Globalizarea privită ca un singur proces de creştere al gradului de unitate a lumii ar fi o greşală. Globalizarea relaţiilor economice presupune în primul rând o reconsiderare a timpului şi spaţiului în viaţa economică şi socială.
Viaţa oamenilor este influenţată tot mai mult de evenimente care se petrec departe de contextul social în care ei îşi desfăşoară activităţile cotidiene. Globalizarea nu este o noutate din acest punct de vedere ea manifestându-se cu două trei secole în urmă pe măsură ce cuceririle ştiinţei şi tehnicii se impuneau la scară regională şi universală.
Globalizarea relaţiilor sociale a fost asociată cu inegalitatea dintre diferite regiuni ale lumii. Sistemul mondial, în pofida creşterii accelerate, a interdependenţei economice şi culturale este caracterizat ca un mozaic de state a căror preocupări deseori sunt divergente. Nu există încă şi nu se întrevede în viitorul apropriat o dovadă a unui consens politic capabil să depăşească interesele locale ale statelor. Probabil că într-un viitor îndepărtat va fi posibilă crearea unui guvern mondial, dar aceasta va fi cu certitudine rezultatul unui proces îndelungat. Deja în multe direcţii lumea devine mai unită iar multe din sursele de conflict dintre statele lumii dispar.
Globalizarea este aşadar printre cele mai importante schimbări sociale cu care se confruntă lumea de azi. În procesul competiţional astăzi se poartă o nouă luptă şi anume aceea pentru stăpânirea informaţiilor.
Se deschide astfel un nou câmp pentru strategiile financiar-bancare, industriale, comerciale dar şi pentru cele militare şi politice. Apar noi raporturi între instituţiile statale şi economice, între sectorul public şi cel privat, între stat şi piaţă.
Globalizarea este printre cele mai importante schimbări sociale cu care se confruntă lumea de azi. Problemele fundamentale din prezent sunt: problemele ecologice, sociale şi evitarea confruntărilor militare.
Ca primă dimensiune a globalizării apare omogenizarea lumii. Diferenţierilor dintre unităţile teritoriale le iau locul prin expansiune o anumită standardizare, o uniformizare reprezentând „o nouă infrastructură spaţială” insoţită de mişcări libere de bunuri materiale, servicii, capitaluri şi forţă de muncă, la scară regională şi globală.
Un proces similar se desfăşoară şi la scară teritorială restrânsă. Integrarea europeană şi-a propus mai multe măsuri în vederea creării unei Europe fără graniţe – eliminarea exclusivităţii reciproce în condiţiile existenţei unor sisteme închise la nivelul statelor care presupune, realizarea unei culturi comune fie ca proces de difuziune a unei culturi existente, fie ca proces participativ-colectiv de creare a uneia noi.
Globalizarea nu a produs încă o entitate instituţională mondială, consacrată juridic, capabilă să poată conduce şi controla eficient procesul de omogenizre, tensiunile existente, sau să realizeze o distribuire a păcii şi prosperităţii în lume.
Constatăm astfel că dimensiunile globalizării sunt pe cale de a se individualiza, căutându-şi mijloacele de realizare şi consolidare.
În prezent globalizarea este marcată de mijloacele de comunicare – via internet, datorită cărora distanţele geografice au dispărut, ele măsurându-se după cu totul alte criterii -tehnice, economice, fapt de determină o nouă ordine universală.
Cibernetica, electronica, internetul au desfiinţat deja graniţele în multe domenii cum sunt: transporturile, comunicaţiile, comerţul şi tranzacţiile bancare. Lumea a devenit una a comunicaţiilor globalizate în care informaţiile sunt standardizate, dematerializate, simbolice, directe, fără intermediari, o lume în care informaţia circulă rapid transmiţănd la mare distanţă efectele pozitive cât şi resimţirea şocurilor (efectelor negative), ca urmare a complexelor şi complementarităţii conexiunilor în care sunt angrenate toate statele.
Un exemplu îl constirue apariţia comerţului electronic, însoţit de instrumente financiar-bancare noi, care fluidizează circulaţia şi schimburile comerciale, înlesneşte tranzacţiile la distanţă fără deplasări, în care ofertele şi cererile se por intersecta pe internet, asigurându-se astfel un sistem de reţele în care paginile web şi site-urile oferă informaţii cu privire la stocuri, varietăţi, preţuri, depozite, condiţii prin intermediul cărora se materializează schimburile, se mondializează piaţa, circulaţia capitalurilor şi a mărfurilor. În context, noul sistem pune probleme juridice noi – de accesare, promovare, concurenţă, fiscalitate, control, protecţie, toate subsumate unei noi ordini economice.
Fenomenul de disfuncţionalitate organizată cu ajutorul internetului îmbracă forme îngrijorătoare – fraude, spălare de bani, trafic de bunuri şi persoane, spargeri, distrugeri de reţele, care pot destabiliza prin impactul lor ordinea mondială.
Această dimensiune a globalizării priveşte aşadar atât lărgirea cadrului spaţial al interdependenţei evenimentelor cât şi intensificarea extinderii pe baza conexiunilor şi a complementarităţii diferenţelor şi competitivităţii alternativelor.
O altă dimensiune a globalizării este tendinţa de unificare a spaţiului şi timpului. Aşa cum din punct de vedere spaţial, globalizarea tinde să treacă de la spaţiul local la spaţiul global unic, tot aşa putem vorbi şi de o unificare a timpilor locali într-un timp global, pe baza unificării ritmurilor nesimultane ale diferitelor tipuri de activităţi şi a includerii acestora în cadrele spaţiale mondiale.
