Factorii economico-comerciali care au influenţat adâncirea procesului de globalizare a economiei mondiale sunt:
- Liberalizarea comerţului cu servicii în special în domeniul telecomunicaţiilor, asigurărilor şi bancar, a constituit tendinţa dominantă a anilor ’70 în SUA, fiind continuată în anii ’80 în Marea Britanie şi ulterior în Uniunea Europeană şi Japonia. Tendinţa continuă şi în prezent, incluzând şi ţările Europei Centrale şi de Est, printre care şi România.
- Liberalizarea pieţelor de capital ca urmare a eliminării treptate a obstacolelor impuse circulaţiei devizelor şi a capitalului, reprezintă un pas favorabil în vederea formării unor pieţe financiare globale. Această mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului în special în cazul companiilor transnaţionale şi înregistrează, totodată, o reducere a costurilor în condiţii normale.
- Liberalizarea investiţiilor străine directe
Începând cu anii ’70, interesul comun al umanităţii de prezervare (apărare) a mediului înconjurător s-a concretizat prin apariţia unor concepte, cu vocaţie globală: bunurile comune ale umanităţii, dezvoltarea durabilă şi securitatea ecologică, care au constituit noi factori ce au dinamizat procesul de globalizare a economiei mondiale.
- Bunurile comune ale umanităţii sunt spaţii cum ar fi oceanele, fondurile marine, care din diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate şi nici nu cad sub incidenţa suveranităţii statelor. Cu excepţia oceanelor, nici unul din aceste bunuri comune nu au fost polizate, deoarece este relativ faptul că oamenii posedă capacităţi tehnice de exploatare şi deteriorare.
- Dezvoltarea durabilă este definită drept dezvoltarea care răspunde nevoilor prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile. Dezvoltarea durabilă e concepută în vederea reconcilierii dintre economie şi mediul înconjurător, ca o nouă cale de dezvoltare care să susţină progresul uman nu numai în câteva locuri şi pentru câţiva ani, ci pe întreaga planetă şi pentru un viitor apropiat.
- Securitatea ecologică este una dintre dimensiunile fundamentale ale securităţii globale.
Caracteristici ale globalizarii economice[1]
In sens economic, globalizarea reprezinta cresterea schimburilor peste tot în lume, în special prinactivitatea marilor companii care produc și schimba bunuri în diverse tari.Globalizarea este un process complex , care isi pune amprenta asupra tuturor sectoarelor de activitateumana. Astfel, sub aspect economic , globalizarea presupune:
-Mondializarea cererii și a ofertei;
-Aparitia și intensificarea concurentei globale;
-Extinderea capitalismului și a economiei de piata la scara globala;
-Dominatia sistemului financiar global, a pietelor de capital, în fataproductiei și comertului;
-Mobilitatea capitalului și extinderea fluxurilor internationale de capital inafara triadei SUA-Uniunea Europeana-Japonia,incepand cu anii ’90;
-Dereglementarea prin care s-a facilitate libera circulatie a factorilor deproductie;
-Specializarea productiei de bunuri și servicii la scara globala, dupa criteriulavantajului comparativ , mai ales în ceea ce priveste forta de munca siresursele;
-Incidenta crescuta a delocalizarilor și externalizarilor;
-Competitia globala pentru investitii straine;
-Integrarea economica regionala a tarilor, în diverse structuri;
-Dominatia economica a Nordului asupra Sudului și concentrareaschimburilor economice pe directiile Nord-Nord, Nord-Sud, pondereaschimburilor Sud-Sud fiind foarte scazuta;
Dimensiunile globalizării[2]
Dimensiunile sunt strâns legate. Atunci când diferenţiem dimensiunile, este important să observăm că acestea nu pot fi delimitate în mod clar una ce cealaltă. Astfel – pentru a numi doar un exemplu –problemele globale legate de mediu nu pot fi cercetate izolat nici de dimensiunea “economie” şi nici de dimensiunea “politică”. Diferitele dimensiuni formează împreună cu “globalizarea” mulţimi de intersecţie diferite. Este important de văzut ce anume poate fi subordonat conceptului de globalizare, acesta neepuizându-se în nici un caz în procesele economice, chiar dacă globalizarea economică poate fi un punct de start şi o forţă motrice semnificativă. La fel de important este şi faptul că trebuie să înţelegem că nu totul face parte din procesul de globalizare şi că nu totul este determinat în mod decisiv de acesta. Pentru că şi globalizarea are limite. Trebuie să ţinem cont de acest lucru. Pe de o parte, vorbim de mulţimi de intersecţie de dimensiuni diferite, pe de cealaltă, de un concept de forţă, utilizat în toate domeniile. Pentru a-i putea determina limitările, trebuie să ne distanţăm de toate acestea.
