Activitatea din domeniul asigurărilor de bunuri, persoane şi răspundere civilă desfăşurată în ţara noastră, se întinde pe o perioada de peste 130 de ani, care poate fi împărţită, după unii autori, în trei etape distincte:
- Asigurările în perioada 1871-1948
- Asigurările în condiţiile economiei planificate 1949-1990
- Asigurările după 1990
- Asigurările în perioada 1871-1948.
În această perioadă de timp putem puncta următoarele momente:
– martie 1871 – a fost constituită prima societate de asigurare „Dacia” cu un capital social de 3 milioane de lei şi având ca membrii fondatori personalităţi marcante ale vieţii politice, sociale şi economice: B. Boerescu, T.F. Negroponte, G. Gh. Cantacuzino, Menelas Ghermani, Th. Mehedinţeanu, St. Ioanide, C. Deroussi, V.C. Porumbaru şi Alexandru Zissu.
– 1873 – a fost înfiinţată societatea de asigurări „România”, cu un capital social de 2 milioane lei. Aceasta s-a bucurat de sprijinul unor personalităţi de prim rang: Beizadea D., Grigore Ghica, principele Al. B. Ştirbei, Mihail Kogălniceanu.
– 1881 – cele două societăţi „Dacia” şi „România” au fuzionat şi au creat societatea „Dacia-România” care a devenit una din cele mai puternice societăţi de asigu rare din ţara noastră din acea perioadă.
– 1882 – a fost înfiinţată societatea de asigurări „Naţionala” cu un capital de 3 milioane lei. Printre fondatorii societăţii se pot enumera: I. Marghiloman, D. Sturza, P. Gradisteanu, Gh. C. Filipescu, J. M. Elias, Emil Constantinescu, Menelas Ghermani, Teodor Rosetti, N. I. Crissoveloni, Ioan S. Bratianu şi alţii.
– 1897 – a fost înfiinţată la Brăila, societatea „Generala”, de cercurile comerciale din Brăila şi Galaţi, cu colaborarea băncii Marmorosch, Blank & Co.
– 1907 – a fost înfiinţată societatea „Agricola”, care practica asigurări legate de agricultură şi alte tipuri de asigurări; în 1930 a fuzionat cu „Fonciera” – Cluj, devenind astfel „Agricola -Fonciera”.
În perioada Primului Război Mondial societăţile de asigurări româneşti ca şi cele străine de altfel, au avut mult de suferit, procesul de refacere de după anul 1918 fiind uşurat de reformele economice şi financiare întreprinse de Guvernul Marghiloman, multe dintre ele cu caracter radical (reforma monetară, reforma funciară etc).
– 1920 – s-a constituit societatea „Steaua României”, cu un capital de 2 milioane de lei, care în 1932 a fuzionat cu „Ancora”, ajungând la 12 milioane de lei capital; în 1936 a preluat portofoliul romanesc al societăţii „Phoenix” din Viena, aflată în lichidare, majorând capitalul la 20 de milioane.
– 1923 – a fost înfiinţată societatea „Asigurarea Românească”, cu un capital de 4 milioane de lei; extinderea activităţii sale în asigurările de viaţă fără examinare medicală (asigurări populare) i-a adus bune rezultate. Conform datelor din acea perioadă, societatea se afla în anul 1937 în topul societăţilor de asigurări.
- Asigurările în condiţiile economiei planificate 1949-1990
În cel de-al Doilea Război Mondial, trupele străine de ocupaţie şi-au pus amprenta în mod negativ asupra economiei României. Multe societăţi de asigurări şi-au întrerupt activitatea, iar momentul naţionalizării a constituit piatra de cotitură în dezvoltarea viitoare a economiei naţionale.
– în iunie 1948 activitatea de asigurare a fost organizată pe baze noi, socialiste. Societăţile de asigurări au trecut în proprietatea statului cu toate activele şi pasivele lor. Instituţiile publice de asigurări au fost încorporate şi ele în noile structuri organizatorice ale economiei naţionale planificate. în domeniul asigurărilor a fost creată societatea „Sovrom-Asigurare”, cu capital mixt sovieto-român, care funcţiona foarte simplu, chiar empiric: toate veniturile obţinute din activitatea de asigurare se scurgeau către Moscova, iar toate cheltuielile necesare a fi efectuate erau suportate de Bucureşti.
