Esenţa şi structura subdezvoltării în doctrinele economice

Conceptual, sunt folosiţi mai mulţi termeni pentru ţările subdezvoltate: ţări sărace, ţări rămase în urmă, ţări în curs de dezvoltare, ţări agrare, ţări neindustrializate, “lumea a treia” etc. (cu privire la folosirea termenului de “lumea a treia” credem că, după ce a fost expirată contradicţia Est-Vest, aceasta nu se mai justifică).

Esenţa subdezvoltării

În fond, economiştii ortodocşi, de formaţie neoclasică şi neoliberală (W.W.Rostow, P.A.Samuelson, G.M.Meir, Rudleff Marell ş.a.) dau termenului de subdezvoltare o încărcătură de “nedezvoltare” sau de “întârziere temporară în dezvoltare”, fie din cauza insuficienţei resurselor naturale, fie din cauza creşterii demografice accelerate.

De altfel, această viziune a fost creată mai întâi de W.W.Rostow, în 1953, în “Stadiile creşterii economice. Un manifest necomunist”, în care subdezvoltarea era sinonimă cu “întârzierea” decolării prin cele cinci stadii – starea tradiţională, starea de tranziţie spre decolare, starea decolajului (demarajului), starea maturizării şi starea marelui consum de masă, în principiu cu rămânerea într-unul din primele două stadii.

Samuelson arată că termenul de “ţară în curs de dezvoltare” este preferabil pentru a nu ofensa popoarele acestui grup de ţări şi înseamnă, practic, un venit real
per capital de sub 300$, opus, de pildă, Canadei, SUA, Marii Britanii şi Europei Occidentale. “Optimist privind lucrurile – spune el – o naţiune subdezvoltată este una considerată ca fiind capabilă de o sporire substanţială a venitului ei” dând, astfel, subdezvoltării semnificaţia unei etape pe calea progresului.

Gândirea marxistă şi radicală dă termenului de subdezvoltare un sens de asimetrie în raport cu acela al ţărilor dezvoltate, un conţinut calitativ total diferit, pe care, în mare măsură, acesta se sprijină, un conţinut de structură care priveşte dezintegrarea unor ţări odinioară integrate, sub influenţa relaţiilor externe în ţările dezvoltate. Raul Prebisch, de exemplu, scria în 1950 că subdezvoltarea este, de fapt, o “economie periferică”, “dezarticulată”, unilateral orientată, corespunzător intereselor “centrului economiei mondiale” pentru materii prime şi energie. Subdezvoltarea este privită de o categorie de economişti prin prisma “dezintegrării” (Prebish), a “inegalităţii dezvoltării” (Sweezy şi Baran) a urmărilor capitalismului (Theodor Dos Santos) etc. Economiştii eterodocşi din ţările dezvoltate (Franşois Perroux, Joan Robinson, Gunnar Myrdal ş.a.) arată că subdezvoltarea este o stare paralelă a unor sectoare sau economii de tipuri diferite, prin dependenţa financiară de ţările dezvoltate, prin multiplicarea “cercurilor vicioase” ale subdezvoltării. Ives Lacoste scria că subdezvoltarea este definită ca “un ansamblu de fenomene complexe şi interdependente care se traduc prin inegalităţi flagrante de bogăţie şi mizerie, prin stagnare, prin întârziere relativă faţă de alte ţări, prin potenţialul de producţie care nu progresează atât cât ar fi posibil, printr-o dependenţă economică, culturală şi tehnologică. Subdezvoltarea este, aşadar, o stare specifică, cu un rol, de asemenea, specific, în economia mondială contemporană, prin care statele respective se deosebesc net de alte grupe de state, în special de grupa celor dezvoltate din punct de vedere economic.

Deşi există, cum se vede, aprecieri diferite, grupa ţărilor subdezvoltate se delimitează de cele dezvoltate pe baza criteriului economic (venit mic pe locuitor, predominanţa agriculturii tradiţionale, industrie şi infrastructură înapoiate, predominarea tehnicilor depăşite moral, grad scăzut de valorificare a resurselor, investiţii scăzute şi ineficiente, ritm foarte redus de creştere a producţiei pe locuitor, nesatisfacerea nevoilor elementare ale populaţiei (nealimentaţie, subalimentaţie, boli, etc.).

La lucrarea “Les Criteres du sous – developpement”, G.Cozes şi J.Domingo atrag atenţia asupra relativităţii termenilor folosiţi în legătură cu subdezvoltarea:     subdezvoltare propriuzisă, puţină dezvoltare, mai puţină dezvoltare, în curs de dezvoltare, sub sau ne – industrializare, rămânere în urmă, tradiţionalism, dominare, dependenţă, sărăcie etc.

