Principalele sale scrieri sunt: „The Economics Consequences of the Peace” -Consecinţele economice ale păcii (1919), „A Treatise on Money” – Tratat despre bani (1930), dar este cunoscut, mai ales pentru cartea sa, „The General Theory of Employment, Interest and Money” – Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi banilor (1936), care a revoluţionat ştiinţa economică susţinând finanţarea prin deficit bugetar ca pe o cale de a pune capăt Marii Crize. El oferă soluţii sub forma creşterii cheltuielilor publice.
Keynes considera că ştiinţa economică este o ramură a logicii, nu o ştiinţă naturală. Economia era văzută ca o ştiinţă a gândirii cu ajutorul modelelor combinată cu arta alegerii modelelor relevante. Spre deosebire de ştiinţa naturii, materialul la care ea se aplică nu numai că nu este constant, el este chiar neomogen în timp. Opinia lui, preluată de fapt de la Robbins, este că economia, care se ocupă de motive, anticipări şi incertitudini psihologice, este o ştiinţă morală, pentru că foloseşte preponderent introspecţia şi judecăţi de valoare.
In ceea ce priveşte econometria, el crede că nu se poate ajunge foarte departe decât inventând modele noi şi îmbunătăţite. In acest domeniu, progresul constă în ameliorări progresive în alegerea metodelor. Pentru a-şi susţine mai ferm teoria, el îi oferă drept contraexemple pe doi dintre profesorii lui de economie de la King’s College Cambridge. Primul dintre ei este Arthur C. Pigou (care nu şi-a ameliorat modelul simplu şi învechit pe care îl folosea), iar cel de al doilea este Alfred Marshal (care din dorinţa de a învăţa noi modele şi de a fi realist, şi-a încurcat modelele refuzând ideea de a folosi scheme abstracte).
Pentru ca un model să nu-şi piardă generalitatea şi valoarea ca mod de gândire, trebuie să nu conţină valori reale pentru funcţiile sale variabile, deoarece devine inutilizabil. Keynes observă că în chimie, fizică şi alte ştiinţe ale naturii, menirea experimentului este de a furniza tocmai acele valori reale ale diferitelor cantităţi şi factori care apar într-o ecuaţie sau formulă; după aflarea acestora, ele rămân definitive. In economie, a introduce cifre într-un model duce la anularea valorii sale, pentru că cifrele nu se vor mai potrivi la o altă încercare. Concluzia sa este că a transforma un model într-o formulă cantitativă înseamnă a-i distruge utilitatea ca instrument de gândire.
