Conceptul de serviciu
In urma cu trei decenii importanta activitatilor de servicii nu era recunoscuta, aceste activitati fiind neglijate de economişti si incadrate in sfera neproductiva.
Aceasta stare de spirit s-a schimbat, pe baza, in principal, a urmatoarelor date: numai serviciile pot crea locuri de munca in numar suficient pentru a rezolva sau limita problema somajului; oferta de servicii diferentiate si adaptate la cerere este un element esential al competitivitatii intreprinderilor, oricare ar fi domeniul lor de activitate.
Definitiile date serviciilor ca „notiune economica” difera de la cele bazate pe un singur criteriu de diferentiere intre bunuri si servicii, pana la cele care enunta mai multe caracteristici ale serviciilor sau diferitele genuri de activitati de natura serviciilor.
Majoritatea definitiilor mentioneaza ca serviciile sunt activitati al caror rezultat este nematerial si deci nu se concretizeaza intr-un produs cu existenta de sine statatoare.
Asadar, de exemplu, Asociatia Americana de Marketing defineste serviciul ca „activitatea oferita la vanzare care produce avantaje si satisfactii fara a antrena un schimb fizic sub forma unui bun”(vezi: André Tordjman-„Stratégies de concurrence dans le commerce: les services aux consommateur” Paris 1983).
Cu toate ca astfel de definitii par acceptabile, evidentiind deosebirea dintre bunuri si servicii, ele nu sunt lipsite de ambiguitati. Astfel exista foarte multe servicii care se concretizeaza in bunuri materiale cum ar fi: serviciile cinematografice, editoriale de informatica, de alimentatie publica etc.
Serviciul ca act reprezinta prestarea efectiva si pune in legatura activitatea prestatorului, mijloacele materiale ale prestatiei si obiectul serviciului, respectiv realitatea materiala sau sociala de transformat sau modificat. Interactiunea elementelor mentionate si faptul ca seviciile au caracteristici spaţiale sau temporare le confera trasaturi de materialitate.
Astfel, ca si in cazul fabricarii bunurilor materiale, si in cazul serviciilor este nevoie de mana de lucru, de capital tehnic si este necesar un beneficiar.
In ceea ce priveste rezultatele activitatilor de serviciu, din punct de vedere al materialitatii, acestea pot imbraca forme extrem de diverse, pornind de la un serviciu pur si diverse combinatii de servicii pure si bunuri pure.
Astfel, in practica, toate activitatile pot fi plasate pe o scala undeva intre a fi un serviciu pur si un bun pur, relevand existenta unei continuitati bunuri-servicii.
Din punct de vedere al studiului de piata (marketingului) majoritatea definitiilor pun accentul pe utilitatea, beneficiul, avantajul, respectiv satisfactia pe care activitatile de servicii le procura consumatorilor.
De asemenea, pornind de la o alta caracteristica principala a serviciilor si anume faptul ca productia si consumul, utilizarea lor sunt simultane, serviciile sunt privite ca efecte ale muncii sau ale unor conditii naturale.
De exemplu, in dictionarul Academiei de Stiinte Comerciale din Franta, serviciile sunt definite ca: „ansamblul de avantaje sau satisfactii procurate fie direct, fie prin folosirea unui bun pe care l-a achizitionat beneficiarul serviciului(alimente,aspiratoare), sau a dreptului de a-l utiliza (ex: calea ferata).”
In ceea ce priveste „serviciile” oferite de natura acestea trebuie privite ca un aport deosebit de important al resurselor naturale la realizarea productiei de servicii, mai ales in anumite domenii cum ar fi: turismul, ocrotirea sanatatii etc.
Prin urmare, ca efecte economice, serviciile trebuie intelese ca rezultatul activitatilor sociale utile, prin care se satisfac necesitati materiale si spirituale ale populatiei, întreprinderilor si institutiilor.
In plus fata de elementele deja cunoscute, definirea serviciilor este dificila si datorita faptului ca acestea se realizeaza nu numai in cadrul unor unitati specializate, ci si in interesul intreprinderilor producatoare de bunuri materiale. In acest din urma caz, recunoasterea lor ca atare si mai ales evidentierea si evaluarea lor statistica este mai dificila. De altfel, extinderea activitatilor de servicii in unitatile industriale si agricole reprezintă una din trasaturile specifice ale economiei serviciilor care caracterizeaza in prezent economia tarilor dezvoltate.
Caracteristicile serviciilor
Evidentierea principalelor trasaturi caracteristice ale serviciilor este importanta pentru identificarea si delimitarea lor fata de celelalte componente ale activitatii economice si sociale.