Pentru a ilustra complexitatea acestei noţiuni ei propun următorii indicatori care să constituie criteriile subdezvoltării: de ordin demografic (natalitate, fecunditate, mortalitate infantilă, durata medie de viaţă, tinereţea sau bătrâneţea populaţiei); de consum (alimentar, nealimentar, consum de energie mecanică, oţel, ciment); de producţie şi organizare economică (ponderea sectorului primar, secundar, terţiar şi cuaternar, juxtapunerea termenilor şi structurilor economice, nivelul redus al productivităţii, tehnicile arhaice, randamentele scăzute, exporturile preponderente de materii prime, slăbiciunea acumulării de capital şi investiţii etc.); de ordin sociologic (veniturile mici şi nivelul de viaţă, arhaismul structurilor sociale, absenţa clasei medii, amploarea şomajului, folosirea muncii copiilor, prezenţa femeii în societate, proporţia analfabetismului, defectuozitatea sistemului sanitar etc.).

De aceea, Marcel Rudleff crede că subdezvoltarea se distinge prin condiţii mizere de trai ale populaţiei (25% din aceasta suferă de foame endemică, 50% nu dispun de caloriile necesare vieţii active, natalitate ridicată); economie săracă (ţări preponderent agricole, dotate cu mijloace învechite, slab industrializate, venituri mici pe locuitor); arhaismul structurilor sociale şi economice (predominanţa economiei de subzistenţă, izolarea economiei rurale, conservatorismul notabilităţilor, uzura ridicată a capitalului fix).

Din cauza marei deosebiri dintre ţările subdezvoltate nu se poate crea, totuşi, o imagine robot a stării de subdezvoltare, aceasta cunoscând o imensă varietate de condiţii şi factori care influenţează situaţia acestui grup de ţări.

În toate scrierile economice (ortodoxe şi eterodoxe), se remarcă următoarele caracteristici comune ale stării de subdezvoltare:

1. deformarea structurală a economiilor naţionale ale ţărilor subdezvoltate se exprimă într-o specializare de ramură îngustă, în existenţa unor disproporţii între sectoarele primar, secundar, terţiar şi cuaternar, în dezechilibrul dintre industria prelucrătoare şi agricultură. Cum arată profesorul Dumitru Pugna, ţările subdezvoltate practică agricultura într-o asemenea măsură încât aceasta deţine un loc de 5 ori mai mare decât al ţărilor dezvoltate cu crearea PIB, deşi sunt importatoare de cereale şi produse agricole. Din cauza nivelului scăzut al producţiei, ceea ce determină pe mulţi locuitori ai acestor ţări să-şi asigure traiul din ocupaţii pasagere, ponderea serviciilor în structura PIB este aproape egală cu aceea a ţărilor dezvoltate. Gradul redus de diversificare a ramurilor generează rigiditate, capacitate redusă de adaptare la cerinţele economiei moderne.
2. nivelul scăzut al veniturilor este în dezacord cu satisfacerea necesităţilor elementare ale populaţiei. Acesta este urmarea gradului redus de dezvoltare a producţiei, comparativ cu acela al ţărilor dezvoltate şi cu posibilităţile ştiinţei contemporane şi se referă la capacitatea restrânsă de prelucrare eficientă a resurselor naturale şi de ocupare a forţei de muncă, un pluralism tehnologic care cuprinde o multitudine de tipuri de tehnici şi tehnologii, de la cele arhaice la cele avansate, la insuficienţa infrastructurii sub forma reţelelor de drumuri, căi aeriene, mijloace de aprovizionare cu apă şi energie a populaţiei, o logistică înapoiată a învăţământului, culturii, ocrotirii sănătăţii, cercetării ştiinţifice etc.
3. decalajele privind starea populaţiei sunt imense. Astfel, creşterea demografică a ţărilor subdezvoltate este excesiv de mare. În ultimii 50 de ani aceasta a cunoscut o adevărată explozie, ritmul mediu al creşterii populaţiei fiind de 2,5% faţă de 1% în ţările dezvoltate. Ponderea populaţiei ocupate în agricutură, în totalul populaţiei active, variază între 65%-83% comparativ cu 5-22% în ţările dezvoltate. În aceste ţări rata aflabetizării coboară la 17% în Mali, 13% în Burkino Faso şi 12% în Somalia. Totodată, spre exemplu în 1985 veniturl-mediu pe locuitor, aferent populaţiei ce corespunde la 82% din totalul mondial, se află într- un decalaj de 1;16 faţă de ţările dezvoltate;
4. capacitatea ştiinţifică şi tehnologică indică un grad şi mai pronunţat al rămânerii în urmă a acestor ţări: 10% din numărul savanţilor şi cercetărilor, 5% din parcul mondial de aparatură electronică pentru prelucrarea datelor, 3% din totalul mondial de brevete şi invenţii şi 1% din producţia de circuite imprimate revin la 82% din populaţia mondială ţărilor subdezvoltate.
5. coexistenţa mai multor tipuri de economie îmbrăţişează atât sectorul natural, cât şi economia de piaţă mixtă (mica producţie de mărfuri) şi economia de piaţă intensivă (în sectoarele moderne). Dezvoltarea economică are un pronunţat caracter extensiv şi de dependenţă de “factorul extern”, de participare la sensibilitate deosebită faţă de evoluţia economică mondială de efectul destabilizator al oscilaţiilor ciclice ale diviziunii mondiale a muncii.

