Apărute în economia mondială încă din perioada marilor descoperiri geografice, investițiile străine directe au înregistrat în ultimele decenii o adevărată explozie în tranzacțiile internaționale, fapt ce a generat un număr surprinzător de mare de studii și analize care le-au fost dedicate.
Investițiile străine directe se definesc ca „proprietatea unui rezident străin asupra unor active (mijloace fixe) cu scopul de a controla folosirea acestor active.” Particularitatea lor o constituie tocmai controlul exerciatat de către investitor asupra activelor în care a fost făcută investiția, control pe care pun accentul toate definițiile. Investițiile străine directe constau în transferul unui „pachet industrial” în care sunt cuprinse capital,tehnologii, metode de organizare industrială, expertiză managerială, cunoștințe de marketing etc., ce permit investitorului să exercite dreptul de control asupra investiției. Este vorba de participarea directă la conducerea și organizarea producției activelor în care participarea proprietarului străin depășește o anumită pondere, de obicei între 10-25%.
Deși criteriile diferă de la țară la țară, această pondere nu modifică esența fenomenului, având în vedere că de obicei proporția deținută de un investitor străin este cu mult mai mare (de regulă peste 50 %). Participarea directă la conducerea și organizarea producției și controlul asupra activității întreprinderii constituie diferența fundamentală dintre investiția străină directă și investiția de portofoliu (care dă dreptul investitorului să primească numai dividendele , fără nici un drept de conducere sau de control în întreprinderea în care a investit).[1]
În momentul în care se vorbeşte de evoluţia investiţiilor străine directe la nivel mondial, deoarece creşterea acestor fluxuri a fost un factor determinant al globalizării economice, trebuie să ilustrăm evoluţia acestora în toate cele trei tipuri de ţări, şi anume ţări dezvoltate, ţări în curs de dezvoltare, respectiv ţări aflate într-o tranziţie către o economie de piaţă.[2]
Începând cu anii 80 s-a înregistrat o adevărată explozie a interesului și a practicii investițiilor. Fenomenul poate fi atât pe seama unor interese politice cât, mai ales , pe seama avantajelor economice ce decurg din asemenea relații, atât sub aspectul costurilor și profitului , cât și sub aspectul accesului la tehnologiile moderne a tuturor economiilor națiunilor și, respectiv, a accesului la surse de finanțare a unor noi proiecte de dezvoltare în toate statele. După aprecierea mai multor experți, asistăm practic la etapa în care fluxurile de capital investițional internațional s-au constituit în sursele de bază ale dezvoltării economiei mondiale.
Creșterea economică mondială, mai cu seamă în statele dezvoltate, determină, la rândul său, importante creșteri ale volumului de investiții internaționale. Studii în materie au estimat că la un procent de creștere a PIB în statele dezvoltate revine o creștere de 3,5 % a volumului și fluxurilor de ISD. Principalii participanți la acest proces investițional internațional sunt statele dezvoltate industrial, atât în calitate de furnizori de ISD, cât și în calitate de beneficiari de ISD.
Dacă în 1980 intrările de ISD au fost de 55 mld.$, acestea au atins în anul 2000 un nivel record de 1411mld.$, stocul de ISD fiind de 6146,8mld.$, aproximativ de 10 ori mai mare decât stocul în 1980. în anii următori cifrele au fost în descreștere, abia în 2005 constatându-se revenirea lor pe un trend ascendent. În 2005 fluxurile au avut un nivel de 946 mld.$, iar în 2006 valorile s-au apropiat de nivelul anului 2000, respectiv 1306 mld.$. În 2007 s-a înregistrat o nouă creștere , ajungând la 1537,9 mld.$, iar în 2008la valoarea de 1,8 mld.$. În anul 2009, pe fondul crizei globale , fluxurile au scăzut până la nivelul de 1,2 mid.$, cifră care s-a menținut și în 2010.[3]
Toate componentele fluxului de ISD- investiţiile de capital, împrumuturile intra-companii şi profitul reinvestit – s-au contractat în 2009. Valorile scăzute ale fuziunilor si achiziţiilor transfrontaliere, precum şi profiturile diminuate ale filialelor străine, au avut un efect puternic asupra investiţiilor de capital şi a profitului reinvestit. Creşterea profiturilor companiilor a reprezentat, totuşi, în cea de-a doua jumătate a lui 2009, un suport pentru o revenire modestă a valorii profitului reinvestit. ISD au demostrat un dinamism reînnoit în primul trimestru al anului 2010. Fuziunile şi achiziţiile transfrontaliere – încă diminuate, în valoare de 250 miliarde USD în 2009 – au crescut cu 36% în primele 5 luni ale lui 2010, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Scăderea bruscă a fuziunilor şi achiziţiilor transfrontaliere este cea care a provocat cea mai mare parte a declinului ISD în 2009. Achiziţiile în străinătate s-au contractat cu 34% (65% ca valoare), în comparaţie cu 15% reprezentând creşterea numărului de investiţii greenfield. Fuziunile şi achiziţiile sunt de obicei mai sensibile la condiţiile financiare decât investiţiile greenfield. Aceasta deoarece tulburările pe piaţa bursieră afectează valoarea preţurilor pe care se bazează fuziunile şi achiziţiile, în cazul acestora, ciclul investiţiilor fiind de obicei mai scurt decât cel în cazul proiectelor de tip greenfield. Criza globală a redus fondurile disponibile pentru ISD, ducând la scăderea numărului de achiziţii. În timp ce preţurile joase de pe pieţele bursiere au dus la diminuarea valorii tranzacţiilor pe fondul restructurării globale, au furnizat şi oportunităţi astfel încât corporaţiile transnaţionale (CTN) să poată accesa finanţări. Deşi fluxurile de ISD arată semne de revenire în 2010, fuziunile şi achiziţiile au un avânt semnificativ mai mare[4].
Rolul fundamental al ISD este de a da beneficii financiare dar modul de a obține și implicațiile pentru companie sunt foarte diferite, de aceea ISD este considerată cea mai integrală formă a strategiei de intrare pe o piață, dar care implică și cele mai ridicate riscuri. De asemenea, o altă particularitate a ISD este legată de faptul că pe lângă transferul internațional de capital se au în vedere și alte transferuri de tehnologii, de expertiză managerială și organizațională, ceea ce face ca aceste fluxuri să fie caracterizate printr-un grad semnificativ de complexitate.[5]
Cel mai important rol al ISD este realizat prin acţiunea companiilor multinaţionale în ţara gazdă. Acest lucru se întâmplă datorită faptului că companiile-mamămîşi sprijină susidiarele, asigurând resurse umane şi infrastructură adecvate. În mod particular, investiţiile de tip Greenfield in noi sectoare de afaceri pot stimula dezvoltarea de noi infrastructuri şi tehnologii în economi ţării gazdă.[6]
[1] Gabriela Prelipcean –op. cit., p.128-129
[2] Cătălin Petrescu, Radu Joia, Gheorghe Hurduzeu, Liviu Vlad – Economie teoretică și aplicată, 2011, p.65
[3] www.unctad.org. , WIR, Rapoarte anuale , 2000-2010
[4] http://www.onuinfo.ro, accesat la data de 5.06.2013
[5] Georgeta Ilie – op. cit., p.10
[6] Marilen Pirtea – Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Economie, Nr. 3/2009