Serviciile se caracterizeaza, in primul rind, prin imaterialitate si intangibilitate.
Aspectul imaterial al serviciului face evaluarea sa dificila si adesea subiectiva. Spre deosebire de produs, care exista prin el insusi, serviciul in general este impalpabil, intangibil, nu poate fi vazut, incercat etc.(din acest motiv serviciile sunt denumite si „invizibile”).
Caracterul nematerial al serviciilor are consecinte importante si asupra schimburilor internationale „invizibile” prin faptul ca serviciile nu pot fi surprinse la trecerea frontierelor, si prin urmare pot ocoli „barierele” vamale.
De asemenea, caracterul nematerial face ca multe servicii sa nu fie „transferabile”, „comercializabile”, peste granita, ele trebuind sa fie produse pe loc, in strainatate.
Caracterului nematerial al serviciului ii poate fi asociata si o alta caracteristica si anume aceea de nestocabilitate. Neavand, de regula, o forma materiala, serviciile nu pot fi stocate si pastrate in vederea unui consum ulterior. In literatura de specialitate acesta caracteristica mai apare si sub denumirea de perisabilitate. Ea poate determina o serie de neajunsuri, mai ales in asigurarea echilibrului de cerere-oferta si realizarea efectiva a serviciilor. Astfel, serviciile odata oferite dar neutilizate reprezinta pierderi de mijloace umane si materiale (de exemplu: oferta de locuri de cazare, dintr-o unitate de invatamint, dintr-o sala de spectacole etc.) ele neputind fi pastrate. La fel, daca la un anumit moment sau intr-un anumit loc, cererea de servicii este mai mare decat oferta, aceasta va conduce la cresterea tarifelor si/sau la nesatisfacerea cererii pentru unele categorii de clienti.
Simultaneitatea producerii si consumului serviciului reprezinta o alta caracteristica importanta a seviciilor. Ca si absenta stocurilor, aceasta caracteristica determina ca orice neconcordanta de timp sau loc sa se soldeze cu pierderi de oferta si/sau nesatisfacute. De asemenea, schimbarea nu este posibila, adica serviciul furnizat nu poate fi returnat. Exista deci un risc asociat fenomenului de achizitie, legat de luarea deciziei de cumparare a serviciului. Reducerea riscului pentru client este determinata de sistemul informational, dar si de relatiile de incredere intre ofertant sau distribuitor.
O alta caracteristica a majoritatii serviciilor este non-durabilitatea. Aceasta se refera la faptul ca efectele serviciilor sunt „volatile”, adica se consuma chiar in momentul producerii, serviciile neputand fi pastrate si acumulate. Exista si servicii care au caracter durabil ca de exemplu: asigurarile, protectia mediului, invatamantul, apararea nationala etc.
Inseparabilitatea serviciilor de persoana prestatorului precum si a utilizatorului este o alta caracteristica a majoritatii serviciilor.
Astfel, pentru ca un serviciu sa fie prestat sunt necesare 2 conditii:
- un contact dintre ofertant si cumparator
- o participare activa a consumatorului in timpul utilizarii serviciului.
De exemplu, serviciile pe care le presteaza medicul, profesorul, actorul etc. nu au o existenta de sine statatoare, separata de persoana care le executa si a utilizatorului. Acest fapt nu este fara consecinte pentru prestatorul de servicii. îndeosebi, este necesara o adaptare permanenta la contacte numeroase si variate, fiecare client avand propria sa personalitate. In acelasi timp este necesara o buna cunoastere a nevoilor pietei si o riguroasa delimitare a sferelor de actiune.
De asemenea, fiind strans legata de prezenta si participarea prestatorului, calitatea serviciului depinde de nivelul calificarii sale profesionale, de talentul, indemanarea, corectitidinea etc. cu care acesta il executa.
O alta caracteristica in legatura cu care exista un punct de vedere unitar este eterogenitatea sau variabilitatea serviciilor. Aceasta caracteristica trebuie inteleasa atat pentru ansamblul serviciilor, cat si pentru fiecare serviciu in parte, ca variatie dependenta de specificul prestatorului, modul de implicare si participare a utilizatorului etc.
Lipsa proprietatii este o alta caracteristica a serviciilor. Astfel, un serviciu ofera consumatorului un avantaj sau satisfactie fara a avea drept rezultat transferul proprietatii asupra vreunui lucru. Asa de exemplu, un turist poate beneficia de serviciile unui hotel fara a avea loc insa un transfer de proprietate. _
Clasicii gandirii economice despre servicii (sec.17-18) nu trateaza serviciile distinct ci in ansamblul activitatilor considerate utile din punct de vedere social.
