Ideea care stă la baza strategiei de administrare a costurilor totale este aceea de a fi capabil să produci şi să livrezi produsul la un preţ mai mic decât al firmelor concurente.
Administrarea eficientă a costurilor este de obicei atinsă într-o combinaţie a experienţei şi eficienţei. Mai exact, adinistarea costurilor presupune o atenţie deosebită asupra metodelor de producţie, cheltuielilor de regie, asupra clienţilor şi minimalizarea tuturor costurilor legate de vânzare şi cercetare – dezvoltare.
Motivele atractivităţii unei asemenea strategii sunt :
– poate oferi companiei profituri ridicate chiar în condiţiile unei competiţii dure ;
– poate apăra firma împotriva rivalităţii firmelor concurente, fiind dificil pentru concurenţi să oblige firma să-şi schimbe deciziile în ceea e priveşte preţurile ;
– poate proteja firma împotriva puterii cumpărătorilor, pentru că aceştia ar putea exercita presiuni asupra companiei numai pentru motivul de a reduce nivelul preţurilor şi a-l aduce la nivelul firmei concurente care are cel mai eficient preţ pentru cumpărător ;
– poate proteja firma împotriva puterii furnizorilor prin îmbunătăţirea flexibilităţii în ceea ce priveşte adaptarea la creşterea costului materiilor prime ;
– factorii care contribuie la un cost scăzut pot determina bariere substanţiale de intrare pe piaţă (cum ar fi echipament de producţie scump) ;
– poate plasa firma într-o poziţie favorabilă, putând să se apere împotriva proudselor similare, uneori substituiente ale firmelor competitoare.
De obicei, atingerea unui nivel scăzut al costurilor presupune unele avantaje unice faţă de firmele concurente, cum ar fi : cota de piaţă ridicată, acces favorabil la materii prime, folosirea unor echipamente moderne şi adecvate, caracteristici speciale de design care fac mai uşor procesul de fabricare al produsului.
- Un exemplu semnificativ este oferit de compania Timex care a reuşit să devină foarte cunoscută prin administrarea eficientă a costurilor. Timex – un lider vechi pe piaţa ceasurilor prin folosirea unei strategii de preţuri scăzute, datorează acest avantaj unui inginer norvegian, Joakim Lehmkuhl. Ideea lui a fost să se realizeze ceasuri de mână în producţie de serie la un nivel de preţ scăzut. La strategia unui preţ mic a contribuit costul mic al brăţărilor, care acum erau confecţionate din metal – mult mai rezistent ca brăţările din bijuterii care erau folosite la început. Sistemul mecanismului de închidere a lui Lehmkuhl, a făcut ca ceasul fabricat de Timex să fie un model superior. Când magazinele de bijuterii au refuzat să comercializeze ceasurile Timex, compania şi-a găsit furnizori în farmacii, magazine de fierărie şi menaj şi chiar la standurile de ţigări. În prezent, Timex deţine 100.000 de puncte de desfacere, reuşind să satisfacă 52% din cerere, reuşind să menţină un preţ scăzut[1].
[1] Fortune, 27 iunie 1988.
