analiza capitalului social are în vedere, în mod specific, metodele de intervenție la nivelul comunității rurale nu și rezultatele acestei intervenții și, de asemenea, analiza capitalului social nu va merge în profunzime la analiza elementelor care îl definesc pe acesta ci se va opri la o descriere generală și destul de simplă și ”vizuală” a acestuia din perspectiva distincției pe care conceptul de capital social o trasează între dezvoltare comunitară și celelalte domenii de intervenție la nivelul unei comunități.
Conceptul de capital social comportă la nivelul teoriilor sociologice o multitudine de definiții și abordări; el apare pentru prima dată în discursul lui Lyda Judson Hanifan cu privire la centrele școlare din comunitățile rurale. Conceptul este folosit pentru a descrie – “toate lucrurile tangibile care contează cel mai mult în viața de zi cu zi a oamenilor ” (Lyda Judson Hanifan 1916).
Destul de recent, conceptul de capital social a fost preluat și dezvoltat prin contribuțiile unor sociologi sau cercetători în domeniul socialului precum:
- Jane Jacobs – 1961 – cu privire la analiza vieții urbane și a vecinătăților,
- Pierre Bourdieu – 1983 – raportează capitalul social la teoria socială,
- James S. Coleman – 1988 – în discursul său privind contextul social în educație,
În ultima perioadă, Banca Mondială este cea care are un aport important în dezvoltarea conceptului de capital social fiind preluat drept concept central in organizarea comunităților, concept care este legat de idea conform căreia coeziunea socială este elementul principal (critic) care face ca societățile să prospere economic și să aibă o dezvoltare durabilă, sustenabilă – (The World Bank 1999).[1] [2]
Definiții ale capitalului social:
În măsura în care capitalul fizic are in vedere obiectele fizice, capitalul uman are in vedere caracteristicile individului uman, capitalul social se referă la conexiunile dintre oameni – rețelele sociale, normele de reciprocitate și încrederea generalizată între oameni. Capitalul social se apropie foarte mult de „virtutea civică”, virtute care solicită relații sociale reciproce. Indiferent de diferitele aspecte ale definirii sale, o tendință comună este păstrată prin ”ideea de resursă disponibilă individului sau unei formațiuni sociale”2
Capitalul social se referă la instituții, relații și norme.
Capitalul social – este conceptul central al dezvoltării comunitare, concept pe care F.Fukuyama îl definește ca fiind capacitatea oamenilor de a lucra împreună în grupuri și organizații pentru scopuri comune.
Conceptul a avut și el o istorie proprie care a plecat de pe tărâmul psihologiei sociale; de la a descrie capitalul de relații al unui individ și a ajuns un concept destul de utilizat în sociologia contemporană, concept care descrie rețeaua de relații și forme de organizare ale unei comunități; asupra aspectelor de istorie nu vom insista în aceste rânduri.
Plecând de la idei precum:
- dezvoltarea nu este doar un rezultat creșterii productivității și acumulării de capital, ci ea este mai degrabă un produs al procesului de învățare în care sunt implicați oamenii.
- resursele de dezvoltare sunt limitate și o soluție pentru resursele limitate este rezolvarea creativă a problemelor comunitare cu resurse minime existente la nivel local;
teoria capitalului social pune accent pe procesul prin care indivizii participă împreună la propria dezvoltare și la dezvoltarea comunității învățând să găsească împreună soluții la problemele comune pe care le au și să dezvolte împreună planuri de acțiune. (F. Fukuyama, 2001 – „nu forțele economice determina cultura, ci cultura produce anumite forme de comportament economicf. Cercetători precum R.Putnam (1993) sau F.Fucuyama (2001) au propus regândirea unor aspecte ale dezvoltării societăților umane (inclusiv ale dezvoltării economice) plecând de la această nouă formă de capital identificată – capitalul social.
Ca actor decizional sau cercetător, poți avea diverse viziuni asupra dezvoltării și fiecare teorie sau model îți propune o anume viziune; dezvoltarea comunitară – tema centrală a acestei lucrări – propune inițierea dezvoltării cu creșterea capitalului social al comunității creștere care să genereze prosperitatea, dezvoltarea economică, dezvoltarea durabilă. În acest sens, acestea din urmă, dezvoltarea economică, socială, durabilă vor deveni un rezultat al creșterii capitalului social al comunității. O astfel de abordare ar putea fi punctul de plecare pentru o nouă formă de dezvoltare a comunității – formă propusă prin conceptul sistemic de „dezvoltare organică” a comunități.[3]
John Guenther și lan Falk în „Măsurarea încrederii și capacității comunitare” [4] consideră capitalul social ca bun comun care poate fi definit în termenii „procesului dinte indivizi, grupuri, comunități și organizații, proces care influențează beneficiul social mutual bun care este caracterizat prin:
- normele și valorile care formează identitatea socială bazală,
- rețelele și interacțiunile sociale care sunt vehiculele productivității,
- încrederea și cooperarea care sunt factorii coeziunii sociale,
Aceste trei componente ale capitalului social nu se manifestă independent ci în strânsă legătură una cu cealaltă având în centru conceptele de reciprocitate și încredere generalizată; aceasta influențând sistemul de norme și valori ale comunității dar și densitatea rețelelor de interacțiune socială, dar fiind la rândul lor influențate de rețele și de interacțiunea socială.
Capitalul social este singura formă de capital a comunității care nu se consumă – cu cât consumăm mai mult această resursă cu atât ea se dezvoltă și mai mult. Woolcock (1999) subliniază, în acest sens, diferența foarte mare între păstrarea capitalului social și construirea capitalului social.[5]
[1] Smith, M. K. (2001) ‘Social capital’, the encyclopedia of informal education, www.infed.org/biblio/social capital.htm
[2] Zamfir, C., Stănescu, S (coord.) (2007) – Enciclopedia dezvoltării sociale
[3] RuralNet – rețeaua organizațiilor active în dezvoltare comuitară în România – www.ruralnet.ro
[4] Falk, I. and Guenther, J. 1999. “Role of Situated Trust in Rural Sustainability – Profile of Community Trust” in Discussion Paper Series – Centre for Research and Learning in Regional Australia. Launceston, Tasmania.
[5] Woolcock, M. “Social capital earns human interest”, The Australian. 1999
