Dezvoltarea echilibrată şi viabilă a statului în condiţiile moderne se bazează pe sistemul economic şi social unde comerţul îi revine o importanţă strategică.
Cercetătorii în domeniul comerţului şi teoriei comerciale afirmă că comerţul are un trecut de peste 4 mii ani. China, Mesopotamia, Europa de nord, popoarele mediteraniene, cretanii, finicienii, etc. au fost mari navigatori şi negustori din vremurile străvechi.
Începând cu secolul XIX, odată cu dezvoltarea capitalismului s-a început „revoluţia comercială” din era modernă. În secolul XX activitatea comercială se dezvoltă la scară tot mai largă, se dezvoltă cooperativele de consum, lanţurile de magazine corporative, firme comerciale, etc., prin care profesiunea de negustor devine una din cele mai solicitate.
În aspect istoric se afirma faptul că comerţul era necesar încă din momentul când oamenii au început să comunice între ei. De menţionat că la început oamenii îşi satisfăceau nevoile prin eforturile proprii de producere, sau dobândire a bunurilor pentru supraveţuire. Mai târziu, odată cu dezvoltarea civilizaţiei, sau creat condiţii de satisfacere mai amplă a nevoilor prin intermediul schimbului de produse. Drept rezultat al comunicaţiei a apărut schimbul natural de produse între diferite grupuri de oameni, care se specializau în anumite domenii, iniţial în formă de troc (marfă pe marfă), ca consecinţă a divizării muncii.
Schimbul a început să se efectueze mult mai simplu atunci când a apărut o marfă intermediară în formă de monedă. Odată cu apariţia banilor ca marfă de intermediere – a monedei, trocul este înlocuit cu tranzacţiile comerciale, care se efectuează de către negustori, sau acea pătură socială a societăţii care se preocupa în special cu procesul de intermediere dintre producător şi cumpărător, adică acesta cumpăra marfa de la producător, care mai apoi o vinde consumatorilor. Atunci procesul de schimb se descompune în două operaţii: a) la cumpărare: bani – marfă; b) la vânzare: marfă – bani (fig. 1).
De menţionat că tranzacţiile se realizează cu acordul şi în interesul ambelor părţi. Astfel negustorii, formează pătura socială care deţine sursele monetare, care servesc drept echivalent al valorii produselor pentru care se oferă un anumit preţ la vânzare şi cumpărare.
Noţiunea de comerţ poate fi definită ca o funcţie economică, care constă în cumpărarea mărfurilor, materiei prime, semifabricatelor, echipamentelor etc., cu scopul de a le vinde în aceeaşi stare fizică, sau cu modificări neesenţiale, la condiţii avantajoase pentru vânzător cât şi pentru cumpărători. Aşadar, negustorul se va strădui să cumpere marfa la un preţ favorabil (accesibil) şi să o vândă la un preţ cu adaos, asigurându-se acoperirea cheltuielilor şi obţinerea unui nivel oprim de rentabilitate.
Dacă analizăm comerţul sub aspect juridic, atunci acesta presupune transferul titlului de proprietate asupra mărfurilor, materialelor etc. precum şi serviciilor prestate de la producător la consumator, care se consideră tranzacţii comerciale.
În cazul a) în rezultatul circuitului comercial antreprenorul a desfăşurat o activitate din care a obţinut doar întoarcerea capitalului investit iniţial, ceea ce nu se poate considera o activitate eficientă, sau profitabilă. În cazul b) antreprenorul obţine în rezultatul cumpărării-vânzării de mărfuri o sumă mai mică decât cea investită iniţial, care dovedeşte că activitatea este ineficientă şi poate accelera falimentul întreprinderii. În al treilea caz c) antreprenorul activează eficient, suma banilor încasaţi din vânzarea mărfurilor depăşeşte suma capitalului investit, ceea ce îi permite să acopere cheltuielile şi să formeze fonduri de dezvoltare a întreprinderii.
Aşadar, din relaţiile de mai sus putem trage concluzia că comercianţii nu se pot împăca cu situaţiile când suma încasată din vânzări este egală sau mai mică decât suma investită, de aceea trebuie să se aplice cunoştinţele teoretice şi efortul practic pentru a obţine beneficiul scontat în rezultatul comercializării mărfurilor ce ar acoperi cheltuielile şi ar asigura un nivel cât mai înalt al rentabilităţii.
Comerţul modern poate fi examinat sub câteva aspecte, inclusiv:
- sub aspect economic, unde se includ relaţiile de producţie dintre diferiţi agenţi economici în procesul circulaţiei de mărfuri;
- sub aspect organizatoric, ca o ramură importantă a economiei de sine stătătoare, care dispune de propria bază material-tehnică destinată pentru păstrare, transportare, vânzare şi prestare serviciilor cumpărătorilor angrosişti, detailişti şi consumatori utilizatori.
În condiţiile moderne comerţul este o ramură a economiei cu un grad înalt de complexitate, structurat pe domenii, în cadrul cărora un rol important revine distribuţiei, aprovizionării cu ridicata şi cu amănuntul, depozitării, precum şi activităţilor de import – export. Cunoaşterea şi interpretarea fenomenelor ce stau la baza actelor de schimb, a procesele manageriale specifice ridică probleme deosebit de complexe pentru rezolvarea cărora sunt necesare cunoştinţe ştiinţifice de amploare, bazate pe arsenalul teoretic şi experienţa practică acumulată de firmele comerciale moderne din ţară şi de peste hotare.
În rezultatul vânzării mărfurilor comerţul:
a) asigură legătura dintre producători şi consumatorul final;
b) influenţează activ asupra sporirii producţiei, lărgirii sortimentului, îmbunătăţirea calităţii mărfurilor;
c) se promovează necesităţile de consum, gusturile, moda, etc.
Reieşind din natura sa, comerţul modern joacă un rol foarte important în economia naţională, atât în raport cu producătorii, cât şi cu utilizatorii, care se reflectă în funcţiile acestuia.
Rolul comerţului în raport cu producătorii rezultă din faptul că prin intermediul comerţului se asigură o regularitate a procesului de fabricare şi se asigură vânzarea pe tot parcursul anului, iar prin politica de stocare şi sistemul de comenzi în avans se amortizează oscilaţiile cererii, diminuându-se efectul de creştere sau scădere bruscă.
Dacă analizăm rolul comerţului în raport cu utilizatorii, atunci prin intermediul comerţului marfa se pune la dispoziţia consumatorilor acolo unde ei se găsesc şi atunci când ei au nevoie, totodată prestându-le şi un şir variat de alte servicii importante.
Aşadar, comerţul îşi propune să pună la dispoziţia consumatorilor, cumpărătorilor şi clienţilor în ansamblu tot ce au ei nevoie, cât şi să presteze serviciile tangenţiale legate de vânzare şi consum, joacă rolul de distribuitor. Toate aceste probleme obligă firmele comerciale să încadreze comercianţi, sau agenţi, specialişti de înaltă profesionalitate.
Comerciantul este persoana fizică sau juridică, care desfăşoară activitatea de cumpărare şi vânzare. În conformitate cu Codul comercial, comercianţi sunt acei specialişti, care exercită acte de comerţ şi fac din aceasta o profesiune. Reieşind din aceasta, poate fi considerat comerciant acea persoană care întruneşte următoarele condiţii: a) să efectueze acte comerciale în mod repetat şi obişnuit; b) să transforme actele comerciale în profesia sa de bază; c) să acţioneze în numele său personal.