Un prim curent in cadrul acestei gandiri este reprezentat de mercantilisti. Activitatile preferate de acest curent sunt comertul si transporturile maritime, acestea fiind pentru ei activitatile cele mai rentabile deoarece permit exportul.
Alti autori din aceasta perioada includ serviciile in ansamblul activitatilor creatoare de bogatie economica. Punctul de plecare al rationamentului lor este constatarea interdependentelor activitatilor. Aceste interdependente sunt determinate de actul consumului. Astfel ceea ce nu este necesar pentru consumul cuiva, altcineva nu produce etc. In consecinta, serviciile, fiind antrenate in circuitul consumului, sunt profesii creatoare de bogatie ca si productia agricola sau manufacturiera.
Fiziocratii considera ca din cele trei clase care compuneau societatea, numai propietarii de pamant (prima clasa) si cultivatorii (a doua clasa), respectiv capitalul si munca, erau productive, in timp ce ceilalti, respectiv artizanii, manufacturierii si comerciantii, erau neproductivi. Ei sunt cert utili, asigurand aporturile necesare bunurilor, dar traiesc pe seama celorlalti, neadaugand nimic la produsul total al pamintului.
Adam Smith (1723-1790) face o distinctie categorica intre munca productiva si neproductiva. El considera ca munca este productiva daca prin prestarea ei se obtine valoare(produsul muncii este vandut) si profit. El considera ca serviciile se pierd chiar in momentul producerii lor si nu lasa nici o urma sau valoare care ar putea fi folosita pentru schimb, pentru cumpararea altor bunuri sau servicii. Este adevarat ca Adam Smith vorbeste in general de servicii domestice(servitori), dar el include in lista activitatilor neproductive si „ordine respectabile” in societate precum: suveranul, militarii, magistratii, medicii, oameni de litere etc. In schimb, activitatile marfare, cum ar fi comertul, sunt considerate productive.
In secolul al 19-lea, ca si in perioada precedenta, serviciile nu sunt tratate distinct, ci tot in contextul discutiilor despre munca productiva si neproductiva.
In prima perioada a secolului 20, intre 1935-1965, marcam aparitia si modernizarea conceptiilor referitoare la sectorul tertiar al economiei.
Dupa 1950 incep sa se afirme ideile si teoriile post-industriale in paralel cu aparitia conceptelor neo-industriale privind evolutia societatii.
Societatea post-industriala, dupa sociologul american Daniel Bell, s-ar caracteriza prin patru trasaturi esentiale.
Prima ar fi aceea ca ea reprezinta o societate tertiara, respectiv o societate bazata pe servicii. Aceasta trasatura este sustinuta de faptul ca majoritatea populatiei active in societatea post-industriala lucreaza in sectorul tertiar(al serviciilor).
In societatea post-industriala o alta categorie de servicii trece pe primul plan si anume acela de invatamant, sanatate, cercetare.etc
A doua caracteristica a societatii post-industriale este primatul stiintei si al tehnologiei bazate pe stiinta. Cunoasterea stiintifica devine resursa strategica, iar organizarea activitatii bazate pe informare si stiinta, problema centrala a societatii post-industriale.
A treia caracteristica esentiala a societatii post-industriale o reprezinta cresterea rolului clasei profesionistilor si tehnicienilor.
A patra trasatura a societatii post-industriale este considerata mutatia sistemelor de valori si formelor de gestiune a societatii de la modul economic la modul sociologic. Aceasta trasatura se bazeaza pe considerentul ca ceea ce caracterizeaza munca in societatea post-industriala este faptul ca oamenii conteaza mai mult decit masinile.
In ceea ce priveste teoriile neo-industriale acestea sunt destul de diverse incercand sa explice cresterea serviciilor sustinand in acelasi timp modelul industrial, de fapt neo- industrial de evolutie a societatii.
Un prim curent de idei in cadrul acestor teorii este cel structurat pe o baza microeconomica si statistica si denumit: teoria neo-industriala a „self-serviceului” (serviciu propriu). Ideea principala a acestui curent consta in tendinta majora de prefigurare a unei societati de „self-service”, bazata pe un consum crescut si reinoit de bunuri industriale in sfera domestica. Astfel, paralel cu crestera consumului final de servicii va avea loc producerea lor de indivizii insisi, combinand munca lor casnica cu un echipament menajer si colectiv performant.
