Prin conţinutul şi rolul său, economia – termen sinonim cu activitatea economică, cu economia reală, reprezintă o latură inseparabilă a acţiunii sociale.
Activitatea economică poate fi definită ca fiind lupta împotriva rarităţii, proces complex ce reflectă faptele, actele, comportamentele şi deciziile oamenilor cu privire la atragerea şi utilizarea resurselor economice în vederea producerii, circulaţiei, repartiţiei şi consumului de bunuri în funcţie de nevoile şi interesele economice.
Activitatea economică este înainte de toate o activitate umană.
- Din punct de vedere al raporturilor dintre om şi natură pot fi grupate în:
- activităţi practice;
- activităţi teoretice.
- Din punct de vedere al energiei umane folosite pot fi grupate în:
- activităţi fizice;
- activităţi intelectuale.
- Din punct de vedere al sistemului valorilor existente în societate activităţile pot avea caracter:
- pozitiv sau negativ;
- moral sau imoral;
- progresist sau reacţionar;
- legal etc.
- Din punct de vedere al conţinutului şi finalităţii activităţii economice
desfăşurate de oameni, activităţile pot fi grupate în:
- activităţi creative;
- activităţi de repetare şi reproducere;
- activităţi de reproducere la aceeaşi scară sau pe scară mai mare;
- activităţi de distrugere;
- activităţi de organizare sau dezorganizare.
De-a lungul timpului, a avut loc un amplu proces de diversificare, specializare şi integrare a activităţilor economice, cunoscut sub denumirea de diviziune socială a muncii, care reprezintă procesul obiectiv de desprindere, diferenţiere, separare- autonomizare şi combinare a diferitelor genuri de activităţi şi de fixare a acestora, prin funcţiile îndeplinite, ca momente inseparabile ale acţiunii social-economice.
Ca rezultat al dezvoltării societăţii, al adâncirii diviziunii sociale a muncii, structura economiei reale cuprinde patru mari grupuri de activităţi care s-au format şi funcţionează pe baza unor relaţii orizontale: producţia, distribuţia (repartiţia), circulaţia (schimbul) şi consumaţia.
Producţia constă în transformarea intrărilor (input-urilor), resurselor, factorilor de producţie în ieşiri (output-uri) de bunuri economice, realizate de către agenţi economici specializaţi, în scopul obţinerii de profit. În funcţie de rezultatele ei producţia poate fi:
- producţie materială, când rezultatul constă în bunuri materiale (bogăţie materială);
- prestări de servicii – reprezintă acele activităţi care transformă intrările în rezultate specifice, adică bogăţie imaterială (transporturi, activităţi turistice etc.).
Distribuţia (repartiţia) cuprinde acele activităţi economice prin care bunurile materiale şi serviciile sunt orientate spre destinaţiile lor, distribuindu-se şi redistribuindu-se venitul participanţilor la viaţa economică şi între membrii societăţii.
Circulaţia (schimbul) se referă la transportul, depozitarea, conservarea şi schimbul de produse şi servicii, pentru ca bunurile economice create să fie puse la dispoziţia deţinătorilor de venituri pe calea vânzării-cumpărării sau pe alte căi.
Consumaţia constă în actele de utilizare a bunurilor economice create, repartizate şi introduse în circulaţie, pentru satisfacerea diferitelor trebuinţe, fiind ultimul stadiu al mişcării bunurilor economice. În cadrul acestui proces au loc numeroase subprocese cum sunt:
- consumaţia productivă (intermediară) care constă în consumarea unor bunuri materiale şi servicii pentru crearea altor bunuri şi servicii;
- consumaţia neproductivă (consum final) reprezentată de consumarea bunurilor economice pentru satisfacerea trebuinţelor personale;
- atestarea utilităţii bunurilor economice şi manifestarea acestora ca bunuri economice reale.
Economia ca entitate complexă indestructibilă, este cercetată din unghiuri diferite, astfel încât, în funcţie de gradul de agregare, structura pe verticală a economiei ierarhizează activităţile pe patru niveluri:
- Microeconomia ca parte a ştiinţei economice se ocupă cu studiul comportamentelor individuale, în ideea de a înţelege şi explica cum hotărăsc producătorii ce, cât şi cum să producă şi cum îşi cheltuiesc consumatorii veniturile pentru a-şi satisface necesităţile la cel mai ridicat nivel posibil. Microeconomia nu studiază doar comportamentul producătorilor şi al consumatorilor, ci, pe baza acestora, explică şi funcţionarea generală a sistemului economic în ansamblul său.
- Macroeconomia reprezintă domeniul specializat al disciplinei economice, care studiază ansamblul activităţilor economice, folosind variabile agregate, la nivelul unei economii naţionale:
- cantitatea totală de bunuri şi servicii realizate la nivelul întregii economii;
- totalul veniturilor realizate la dimensiune naţională;
- nivelul utilizării resurselor de producţie;
- comportamentul general al preţurilor.
- Mezoeconomia – este definită ca fiind ramura care abordează şi cercetează viaţa economică la nivelul ramurilor, subramurilor şi zonelor economice.
- Mondoeconomia cuprinde economiile naţionale ale tuturor statelor lumii, interdependenţele economice dintre state, generate de diviziunea internaţională a muncii, funcţionarea pieţei mondiale şi a circuitului economic mondial.
