Economia de schimb se defineşte ca fiind acea formă de organizare a activităţii economice în care agenţii economici, specializaţi şi autonomi, produc bunuri destinate vânzării, bunuri care sunt destinate schimbului prin actul de vânzare-cumpărare realizat pe piaţă.
Economia de schimb are trăsături proprii, prin care se diferenţiază de economia naturală astfel:
- specializarea agenţilor economici în producerea unor bunuri diferenţiate;
- schimbul, ca rezultantă a specializării, necesar ca producătorii să-şi schimbe între ei surplusul de bunuri pentru satisfacerea nevoilor economice;
- autonomia producătorilor;
- concentrarea activităţii economice în jurul pieţei;
- existenţa monedei (instituţionalizate) ce creează o nouă treaptă de organizare şi funcţionare a activităţii economice, şi anume producţia de mărfuri;
- desfăşurarea schimburilor economice sub forma unor tranzacţii bilaterale de piaţă (mişcări reciproce de bunuri şi bani între participanţii la schimb).
Specializarea agenţilor economici într-o activitate a fost determinată de interese economice, tradiţii, obiceiuri, experienţă sau întâmplare, iar mai târziu, a fost cauzată de interese economice, de avantajul obţinut dintr-o activitate, comparativ cu alta. Specializarea agenţilor economici prezintă avantaje şi anume:
- oamenii acumulează mai multe cunoştinţe de specialitate, mai multă experienţă;
- se perfecţionează mijloacele de muncă;
- se economisesc resurse;
- costurile unitare ale produselor sunt mai reduse;
- se obţin producţii mai mari la bunurile în care agentul economic s-a specializat;
- producţia se diversifică sortimental, prin introducerea în fabricaţie a unor produse noi;
- se extind schimburile economice.
