Etimologia şi sensul cuvântului „finanţe”

Finanţe este un cuvânt de origine latină, provenind din cuvântul finis, care însemna „termen de plată”. De-a lungul timpului, expresiile derivate din familia cuvântului finanţe s-au utilizat cu sensuri mai restrânse sau mai diverse. Astfel, în secolele al XIII-lea şi al XIV-lea, 16 expresii ca finatio, financias, financia pecuniaria se utilizau cu sensul de „plată în bani”. În Franţa, în secolul al XV-lea, se utilizau expresii ca: hommes de finances şi financiers pentru denumirea unor persoane care încasau impozitele ce alimentau vistieria statului; termenul de finance însemna o sumă de bani, iar termenul finances desemna întregul patrimoniu al statului. În Germania, în secolul al XV-lea, se foloseau: Finantz, cu sensul de „plată în bani”, şi Finantzer care însemna „cămătar”.

Treptat, cuvântul finanţe şi-a extins semnificaţia, incluzând: bugetul statului, creditul, operaţiunile bancare, cele bursiere, relaţiile cambiale etc., adică resursele, relaţiile şi operaţiunile băneşti.

Concepţiile economiştilor cu privire la finanţe au fost şi ele diferite de-a lungul timpului. Exemplificăm, pe scurt, doar câteva dintre acestea:

• prin cuvântul „finanţe” desemnăm „orice valori aplicate serviciilor publice, indiferent dacă acestea sunt prelevate sau nu la buget, dacă se concretizează în numerar sau în alte bunuri, dacă provin din impozite sau din surse diferite” (M.R. Grandillot, Essai sur la science de finance, Paris, Joubert, Libraire-Editeur, 1840);
• prin finanţe se înţelege „ştiinţa veniturilor publice şi a utilizării acestor venituri. Veniturile publice sunt însăşi substanţa finanţelor; regulile de gestionare a banilor, procedeele de împrumut, de amortizare etc., constituie ceea ce am putea numi partea exterioară a finanţelor…” (Paul Leroy-Beaulieu, Traite de la science des finance, Paris, 1906);
• finanţele publice au trei obiecte importante legate de bani: cheltuielile, veniturile şi aplicarea veniturilor la cheltuieli. „Finanţele publice vizează banii publici şi, prin extindere, achiziţionarea, admi­nistrarea şi utilizarea banilor publici” (Gaston Jeze, Cours de finances publiques, Paris, Librairie Generale de Droit & de Jourisprudence, 1936);
• finanţele reprezintă „ştiinţa economiei administrate de stat sau de un corp public (cu administraţie autonomă) în vederea procurării şi utilizării bunurilor materiale (în special a banilor) care le sunt necesare pentru funcţiile lor de comunităţi economice obligatorii” (Adolf Wagner, Traite de la science des finances, Paris, V. Giard & E. Briere, 1909);
• „finanţele se ocupă cu gospodăria statului sau a altor organi­zaţii publice” (George N. Leon, Elemente de ştiinţă financiară, Cluj, Cartea Românească”, 1925);
• finanţele ne dau „regulile şi principiile după care statul şi celelalte organizaţiuni publice subordonate sau supraordonate lui îşi procură, administrează şi întrebuinţează bunurile economice şi mai ales banii într-o epocă unde predomină schimbul în viaţa economică” (Ion Răducanu, Curs de ştiinţă şi legislaţie financiară, Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, Bucureşti, 1939);
• „finanţele publice reprezintă (1) gestiunea resurselor, cheltuie­lilor şi datoriilor administraţiei publice centrale şi locale”; (2) repre­zintă o „ramură a economiei care se ocupă cu veniturile şi cheltuielile autorităţilor publice şi cu efectele lor asupra economiei, în general” (Marius Băcescu, Angelica Băcescu – Cărbunaru, Compendiu de macroeconomie, Editura Economică, Bucureşti, 1997).

Toate aceste accepţii denotă că termenul de finanţe a fost mult timp atribuit conceptului de finanţe publice, fiecare specialist punând accentul pe un anumit aspect al acestora. Sintetizând diferitele accepţii întâlnite în literatura de specialitate, se poate afirma că finanţele publi­ce sunt considerate:

• fonduri băneşti prelevate la dispoziţia statului în vederea înde­plinirii funcţiilor şi sarcinilor sale;
• mijloace de intervenţie a statului în economie, prin intermediul unor pârghii sau instrumente specifice, constituite din: impozite, taxe, contribuţii, împrumuturi, alocaţii bugetare, subvenţii, facilităţi fiscale, în vederea influenţării într-un sens sau altul a activităţii economice;
• forme şi metode concrete de administrare a banului public;
• acte juridice de dispoziţie autoritară sau contractuală vizând preluarea de către stat a unei părţi din produsul intern brut în scopul îndeplinirii funcţiilor şi realizării sarcinilor statului;
• relaţii economice manifestate în procesul de constituire şi de repartizare a fondurilor publice de resurse băneşti, în scopul satis­facerii nevoilor generale ale societăţii.