Ea înregistrează o dependenţă faţă de ţările dezvoltate a amplificat problema datoriei externe a ţărilor nedezvoltate. În 1988, Mexicul avea, o datorie externă de

• miliarde dolari, iar Brazilia 120,1 miliarde. Utilizarea acestor credite, cu predilecţie pentru consumul imediat, ca şi practicarea unor dobânzi ridicate, transformă creditul internaţional într-o frână a dezvoltării.

1. existenţa unor sisteme economice şi a unor structuri eterogene se găsesc într-o permanentă ajustare, consolidare şi tranziţie. Aceste sisteme economice pluraliste constau în economia naturală, de schimb şi de comandă, care se împletesc cu existenţa a numeroase forme şi tipuri de proprietate. În ţările cele mai subdezvoltate predomină gospodăria patriarhală, obştească, în care organizarea de tip liberal şi feudal se îmbină cu economia naturală şi de subzistenţă. În altele, rolul statului în economie a făcut să apară sistemul economiei mixte.

Profesorul J.K.Galbraith distinge trei variante majore în economia subdezvoltată: varianta I, caracterizată prin lipsa unei baze culturale minime (Africa subsahariană); varianta II, dominată de structuri sociale retrograde şi sclerozate (America Latină, Iran, Irak, Siria) şi varianta III, care particularizează o dispoziţie accentuată a factorilor de producţie, de exemplu, între numărul foarte mare al populaţiei şi suprafaţa de pământ cu totul insuficientă (India, Indonezia, Pakistan). Iar P.A.Samuelson descrie astfel decalajele între ţările subdezvoltate şi cele dezvoltate: “Pentru a evidenţia contrastele dintre economiile avansate şi cele subdezvoltate, să ne imaginăm cazul unui tânăr de 21 de ani dintr-una din ţările subdezvoltate, fie aceasta Haiti, India sau Nigeria. El este sărac. Chiar calculând, în mare, cantitatea de bunuri pe care le produce şi le consumă, venitul lui anual atinge abia 100 dolari faţă de cei 3500 la cât ajunge semenul lui din America de Nord. Fiecăruia din semenii lui, care ştie să citească, îi corespund trei care, ca şi el, sunt analfabeţi. Speranţa lui de viaţă atinge numai două treimi din cea a omului de condiţie medie dintr-o ţară dezvoltată, deja unul sau doi din fraţii lui au murit de foame înainte a atinge vârsta maturităţii. Mulţi dintre concetăţenii lui lucrează în ferme agricole; puţin dintre ei pot fi luaţi din producţia bunurilor alimentare pentru a lucra în uzine sau servicii. El lucrează numai pentru a şaizecea parte din forţa motrice de care dispune, în medie, omologul său din America de Nord”.

J.M.Albertini arată că, mai puţin de 30% din populaţia lumii, care locuieşte în ţările dezvoltate, deţine peste 80% din bogăţia mondială, în frunte cu ţările Americii de Nord, a cărei pondere în populaţia lumii este de 6%, dar deţine 25% din bogăţiile planetei. În lucrarea sa, “Mecanisme ale subdezvoltării şi ţările dezvoltate” (1981), el scria că, totuţi, lumea care formează ţările în curs de dezvoltare “nu constituie însă o unitate nici economică, nici politică, nici socială, ci ceva în care decalajele se adâncesc necontenit”. Lumea subdezvoltată poate prezenta unele trăsături generale ca: dominaţia externă asupra finanţelor, economiei şi tehnicii, vulnerabilitatea ei în comerţul internaţional, povara crescândă a datoriei externe, destructurarea ramurilor economice şi dezarticularea agriculturii, ca urmare a dependenţei de ţările din Nord, şi inflaţia.

P rea multe teorii privind cauzele apariţiei fenomenului subdezvoltării face greoaie parcurgerea şi, mai ales, clasificarea acestora. În orice caz, dacă ne orientăm după criteriul Nord-Sud (în sens economic), vom face o primă clasificare a acestora: teorii ale gândirilor din Nord despre geneza subdezvoltării (împărţite în şcoli şi curente); b) teorii ale Sudului sau teorii contestatare.