O a doua categorie de curente neo-industriale acorda o atentie considerabila unitatilor in modul de productie si in tehnologia serviciilor.
Unul din aceste curente are ca argumente de baza transformarile in ce si cum ale structurilor productive. Argumentele acestei scoli sunt ca intr-o economie caracterizata printr-o perfectionare si diferentiere accentuata a produselor si a organizarii productiei, expansiunea serviciilor rezulta in principal din nevoia crescuta de servicii intermediare sau complementare destinate fie direct intreprinderilor producatoare, fie distributiei bunurilor, fie formarii capitalului uman adaptat noilor configuratii productive.
O alta versiune a acestor teorii considera cauza principala a cresterii serviciilor cresterea costurilor de organizare. Ideea este ca, dezvoltandu-se, economiile au generat cheltuieli de organizare din ce in ce mai ridicate si cresterea serviciilor nu este altceva decat dezvoltarea activitatilor corespunzand costurilor crescatoare de organizare a sistemului productiv.
Un alt curent de idei vede viitorul societatii neo-industriale ca o economie informationala.
Acesta scoala considera informatia ca resursa de baza a societatii, o resursa care, spre deosebire de capital (bani), este inepuizabila si autoregenerabila.
Ocupatiile informationale sunt concepute in sens larg, iar bunurile si serviciile informationale sunt definite intr-o optica de „filiera”, respectiv ele cuprind nu numai serviciile informationale clasice private sau publice (cercetare, consultanta, educatie etc.) dar si productia bunurilor informationale (televizoare, aparate de fotografiat, xerox, carti etc.) si infrastructurile de servicii informationale (retele informatice, scoli, librarii, retele de telecomunicatii etc.)
O alta scoala neo-industriala pune accent pe industrializarea serviciilor, respectiv patrunderea progresului tehnic in acest sector. Este cazul mai ales al transporturilor, comunicatiilor, distributiei apei, gazului si electricitatii, bancilor, serviciilor medicale, etc.
Dupa anul 1980, tot mai multi specialisti sustin ca societatea viitoare poate fi caracterizata ca o „economie a serviciilor” cu trasaturi specifice diferite de cele ale modelului „industrial” sau „neo-industrial” de dezvoltare.
Teoreticienii economiei serviciilor (Orio Giarini, Walter Stahel, Jean Gadrey), fara a nega succesul general al revolutiei industriale, subliniaza ca in ultimii 20-30 de ani modelul clasic industrial de producere a avutiei nationale a ajuns la sfarsitul „carierei” sale. In prezent, in majoritatea tarilor lumii, traim intr-o „economie a serviciilor” care se caracterizeaza nu numai prin faptul ca ramuri de servicii precum servicii financiare, asigurarile, transporturile si telecomunicatiile, serviciile de intretinere si inginerie se dezvolta nelimitat, dar in cadrul industriei prelucratoare si chiar agriculturii, majoritatea functiilor indeplinite si a activitatilor desfasurate implica activitati de servicii.
In felul acesta, asistam in cadrul economiei serviciilor la integrarea orizontala a tuturor activitatilor productive, ceea ce inseamna sfarsitul teoriei celor trei sectoare ale actvitatii economice.
In realitate, pentru toate cele trei tipuri de societate – agrara, industriala si de servicii – problema relevanta consta in alegerea prioritatii in stimularea productiei de avutie si bunastare. Intr-o societate industriala agricultura nu dispare. Dimpotriva, productia agricola devine din ce in ce mai eficienta datorita industrializarii sale. In mod similar, economia serviciilor nu este complet detasata de structura productiva industriala, ci penetreaza aceasta structura, facand-o in mod predominant dependenta de performanta funcţiilor de servicii in cadrul (precum si in afara) procesului de producţie.
Cu alte cuvinte, noua economie a serviciilor nu corespunde sectorului terţiar in sensul traditional, ci se caracterizeaza prin faptul ca functiile de servicii sunt predominante in prezent in toate tipurile de activitati economice.
Cresterea unei economii bazate pe servicii nu este limitata decat de capacitatea spiritului uman de a imagina activitati mai utile decat cele care exista deja. Aceasta nu inseamna ca economiile pot sau trebuie sa existe fara o capacitate industriala de prima importanta, ci o economie sanatoasa trebuie sa se ocupe atat de industrie cat si de servicii.
In concluzie, serviciile, dezvoltandu-se, restructureaza aproape toate ramurile, legaturile fundamentale intre diferite sectoare ca si economia in ansamblu.