– în anul 1952 a fost organizata Administraţia Asigurărilor de Stat – A.D.A.S., cu capital integral român, instituţie specializată în operaţiuni de asigurări, reasigurări şi comisariat de avarie. Crearea A.D.A.S. marchează instituirea monopolului de stat în domeniul asigurărilor. Pe teritoriul României a funcţionat un singur asigurător, în locul multiplelor societăţi private de asigurări, câte fiinţaseră în deceniile anterioare. A.D.A.S.-ul a practicat numeroase produse de asigurări obligatorii, după deceniul al şaptelea dezvoltând şi asigurări facultative; rolul acestei societăţi poate fi apreciat ca unul pozitiv prin acoperirea pagubelor provocate economiei naţionale de inundaţiile catastrofale din anii 1970 şi 1974, cutremurul de pământ din 4 martie 1977, perioadele lungi de secetă din deceniul opt etc.
- Asigurările după 1990
– în locul Administraţiei Asigurărilor de Stat, care şi-a încetat activitatea pe data de 31 decembrie 1990, au luat fiinţă trei societăţi comerciale pe acţiuni în domeniul asigurărilor:
– Societatea „Asigurarea Românească S.A.”, care a preluat activele aferente asigurărilor facultative de viaţă, cele aferente asigurărilor obligatorii, asigurărilor facultative de autoturisme şi altor asigurări în suma de 1.000 milioane şi, în limitele acestora, pasivele corespunzătoare, precum şi bunurile imobile aparţinând A.D.A.S., incluse în capital;
– Societatea „Astra S.A.” a preluat activele societăţilor mixte, cu participarea A.D.A.S. din străinătate, cele aferente asigurărilor şi operaţiilor de reasigurare în relaţiile cu străinătatea, în sumă de 3.000 milioane de lei şi, în limitele acestora, pasivele corespunzătoare;
– Agenţia „Carom S.A.” a preluat activitatea privind constatarea daunelor, stabilirea şi plata despăgubirilor în cazurile de pagube produse în România, când răspunderea revine unor asiguraţi la societăţi de asigurări din străinătate. În anul 1991 a fost adoptată Legea nr. 47 privind constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor iar în anul 1995 Legea nr. 136 privind asigu rările şi reasigurările. În luna septembrie 1990 a fost înfiinţată prima societate cu capital integral privat din România, UNITA, cu sediul la Timişoara..
– Guvernul României a înfiinţat Banca de Export Import a României S.A. -EXIMBANK, având capital integral de stat. Aceasta societate practică asigurări pentru credite la export împotriva riscului de neplată.
– În anul 1992 s-au înfiinţat societăţile AGRAS, ASIGURARE REASIGURĂRI ARDAF, ROUMANIE ASSURANCE INTERNATIONAL.
– În anul 1993 s-au înfiinţat societăţile ASIGURAREA ANGLO – ROMÂNĂ, GENERALA ASIGURĂRI.
– În anul 1994 cel mai mare grup de asigurări şi servicii financiare din lume, AIG -American International Group a venit în România prin divizia de asigurări generale.
– În anul 1994 a fost înfiinţată UNS AR – Uniunea Naţionala a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România.
– În anul 1994 s-au înfiinţat societăţile ASITRANS, ASIGURĂRI ION ŢIRIAC -ASIT care în anul 2000 şi-a schimbat denumirea în ALLIANZ ŢIRIAC ASIGURĂRI.
– În anul 1995 s-au înfiinţat societăţile ASIGURAREA POPULARĂ ROMÂNĂ, OMNIASIG, SARA – ASIG (care în anul 1996 şi-a schimbat numele în SARA MERKUR).
– În anul 1996 s-au înfiinţat societăţile ASIBAN SOCIETATE DE ASIGURARE şi REASIGURARE, ATLASSIB SOCIETATE DE ASIGURĂRI.
