Elementele tehnice ale creditului public

În legătură cu lansarea unui credit public, autorităţile competente trebuie să stabilească detaliile privind elementele tehnice ale acestuia, care, pe de o parte, definesc împrumutul (din punct de vedere juridic), iar pe de altă parte, oferă informaţii potenţialilor subscriitori, care, pe această bază, iau decizii privind achiziţionarea unuia sau altuia dintre titlurile emise, în ce proporţii etc.

Din punct de vedere juridic, împrumutul de stat este definit prin următoarele componente (elemente) tehnice: denumirea împrumutului, valoarea nominală, valoarea reală, termenul de rambursare, forma sub care se contractează creditul public şi „costul” acestuia.

Denumirea împrumutului este, în general, legată de scopul şi importanţa împrumutului („Tmprumutul înzestrării armatei”, „Împruutul pentru reconstrucţie” etc.). Pentru a se deosebi de altele, în cazul în care creditul public este destinat acoperirii deficitului bugetar, se mai pot specifica în denumirea sa: anul lansării, dobânda oferită sau felul câştigului prevăzut.

1. Valoarea nominală este cea înscrisă pe obligaţiunea unui împrumut de stat şi reprezintă datoria statului faţă de beneficiarul efectului public respectiv. Dacă o încasează la termenul stabilit, deţinătorul va primi valoarea nominală. Dacă, însă, din diverse motive, acesta doreşte să încaseze contravaloarea înainte de termenul prevăzut, deţinătorul poate să ofere obligaţiunea spre vânzare la bursă, unde va primi o altă valoare (decât cea nominală), şi anume valoarea reală.
2. Valoareu reală este valoarea la care obligaţiunea este cotată la bursă la un moment dat şi poate fi: mai mare, mai mică sau egală cu cea nominală. Cuantumul valorii reale depinde de cursul la care sunt cotate la bursă înscrisurile în cauză. „Cursul” exprimă „preţul” cu care se vând 100 unităţi monetare valoare nominală şi poate fi:

• la paritate (al-pari), când valoarea nominală şi cea comercială a unei hârtii de valoare sunt egale;
• sub-pari – indicator bursier desemnând cursul de schimb realizat pe piaţa de acţiuni situat sub nivelul valorii nominale a acţiunilor;
• supra-pari – indicator bursier ce desemnează cursul de schimb la care titlurile de valoare sunt achiziţionate pe piaţa financiară la o valoare superioară valorii nominale a acestora.

În general, lansarea unui împrumut de stat se realizează sub valoarea nominală.

Cursul titlurilor de valoare emise de stat depinde de raportul dintre cererea şi oferta de capital de împrumut, de nivelul dobânzii la împrumutul respectiv, precum şi de alte avantaje oferite deţinătorilor de înscrisuri din acel credit public.

1. Termenul de rambursare. Creditul public poate fi lansat cu specificarea termenului de rambursare (scurt, mediu sau lung) sau fără termen de rambursare (împrumut perpetuu).

Împrumuturile publice pe termen scurt (până la 1 an) sunt lansate pentru acoperirea golurilor temporare de trezorerie – apărute din cauza decalajului existent între încasări şi plăţi – sau în situaţii în care, fie nu se realizează veniturile în cuantumul prevăzut, fie apare situaţia efectuării unor cheltuieli suplimentare neprevăzute.

Împrumuturile publice pe termene medii (până la 5 ani) sau lungi (peste 5 ani) sunt contractate pentru acoperirea unor deficite bugetare sau pentru finanţarea unor investiţii de mare valoare şi importanţă.

1. Forma sub care se contractează creditul public poate fi:

• prin creanţe în cont – atunci când creditul public se înregistrează în evidenţele datoriei publice, fără eliberarea de înscrisuri. Se practică atunci când împrumutul se adresează unui număr limitat de creditori;
• prin emisiune de înscrisuri – când statul se împrumută la un număr mai mare de creditori. În funcţie de termenul de rambursare, înscrisurile pot fi:
• pentru împrumuturile fără termen de rambursare, se emit titluri de rentă perpetuă;
• pentru împrumuturile pe termen mediu sau lung, se emit înscrisuri denumite obligaţiuni sau titluri de rentă;
• pentru creditele publice pe termen scurt, se emit: bonuri de tezaur, certificate de datorie, certificate (bonuri) de impozite, poliţe de tezaur etc.

Poliţele de tezaur reprezintă înscrisuri pe termen scurt, supuse dreptului cambial, adică pot fi răscumpărate prin scontare la bănci, executare silită ş.a.

Certificatele (bonurile) de impozite sunt înscrisuri nepurtătoare de dobândă, pe care creditorii le pot utiliza la plata impozitelor sau la achitarea altor angajamente către stat.

