Evaluarea unui sistem economic se face pe baza a două criterii: eficiență și echitate. Dacă primul este, în general, cunoscut de agenții economici, care apelează la calcule de eficiență în procesul de luare a deciziilor, cel de-al doilea este ignorat în mare măsură.
Eficiența economică este o reflectare a mărimii unui rezultat economic care este în general, cantitatea totală de bunuri sau servicii obținută de agentul economic. În contextul relației efort-efect, eficiența înseamnă obținerea unui efect maxim pe unitate de efort sau depunerea unui efort minim pe unitate de efect. Eficiența economică se analizează prin prisma componentelor sale și anume eficiența în producție, eficiența distribuției și satisfacția consumatorului.
Eficiența în producție se obține atunci când întreprinderea realizează o producție dată pe seama combinării factorilor de producție cu costuri minime. În condițiile în care resursele economice au caracter limitat, creșterea producției unui bun se poate face pe seama scăderii producției altui bun.
Un aspect important al eficienței în producție este avantajul comparativ care ia în considerare costul de oportunitate al unei acțiuni. Astfel, o decizie sau acțiune prezintă o valoare nu numai monetară, dar și comparativă. Valoarea monetară reprezintă suma cheltuielilor ocazionate de această acțiune. Valoarea comparativă reprezintă costul celei mai bune alte acțiuni sacrificate.
Eficiența distribuției se manifestă atunci când un bun este distribuit indivizilor care îi atribuie cea mai mare valoare economică, adică utilitate. Distribuția bunurilor devine eficientă atunci când rata marginală de substituție (rata marginalr de substitumie este cantitatea dintr-un bun necesarr pentru a compensa reducerea consumului cu o unitate dintr-un alt bun) între două bunuri este aceeași pentru toți consumatorii. În acest fel se explică preferințele diferite în consumul indivizilor și alegerile lor.
Satisfacția consumatorului sau principiul suveranității consumatorului reprezintă o combinație a eficienței în producție și distribuție. În acest sens, resursele societății trebuie orientate spre valorificare în producerea bunurilor cerute de consumatori, fiind dispuși să le cumpere. Există în acțiunile oamenilor fie un câștig, fie o pierdere de satisfacție, ca și în activitatea productivă. Deciziile individuale pot fi conflictuale cu cele ale societății.
Pentru orice sistem economic este importantă cunoașterea formelor de exprimare a eficienței economice și a modalităților sale de creștere. Printre cele mai importante căi de creștere a eficienței economice menționăm:
- îmbunătățirea calității bunurilor economice;
- creșterea gradului de organizare a activității;
- utilizarea de noi metode de gestiune și management;
- îmbunătățirea condițiilor de muncă.
Echitatea demonstrează modul în care rezultatul economic este distribuit membrilor societății. Aceasta înseamnă că un sistem economic, în general, poate atinge o performanță ridicată în ceea ce privește volumul producției, dar aceasta poate fi scăzută în planul viziunii societății, dacă întreprinderea nu reușește să asigure o corectă alocare a bunurilor și serviciilor realizate.
Echitatea este un principiu adeseori esențial în adoptarea deciziilor economice. Aceasta exprimă corectitudinea sau justețea unei măsuri sau intervenții economice. Echitatea are trei forme de manifestare: orizontală, verticală și de distribuție.
Echitatea orizontalr se manifestr atunci cnnd se aplicr aceeaei mrsurr diferitor indivizi. De exemplu, se respectr principiul echitrmii orizontale atunci cnnd indivizii cu aceleaei venituri suportr aceeaei povarr a impozitului sau dacr persoane cu nevoi ei venituri similare beneficiazr de aceleaei avantaje.
Echitatea verticală se manifestă atunci când o anumită măsură este aplicată diferențiat. De exemplu, principiul echității verticale se respectă în domeniul fiscalității, atunci când veniturile individuale sunt impozitate diferit. De asemenea, echitatea verticală se regăsește și în domeniul educației, atunci când se acordă burse sau alte avantaje materiale studenților cu venituri mai mici.
Echitatea de distribuție exprimă corectitudinea distribuirii rezultatelor din economie între indivizi. Uneori echitatea de distribuție se concretizează prin distribuția venitului, a avuției sau chiar în cadrul economiei bunăstării prin utilitate.
Relațiile dintre piață și eficiență, dintre piață și echitate pot fi înțelese dacă se analizează mai multe aspecte, și anume: condițiile în care o piață înregistrează eficiență, relațiile piață-echitate, echitatea proceselor și rezultatelor.
