Riscul înseamnă hazard, primejdia unor eventuale pierderi, sau „posibilitatea de alte expune la pierderi” (The Oxford English Dictionary, vol. III, p 714) sau o pierdere posibilă „pe care politica modernă se stăruie să o prevină sau să o repare”(Petit Larousse; ilustre, 1974,p.900).

Riscul este o categorie istorică şi economică. Ca categorie istorică, riscul prezintă un pericol posibil perceput de om. El apare la treapta inferioară de dezvoltare a omenirii odată cu apariţia sentimentului de frică în faţa morţii.

Odată cu dezvoltarea omenirii şi apariţia relaţiei marfă -bani, riscul se transformă în categorie economică.

Ca categorie economică riscul prezintă un eveniment ce poate fi sau nu. În cazul că evenimentul a avut loc sunt posibile trei rezultate economice:    negativ    (pierdere), nul, pozitiv (câştig,    profit, venit). Riscul   se   constituie  ca  un  rău  necesar  în  procesul de dezvoltare, ocolirea lui generează piedici acestui progres. Astfel, pentru a face faţă riscului la introducerea pe piaţă a unui produs nou, agentul economic va căuta să folosească procedee din cele mai moderne, care să-i permită scăderea costului şi fabricarea unor produse de calitate superioară.

Agenţii economici, acţionarii, clienţii percep riscul ca un rezultat nefavorabil, cu o probabilitate anume. Riscul este considerat o probabilitate a pierderii ataşată unui câştig. Investitorul va accepta   riscul, ca o anumită pierdere, presupunând că va putea să o compenseze cu un câştig adiţional, anticipat cu o anumită probabilitate. Astfel, mărimea riscului este o funcţie de variaţia profitului.

După dimensiunile pierderilor pe care le presupune, riscul poate fi împărţit în câteva categorii (tab. ).    

Tabelul   1 

Tipuri de investiţii în funcţie de nivelul de risc

Nivelul de risc	Tipuri de investiţii
Nivel minim sau zero	Investiţiile de plasament în  nivel minim sau zero obligaţiuni, în împrumuturi de  termen lung, a căror rată de dobândă se menţine
Grad redus	Investiţiile    de    înlocuire,     la care  modificările  în  procesul  de    producţie     sunt     relativ reduse
Grad mijlociu	Investiţiile de productivitate,care presupun modificarea producţiei, raţionalizarea locurilor de muncă
Grad ridicat	Investiţiile de dezvoltere  (ex- pansiune), ce   implică incertitudinile pieţei,  legate de lansarea        noilor        produse, privind     reacţia   concurenţei, nivelul    preţurilor,    volumul vânzărilor
Grad foarte ridicat	Investiţiile de cercetare -dezvoltare, ale căror rezultate sunt deosebit de incerte

Riscul are o clasificare destul de vastă, de acea ne vom opri numai la riscurile investiţionale (des. ) şi formele de manifestare a riscului în activitatea firmei (tab. ).

Riscurile investiţionale se împart în: riscul de pierdere profitului, riscul scăderii rentabilităţii, riscul pierderilor financiare.

Riscul  de pierdere   a profitului—e   riscul   apariţiei   pierderilor   financiare indirecte, cauzate de neexecutarea unor lucrări, măsuri (ex. asigurare, investire…).

Riscul   scăderii   rentabilităţii—apare   în   rezultatul   micşorării venitului de pe procente, dividende, depuneri bancare şi credite. Acest tip de risc include următoarele subtipuri: riscuri procentuale  şi riscuri creditare.

  La riscurile procentuale se referă pierderile băncilor comerciale, întreprinderi creditare, instituţii investiţionale, cauzate de mărirea cotelor procentuale plătite pentru mijloacele atrase faţă de procentele: căpătate din creditele puse la dispoziţie. La riscuri procentuale   se  referă pierderile investorilor în urma micşorării dividendelor pe acţiunile deţinute, a cotelor procentuale pe obligaţiuni, certificate şialte hârtii de valoare.

Riscul creditar reprezintă pericolul neachitării împrumutului şi procentelor. Aici se referă şi riscul emitentului în caz că nu va fi în stare să plătească datoria pe hârtiile de valoare emise. Riscul ereditar poate fi referit şi la riscurile pierderilor financiare.

Riscul pierderilor financiare – include  următoarele  subtipuri: riscul bursier, riscuri selective, riscul de ruină sau faliment.

Riscul bursier prezintă pericolul pierderilor în: urma afacerilor la ‘ bursa de valori. Aici se referă riscul neachitării contractelor încheiate, riscul neachitării comisionului firmei de brokeri etc.

Riscul selectiv (lat. selektio—alegere, selecţie) -e riscul alegerii incorecte a variantelor de investiţii, a hârtiilor de valoare în raport cu alte tipuri din portofoliul investiţional.