A. Dimensiunea economică. Exemple în ceea ce priveşte dimensiunile globalizării pot fi extrase fără probleme din presa de zi cu zi, dimensiunea economică aflându-se de cele mai multe ori pe primul loc (creşterea enormă a comerţului şi a investiţiilor directe, globalizarea pieţelor financiare, producţie integrată la nivel trans-naţional, corporaţii trans-naţionale, competiţie la nivel local).
B. Dimensiunea „mediu ambiant”. Unele probleme globale, cum ar fi
încălzirea atmosferei, gaura din stratul de ozon sau tăierea pădurilor tropicale ilustrează în modul cel mai impresionant fenomenul globalizării, pentru că, în acest caz este vorba în mod cert despre probleme globale care necesită o abordare globală. Evident că şi în domeniul mediului ambiant există probleme de ordin regional şi local, chiar dacă acestea au un caracter ce depăşeşte uneori graniţele, cum ar fi poluarea râurilor. Există însă şi alte situaţii, ce nu ţin de elemente precum spaţiu şi timp. De exemplu, supravieţuirea unor state insulare de mici dimensiuni, care au constituit împreună organizaţia AOSIS şi care sunt ameninţate la modul cel mai serios de creşterea necontenită a nivelului mării, depinde de comportamentul tuturor oamenilor din lume, şi în special al celor din ţările industrializate ultradezvoltate.
C. Dimensiunea socială. Lumea a devenit un „global village“, reţelele inovatoare de comunicare la mare distanţă (chat, e-mail) adăugându-se comunităţilor tradiţionale precum familia sau vecinătatea. Totuşi ele nu pot înlocui aceste sfere tradiţionale de comunicare, pentru a numi doar un exemplu din cadrul dimensiunii sociale.
D. Dimensiunea culturală. Producţiile hollywoodiene pot fi vizionate peste tot în lume, iar „americanizarea“ culturii mondiale este un fapt incontestabil. Culturile regionale şi locale nu dispar însă din această cauză. Din contră: informarea cu privire la aceste culturi este unul din fenomenele secundare ale globalizării.
E. Dimensiunea politică. Politica se confruntă cu probleme majore. Globalizarea şi concurenţa la nivel local limitează spaţiul de acţiune al politicilor naţionale, multe probleme neputând fi rezolvate corespunzător decât la nivel internaţional, respectiv global. Prin urmare trebuie găsite noi forme şi arene politice. În acest sens, integrarea europeană este văzută ca un răspuns de succes la provocările globalizării. Politica la nivel regional şi naţional a avut şi are în continuare de suferit de pe urma economiei delimitate şi dematerializate practicate din ce în ce mai mult la nivel internaţional, respectiv global. Capitalismul, factor integrant al statului social, este şi el ameninţat de acest dezechilibru fundamental. Totuşi, nu toate lucrurile care se pun pe seama globalizării sunt şi adevărate. De multe ori, politicienii se folosesc de globalizare ca de un ţap ispăşitor şi ca de o arma argumentativă cu multiple întrebuinţări. Acest lucru este evident mai ales dacă ne gândim la unele exemple din domeniul politic care nu se intersectează în nici un punct cu globalizarea.