Avem în vedere serviciile bancare şi pieţele bursiere care nu-şi mai permit pauzele zilnice raportate la timpul local. În marile oraşe ale lumii sunt instituţii şi activităţi care lucrează în acord cu „timpul global” (industria hotelieră, aeroporturile internaţionale).
Aşadar, odată cu apariţia tehnicilor şi tehnologiilor noi, diferenţele temporale nu mai exclud o zonă sau alta de la sistemul global, tendinţa fiind accea de a realiza o sincronizare temporală, universal activă.
O altă dimensiune a globalizării ca proces istoric este aceea de a induce o nouă treaptă de civilizaţie, a societăţii globale, a unei societăţi diversificate în universal.
Reconsiderarea pieţei mondiale, competiţia economică susţinută, apariţia corporaţiilor multinaţionale, a noilor poli de putere prin declinul altenativei socialist-comuniste, au făcut statele să-şi revizuiască în mod serios rolul pe care s-au obişnuit să-l joace în istorie.
Globalizarea mătură în calea sa toate adversităţile care ar încerca să-i împiedice înaintarea. Ea se realizează independent de voinţa statelor, guvernelor, pieţelor şi civilizaţiilor, liberalizând şi unificând managementul diferitelor tipuri de activităţi.
Intensificarea proceselor de integrare şi cooperare, ca şi de globalizare dau frontierelor economice o mai mare mobilitate. Uniunile vamale, zonele de liber schimb, complementarităţile economice şi politice, culturale, militare, amplifică aceste tendinţe şi impun în mod natural parteneriatul pentru dezvoltare şi pace precum şi spiritul de solidaritate.
Aşadar, globalizarea nu se limitează strict la economie, ea priveşte elementele de civilizaţie în ansamblul lor şi în toate dimensiunile: politică, de conducere şi organizare globală, trecând prin cea economică şi socială, până la dimensiunea militară.
Globalizarea aduce schimbări radicale în comunicaţii şi economie, în reconfigurarea pieţelor interne, în sistemul instituţional, în modul de viaţă, în relaţiile şi mentalităţile umane, induce o nouă morală. Globalizarea este un proces ce lărgeşte cadrele determinate ale schimbării sociale la nivelul lumii ca întreg.
Lumea în care trăim este o lume a blocurilor zonale şi regionale, determinată de nevoia de valorificare şi de protecţie în comun a resurselor. Este o lume dominată de interese şi inegalităţi economice şi sociale, de concentrări suprastatale şi strategii cu consecinţe potenţial destabilizatoare în special pentru ţările în dezvoltare, de instituţii supranaţionale, zonale şi globale, financiare cu politici şi strategii proprii, cu ignorarea uneori a particularităţilor locale: nivel de dezvoltare, resurse, oportunităţi, tradiţii.
Existenţa şi dezvoltarea societăţilor transnaţionale, a monopolurilor transnaţionale, a valurilor de fuziuni şi achiziţii, determină în mare măsură economia globală, nevoile societăţii globale, cu instituţiile şi cu mecanismele corespunzătoare.
Implicarea statelor într-un sistem de relaţii la nivel global generează schimbări profunde în configurarea statelor naţiune, în reducerea rolului acestora din urmă faţă de organizaţiile internaţionale, interstatale şi faţă de corporaţiile transnaţionale, dar şi în reaşezerea poziţiilor de putere în sistemul relaţiilor internaţionale.
Globalizarea ca proces constitue dincolo de obiectivitatea extinderii comunicaţiilor şi a revoluţiei informaţionale, o problemă politică cu implicaţii în toate domeniile de activitate, inclusiv militar.
Dimensiunea politică este cea care până la urmă, stabileşte politica globalizării, direcţiile şi strategiile, treptele de realizare a societăţii globale. Ea este cea care face şi desface alianţe, dezvoltă, limitează şi structurează pieţe, introduce modificări în suveranitatea statelor, tulbură structurile identităţilor existente.
Globalizarea apare astfel ca cea mai mare sfidare şi provocare a secolului dar şi ca o ameninţare. Pentru că „societatea globală” sau „sistemul mondial” nu apare pe baza interdependenţelor şi a legăturilor reciproce ale părţilor sale, globalizarea putând înainta atât în direcţia democreţiei cât şi în cea a dominaţiei.
Intensificarea, amplasarea şi întinderea spaţială a proceselor integraţioniste implică armonizarea deciziilor statelor participante, a programelor şi proiectelor comune în promovarea celor mai importante obiective, strategii şi priorităţi economice şi sociale, politice şi militare pentru o zonă dată. Aceste măsuri şi eforturi comune conduc la o nouă dimensiune a cooperării internaţionale, la crearea unei noi stări de spirit decurgând din promovarea relaţiilor de tip regional, comunitar şi global.
În condiţiile obiectivizării acestui proces, în care economiile, pieţele, capitalurile, nu vor mai avea frontiere, în care competitivitatea, concurenţa şi eficienţa devin factori de referinţă, creşte definitoriu rolul individului, al educaţiei, al profesionalismului şi pragmatismului, al inteligenţei şi ingeniozităţii sale, al puterii de adaptare la o lume din ce în ce mai mobilă.
Dezvoltarea umană durabilă rămâne principala dimensiune, cale, care asigură dezvoltarea în general, democratizarea societăţii, demnitatea umană, solidaritatea, participarea la decizii, distribuirea echitabilă şi nu în ultimul rând protejarea mediului înconjurător.
