Publicat în

Drepturile partenerilor fiscali

Colaborarea dintre organele fiscale şi contribuabili este de natură să conducă la realizarea încasărilor fiscale într-un anumit grad faţă de prevederile cuprinse în legile bugetare şi fiscale. În cadrul parteneriatului creat, subiecţii fiscali dispun de anumite drepturi, care sunt în măsură să contribuie la buna desfăşurare a fluxurilor fiscale.

  1. Drepturile aparatului fiscal

Aparatului fiscal îi revin o seamă de drepturi privind evaluarea, stabilirea şi încasarea creanţelor fiscale, precum şi dreptul de aplicare a sancţiunilor cu caracter pecuniar în cazurile de abatere de la normele de drept fiscal. Concret, aceste drepturi se referă la:

  1. Dreptul la informaţii. Administraţia fiscală are dreptul de a cunoaşte informaţiile cuprinse în documentele deţinute de contribuabili sau terţe persoane care au legătură cu acestea. Totodată, inspectorilor fiscali le revine obligaţia de a păstra secretul informaţiilor şi de a le utiliza pentru verificarea exactităţii obligaţiilor fiscale ce revin contri­buabililor. Dreptul de obţinere a informaţiilor nu trebuie confundat cu verificarea contabilităţii, ci se limitează la obţinerea unor documente sau copii ale acestora pentru a efectua confruntarea cu elementele referitoare la obligaţia fiscală.
  2. Dreptul de control. Controlul declaraţiilor fiscale diferă în funcţie de regimul de impunere la care sunt supuşi contribuabilii: regimul real sau regimul forfetar. În primul caz, se verifică docu­mentele contabile care au stat la baza declaraţiilor contribuabililor. Controlul documentelor şi al declaraţiilor fiscale constituie principalul mijloc de verificare pentru majoritatea impozitelor pe venit şi pe actele de consum. În cazul regimului forfetar, se iau în consideraţie documentele din care rezultă suma totală a încasărilor sau valoarea cumpărărilor. Dreptul de control al inspectorilor fiscali nu se limitează doar la verificarea informaţiilor din documentele contabile şi asimilate acestora, ci include în sfera sa şi alte documente şi operaţiuni care pot oferi informaţii necesare stabilirii exacte a obligaţiei fiscale (verificări în vamă, verificări asupra operaţiunilor economice desfăşurate de contribuabili în spaţii proprii, închiriate sau utilizate fără existenţa unor documente legale, şi verificări la domiciliul contribuabililor.)
  3. Dreptul de evaluare. Inspectorii fiscali au dreptul, în anumite situaţii, de a evalua şi aprecia materia impozabilă, ceea ce presupune interpretarea operaţiunilor cu caracter economic şi valorificarea actelor care le reflectă, pentru a stabili natura reală a acestora şi impozitul care trebuie aplicat. Situaţiile în care organele fiscale uzează de acest drept pot fi: vânzarea unor imobile, donaţii, impozite forfetare pe beneficiile agricole, sau când declaraţiile fiscale sunt tardive, ori când contri­buabilul refuză să ofere explicaţiile lămuritoare solicitate de fisc.
  4. Dreptul de corectare. Ca urmare a evaluării şi controlului materiei impozabile, se poate constata eludarea legislaţiei fiscale de către contribuabili, prin declaraţii fiscale defectuoase, cu omisiuni – cu sau fără intenţie. În aceste cazuri, organele fiscale dispun de dreptul de a corecta obligaţia fiscală prin două proceduri: (1) din iniţiativa inspectorilor fiscali şi (2) procedura contradictorie. Primul procedeu se aplică în situaţiile în care contribuabilii se opun controlului fiscal, sau se constată deficienţe ale declaraţiilor fiscale provenite din evidenţierea în contabilitate a operaţiunilor economice în mod nereal, omiterea înregistrării unor documente existente, constatarea unor erori sau inexactităţi în evidenţele contabile.

Contribuabilii au obligaţia de a plăti suma datorată şi dreptul de a contesta hotărârea inspectorilor fiscali pe cale legală.