– În anul 1997 s-a înfiinţat societatea Naţionale Nederlaneden Asigurări de Viaţă, care în prezent are denumirea ING Nederlanden Asigurări de Viaţă, GARANTA.
– În anul 1999 a fost înfiinţat, în Craiova, brokerul de asigurări ROM ASIG INVEST S.R.L.
– În anul 1999 s-a înfiinţat A.I.G. Life Asigurări România S.A., divizia de asigurări de viaţă şi pensie privată a companiei AIG
– În anul 2001 s-a înfiinţat C.S.A.- Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care a înlocuit fostul O.S.A.A.R.- Oficiul de Supraveghere a Activităţii de Asigurare şi Reasigurare.
În anul 2002 au avut loc următoarele evenimente:
– Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a iniţiat un proiect de modificare a Legii nr. 32/2000, act normativ care a fost adoptat de Parlamentul României la începutul anului 2003, respectiv Legea nr. 76/2003, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193/26.03.2003.
– Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a acordat autorizaţii de funcţionare unui număr de 4 societăţi de asigurare: B.C.R. ASIGURĂRI S.A., ALPHA INSURANCE ROMÂNIA S.A., MEDITERRANEA ASSICURAZIONI S.A., UNIROYAL INSU RANCE S.A. (toate aceste societăţi depunând documentaţiile în vederea autorizării la sfârşitul anului 2001). Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a acordat, în 2002, şi două autorizaţii de constituire ca asigurătorii societăţilor ABG INSURANCE S.A. şi OMNIASIG ADDENDA S.A., astfel că la data de 31 decembrie 2002 în evidentele autorităţii de supraveghere erau înregistrate 52 de societăţi de asigurare.
– Două societăţi de asigurare au fost sancţionate cu retragerea autorizaţiei de funcţionare: ADAS ASIGURARE şi REASIGURARE S.A. şi GRUPUL DE ASIGU RĂRI ROMÂN – GRUP AS S.A.
– În ceea ce priveşte activitatea de brokeraj în asigurare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a acordat 47 de autorizaţii de funcţionare şi 5 autorizaţii de constituire, astfel că la data de 31 decembrie 2002 numărul total de brokeri de asigurare autorizaţi (atât pentru funcţionare, cât şi pentru constituire) a fost de 150.
– 3 societăţi de asigurare şi-au schimbat denumirea, astfel: COMMERCIAL UNION ASIGURĂRI DE VIAŢĂ S.A. în AVIVA ASIGURĂRI DE VIAŢĂ S.A.; SOCIETATEA DE ASIGURARE şi REASIGURARE FORTUNA S.A. în CERTASIG S.A. SOCIETATE DE ASIGURARE REASIGURARE; ASIGURAREA POPULARĂ Română S.A. în ASIGURARE REASIGURARE AGI – ROMÂNIA S.A.
– A fost înregistrat un singur transfer de portofoliu, aprobat de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de la societatea PHOENIX BEST S.A. (societate autorizată în baza vechii legislaţii, dar care nu a mai fost autorizată în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000) la societatea OMNIASIG S.A.
În anul 2003 au avut loc următoarele evenimente:
De o importanţă deosebită a fost elaborarea de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a proiectului de modificare a Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, în vederea realizării concordanţei cu acquis-ul comunitar, în 2003 au fost emise şi implementate norme privind controlul intern şi norme privind managementul asigurătorilor, fiind astfel transpuse în practică încă doua recomandări ale Comisiei Europene. Prin aceste norme s-a asigurat desfăşurarea unei activităţi de asigurare eficiente şi prudente.
– A întrat în vigoare Legea nr. 76/2003, care modifică şi completează Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor. Această lege este deosebit de importantă, întrucât sporeşte atribuţiile autorităţii de supraveghere şi defineşte, în concordanţă cu legislaţia comunitară, anumite noţiuni specifice asigurărilor. Prin Legea nr. 76/2003 au fost introduse totodată prevederi care asigură protecţia juridică a personalului Comisiei, fiind astfel îndeplinită cerinţa Comisiei Europene şi realizată în concordanţă cu principiile de supraveghere elaborate de International Association of Insurance Supervisors (I.A.I.S.) referitoare la organizarea unei autorităţi de supraveghere.
