Contribuţia întreprinderilor multinaţionale la procesul de creştere economică şi dezvoltare este tot mai evidentă şi tot mai mult recunoscută. Analiştii au integrat investiţiile străine directe în teoriile despre creşterea economică şi dezvoltarea internaţională; alături de beneficiile din fluxurile de comerţ exterior, se vorbeşte tot mai mult de beneficiile din fluxurile de investiţii străine directe.
Politicienii din majoritatea statelor şi-au schimbat total atitudinea, privind spre o tot mai mare deschidere la atragerea investiţiilor străine directe apreciind acum şi activitatea întreprinderilor multinaţionale. Această reorientare s-a produs mai ales în ţările în curs de dezvoltare unde au fost adoptate în ultimul deceniu o serie de măsuri de liberalizare a regimului investiţiilor străine directe, în contextul în care tot mai multe ţări concurează pentru atragerea de investiţii străine. Experienţa şi succesul ţărilor nou industrializate din Asia de SE, care au atins ritmuri înalte de dezvoltare cu participarea substanţială a întreprinderilor multinaţionale, au resuscitat analiza raportului între întreprinderile multinaţionale şi creşterea economică.
Dacă în anii ’70 investiţiile străine directe, producţia internă şi investiţiile interne au crescut în acelaşi ritm, pe parcursul anilor ’80 fluxurile de investiţii străine au crescut mai repede decât investiţiile interne în lume şi decât producţia internă. În condiţiile în care capacităţile noi au rămas constante, iar contribuţia întreprinderilor multinaţionale şi a filialelor acestora în producţia totală a fost în creştere, rezultă că investiţiile străine directe au fost mai eficiente.
Fluxurile de investiţii străine directe au crescut mai repede decât schimburile comerciale sau transferurile de tehnologii atât în ţările dezvoltate, cât şi în ţările în curs de dezvoltare dar, evident nu în acelaşi ritm.
Investiţiile străine directe au devenit sursa principală de capital străin privat în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare. Este evident că investiţiile străine directe sunt de preferat altor surse de capital, având în vedere că ele nu creează datorie pentru ţara respectivă, iar ieşirile de capital pa care le implică (cum ar fi repatrierea profiturilor) depind de rezultatele economice ale întreprinderii, răspunzând atât interesului specific al investitorului cât şi al statului care încurajează creşterea economică.
Activităţile întreprinderilor multinaţionale sunt mult mai complexe şi impactul lor în economiile naţionale ale ţărilor gazdă este mult mai mare decât dezvăluie datele statistice. Efectul indirect al activităţii lor se reflectă în comenzile transmise întreprinderilor naţionale, crearea de noi locuri de muncă, încurajarea industriei orizontale, exportul indirect. În concluzie, investiţiile străine directe au devenit tot mai importante în raport cu producţia, comerţul, transferul de tehnologii şi fluxurile de capital din economia mondială, întreprinderile multinaţionale jucând un rol tot mai important în economiile naţionale ale ţărilor gazdă.
Pentru o bună parte a ţărilor în curs de dezvoltare, impactul calitativ al investiţiilor străine directe şi importanţa lor în modelarea unui nou sistem economic internaţional depăşeşte dimensiunea lor cantitativă în procesul de creştere economică. Astfel, activitatea lor poate constitui o forţă puternică pentru creşterea eficienţei alocării resurselor pe scară largă şi un canal de transmitere a impulsurilor economice, ca producţie, tehnologie şi calitatea muncii.
Până nu demult, cea mai mare parte a investiţiilor străine directe în ţările curs de dezvoltare urmăreau resurse naturale o piaţă nouă sau surse de export, beneficiind în principal de forţa de muncă ieftină. În toate aceste cazuri contribuţia investiţiilor străine directe la creşterea economică era limitată de avantajele comparative ale ţării gazdă într-un anume domeniu de activitate. Strategiile globale au înlăturat însă aceste limite; investiţiile întreprinderilor multinaţionale au ca obiectiv din ce în ce mai mult ,atât pieţele interne cât şi exportul, iar forţa de muncă ieftină nu mai este totdeauna motivaţia primordială a corporaţiilor globale ce operează în industriile cu tehnologii de vârf.
În aceste condiţii, investiţiile străine directe pot fi considerate un factor propulsator al dezvoltării dinamice a avantajelor comparative în măsura în care întreprinderile multinaţionale ridică nivelul de producţie al filialelor lor de la operaţiuni de asamblare simplă la producţii mult mai complexe folosind tehnologii noi, integrate în reţeaua de producţie a filialelor lor în străinătate.