Dacă apar dezacorduri în interpretarea legislaţiei fiscale, chiar în condiţiile respectării de către contribuabili a procedurilor fiscale, se aplică procedura de corectare contradictorie, care presupune ca, într-un anumit interval de timp, în care poate dispune de consultanţă din partea inspectorilor fiscali, contribuabilul să-şi dea acordul cu privire la observaţiile primite sau să nu răspundă la acestea. În cazul formulării unor obiecţiuni de către contribuabil, organul fiscal trebuie să-l înştiinţeze cu privire la decizia luată – respingerea sau acceptarea lor. Dacă persistă dezacordurile dintre părţi, contribuabilii pot contesta decizia fiscului.

  1. Dreptul de sancţiune. Dacă organele fiscale constată nerespectarea procedurii fiscale (întârzieri în depunerea declaraţiilor fiscale, sustragerea parţială sau totală de la plata impozitelor, plata cu întârziere a obligaţiilor fiscale etc.), acestea au dreptul şi obligaţia de a aplica sancţiuni pecuniare contribuabililor în cauză. În funcţie de fapta săvârşită, sancţiunile îmbracă forme diferite: penalizări, amenzi, majorări, confiscări. Amenzile şi penalizările sunt specifice fiecărui tip de impozit şi faptei sancţionate; în general, penalităţile nu pot depăşi suma totală a obligaţiei fiscale eludate. Confiscările se aplică dacă se constată bunuri economice a căror provenienţă şi drept de proprietate nu pot fi probate cu documente justificative.
  2. Dreptul de încasare. Indiferent de modul de organizare a încasării impozitelor, organele fiscale au dreptul să pretindă şi să încaseze obligaţiile fiscale de bază şi suplimentare rezultate în urma controlului, în cadrul termenelor prevăzute de lege, pentru fiecare impozit în parte. Statul are drept de prioritate în încasarea creanţelor fiscale, cu câteva excepţii prevăzute de lege (plata drepturilor salariale, în cazul falimentului, plata cheltuielilor de judecată ş.a.). Dreptul de a încasa obligaţiile fiscale de bază şi suplimentare se exercită nu doar în raport cu exigibilitatea fiscală curentă, ci şi în cadrul unui anumit interval de timp stabilit prin lege, după care se intră în prescripţie, astfel că nu se mai poate solicita contribuabililor plata obligaţiei fiscale.
  3. Drepturile plătitorilor

Legile fiscale conferă şi contribuabililor plătitori o seamă de drepturi legate de activităţile de verificare şi corectare a declaraţiilor fiscale, precum şi de actele de constatare întocmite de inspectorii fiscali.

  1. Drepturi legate de operaţiunea de control. Dacă organul fiscal solicită verificarea contabilităţii sau examinarea mai detaliată a situaţiei fiscale, contribuabilul trebuie anunţat, astfel încât pe timpul verificării să poată fi asistat de un consultant fiscal. Pentru efectuarea controlului la domiciliul contribuabilului, este necesară aprobarea prealabilă din partea organelor judecătoreşti.
  2. Dreptul de a corecta erorile fiscale. La constatarea unor erori în contabilitate care au influenţat exactitatea declaraţiilor fiscale, con­tribuabilul are dreptul de a evidenţia corect operaţiunile şi de a reflecta aceste modificări în următoarea declaraţie fiscală. În eventualitatea unor sume plătite în plus, se efectuează compensări doar în cadrul aceluiaşi impozit. În cazul unor divergenţe evidenţiate prin procedura corectării contradictorii, interpretate în favoarea contribuabilului, plă­titorul poate solicita organelor fiscale încetarea dreptului de acţionare asupra sa şi corectarea corespunzătoare a rezultatelor verificării.
  3. Dreptul de contestare. Rezolvarea situaţiilor contencioase de natură fiscală se caracterizează prin particularitatea că, mai întâi, se urmează calea procedurilor administrative şi doar ulterior se recurge la proceduri juridice. În majoritatea cazurilor, administraţia fiscală soluţio­nează contestaţiile contribuabililor prin procedura gratuită sau litigioasă şi numai ulterior contribuabilii recurg la instanţele civile de judecată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *