiditatea este o funcţie a următorilor factori:
- consistenţa şi continuitatea cererii şi ofertei de bunuri fungibile care fac obiectul tranzacţionării prin bursă.
- interesul crescut pentru gestionarea riscului de preţ ceea ce presupune existenţa unei volatilităţi de preţ suficiente pentru a motiva o mulţime semnificativă de operatori să transfere riscul de preţ către terţe persoane care să constituie o altă mulţime semnificativă şi totodată motivată în a prelua acest risc
- standardizarea contractelor privitor la cantitate, calitate, condiţii şi termene de livrare sau compensare, garanţii şi alte elemente cu excepţia preţului care rămâne singurul reper de negociere în bursă
- facilitatea transportului şi depozitării mărfurilor, facilitatea garanţiilor şi plăţilor bancare, facilitatea comunicaţiilor, etc.
- eficienţa identificării preţului activelor tranzacţionate.
2) Eficienţa pieţei pe cele două componente ale acesteia: eficienţa operaţională şi eficienţa informaţională.
Eficienţa operaţională se referă la asigurarea acelui nivel, suficient de redus, al costurilor şi timpului de realizare a tranzacţiilor, care să fie atractiv pentru participanţi.
Eficienţa informaţională are în vedere asigurarea condiţiilor pentru ca toate informaţiile relevante pentru formarea preţului să fie distribuite în mod transparent şi echidistant tuturor celor interesaţi, astfel încât să se asigure două dintre precondiţiile funcţionării normale a pieţei bursiere:
– concurenţa corectă şi sancţionarea tendinţelor de a utiliza informaţii confidenţiale în detrimentul celorlalţi participanţi. Este adevărat că în cazul burselor de mărfuri, incidenţa cazurilor de utilizare frauduloasă a “informaţiilor interne” este marginală, comparativ cu utilizarea acestora în cazul tranzacţiilor cu acţiuni.
– suficienţa informaţională, menită să asigure descoperirea preţului obiectiv, pe o bază de continuitate. În cazul burselor de mărfuri se constată că impactul informaţional asupra preţului este chiar mai puternic decât la bursele de valori mobiliare. Cotaţiile mărfurilor şi în principal a celor agricole, înregistrează variaţii mai frecvente şi mai ample ca răspuns la factorii meteo – climatici, economici şi sociali, decât titlurile primare cotate la bursă. Ele absorb de asemenea într-o mai mare măsură factori internaţionali şi ca atare spectrul informaţional pe care bursele de mărfuri trebuie să-l asigure este mai vast.
