Publicat în

Economia deschisa si echilibrul monetar – financiar

Piaţa monetară este locul de întâlnire între cererea şi oferta de monedă.

            Funcţia  cererii agregate de muncă (CM) integrează efectul tuturor factorilor care o influenţează (motivul tranzacţiilor curente, motivul precauţiei şi motivul speculaţiei) şi este compusă la rândul său din două funcţii:

  1. a) funcţia necesarului de monedă din motivul tranzacţiilor curente şi motivul speculaţiei (CM1), care variază proporţional cu venitul (y) şi este influenţată imperceptibil de rata dobânzii, conform relaţiei:

            CM1 = CM¢1(y) unde CM1>0                                (8.23.)

  1. b) funcţia necesarului de monedă din motivul speculaţiei (CM2), care este dependentă în mod decisiv de rata dobânzii (i) şi se poate scrie:

            CM2 = CM2(i) unde CM¢2<0                                 (8.24.)

            Cererea totală de monedă este dată de relaţia:

            CM = CM1 + CM2                                                    (8.25.)

            În consecinţă, funcţia cererii d emonedă va fi:

            CM = CM1(y) + CM2(i)                                         (8.26.)

            Sau:

            CM = CM(y,i)                                                         (8.27.)

            Funcţia cererii agregate de monedă se prezintă sub forma unei curbe descrescătoare între nivelul maxim (iM) şi nivelul minim (im) al ratei dobânzii.

            Oferta agregată de monedă (cantitatea de monedă pusă la dispoziţia populaţiei şi agenţilor economici de către banca centrală, băncile comerciale şi instituţiile de credit specializate) evoluează în funcţie de comportamentul monetar al populaţiei (raportul dintre numerarul şi depozitele bancare ale populaţiei), comportamentul băncilor (nesiguranţa fluxului de depuneri, rata scontului, rata dobânzii comerciale asupra rezervelor bancare şi rata dobânzii din sistemul bancar) şi compăortamentul băncii centrale (dat de raportul pozitiv şi subunitar dintre baza monetară sau rezerva de bani cu mare putere de cumpărare şi masa depunerilor).

            Evoluţia  ofertei agregate de  monedă, generată de întregul sistem bancar, rezultă din volumul activităţii economice, adică venitul (y) şi a nivelului ratei dobânzii (i). Creşterea volumului activităţii economice măreşte venitul agenţilor economici care îşi sporesc depunerile la bănci, iar sistemul bancar multiplică masa creditului. Creşterea ratei dobânzii la depozite în sistemul bancar atrage noi deponenţi şi noi sume de bani care sporesc oferta de monedă. Atunci când venitul sau rata dobânzii scad oferta agregată de monedă are tendinţa să scadă.

            Funcţia ofertei agregate de monedă este crescătoare şi se poate  scrie astfel:

            OM = OM(y,i)                                                         (8.28.)

            Echilibrul pieţei monetare se manifestă atunci când există un raport de egalitate între cantitatea de monedă oferită pieţei şi cantitatea de monedă cerută pe piaţă, în condiţiile unei rate a dobânzii acceptată atât de solicitanţii cât şi de ofertanţii de monedă.

            Ecuaţia echilibrului pieţei monetare va fi:

            OM = CM

            Înlocuind valorile lui OM şi CM, ecuaţia (8.29.) devine:

            OM (y,i) = CM(y,i)                                                 (8.30.)

            Atât cererea cât şi oferta de monedă dintr-o ţară cuprind în sine elemente de tranzacţii internaţionale. Astfel, pe piaţa naţională, cererea de monedă se manifestă nu numai din partea agenţilor economici autohtoni, ci şi a agenţilor străini care desfăşoară activităţi economice în cadrul teritoriului naţional. Pe de altă parte, unii agenţi economici dintr-o ţară, precum şi guvernul acelei ţări contractează credite în străinătate, banii obţinuţi mărind masa monetară, deci oferta de monedă pe piaţa naţională.