– S-a dispus limitarea operaţiunilor şi în cazul METROPOL, societate de asigurare la care, urmare a cererii unui creditor, a fost declanşată procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995 privind reorganizarea judiciară şi a falimentului. Dizolvarea societăţii a fost dispusă de Tribunalul Bucureşti – Secţia Comercială prin încheierea din 24.04.2003, pronunţată în dosarul nr. 850/2002.
– La 31.12.2003, autorizaţii de funcţionare ca asigurători deţineau 44 de societăţi, din care una funcţiona cu limitarea operaţiunilor (EUROASIG) şi una se afla în procedura de lichidare (METROPOL); alte două societăţi deţineau, la aceeaşi dată, numai autorizaţie de constituire, respectiv ASIMED şi ABG INSURANCE.
– S-au constituit 39 de societăţi de brokeraj în asigurări, din care 26 au obţinut şi autorizaţia de funcţionare. Totodată, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a acordat 19 autorizaţii de funcţionare unor societăţi care au devenit brokeri de asigurare prin schimbarea obiectului de activitate conform dispoziţiilor legale în vigoare.
– Numărul brokerilor de asigurare autorizaţi a fost de 204, din care 191 cu autorizaţie de funcţionare şi 13 cu autorizaţie de constituire.
– Societăţile AIG ROMÂNIA, ALPHA INSURANCE, ASIRAG, CITY INSU RANCE şi PETROAS au prezentat documentaţii în vederea aprobării subscrierii riscurilor de catastrofe naturale, iar BCR ASIGURĂRI şi R.A.I. au solicitat aprobarea subscrierii riscurilor de catastrofe naturale la clase noi de asigurare. Aceste societăţi au primit aprobarea să subscrie riscuri de catastrofe naturale la clasele de asigurare solicitate.
– La 31.12.2003, din numărul total de 44 de societăţi care deţineau autorizaţie de funcţionare ca asigurători, 29 aveau şi aprobarea de a subscrie riscuri de catastrofe naturale.
– O activitate importantă s-a desfăşurat pentru aprobarea majorărilor de capital ale societăţilor de asigurare care nu se încadrau în noile limite de capital impuse prin Ordinul nr. 6/2002, cu modificările şi completările ulterioare, emis de preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care avea ca termen limită data de 15.05.2003. Astfel, au prezentat documentaţii pentru majorarea capitalului social societăţile: GENERALI, SAR TRANSILVANIA, PROVITAS, ALPHA INSU RANCE, ASIRAG, MEDITERRANEA ASSICURAZZIONI, LUKOIL ASITO, CECCAR-ROMAS, CERTASIG, ATLASSIB, SARA MERKUR, GRAWE, ABG, GERMAN ROMANIAN ASSURANCE (GERROMA), CITY INSURANCE, IRASIG, ASIGURĂRI GLOBAL, AIG ROMÂNIA, NAŢIONALA şi EUROASIG.
– Societatea ASIRAG, având în portofoliu atât asigurări de viaţă cât şi asigurări generale, nu şi-a majorat capitalul social până la limita minimă prevăzută pentru a avea dreptul de a practica cele două categorii de asigurări. În aceste condiţii, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât retragerea autorizaţiei de practicare a asigurărilor de viaţă, societatea rămânând răspunzătoare pentru obligaţiile ce decurg din contractele în vigoare la data respectivă.
În anul 2004, au avut loc următoarele evenimente:
Cadrul legislativ aplicabil autorizării societăţilor de asigurare şi brokerii lor de asigurare a fost completat şi modificat prin:
- Legea nr. 172/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România;
- Legea nr. 403/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor;
- Ordinul nr. 3110/2004 pentru punerea în aplicare a Normelor privind infor maţiile şi documentele cerute pentru autorizarea brokerilor de asigurare.
– Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a acordat autorizaţii de funcţionare societăţilor Asigurare Reasigurare ASIMED S.A. şi ABG INSURANCE S.A. (acestea având autorizaţia de constituire din anul 2003, respectiv 2002);
– La 31.12.2004 erau autorizate să funcţioneze 44 societăţi de asigurare, din care: ABG INSURANCE nu îşi începuse încă activitatea, ASIGURĂRI GLOBAL avea activitatea suspendată pentru o perioadă de 12 luni (conform Deciziei nr. 3238/18.02.2004), iar EUROASIG funcţiona cu limitarea operaţiunilor de subscriere a riscurilor de catastrofe naturale.
– S-au constituit 52 de societăţi de brokeraj în asigurări, din care 38 au obţinut şi autorizaţia de funcţionare. De asemenea, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a acordat 19 autorizaţii de funcţionare unor societăţi care au devenit brokeri de asigurare prin schimbarea obiectului de activitate, conform dispoziţiilor legale în vigoare. La data de 31.12.2004 numărul brokerilor de asigurare autorizaţi era de 266, din care 253 cu autorizaţie de funcţionare şi 13 cu autorizaţie de constituire.
– Societăţile AIG ROMÂNIA, AGRAS – Grupul Vienna Insurance Group, BCR ASIGURĂRI şi UNITA au prezentat documentaţii în vederea aprobării subscrierii riscurilor de catastrofe naturale. Aceste societăţi au primit aprobarea să subscrie riscuri de catastrofe naturale la clasele de asigurare solicitate. La 31.12.2004, aveau aprobare să subscrie riscuri de catastrofe naturale 29 de societăţi de asigurare.
– Pachetele majoritare de acţiuni la societăţile ASIRAG şi AGI au fost cumpărate de societatea de asigurare OMNIASIG.
– Pachetul majoritar de acţiuni al societăţii ASIGURĂRI şi REASIGURĂRI EUROASIG a fost achiziţionat de societatea VGB IMPEX S.R.L., iar aportul în natură la capitalul social a fost transformat în aport în numerar.
– Documentaţii pentru aprobarea majorărilor de capital au prezentat următoarele societăţi de asigurare: ASIBAN, ABC ASIGURĂRI REASIGURĂRI, AGRAS -Grupul Wiener Stădtische, ALPHA INSURANCE, AVIVA, ALLIANZ – ŢIRIAC, BCR ASIGURĂRI, BT ASIGURĂRI TRANSILVANIA, CERTASIG, UNITA, GARANTA, NATIONALA, OMNIASIG – AGI, ING ASIGURĂRI DE VIAŢĂ.
În anul 2005
– Cel mai cunoscut broker de asigurări din Oltenia, ROMASIG INVEST SRL şi-a schimbat denumirea, devenind astfel ROMASIG BROKER DE ASIGURĂRI SRL.
– Grupul Austriac Grawe a cumpărat 99,7% din capitalul Sara Merkur.
– Consiliul CSA a aprobat un prim pachet de norme de bază în aplicarea Legii 249/2004 prin care se reglementează procedurile şi condiţiile de autorizare a schemelor şi fondurilor de pensii ocupaţionale, precum şi a operatorilor din această piaţă.
– Acţionarii Generali au hotărât majorarea capitalului de la 5,93 milioane lei la 30 milioane lei.
– Acţionarii Omniasig AGI au aprobat acordul de principiu privind fuziunea prin absorbţie cu Omniasig.
– Asirom a încheiat un acord cu Avus Italia pentru a deveni reprezentantul acestei companii în România.
– Acţionarii BCR Asigurări au aprobat participarea la înfiinţarea BCR Asigurări de Viaţă.
– Acţionarii Interamerican au aprobat majorarea capitalului de la 27,59 milioane lei la 38,88 milioane lei.
– Asiban şi Generali au devenit membrii BAAR şi au primit mandat de eliberare a asigurărilor de tip Carte Verde.
Principalele evenimente ale anului 2006 au fost:
– Au loc schimbări spectaculoase în topul principalelor companii de asigurări din România, un grup mic de societăţi deţinând mai mult din jumătatea pieţei naţionale.
– Cartea verde va fi inclusă în RCA
– Elaborarea unor seturi de norme ale CSA care reglementează cadrul legal al pieţei asigurărilor.
