Individualismul normativ: o sursă pentru deciziile politico-economice, este preferinţa individuală a subiecţilor economici. Din cauza problemelor de agregare a preferinţelor individuale este exercitată o critică asupra programelor economice guvernamentale, atunci când acestea derivă din principiile generale (respingerea politicii de agendă). acest principiu se aseamănă cu principiul suveranităţii populare din cadrul teoriei politice liberale.
Proprietatea privată/Privatizarea: în concepţia neoliberală statul nu are datoria de a fi întreprinzător activ. Se cere, de aceea, privatizarea întreprinderilor de stat respectiv datoria statului de a se implica, în special în monopolurile de stat din domeniul infrastructurii (măsurile existenţiale de prevedere) cum ar fi telecomunicaţiile, transportul, energia sau învăţământul. Banca Mondială are ca strategie supraordonată aşa-numitul Private Sector Development, comparat şi cu conceptul Public Private Partnership. Statul trebuie să se îngrijească de pieţele funcţionale printr-o politică concurenţială şi să prevină formarea pieţelor de monopol şi a disfuncţionalităţilor pieţei. Preponderenţa de proprietate privată şi de forme regularizatoare ale economiei private faţă de influenţa statului derivează uneori dintr-un anumit punct de vedere asupra teoriei economice a drepturilor disponibilităţilor. Prin urmare, bunăstarea economică ar creşte, cu cât creşte proprietatea din domeniul public. În cazul formelor regularizatoare socialiste s-ar ajunge, dimpotrivă, obligatoriu la aşa-numitul tragism Tragedy of the Commons (tragedia comunelor).
Politica stabilizatoare: politica masei monetare trebuie să garanteze preţuri stabile, printr-o monedă stabilă (stabilitate macroeconomică) şi printr-un buget echilibrat. Dintr-o politică monetară, a dobânzii şi bugetară restrictivă rezultă o extindere a administraţiei, o creare a unor unităţi parţial autonome şi o degajare a diferitelor teme publice în sensul unui management suplu.
Piaţa ca instrument de conducere: în convingerea neoliberală trebuie ca piaţa, deci cererea şi oferta să hotărască asupra tipului, preţului şi cantităţii realizărilor materiale şi asupra serviciilor, deoarece astfel ar avea loc o alocare optimă a resurselor.
Concurenţa: statul se îngrijeşte de pieţele funcţionale şi intervine în cazul pieţelor evident imperfecte, de exemplu prin taxe şi impozite în cazul efectelor externe şi prin legile cartelului. Spre deosebire de neoclasicism, concurenţa s-a extins asupra instituţiilor, cu părerea că cei mai supli supravieţuiesc pe piaţă, a cărei însemnătate este recunoscută (noul instituţionalism).
Deregularea: neoliberalii sunt pentru deregularea şi liberalizarea economiei în sensul unei reduceri a legilor şi regulamentelor, atât timp cât acestea sunt considerare birocratice şi nu sunt neapărat necesare, deoarece prin aceasta acţiunile economice individuale ar fi împiedicate.
Comerţul mondial: neoliberalii sunt de acord cu globalizarea, în sensul unei stimulări a comerţului liber între state, fie prin organizaţii globale cum ar fi WTO şi înţelegerile acesteia cu GATT, GATS, TBT, SPS, TRIPS sau fie prin zone de comerţ liber şi mai multe zone economice speciale sau desfiinţarea graniţelor statelor naţionale. Conform evaluării neoliberalismului, comerţul liber ar conduce la stimulatea bunăstării mondiale. Limitarea comerţului prin taxe vamale şi obstacole comerciale ne-tarifare şi o stimulare a anumitor scopuri economice de către stat prin subvenţii, conduce, după părerea neoliberalilor la inegalitate şi sărăcie în lume. Astfel, ţărilor în curs de dezvoltare, de exemplu, le este greu să ţină piept concurenţei cu ţările agricole europene care sunt puternic subvenţionate. Neoliberalii le reproşează statelor industrializate faptul că doresc libertate comercială doar pentru ţările în curs de dezvoltate, însă nu vor să o introducă în propriile ţări.
Politica taxelor: de regulă se cere ca procentele taxelor să fie reduse, de exemplu sub forma tarifelor proporţionale sau a tarifelor în trepte şi un sistem de taxe simplu în locul unui sistem de dispoziţii variate. Taxele indirecte sunt preferate celor directe. Taxele pe avere sunt respinse, fiind considerate ca o taxe duble, dar şi taxele de bagatelă în cazul cărora încasările nu sunt mai mari decât cheltuielile necesare pentru colectarea acestora. În general este favorizată scăderea taxelor plătite de firme, mai ales că prin aceasta s-ar produce o creştere a încasărilor din taxe.
Sistemul social: şi în domeniul sistemelor sociale, neoliberalii sunt pentru soluţii organizate privat în locul sistemelor de stat considerate a fi birocratice. Prin aceasta trebuie realizată o administrare eficientă a mijloacelor cetăţenilor. Strategia pay-as-you-go este criticată, pe motiv că nu ar avea o bază solidă. Măsurile private de prevedere sunt avizate favorabil în cadrul modalităţii de acoperire a capitalului. Asta înseamnă că sistemele de asigurare socială vor fi reconstruite: statul de realocare va fi demontat, iar sistemele economiei de piaţă vor fi construite. Performanţele statului se vor concentra apoi eficient asupra celor care au intr-adevar nevoie de ajutor social, deci asupra acelora care nu sunt în stare să-şi asigure traiul zilnic. Milton Friedman a sugerat aplicarea unei taxe pe venit negative. Conform acesteia, autoritatea financiară ar plăti fiecărui plătitor al cărui venit s-ar afla sub un minim fix, diferenţa de taxe obligatorii, fără să facă alte cercetări.