            De asemenea, în mărimea şi structura cererii şi ofertei agregate de monedă sunt cuprinse şi rezultatele operaţiunilor de pe piaţa valutară a unei ţări.

În primul rând, piaţa valutară se manifestă ca o piaţă internaţională, deoarece transferă moneda dintro ţară în alta; tranzacţiile cu valute au loc, în principal, prin mijloace electronice de comunicare şi se realizează între instituţiile financiare din ţări diferite, care cumpără şi vând valută. Funcţionarea acestei pieţe este permanentă (24 de ore/zi), pentru ca fiecare centru financiar din lume să poată opera în timpul programului de lucru al băncilor şi pieţelor de capital.

În al doilea rând, piaţa valutară apae ca o „piaţă-internă” a fiecărei ţări, prin care operatorii economici, constând din rezidenţi şi nerezidenţi, persoane fizice şi juridice, pot să transforme valutele pe care le obţin în moneda naţională a ţării sau, invers, să transforme moneda naţională de care dispun în diferite valute de care au nevoie. Instrumentele de plată utilizate constau în numerar (moneda naţională pentru a cumpăra valute şi valute străine pentru a cumpăra moneda naţională) şi în substitute de numerar (cecuri de călătorie, cecuri personale, cărţi de credit, cecuri aferente cărţilor de credit, cărţi de debit ş.a.).

Operaţiunile valutare constau din încasările, plăţile, compensările, transferurile, creditele şi orice alte tranzacţii exprimate în valute şi care se pot efectua prin transfer bancar în numerar şi/sau substitute de numerar acceptate de bănci. Se disting: operaţiunile valutare curente şi operaţiunile valutare de capital. Operaţiunile valutare curente se desfăşoară între rezidenţi şi nerezidenţi şi rezultă din tranzacţiile internaţionale din domeniul comerţului şi serviciilor, din credite de comerţ internaţional şi alte facilităţi bancare aferente acestuia cu termene de rambursare mai mici de un an, repatrierea veniturilor sub formă de dividende, dobânzi ş.a. provenind din operaţiunile de capital, remiterea de sume moderate inclusiv cele pentru rambursarea creditelor financiare. Operaţiunile valutare de capital se desfăşoară între rezidenţi şi nerezidenţi şi se referă la: investiţii directe (inclusiv lichidarea investiiţilor directe), investiţii imobiliare, operaţiuni cu valori mobiliare’specifice pieţei de capital (acţiuni, obligaţiuni şi titluri de credit cu scadenţă iniţială mai mare de un an), operaţiuni cu instrumente specifice pieţei monetare (efecte de comerţ, titluri de stat şi orice alte valori mobiliare cu scadenţe iniţiale mai mici de un an), operaţiuni cu instrumente de plasament colectiv, credite de comerţ internaţional cu termene de rambursare mai mari de un an, leasing financiar, operaţiuni în conturi curente şi în conturi de depozit, transferuri ale persoanelor fizice şi juridice etc.

Pe piaţa valutară se desfăşoară: operaţiuni la vedere (spot) prin care se cumpără/vinde valută cu decontarea după două zile de la data încheierii tranzacţiei (la cursul de schimb stabilit în momentul tranzacţiei); operaţiuni la termen (forward) prin care decontarea se face după mai mult de două zile lucrătoare, stabilite prin conract, la cursul de schimb convenit între părţi; operaţiuni swap, ca operaţiuni de vânzare-cumpărare a aceleiaşi sume în valută, cu decontarea la două date diferite, la cursul de schimb convenit în momentul tranzacţiei.

Piaţa valutară se manifestă ca o componentă importantă a pieţei monetare care constă în fluxul continuu de vânzări şi cumpărări de valute contra monedei naţionale, la cursuri de schimb determinate în mod liber de către intermediarii autorizaţi de Banca Centrală să participe la tranzacţii în nume propriu şi în cont propriu şi/sau în nume propriu şi în contul clienţilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *