Existenţa dobânzii este legată de capitalul de împrumut. Dobânda este o altă formă pe care o îmbracă venitul net. În prezent, s-au conturat două optici cu privire la dobândă:
Dobânda în sens restrâns – acel excedent care revine proprietarului capitalului dat cu împrumut, din remuneraţia capitalului împrumutat, ca răsplată pentru cedarea dreptului de folosinţă a numerarului pe un termen determinat;
Dobânda în sens larg – este surplusul ce revine proprietarului oricărui capital utilizat în condiţii normale.
Astăzi doar conceptul de dobândă în sens larg este operaţional. Dobânda are următoarele forme de existenţă:
- dobânda de pe piaţa monetară, care se utilizează, în general, în cazul
creditelor pe termen scurt contractate între băncile comerciale şi (sau) între
acestea şi Banca Centrală; - dobânda bancară de bază, care se practică pentru certificatele de
depozit sau pentru bunurile de trezorerie; - dobânda aplicată întreprinderilor de către bănci şi alte instituţii
financiare; - dobânda ca taxă de scont comercială şi ca taxă de rescont;
- e. dobânda sub diverse forme de plasament pe termen scurt şi mediu
pentru depozitele la termen şi la vedere, pentru construcţia de bunuri etc.; - dobânda pe piaţa obligaţiunilor, care este apreciată ca tipică pentru
plasamentele pe termen lung; - dividendul sau alte forme de remunerare procentuală pentru acţiunile
deţinute la societăţile pe acţiuni.
Sursa dobânzii constituie o parte din rezultatele financiare ce se obţin prin investirea capitalului împrumutat în activităţi economice. În cazul creditului de consum (de care beneficiază în principal populaţia), dobânda este suportată din veniturile personale ale debitorului (a celui care a împrumutat).
Dobânda este rezultatul unor relaţii complexe între diferite categorii de agenţi economici, între aceştia şi populaţie, care au loc pe piaţă. Dobânda este cunoscută sub două forme:
- Dobânda simplă (Ds) se calculează ca produs între mărimea
creditului (C), rata dobânzii (d’)şi numărul de ani (n).
Ds = C x d’x n
Această formulă se utilizează rar; este plata pentru un serviciu adus de un capital, atunci când dobânda nu este capitalizată.
- Atunci când dobânda se capitalizează, alături de dobânda la capital
apare dobânda la dobândă, adică dobânda compusă:
Dc = (1 + d’)n
unde: d – rata dobânzii anuale n – numărul de ani sau
Dc = Sn – C = Sn = So(1 + d’)n
unde: Sn – suma ce revine proprietarului după n ani de folosire a capitalului şi care este formată din capitalul avansat + dobânda compusă
Dobânda compusă se aplică în activitatea băncilor, caselor de economii şi a altor instituţii financiare.
În cazul în care utilizarea capitalului are loc în condiţii de risc, aceasta se acoperă prin plăţi suplimentare, care măresc suma încasată de proprietar.
Rata dobânzii, ca mărime relativă a dobânzii, este raportul procentual între masa dobânzii şi capitalul utilizat în condiţii normale.
Rd = D x 100
C
În condiţii de inflaţie, pentru ca rata dobânzii să fie pozitivă, trebuie să fie mai mare decât rata inflaţiei. Ca urmare, rata de piaţă a dobânzii (nominală) va fi:
i = r + n
unde: r – rata reală a dobânzii n – rata inflaţiei
În condiţiile în care procesul informaţional nu se manifestă, rata nominală a dobânzii este egală cu cea reală.
i = r
Rata dobânzii oscilează între două limite: limita maximă şi limita minimă. Ambele sunt condiţionate de factori obiectivi şi subiectivi, fiind greu de determinat cu precizie. Limita maximă poate prelua toate formele de venit care se constituie prin utilizarea unui capital, iar cea minimă, teoretic, ar fi egală cu 0 (bani fără dobândă).
Factorii de scădere a ratei dobânzii pe termen lung sunt:
- creşterea generală a ofertei de bunuri;
- scăderea relativă a productivităţii capitalului;
- măsuri antiinflaţioniste adoptate şi promovate de guverne;
- sporirea gradului de autofinanţare a întreprinderilor. Factorii de creştere a ratei dobânzii sunt:
- sporirea costurilor serviciilor (inclusiv a celor bancare);
- emigrarea „capitalului fierbinte”;
- marile descoperiri şi invenţii;
- apariţia de noi nevoi, care sporesc înclinaţia spre investiţii;
- războaiele şi bulversările sociale.
Aceşti factori se combină în maniere diferite, în funcţie de starea generală a economiei şi de conjunctura social-economică şi politică.
În cazul creditului monetar bancar pe termen scurt, ratele dobânzii plătite de bănci deponenţilor sunt fixate:
- parţial de însăşi bănci;
- parţial de Consiliul Naţional a Creditului. Dobânzile plătite de diverşi debitori băncilor depind de:
- costurile depozitelor băncii;
- rata de scont practicată de Banca Centrală;
- cererea şi oferta de lichidităţi pe piaţa monetară.
În altă ordine de idei, rata dobânzii mai este influenţată de:
- raportul cerere/ofertă de capital de consum;
- riscul pentru cei ce acordă capital de împrumut;
- inflaţia;
- durata creditului şi destinaţia;
- starea conjuncturală a economiei;
- rata profitului;
- obiectivele politicilor economice.
În situaţia în care se manifestă o puternică tendinţă de creştere a ratei dobânzii, guvernul sau puterea legislativă poate interveni în sensul stopării acestui proces prin stabilirea unui plafon maximal ratei dobânzii. Consecinţele plafonării vor fi: reducerea ofertei şi creşterea cererii de capital. Această plafonare are ca scop stimularea noilor investiţii, sprijinirea producătorilor mici şi mijlocii. Tot în aceste condiţii statul poate descoperi o parte din nevoia de credit. De asemenea, statul poate obliga băncile şi alte instituţii financiare de credit să acorde împrumuturi în noile condiţii (cu o rată mai mică a dobânzii).
