Economiile naţionale reprezintă componenta de bază a economiei mondiale. Economiile naţionale sunt rezultatul interacţiunilor dintre agenţii economici rezidenţi pe teritoriul unui stat naţional. Progresul economiilor naţionale s-a realizat în stânsă legătură cu diversificarea şi dezvoltarea factorilor de producţie şi cu adâncirea specializării în producţie. Interacţiunile agenţilor economici pe termen lung, în spaţiul economic delimitat de teritoriul naţional, generează apariţia pieţei interne, care a generat formarea şi dezvoltarea economiilor naţionale.
Orice economie naţională este compusă din sectoare de activitate care la rândul lor sunt structurate pe ramuri şi subramuri. Principalele sectoare de activitate sunt:
> Sectorul primar este compus din agricultură, silvicultură, extracţia resurselor naturale. În cazul ţărilor cu economie dezvoltată sectorul primar are o
pondere relativ redusă, aproximativ 5% din activităţile la nivel naţional. De asemenea, este un sector cu atractivitate redusă, din punct de vedere al investiţiilor străine directe, cu excepţia domeniului petrolier.
- Sectorul secundar, format din ramurile industriale şi construcţii, deţine o pondere de circa 20%, în activitatea economică naţională.
- Sectorul terţiar, sau sectorul serviciilor, deţine ponderea cea mai ridicată (75%) în activitatea economică a statelor naţionale, dezvoltându-se puternic în ultima perioadă. Dezvoltarea sectorului terţiar, a apărut ca singura soluţie a economiilor naţionale, care în urma accentuării proceselor de internaţinalizare, regionalizare şi globalizare, s-au confruntat cu probleme sociale acute, generate de rate ridicate ale şomajului. Delocalizarea producţiilor în străinătate cuplată cu dezvoltarea puternică a tehnicilor şi tehnologiilor utilizate în industrie sunt principalii factori care au contribuit la aceste evoluţii. În realitate, ne confruntăm cu o nouă tendinţă globală, tendinţa de treţializare a economiilor naţionale.
La nivel mondial, se remarcă un proces continu de formare şi restructurare a economiilor. Facem referire în mod deosebit la ţările în dezvoltare, multe dintre ele urmând un proces de tranziţie la o economie de piaţă, sau de restructurare şi eficientizare a activităţii economice în general. De cealaltă parte, ţările dezvoltate cu economii performante sunt antrenate în procese de integrare regională, care ar trebui să le ofere în final avantajele unei economii de scară.
Global, toate economiile naţionale, indiferent de gradul lor de dezvoltare, sunt implicate în procesul ireversibil al globalizării.
Evaluarea performanţelor economiilor naţionale
Principalele criterii care stau la baza clasificării economiilor naţionale sunt:
> Mărimea populaţiei – în funcţie de acest criteriu, ţările se împart în trei categorii: ţări mari cu o populaţie de peste 50 milioane locuitori, ţări mijlocii cu o populaţie de cuprinsă între 15 şi 50 milioane locuitori şi ţări mici cu o populaţie de maxim în 15 milioane.
> Raportul dintre sectoarele economice – criteriul clasifică economiile naţionale în economii cu orientare industrială şi economii cu orientare primară, în care sectorul agricol sau sectorul extractiv depăşeşte ca pondere sectorul industrial.
> Indicatorii macroeconomici.
|
2 Produsul Intern Brut reprezintă valoarea tuturor bunurilor şi serviciilor destinate consumului final realizate în interiorul unei ţări într-o perioadă determinată de timp. 3 Produsul Naţional Brut măsoară valoarea bunurilor şi serviciilor finale produse de firme naţionale în decursul unei perioade determinate, atât în ţară cât şi în străinătate. 4 Venitul Naţional Brut reprezintă mărimea veniturilor obţinute de firmele naţionale în decursul unei perioade de timp. |
Printre indicatorii macroeconomici pe baza cărora putem clasifica economiile naţionale, se numără VNB4 pe cap de locuitor, care exprimă nivelul dezvoltării din
punct de vedere cantitativ şi indicatori calitativi – Indicele Dezvoltării Umane – IDU (Human Development Index – HDI), calculat în cadrul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), indice care cuptinde pe lângă indicatorii amintiţi şi aspecte calitative legate de speranţa de viaţă, rata alfabetizării, etc.
În funcţie de nivelul de dezvoltare economiile naţionale se împart în două mari categorii ţări dezvoltate şi ţări în dezvoltare. Între ţările în dezvoltare se remarcă din punct de vedere economic ţările cu economie de piaţă, urmate de ţările aflate în tranziţie.
La nivelul anului 2006, economia mondială însuma un total de 208 economii, cu o populaţie totală de peste 30.000 miloane locuitori. Majoritatea ţărilor lumii sunt membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Băncii Mondiale.
Conform datelor furnizate de Banca Mondială, referitor la VNB pe locuitor, economiile naţionale sunt clasificate în patru mari categorii:
- Ţări cu venituri reduse situate sub 875 USD/locuitor;
- Ţări cu venituri medii joase, situate între 876 şi 3465 USD/locuitor;
- Ţări cu venituri medii ridicate, situate între 3466 şi 10725 USD/locuitor;
- Ţări cu venituri ridicate, care depăşesc 10726
USD/locuitor.