Opinii asupra fenomenului de globalizare economică
Susţinătorii globalizării pun accentul în principal pe avantajele generate de procesul de mondializare:
- reducerea costurilor de producţie datorită economiei de scară;
- accelerarea tranzacţiilor schimburilor care se realizează aproape în timpii comunicaţi – fax, Internet, etc.;
- creşterea vitezei de derulare a operaţiunilor comerciale, financiare şi tehnologice;
- extinderea puternică a pieţelor şi crearea de noi pieţe independente de anumite surse sau zone tradiţionale.
În consecinţă are loc o creştere a eficienţei întregii activităţi economice la nivel planetar ca urmare a mişcării libere a capitalurilor, investiţiilor, tehnologiilor şi forţei de muncă spre domeniile şi zonele mai profitabile.
Oponenţii globalizării invocă şi uneori absolutizează consecinţele negative:
- desfiinţarea naţiunii şi statului naţional;
- reducerea locurilor de muncă în ţările în curs de dezvoltare sau cu un nivel mai redus al productivităţii muncii;
- specializarea unor state în activităţi de producţie generatoare de poluare şi care necesită un consum mare de muncă, materii prime şi energie;
- adâncirea decalajelor economice ( în prezent 258 de persoane deţin o bogăţie egală cu cea posedată de 2,5 miliarde de oameni – aproape ½ din populaţia Terrei). De asemenea, se menţionează pericolele privind desfiinţarea unor ramuri, falimentarea unor bănci, destabilizarea vieţii economice, inclusiv a unor state[3].
Evoluţia contradictorie a globalizarii[4]
a) Mişcările de capital
Globalizarea a fost cel mai des asociată în ultima vreme cu creşterea fluxurilor private de capital înspre ţările în curs de dezvoltare pe parcursul anilor ’90. La acestea mai trebuie adăugat faptul că această evoluţie a urmat unei reduse mişcări a capitalului în aceste direcţii pe parcursul anilor ’80. În acelaşi timp, fluxurile oficiale de ajutoare sau asistenţa pentru dezvoltare s-au redus semnificativ de la începutul deceniului al nouălea, iar structura mişcărilor de capital privat a inregistrat modificări semnificative. Investitiile străine directe au devenit categoria cea mai importanta. Atât investiţiile de portofoliu, cât şi creditele bancare au marcat evoluţii tot mai sinuoase, reducându-se dramatic la începutul crizei financiare din a doua jumătate a deceniului al zecelea.
b) Comerţul
Ţările în curs de dezvoltare şi-au sporit partea din participarea la comerţul internaţional de la 19% în 1971 la 29% în 1999. Există însă variaţii destul de importante între marile regiuni. De exemplu, noile ţări industrializate din Asia au înregistrat evoluţii pozitive, în timp ce Africa, pe ansamblu, a avut un trend descrescător. Structura ofertelor de export este, de asemenea, un aspect extrem de important. Cea mai importantă creştere a fost, de departe, cea a exportului de produse manufacturate. Ponderea produselor primare, oferite mai ales ţărilor sărace, s-a redus.
c) Migraţia forţei de muncă
Forţa de muncă s-a mişcat de la o ţară la alta, parţial datorită încercărilor de identificare a unor oportunităţi de lucru. Cifrele nu sunt extraordinare în momentul de faţă, însa în perioada 1965-1990 proporţia forţei de muncă de origine straină pe ansamblul globului a crescut cu aproape 50%. Cele mai importante direcţii urmărite de forţa de muncă au fost între ţările în curs de dezvoltare şi ţările dezvoltate. Există un potenţial destul de important de deplasare a cunoştinţelor şi tehnicilor de producţie înspre ţările în curs de dezvoltare, la fel ca şi o creştere a salariilor în aceste ţări.
[1] Bauman Zygmund ,“Globalizarea și efectele ei contemporane Ed.Economică, București, 2003, p.92
[2] Ibidem, p.95
[3] “Globalizarea și aproximările ei”, Ed.Economică București, 2004, p48
[4] Ibidem, p.52
