Teoria economică abordează realitatea economică din diferite puncte de vedere, înainte de toate, ea cercetează viaţa economică aşa cum este aceasta; în acelaşi timp ea încearcă să arate cum ar fi mai bine ca aceasta să evolueze, în ce caz s-ar găsi o rezolvare optimă a veşnicei tensiuni dintre resurse şi nevoi. Din punctul de vedere al modului de a trata viaţa economică (aşa cum este sau aşa cum ar trebui să fie), specialiştii evidenţiază: a) economia pozitivă şi b) economia normativă. Succint, deosebirea principală dintre aceste două abordări diferite ale vieţii economice este că economia pozitivă explică cum şi de ce lucrurile şi comportamentele sînt aşa cum sînt, pe cînd economia normativă încearcă să definească cum acestea ar trebui să fie.
Economia pozitivă are ca obiectiv studierea vieţii reale aşa cum este aceasta, în acest scop, sînt adunate faptele concrete, care sînt apoi sistematizate şi analizate. Mai apoi are loc explicarea cauzelor diferitelor fenomene economice, cum ar fi şomajul, veniturile, inflaţia, creşterea economică etc., şi sînt scoase în relief interdependenţele dintre acestea, în fine, toate acestea servesc drept temei pentru formularea unor ipoteze, legităţi şi tendinţe în evoluţia economiei. Dacă economia pozitivă reflectă situaţia reală în economie, economia normativă arată ce ar trebui să se întreprindă ca această situaţie să fie mai bună. Cu ajutorul economiei normative sînt trasate direcţiile şi modalităţile de dezvoltare pentru a obţine rezultate mai bune, pentru a face faţă problemelor cu care se confruntă dezvoltarea economică, pentru a armoniza diferitele interese care par a fi antagoniste sau fără rezolvare, cum ar fi, de exemplu, tensiunea resurse-nevoi, raportul muncă-capital, asigurarea creşterii economice în condiţiile resurselor limitate etc. Economia normativă se materializează prin elaborarea programelor de dezvoltare social-eco-nomică, prin formularea recomandărilor de politică economică, ce ar viza, de exemplu, eradicarea sărăciei, reducerea gradului de diferenţiere a populaţiei; asigurarea stabilităţii preţurilor; reducerea deficitului bugetar; definirea limitelor de extindere a sectorului privat (cazul ţărilor în tranziţie).
în ultimele două decenii, economia normativă s-a aflat la temelia elaborării unor programe şi strategii de tranziţie la economia de piaţă, cu trasarea transformărilor ce urmau a fi înfăptuite, a termenului, precum şi a instrumentelor ce trebuiau să fie folosite.
