DISTRIBUŢIA FIZICĂ (LOGISTICA)

În gama activităţilor ce urmăresc aducerea produselor la consumatorul final, un loc important revine distribuţiei fizice a mărfurilor.  Ca şi în cazul conceptului de distribuţie există mai multe modalităţi de definire a distribuţiei fizice.

AMA, prin Comitetul său de definiţii, conturează într-o viziune clasică termenul de distribuţie fizică astfel: „mişcarea şi manipularea bunurilor de la locul unde acestea sunt produse la cel în care sunt consumate sau utilizate.”

  Logistica modernă este însă mult mai complexă. Astfel, în optica actuală a marketingului15, distribuţia fizică reprezintă “planificarea, implementarea şi controlul fluxurilor fizice de materiale, produse finite, informaţii între punctul de provenienţă şi punctul de consum/utilizare, în vederea satisfacerii nevoilor clientului şi obţinerii unui profit corespunzător.” Scopul distribuţiei fizice este de a se crea lanţuri de livrare, adică fluxuri cu valoare adăugată de la furnizori către utilizatorii finali, organizate conform figurii nr.9.4.

 

Aceste activităţi solicită timp şi resurse materiale, financiare şi umane, generând cheltuieli care pot depăşi o treime din costul de producţie. De aceea distribuţia fizică trebuie înţeleasă şi interpretată nu ca un simplu flux de activităţi, ci ca un instrument eficient al politicii de marketing.

Distribuţia fizică comportă mai multe activităţi: previziunea desfacerilor, planificarea distribuţiei, a producţiei, aprovizionarea cu materiale, prelucrarea comenzilor, gestiunea stocurilor, recepţia, transportul intern, ambalarea, depozitarea în fabrică, expedierea, transportul extern, depozitarea în teren, servicii oferite clienţilor. Principalele elemente ale costului total aferent distribuţiei fizice sunt: transportul (37%), stocarea (22%), depozitarea (21%), prelucrarea comenzilor, serviciile oferite clienţilor şi administrarea distribuţiei (20%)16. 

Creşterea rolului distribuţiei fizice, înţelegerea sa într-o nouă perspectivă, conturată de realităţile crizei energetice, ale inflaţiei şi ale dinamismului nevoilor de consum au fost determinate de factori cum sunt:

1. serviciile şi satisfacţia oferite clienţilor au devenit hotărâtoare în strategia de marketing a tot mai multor firme, distribuţia fiind un element important în servirea clienţilor;
2. logistica este un element important de cost pentru majoritatea firmelor, o distribuţie fizică necorespunzătoare determinând costuri ridicate;
3. înnoirea şi diversificarea produselor solicită tot mai mult o conducere îmbunătăţită a activităţii de logistică;
4. utilizarea pe scară largă a informaticii (codificarea produselor, schimburile şi transferurile electronice de date) a permis firmelor crearea unor sisteme performante pentru procesarea comenzilor, controlul şi dirijarea stocurilor, pentru planificarea transporturilor şi a rutelor care vor fi urmate.

Obiectul principal al distribuţiei fizice îl constituie asigurarea nivelului planificat de servicii la cel mai redus cost. În acest context managerul firmei va trebui să determine importanţa serviciilor de distribuţie pentru clienţii săi şi apoi să stabilească nivelul corespunzător de servicii ce va fi oferit fiecărui segment de consumatori.

Specialiştii consideră că sistemul logistic este alcătuit din: transportul produselor, gestiunea stocurilor, depozitarea, manipularea, sortarea, preambalarea, condiţionarea, expedierea şi recepţia produselor, distribuţia inversă, fluxurile informaţionale referitoare la logistica produselor.

• Transportul produselor reprezintă cel mai important element al logisticii, antrenând 2/3 din totalul costurilor.

Deciziile legate de alegerea mijloacelor şi rutelor de transport influenţează preţul produselor, performanţele de livrare, condiţiile de prezentare a mărfurilor la destinaţie.

Pentru expedierea mărfurilor către depozite, firmele pot alege dintre următoarele cinci modalităţi de transport: transport rutier, feroviar, pe apă, prin conducte sau pe calea aerului.

Transportul rutier presupune folosirea camioanelor, el prezentând o flexibilitate mare în ceea ce priveşte stabilirea rutelor şi orarului de transport. Camioanele transportă marfa “de la poarta unei firme la poarta celeilalte”, contribuind la reducerea timpului de transport şi a riscurilor legate de furtul sau deteriorarea produselor. Camioanele sunt eficiente pentru transportul unor cantităţi reduse de produse, dar care au o valoare mare.

Transportul pe calea ferată este unul dintre cele mai economice tipuri de transport utilizat pentru expedierea unor cantităţi mari dintr-un anumit  produs pe distanţe mari (de exemplu: cărbune, nisip, produse agricole). În Europa, transportul pe calea ferată are o pondere de peste 15% din totalul transporturilor de mărfuri.

Transportul pe apă este practicat în ţările care dispun de căi fluviale sau maritime de transport. Este ieftin şi ecologic, dar este cel mai lent fiind influenţat uneori şi de vremea nefavorabilă.

Transportul prin conducte este o modalitate specială de transport utilizată pentru materii prime, petrol, gaze naturale, produse chimice, de la sursa de extracţie către centrul de prelucrare sau pieţele pe care se comercializează.

Transportul aerian este cel mai costisitor mod de transport, fiind utilizat atunci când mărfurile trebuie să ajungă rapid la destinaţie sau când destinatarul se află la distanţă foarte mare. Pe calea aerului sunt transportate produsele perisabile, cele cu valoare mare şi cele care au un volum redus.

Pentru alegerea unei anumite modalităţi de transport, firma are în vedere următoarele criterii: viteza (timpul de livrare), siguranţa (respectarea datei livrării), eficienţa (posibilitatea de a se transporta diverse produse), disponibilitatea (număr de puncte deservite), costul.

• Prelucrarea comenzilor este activitatea cu care începe de fapt distribuţia mărfurilor. Comenzile pot fi transmise prin mai multe modalităţi: poştă, telefon, fax, agenţi de vânzare, calculator electronic şi schimburi electronice de date (EDI).

Odată primite, comenzile trebuie prelucrate corect şi rapid. Sistemul de procesare a comenzii pregăteşte facturile şi trimite informaţii referitoare la comandă către cei care au nevoie de ele. Depozitele vor primi instrucţiuni legate de ambalarea şi expedierea mărfurilor solicitate. Produsele care lipsesc din stocuri vor fi resolicitate. Mărfurile expediate sunt însoţite de documente de transport şi de facturi, iar copii ale acestor documente vor fi trimise şi altor departamente ale firmei (financiar-contabile).

Utilizarea sistemelor computerizate de înregistrare a comenzilor accelerează procesul de primire a acestora, expedierea mărfurilor şi întocmirea documentelor, contribuind astfel la reducerea cheltuielilor de distribuţie, îmbunătăţirea activităţilor pe care le prestează şi creşterea nivelului serviciilor oferite clienţilor.

• Depozitarea produselor reprezintă operaţiile de stocare care sunt implantate în drumul fizic al produselor de la producător la utilizatorul final.¹⁶ Depozitarea este necesară deoarece ciclurile de producţie şi de consum se desfăşoară în mod diferit, operaţiunile legate de depozitare permiţând depăşirea dezechilibrelor care apar în legătură cu cantităţile solicitate şi cu perioadele de timp necesare pentru satisfacerea comenzilor.¹⁷
• Stocarea (şi gestiunea stocurilor) presupune staţionarea mărfurilor pentru o perioadă mai scurtă de timp, fără a fi însoţite şi de realizarea altor activităţii, ca în cazul depozitării.¹⁸

Nivelul stocurilor influenţează nivelul de satisfacţie al clienţilor. Preocuparea principală constă în determinarea mărimii optime a stocurilor, conducerea firmei comparând în acest scop costurile necesare menţinerii unor stocuri mari cu vânzările şi profitul ce vor rezulta din aceste stocuri.

Deciziile privind gestionarea stocurilor se referă la cunoaşterea momentului în care se va face comanda şi a cantităţii care va fi comandată. În ceea ce priveşte momentul lansării comenzii, firma trebuie să analizeze riscurile de a nu mai dispune de produsele necesare, în paralel cu costurile implicate de existenţa unor stocuri prea mari.

Experienţa practică mondială demonstrează că, în ultima perioadă, multe firme şi-au redus semnificativ stocurile şi, implicit cheltuielile legate de aceste stocuri, apelând la sistemul logistic19 „just-in-time” (JIT). Acest sistem logistic a fost la început doar o metodă japoneză de control asupra stocurilor, dar ea a devenit repede populară şi în firmele europene.

• Fluxurile informaţionale reprezintă şi ele o componentă a distribuţiei, cu efecte sensibile asupra creşterii eficienţei circuitului produsului. Sistemul informaţional logistic vehiculează toate informaţiile relevante necesare procesului decizional din sfera distribuţiei, în trei modalităţi²⁰:
• prin transformarea datelor într-o formă utilă şi accesibilă;
• prin transferarea datelor spre punctele stringente ale reţelei logistice;
• prin stocarea lor până la utilizare.

Sistemele informaţionale logistice pot fi concepute pe trei niveluri:

1. a) un nivel de bază pentru prelucrarea datelor, fără a implica o analiză deosebit de profundă;
2. b) un nivel în care metodele şi modelele statistico-matematice devin parte integrantă a sistemului de analiză;
3. c) un nivel în care atât analiza cât şi luarea deciziilor şi declanşarea unor acţiuni se realizează cu ajutorul sistemului.

 

 

15 Ph. Kotler, G. Armstrong, J. Saunders, V. Wong – op. cit., pag. 742

16 Ph. Kotler, G. Armstrong, J. Saunders, V. Wong – op. cit., pag. 743

 

16 A.-L. Ristea, Th. Purcărea, C. Tudose – Distribuţia mărfurilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996, pag. 67

17 Ph. Kotler – op. cit., pag. 748

18 M. Jugănaru  – Marketing, Editura Expert, Bucureşti, 2000, pag. 194

19 E. Hill, T. O’Sullivan – Op. cit., pag. 211

20 E. Niculescu (coord.) – op. cit., pag. 286