Riscul de ruină sau faliment este pericolul în urma alegerii incorecte a proiectului investiţional, pierderea totală a capitalului statutar şi incapacitatea achitării datoriilor.

Tabelul                                       

Formele de manifestare a riscului în activitatea firmei

Forma de manifestare	Situaţia firmei
RISCUL DE RUINĂ	întreprinderea ajunge într-o situaţie când practic e condamnată la    dispariţie,    urmând    să    dea faliment, ceea ce înseamnă că salariaţii îşi pierd posturile, creditorii îşi pierd creanţele (în totalitate sau parţial), acţionarii îşi pierd sumele de bani pe care le-au investit.
RISCUL DE INSOLVABILITATE	întreprinderea nu poate face faţă plăţilor. Aceasta poate duce fie la lichidare când nu mai este nici o şansă    de     salvare (riscul de ruină), fie că se soluţionează printr-un credit suplimentar de la bancă,     sau firma respectivă se asociază cu o altă întreprindere de acord a o ajuta. în acest ultim caz, este vorba de o pierdere a independenţei, ca-re în unele situaţii poate deveni definitivă
RISCUL PIERDERII  AUTONOMIEI	Se  manifestă      înainte       de  declanşarea            crizei de insolvabilitate. Apare  când întreprinderea   constată   că,   prin mijloace    proprii,    nu    mai    are capacitatea de aşi păstra în viitor poziţia  sa în producţie  sau  sub aspect comercial.
RISCUL SCĂDERII RENTABILITĂŢII	Riscul acesta e de natură mai mult financiară, el exprimă faptul că la creştere de capital, beneficiul net   nu creşte în aceeaşi proporţie, semnalându-se astfel fenomenul de diluare. Acesta e riscul care planează asupra noilor investiţii.

.                                             

În orice investiţie este prezent riscul. Locul riscului în procesul de investiţie e determinat de însăşi existenţa şi dezvoltarea procesului de gospodărire. Apariţia riscului ca o parte componentă a procesului economic este o legitate economică obiectivă. Existenţa acestei legităţi  e  condiţionată  de  finalitatea  oricărui  proces.   Limitarea (terminarea)  resurselor materiale,   financiare,  informaţionale  etc. generează deficitul lor – premisă a apariţiei riscului ca element a procesului de gospodărire. Astfel între risc şi procesul investiţional există o interlegătură (dependenţă).                                                  

Agenţii economici şi cetăţenii au o atitudine diferită faţă de noţiunea – risc. După atitudinea sa faţă de nivelul riscului ei pot fi grupaţi în câteva categorii:

Antreprenor	cel ce investeşte propriul capital cu un anumit risc.
Investitor	cel   ce   investeşte,   în   majoritate   capital   străin, gândindu-se în primul rând la minimizarea riscului. Investitorul e un intermediar în investiţiile financiare.
Speculant	cel ce acceptă un anumit risc calculat anticipat.
Jucătorul	cel ce acceptă orice risc

Orice   activitate   investiţională  presupune   risc.   Insă  poate   fi evidenţiat capitalul, investirea căruia e echivalentă cu „a risca”, aşa numitul capital riscant.

Capitalul riscant prezintă investiţiile în acţiuni emise în noi sfere de activitate legate de un risc foarte înalt.

Capitalul riscant se alocă în proiecte absolut independente unul de altul cu speranţa recuperării rapide a mijloacelor investite. Investiţiile riscante sunt determinate de necesitatea susţinerii financiare   a  firmelor  ce   se   ocupă   de   ştiinţă,   noi   tehnologii, investigaţii.

De obicei se formează companii independente cu capital riscant. Ele atrag alţi investitori şi înfiinţează fonduri cu capital riscant pe bază de partenerat. Firma organizator joacă rolul de partener principal şi alocă 1% în capitalul statutar, însă duce răspundere totală pentru dirijarea fondului.

   Acumulând suma necesară, firma închide înscrierea la fondul dat şi  trece la investirea acestei sume.

Repartizând un fond, firma propune înscrierea la al doilea. Ca regulă, astfel de firme conduc câteva fonduri cu capital riscant, care se află la diferite nivele de dezvoltare.

Specializându-se la finanţarea proiectelor cu rezultate incerte, firmele propun investiţiile nu în formă de împrumut, ci în schimbul  părţii majoritare din pachetul de acţiuni format de capitalul riscant.

Investiţiile făcute aduc venit aproximativ peste 5 ani, când acţiunile noilor firme încep să se coteze pe piaţă. Iar peste o perioadă stabilită  în prealabil (de obicei 10 ani), fondurile se desfiinţează, iar acţiunile se împart între fondatori.

La investiţiile cu perspectivă, mărimea capitalului se determină considerând nivelul riscului.