Termenul de demografie derivă din două cuvinte greceşti: demos- popor şi graphien- descriere, demografia fiind ştiinţa care se focalizează asupra studiului populaţiilor, sub toate aspectele. Este vorba de studiul populaţiei umane, sub aspectul numărului, al repartiţiei geografice, al structurii etnice, confesionale, al structurii pe categorii de vârstă şi pe categorii socio-economice. Conceptul de demografie a fost utilizat mai întâi de Achille Guillard în cartea sa Elements de statistique humaine ou demographie comparee (Paris, 1855). Pentru epocile trecute, este necesar contactul cu ştiinţa istorică, de unde a rezultat o ştiinţă de frontieră: demografia istorică.
Demografia utilizează procedee şi metode de cercetare cantitativ-statistice şi matematice, însă prin obiectul ei şi rezultatele la care ajunge este o ştiinţă socială. Într-o accepţiune restrânsă, demografia vizează studiul, cu ajutorul metodelor statistico-matematice, al populaţiei umane, urmărind fertilitatea, natalitatea, nupţialitatea, divorţialitatea, mortalitatea etc. Într-o accepţiune lărgită, demografia studiază şi mobilitatea socială, structura social-economică a populaţiei, raporturile reciproce între populaţie şi economie.
Demografia este o ştiinţă socială care are ca obiect studiul populaţiilor umane, privite din perspectiva dimensiunii lor numerice şi a schimbărilor de volum. Nu orice colecţie de indivizi umani formează o populaţie în sensul demografic al cuvântului. O populaţie în sens demografic poate fi formată din locuitorii unei aşezări, ai unei zone administrative a unei ţări, ai ţării în întregime, ai unor comunităţi supranaţionale şi, la limită, din toţi locuitorii planetei noastre. Populaţiile cu care are de-a face demografia sunt întotdeauna “populaţii mari”, conţinând un număr suficient de ridicat de indivizi pentru a putea stabili regularităţi statistice. Instrumentul principal cu care se lucrează în demografie este cel statistic.
Preocupările de recenzare a populaţiei sunt mai vechi, cele dintâi fiind cunoscute în antichitate (este cazul “recensămintelor” organizate de Imperiul Roman, la intervale regulate de timp, de regulă între 4 şi 7 ani). Statul, suveranii de atunci şi din evul mediu aveau interesul să întreprindă asemenea numărători pentru a cunoaşte masa contribuabilă, venitul ce rezulta de aici, dar şi potenţialul uman de recrutare pentru armată. Dar de estimări şi studiu raţional al populaţiei prin statistică (recensăminte organizate pe baze ştiinţifice) nu se poate vorbi decât începând cu epoca modernă (sec. XVIII), când studiul populaţiei a intrat în cadrul statisticii oficiale.
Ca ştiinţă, demografia a apărut o dată cu statistica (în sec. XIX), desprinzându-se de aceasta din urmă, pentru a deveni o disciplină de sine stătătoare, cu domeniu distinct de cercetare şi investigare. Demografia de altfel, este o disciplină de interferenţă, de frontieră. Prin procedeele de cercetare, demografia aparţine matematicii, dar prin analiza rezultatelor sale aparţine sferei ştiinţelor sociale. Actualmente, pe plan european dar şi mondial, demografia ca disciplină universitară înregistrează progresele cele mai rapide în sfera ştiinţelor sociale.
Studiile de demografie nu au doar un scop în sine, de a cunoaşte (pentru epocile trecute de a reconstitui) peisajul demografic al unei zone, ţări, chiar a întregii civilizaţii terestre. Analizele demografice sunt utile în primul rând din punctul de vedere al economiştilor şi politicienilor, deoarece se pot urmări raporturile populaţiei şi grupurilor umane cu producţia, repartiţia şi consumul resurselor şi a bogăţiilor naturale. Interesează asemenea analize demografice şi din punctul de vedere al politicilor sociale şi economice, pentru cunoaşterea populaţiei contribuabile sau din perspectiva capacităţii economice economice şi militare a unei ţări. Politicile publice ale unui guvern, inclusiv cele privind asistenţa medicală, sistemul de asigurări şi de pensii iau în considerare din ce în ce mai mult, analizele şi prognozele demografice.
