Prezența sectorului public în viața economică este o permanență, deși în prezent cunoaște o dimensiune mai restrânsă. Sectorul public include un șir de elemente, printre care evidențiem: cheltuielile, finanțele, bunurile, alegerile indivizilor, emisiunea, utili- tățile, reglementările, interesul, opinia, relațiile, datoria, bugetul etc.
Cheltuielile publice desemnează cheltuielile realizate de administrația publică locală sau centrală pentru funcționarea administrației publice și susținerea activității din diverse domenii: apărare, învățământ, sănătate, asigurări și asistență socială, in- vestiții economice etc. Aceste cheltuieli sunt realizate de diverse instituții guverna- mentale și capătă forma subvențiilor și a achizițiilor de bunuri și servicii.
Finanțele publice reprezintă totalitatea activităților ocazionate de administrația publică în procesul procurării veniturilor și repartizării acestora pe categorii de cheltuieli. În domeniul finanțelor publice se includ ca activități principale următoarele:
- elaborarea și execuția bugetului public național;
- determinarea și perceperea taxelor, impozitelor și altor venituri de stat;
- folosirea mijloacelor financiare ale instituțiilor puterii legislative, judecătorești și executive;
- controlul utilizării resurselor regiilor autonome, instituțiilor publice și al
capitalului social al statului.
Bunurile publice reprezintă bunurile sau serviciile care se oferă gratuit orică- rei persoane dispuse să beneficieze de acestea, într-o cantitate care nu se diminuează pe măsura consumului.
Alegerea publică poate fi considerată ca o analiză economică a politicii. Ea se bazează pe aplicarea principiilor economice la deciziile care depășesc sfera economică și se sprijină pe opțiunea colectivă, teoria economică a politicii și regula deciziei sociale.
Emisiunea publică reprezintă procesul de creare și lansare de obligațiuni în care instituția emitentă (o societate publică sau administrația publică) oferă obligațiuni în mod direct populației la un preț determinat.
Utilitățile publice desemnează orice întreprindere cu poziție de monopol care este singurul furnizor de un bun sau serviciu indispensabil vieții economice și care astfel, se supune controlului de stat (de ex., furnizorii de apă, electricitate, gaz).
Reglementările publice se concretizează în controlul exercitat de stat asupra utilităților publice în scopul satisfacerii intereselor economice ale monopolului, concomitent cu interesul public. Reglementările pot viza nivelul și structura prețului, calitatea serviciilor prestate, intrarea și ieșirea de pe piață etc.
Interesul public desemnează preocuparea administrației publice sau a agen- ților economici de a obține ceea ce este avantajos, necesar sau folositor societății.
Opinia publică se referă la aprecierea generală cu privire la un fenomen sau proces economic, la o acțiune sau un agent economic. Opinia publică se formează prin crearea unei imagini de firmă și dezvoltarea unor relații publice. Opinia publică nefavorabilă duce la îngreunarea activității prin amânarea aplicării unor măsuri, tergiversarea unor decizii, renunțarea la unele proiecte etc.
Relațiile publice reprezintă modalitatea generală de promovare a imaginii unei societăți sau instituții publice în vederea încurajării clienților să cumpere produsele sau serviciile sale, a investitorilor să cumpere acțiunile sale.
