Echilibrul financiar ca parte componentă a echilibrului economic are o funcţionalitate şi forme distincte de exprimare datorită existenţei obiective a finanţelor, a manifestării funcţiilor banilor, instituţiilor financiare, bancare şi de asigurări în perioada de tranziţie de la economia de piaţă. La nivelul întreprinderilor acest echilibru se sprijină pe relaţiile economice caracteristice economiei de piaţă, care prin forme, metode şi tehnici specifice participă la formarea şi repartizarea fondurilor băneşti la dispoziţia agenţilor economici în scopul realizării procesului economic. Fiecare agent economic în funcţie de profilul şi genul de activitate îşi proiectează propriul echilibru financiar, ţinînd cont de veniturile şi cheltuielile sale. Veniturile au drept sursă incasările din vînzările producţiei, din executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor, din comercializarea producţiei prin propria reţea de desfacere.
Cheltuielile sunt ocazionate de procurarea materiei prime şi materialelor, de realizarea produselor, de vinderea serviciilor prin propria reţea la care se adaugă şi cheltuielile de circulaţie.
În condiţiile desfăşurării activităţii agentului economic pe baza principiilor eficienţei şi a rentabilităţii între venituri şi cheltuieli se constituie o diferenţă, alcătuită din profit, TVA şi alte forme de venit net.
În acelaşi timp pe seama profitului, a amortizării, a creditelor şi a altor sume, întreprinderea îşi constituie o serie de fonduri privind dezvoltarea, creşterea producţiei, cercetarea, acoperirea unor nevoi sociale, culturale, sportive, ş.a.
Eficienţa şi rentabilitatea ca trăsături definitorii ale economiei şi autonomiei financiare angajează agentul economic în direcţia realizării unor premise din activitatea economică desfăşurată mai mari decît cheltuielile. Diferenţa respectivă este beneficiul care poate fi utilizat pentru dezvoltarea proprie, cointeresarea agentului economic.
În acelaşi timp echilibrul financiar solicită întreprinderii să-şi desfăşoare activitatea la un asemenea nivel încît să permită echilibrul dintre necesarul de fonduri pentru producere, dezvoltare, cercetare şi resurse financiare de dezvoltare.
Privind esenţa şi amplitudinea echilibrului financiar este important de reţinut că aceasta nu se circumscrie numai la activitatea de producere sau de comercializare, ci se referă şi la gestiunea economică a tuturor activităţilor întreprinderii.
La rîndul său resursele financiare ce se prevăd a fi utilizate pentru acoperirea necesarului de fonduri cuprind:
- rezultatele activităţii desfăşurate
- resursele atrase
- creditele bancare, comerciale, finanţări de la buget
Echilibrul financiar prezintă aspecte complexe, iar previziunea financiară urmăreşte constituirea lui în formă funcţională.
Echilibrul financiar ţine seama de structura şi repartizarea fondurilor pe fiecare dintre elementele structurii de producere şi pentru achitarea obligaţiilor financiare, precum şi pentru asigurarea unui nivel optim dintre fiecare categorie de resurse şi total.
