Dubla impunere juridica internationala

        In conditiile economiei contemporane, circulatia libera a capitalurilor este o realitate, iar numeroase persoane fizice si juridice desfasoara activitati diverse, din care obtin venituri sau detin averii in mai multe tari. Datorita acestei realitati, a devenit o necesitate, pentru amplificarea cooperarii economice si financiare internationale, stabilirea autoritatii publice competente sa procedeze la impunerea veniturilor realizate si a averilor detinute de persoane fizice si juridice in alte tari, decât cea careia ii apartin, astfel incât sa se evite dubla impunere fiscală.

Dubla impunere fiscala internationala reprezinta supunerea la impozit a aceleiasi materii impozabile si pentru aceeasi perioada de timp de catre doua autoritati fiscale din tari diferite. Ea se manifesta sub doua forme, si anume:

• ca dubla impunere economica, respectiv supunerea, in cadrul unei tari, a aceluiasi venit sau a aceleiasi averi, la mai multe impozite;
• ca dubla impunere juridica, respectiv impunerea aceleiasi materii impozabile, de doua ori, in tari diferite.

Dubla impunere fiscala internationala poate aparea numai in cazul impozitelor directe, respectiv al impozitelor pe venit si al celor pe avere deoarece pentru marfurile si serviciile cumparate de cetatenii unei tari din alta tara ei nu mai platesc in tara lor impozite indirecte similare cu cele incluse in pretul de cumparare al marfurilor sau serviciilor respective.
Aparitia dublei impuneri se datoreaza modului in care sunt aplicate criterii care stau la baza impunerii veniturilor sau averii. In practica fiscala internationala criteriile care stau la baza impunerii veniturilor sau averii sunt:

• criteriul rezidentei (sau al domiciliului fiscal), potrivit caruia impunerea veniturilor sau averii se realizeaza de autoritatea fiscala din tara careia apartine rezidentul, indiferent daca veniturile sau averea, care fac obiectul impunerii, sunt obtinute sau se afla pe teritoriul acelei tari sau in afara acesteia;
• criteriul nationalitatii, potrivit caruia o tara impune rezidentii sai, care realizeaza venituri sau poseda avere din (in) tara respectiva, indiferent daca acestia locuiesc sau nu in tara lor;
• criteriul originii veniturilor (teritorialitatii), potrivit caruia impunerea se efectueaza de catre organele fiscale din tara pe al carei teritoriu s-au realizat veniturile sau se afla averea, indiferent de rezidenta sau nationalitatea beneficiarilor de venituri.

Modul in care sunt aplicate criteriile prezentate anterior, poate conduce la aparitia dublei impuneri. De exemplu, daca in tara A impunerea se bazeaza pe criteriul rezidentei, iar in tara B pe criteriul originii veniturilor, atunci o persoana din prima tara daca realizeaza venituri in tara a doua va trebui sa plateasca impozite pe veniturile sale atât in tara de rezidenta, cât si in tara de origine a veniturilor.

Efectele negative pe care dubla impunere le are asupra dezvoltarii relatiilor economice si financiare dintre diferite tari au determinat gasirea unor solutii pentru inlaturarea ei.  Dubla impunere poate fi evitata, fie pe baza unor masuri legislative unilaterale, fie prin incheierea unor acorduri bilaterale sau multilaterale intre diferite tari. Evitarea dublei impuneri prin masuri legislative unilaterale este mai dificil de realizat, deoarece fiecare tara este interesata sa realizeze venituri fiscale cât mai mari. Solutia optima pentru evitarea dublei impuneri o reprezinta incheierea unor conventii bilaterale sau multilaterale intre tari, având la baza modelele date publicitatii in anii 1963, 1977 si 1994 de catre Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica (O.C.D.E.) si conventia-model O.N.U. din 1981.

Pentru evitarea propriu-zisa a dublei impuneri, in practica fiscala internationala se aplica mai multe metode sau procedee tehnice, cum sunt:

• metoda scutirii (exonerarii) totale;
• metoda scutirii (exonerarii) progresive;
• metoda „creditarii” (imputarii) obisnuite;
• metoda „creditarii” integrale.

1. a) Corespunzator metodei scutirii (exonerarii) totale, veniturile obtinute de rezidentul unei tari intr-o tara straina (V_is) si supus impunerii in acea tara se deduc din venitul impozabil global (V_ig) in tara de resedinta. In acest sens, se utilizeaza relatia urmatoare:

V_itr = V_ig – V_is (1)

unde:

V_itr – venitul impozabil calculat pentru tara de resedinta.

Cu alte cuvinte, venitul realizat în străinătate de rezidentul unui stat şi care a fost impus acolo, nu se mai include în venitul impozabil în satul de rezidenţă.

1. b) Metoda scutirii (exonerarii) progresive presupune insumarea veniturilor obtinute de rezidentul unei tari in strainatate, cu veniturile realizate de acesta in tara de resedinta, obtinându-se, astfel, venitul impozabil global. La acest venit, se stabileste cota progresiva corespunzatoare. Pentru determinarea impozitului cota stabilita se aplica numai asupra venitului obtinut in tara de resedinta.

Pentru determinarea impozitului se procedeaza astfel:

• se cumuleaza veniturile obtinute atât in tara cât si in strainatate;
• se stabileste cota de impunere aferenta venitului total ;
• se determina impozitul datorat tarii de resedinta aplicând cota de impunere stabilită mai sus numai asupra venitului obţinut în ţara respectivă

1. c) Metoda „creditarii” (imputarii) ordinare consta in aceea ca impozitul platit tarii straine pentru venitul realizat pe teritoriul acesteia, de catre rezidentul altei tari, se deduce direct din impozitul total calculat in tara de resedinta. Impozitul platit in strainatate se deduce numai pâna la limita impozitului intern ce revine la un venit egal cu cel obtinut in strainatate.

Se procedează astfel:

– se cumuleaza veniturile obtinute atât in tara, cât si in strainatate si se determina venitul total

– se calculeaza impozitul aferent acestui venit total:

– se determină impozitul platit in străinătate, dar numai pâna la limita impozitului din ţara de reşedinţă;

– determinam impozitul ce trebuie platit efectiv in tara de resedinta scăzând din impozitul aferent venitului total  impozitul platit in străinătate, dar numai pâna la limita impozitului din ţara de reşedinţă;

1. d) Metoda „creditarii” (imputarii integrale) consta in aceea ca impozitul platit in strainatate, pentru veniturile realizate acolo, se deduce integral din impozitele datorate in tara de resedinta, inclusiv in situatiile in care impozitul platit in strainatate este mai mare decât impozitul intern aferent aceluiasi venit.