Uniunea Europeană duce o politică economică de protejare a pieţei interne, folosind mijloace economice de natura preţurilor sau mijloce politice, administrative interevenţioniste care să garanteze executarea planului de securitate europeană din toate domeniile.
Un exemplu semnificativ este dat de principalele categorii de preţuri practicate în agricultura Uniunii Europene.
Sistemul de preţuri practicat de U.E. la produse, poate fi sintetizat în felul următor:
- Preţuri ghid – fixate anual de către Consiliul de Miniştrii al U.E., la încheierea campaniei agricole.
Acesta include:
– preţul indicativ (PI) – stabilit pentru cereale, orez, zahăr, lapte praf, unt, ulei de măsline, ulei de floarea soarelui sau rapiţă etc.;
– preţul de orientare (PO) – se fixează pentru carnea de bovine şi vin;
– preţul obiectiv (POB) – pentru carnea de porcine, sectorul pomicol şi horticol.
- Preţurile garantate – care se clasifică în:
– preţul de intervenţie (PI) – derivă din preţul indicativ şi se aplică la cereale, zahăr, lapte praf, unt, ulei de măsline, de rapiţă sau floarea soarelui;
– preţul de cumpărare (PC) – pentru animalele vii (bovine), carnea de bovine, porcine etc.;
– preţul de retragere (PRT) – pentru fructe şi produse horticole;
– preţul minim (Pm) – folosit pentru achiziţionarea sfeclei de zahăr.
- Preţurile de intrare – obiectivul lor este de a împiedica produsele importate să pătrundă pe piaţa comunitară, la un nivel care să elimine competiţia cu producţia internă:
– preţul prag (PP) – este preţul cel mai scăzut al unui comerciant dintr-o ţară care exportă în U.E.;
– preţul ecluză (PE) – se utilizează pentru acele produse provenite de la animalele care include în alimentaţia curentă cereale;
– preţul de referinţă (PR) – se calculează de către U.E. pentru întregul an agricol, pentru vinuri, fructe, produse horticole.