Ţări cu venituri reduse
|
kr-^ TT Papua Noua Afganistan Haiti „ . Guinee |
(Low-income economies)
Ţări cu venituri medii joase
(Lower-middle-income economies)
Albania
Algeria
Angola
Armenia
Azerbaijan
Belarus
Bolivia
Bosnia şi Herzegovina
Brazilia
Bulgaria
Camerun
Capul Verde
China
Columbia
Rep. Congo
Cuba
Djibouti
Rep. Dominicană Ecuador
Rep. Arabă Egipt
El Salvador Fiji
Georgia Guatemala Guyana Honduras Indonesia Rep. Islamică Iran Irak Jamaica Iordania Kazakhstan Kiribati Lesotho Macedonia Maldive
Insulele Marshall Micronesia Moldova Maroc
Namibia Nicaragua Paraguay Peru
Philippines
Samoa
Serbia şi Muntenegru
Sri Lanka Suriname Swaziland Rep. Arabă Siriană Thailanda Tonga Tunisia Turkmenistan Ucraina
Vanuatu
Fâşia de Vest şi Gaza
Ţări cu venituri medii ridicate
(Upper-middle-income economies)
Ţări cu venituri ridicate
(High-income economies)
Andorra Anglia
Antigua şi Barbuda
Arabia Saudită
Aruba
Australia
Austria
Bahamas
Bahrain
Belgia
Bermuda
Brunei Darussalam Canada
Insulele Cayman Insulele Channel Cipru
Danemarca Elveţia
Emiratele Arabe
Unite
Insulele Feroe
Finlanda
Franţa
Germania
Grecia
Greenland
Guam
Hong Kong, China
Islanda
Irlanda
Insulele Man
Israel
Italia
Japonia
Corea de Sud
Kuwait
Liechtenstein
Luxembourg
Macao
Malta
Monaco
Olanda
Antilele Olandeze Noua Caledonie Noua Zeelandă Norvegia Polynesia Portugalia Puerto Rico Qatar
San Marino
Singapore
Slovenia
Spania
Suedia
Statele Unite
Insulele Virgine (SUA)
Comparând evoluţiile venitului naţional brut din ultimii ani, se poate remarca conturarea unei tendinţe de creştere atât în cazul ţărilor dezvoltate cât şi în cazul ţărilor în dezvoltare. În schimb, principala diferenţă între economiile dezvoltate şi cele în dezvoltare rămâne aportul diferit al sectoarelor economice în Venitul Naţional Brut. Dacă în ţările în dezvoltare, sectorul primar şi cel industrial primează, în cazul celor dezvoltate ponderea cea mai mare în formarea VNB o are sectorul serviciilor.
1.2.2. Organizaţiile economice interstatale
Organizaţiile economice interstatate au proliferat după cel de-al doilea război mondial, fiind expresia tendinţelor de regionalizare şi globalizare, apărute la nivel global.
Organizaţiile economice interstatale includ atât organizaţiile cu vocaţie universală, cât şi organizaţiile de tip integraţionist.
Cele mai reprezentative organizaţii cu vocaţie universală cuprinse în sistemul ONU, care în prezent are în componenţă 20 de astfel de instituţii specializate, sunt următoarele:
- FAO – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, fondată în 1945.
- FMI – Fondul Monetar Internaţional, creat în 1944, dar devenit operaţional la 1 ianuarie 1946.
- BIRD – Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, pe care o găsim şi sub denumirea de Banca Mondială, fondată în 1944. Banca Mondială devine funcţională la 25 iunie 1946.
- ONUDI – Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială, creată în 1965. Este operaţională de la 1 decembrie 1967.
- PNUD – Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, contituit în 1965 – devine operaţional la 1 ianuarie 1966.
- UNCTAD – Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare, creată în 1964.
- UNEP – Programul Naţiunilor Unite pentru Protecţia Mediului, creat în 1972.
- OMC – Organizaţia Mondială a Comerţului, fondată în 1995, pe baza GATT – Acordului General pentru Tarife şi Comerţ.
Organizaţiile economice interstatale de tip integraţionist, reprezintă o formă complexă de cooperare internaţională între un grup de state, care pe plan regional adoptă o serie de principii comune, cu privire la desfăşurarea relaţiilor economice. Exemple sunt nenumărate, de la Uniunea Europeană, care a atins cel mai înalt grad de integrare regională – uniunea economică şi monetară, la acordul de liber schimb încheiat în America de Nord (NAFTA) între Statele Unite, Canada şi Mexic, care se restrânge la crearea unui spaţiu economic unic. În general organizaţiile economice interstatale urmăresc stimularea comerţului reciproc, prin crearea unei zone de liber schimb.
Abordarea procesului de integrare regională distinge două concepte, integrarea economică şi integrarea politică şi instituţională. Se pleacă de la ideea creării unui spaţiu economic unic, care are la bază libera circulaţie a bunurilor şi serviciilor şi libera circulaţie a factorilor de producţie (capital, forţă de muncă), abia ulterior punându-se problema aspectelor politice şi de apărare comune. Din punct de vedere al gradului de integrare, se disting următoarele forme: zona de liber schimb, uniunea vamală, piaţa comună, uniunea economică şi monetară şi uniunea politică.
Cele mai importante organizaţii economice de integrare regională sunt:
> UE – Uniunea Europeană, creată în 1957;
- AELS – Asociaţia Europeană a Liberului Schimb, creată în 1958;
- NAFTA – Acordul Nord-American de Liber Schimb, creat în 1992;
- CEFTA – Acordul Central-European de Liber Schimb, creat în 1992;
- APEC – Iniţiativa de Cooperare Asia-Pacific, apare
în 1989;
- MERCOSUR – Piaţa Comună a Americii de Sud, creată în 1992;
- ASEAN – Asociaţia Statelor din Sud-Estul Asiei, creată în 1969;
- CEA – Comunitatea Economică Africană, creată în
1991;
> CEMN – Cooperare Economică în Regiunea Mării Negre, creată în 1992;