Bonurile de tezaur pot fi lombardate, vândute şi cumpărate la licitaţie la cursuri variabile.

Lombardarea reprezintă modalitatea practicată de persoanele fizice şi juridice care îşi păstrează disponibilităţile băneşti în hârtii de valoare, pentru intrarea în posesia sumelor împrumutate înainte de expirarea termenului de rambursare. În acest caz, la achiziţionarea lor, băncile percep o taxă mai mare decât taxa de scont.

Taxa scontului reprezintă rata dobânzii pe care terţe persoane (de obicei, băncile comerciale) o percep ca procent din valoarea unor titluri de credit cu scadenţa la un an, în cazul încasării de către deţinător (beneficiar) a acestor înscrisuri înainte de scadenţă.

1. „Costul” plătit de stat pentru împrumutul contractat reprezintă un alt element tehnic şi constă în: dobândă, câştiguri sau alte avantaje acordate. Rata de emisiune a dobânzii la împrumuturile de stat este determinată de cererea şi oferta de capital de pe piaţă, de rata dobânzii practicată la creditele comerciale (de către bănci), de situaţia economică, precum şi de nivelul inflaţiei din perioada considerată. Limita minimă a ratei dobânzii este zero, iar cea maximă este egală cu rata medie a profitului.

Rata de emisiune sau rata nominală a dobânzii se calculează la valoarea nominală a înscrisurilor emise.

Noţiunea de rată reală a dobânzii semnifică mărimea venitului net ce revine creditorului la 100 unităţi monetare date cu împrumut pe termen de un an şi se determină prin corectarea dobânzii nominale cu influenţa (creşterii sau descreşterii) preţurilor pe piaţă.

Rata reală a dobânzii se calculează:

(l 00 + r_dⁿ ) x 100 r_d^r =          100 , unde:

Ip

rd^r – rata reală a dobânzii; r_dⁿ – rata nominală a dobânzii;

Ip – indicele preţurilor faţă de anul precedent (în ţara creditorului, în cazul unui credit extern).

Când are loc o creştere a preţurilor în decurs de un an, această evoluţie antrenează o diminuare a venitului realizat de creditor sub formă de dobândă; dacă, dimpotrivă, preţurile scad de la un an la altul, va avea loc o majorare a venitului real ce revine creditorului sub forma dobânzii.

Acelaşi fenomen se produce şi în cazul împrumuturilor contractate în străinătate. Dacă preţurile produselor ţării debitoare (care solicită creditul) înregistrează o scădere pe piaţa externă, atunci dobânda reală a acestui împrumut va fi mai mare decât cea nominală.

În cazul în care preţurile produselor ţării debitoare cresc la export, dobânda reală va fi mai mică decât cea nominală, ceea ce este în avantajul acestei ţări (dar în dezavantajul ţării creditoare).

Având în vedere riscul în faţa inflaţiei, în scopul protejării creditorilor care au optat pentru titluri de valoare pe termen lung, pentru împrumuturile cu termen de rambursare mai îndepărtat, se practică dobânzi mai mari, comparativ cu dobânda aferentă creditelor pe termen scurt sau mediu.

La împrumuturile de stat cu câştiguri (sau premii), acestea se plătesc doar deţinătorilor obligaţiunilor declarate câştigătoare. Suma totală a câştigurilor se stabileşte ţinând seama de rata dobânzii. In acest caz, suma pe care statul ar achita-o sub formă de dobândă se repartizează sub formă de câştiguri.

Rata dobânzii la împrumuturile de stat se modifică permanent, înregistrând, uneori, ecarturi foarte mari de la o perioadă la alta (în cadrul aceleiaşi ţări).

De asemenea, la un moment dat, ea poate înregistra valori diferite de la o ţară la alta, datorită factorilor care influenţează nivelul său: gradul de dezvoltare economică; eventuala manifestare a unor crize economice; nivelul dobânzii la creditele comerciale; gradul de stabilitate a preţurilor; oscilaţiile cursului valutar; politicile în domeniile financiar şi monetar practicate în diverse ţări etc.).

În afara dobânzii şi a câştigurilor, se mai pot practica şi alte forme de avantaje pentru deţinătorii de înscrisuri ale creditelor publice:

• lansarea împrumutului public sub-pari, adică, valoarea de emisiune este mai mare decât cursul de schimb la Bursă (pe piaţa de acţiuni);
• scutirea de impozite şi taxe a veniturilor deţinătorilor de înscrisuri publice, provenind din anumite tranzacţii cu acestea;
• acceptarea de către stat, ca plată a unor impozite, a înscrisurilor reprezentând împrumuturi de stat ş.a.