Formarea şi evoluţia cererii turistice este determinată de acţiunea conjugată a unor factori multipli, a căror influenţă este diferită, pozitivă sau negativă, de dezvoltare sau de frânare a fenomenului turistic în diferite ţări, zone sau staţiuni. Dezvoltarea cererii de servicii turistice, atât pe ansamblul ei, cât şi în ceea ce priveşte localizarea acesteia în timp şi spaţiu, depinde de manifestările concomitente ale unor variabile complexe de ordin economic, demografic, social, cultural, tehnic, politic etc., ale căror intensitate şi pondere variază în timp. Nivelul şi dinamica dezvoltării economice şi social-culturale influenţează volumul şi intensitatea fluxurilor turistice interne şi internaţionale, durata sejurului şi modificarea ponderii diferitelor forme de turism.
Diferiţi ca natură şi rol, aceşti factori participă în proporţii diferite la determinarea cererii turistice. Influenţa lor variază atât în funcţie de conţinutul specific al acestora, cât şi de momentul şi locul acţiunii. În plus, intercondiţionarea lor reciprocă şi simultaneitatea acţiunilor potenţează efectul final, făcând dificilă descifrarea aportului fiecăruia.
- În literatura de specialitate există numeroase modalităţi de clasificare a factorilor determinanţi ai nivelului şi evoluţiei cererii turistice. Astfel, după natura şi sensul intervenţiei avem:
- factori exogeni – sporul natural al populaţiei care stă la baza numărului turiştilor potenţiali, creşterea gradului de urbanizare, mobilitate sporită a populaţiei ca urmare a motorizării ş.a;
- factori endogeni – varietatea conţinutului activităţii turistice, lansarea unor produse turistice noi, tot mai sofisticate, diversificarea gamei serviciilor turistice oferite, ridicarea nivelului de pregătire a personalului din turism ş.a.
- Un alt criteriu de clasificare a factorilor de influenţă are în vedere durata în timp a acţiunii lor:
- factori cu influenţă permanentă – creşterea timpului liber, modificarea veniturilor, mişcarea naturală şi migratorie a populaţiei;
- factori conjuncturali – crizele economice, fenomenele inflaţioniste, recesiunile, şomajul, crizele sistemului valutar, criza energetică, dezechilibrele politice şi convulsiile sociale, confruntările armate locale şi regionale, actele teroriste, catastrofele naturale, condiţiile meteorologice precare.
III. În funcţie de importanţa determinanţilor cererii turistice se poate realiza gruparea:
- factori primari – timpul liber, veniturile populaţiei, oferta turistică;
- factori secundari – facilităţile de viză, varietatea serviciilor suplimentare oferite.
- În continuare vom analiza determinanţi ai cererii turistice grupaţi după natura social-economică. Aceştia se află în relaţii de interdependenţă, fiind, în bună măsură, complementari.
- Factorii economici în ansamblul lor determină nivelul de dezvoltare economico-socială a regiunii a cărei cerere turistică o cercetăm. Această grupare de factori cuprinde: produsul naţional brut pe locuitor, nivelul veniturilor nete personale (pe un plan mai larg ale familiei), evoluţia preţurilor şi a ratei inflaţiei, situaţia cursului de schimb valutar, rata şomajului, nivelul de dezvoltare economică a ţării, înzestrarea cu mijloace auto.
Condiţia esenţială pentru manifestarea cererii turistice o reprezintă înregistrarea unui nivel ridicat al produsului naţional brut pe locuitor ceea ce implică un nivel ridicat al veniturilor populaţiei. Pe piaţa turistică mondială se observă că ţările care au un PIB ridicat pe locuitor se caracterizează printr-o cerere mai mare pentru turismul internaţional. Nivelul ratei de consum turistic depinde atât de structura, repartizarea şi evoluţia venitului naţional cât şi a celui individual.[1] Resursele financiare şi disponibilităţile băneşti depind de nivelul global al veniturilor, de structura cheltuielilor şi de modalităţile posibile de finanţare a consumului turistic.
Disponibilităţile financiare pentru consumul produsului turistic apar după ce venitul personal depăşeşte un anumit prag critic determinat de totalitatea cheltuielilor necesare existenţei cotidiene (alimentaţie, îmbrăcăminte, produse cu durată lungă de întrebuinţare etc.) şi obligaţiilor individului faţă de familie şi societate.[2] Economiile şi creditul reprezintă factori care conferă cererii turistice o anumită independenţă faţă de veniturile perioadei curente. Fiind relativ scumpe, serviciile turistice presupun adeseori acumularea de economii sau contractarea de credite. Modificările veniturilor populaţiei şi schimbările în structura cheltuielilor antrenează o schimbare a volumului global al cererii turistice şi, paralel, în structura acesteia.
Cheltuielile legate de nevoile vitale, determinate de nevoi fiziologice, au un nivel aproximativ constant. În ţările dezvoltate populaţia utilizează disponibilităţile băneşti în vederea satisfacerii unor cerinţe ce asigură un anumit grad de confort, inclusiv pentru consumul turistic. Structura consumului individual este strâns legată de gradul de dezvoltare economică, de mentalitatea oamenilor, obiceiuri, tradiţii, grad de cultură etc. Creşterea globală a veniturilor atrage după sine o scădere a ponderii sumelor alocate pentru acoperirea nevoilor vitale, în timp ce disponibilităţile pentru “consumul liber” devin tot mai mari.
Având la dispoziţie acest venit consumatorul este pus în situaţia de a alege între diferite destinaţii turistice precum şi activităţi recreative variate.
Sporirea veniturilor disponibile este asociată, de obicei, cu o putere de cumpărare mai mare, deci cu posibilitatea de a cumpăra produse turistice mai des, de a prelungi durata călătoriei şi a sejurului, de a efectua un circuit mai lung, nu numai în ţara de reşedinţă ci şi în străinătate.
Relaţia între venituri şi cererea turistică are un caracter complex astfel încât aceasta din urmă este mai puternic influenţată în situaţia extremelor spectrului de venituri. Astfel, unui nivel foarte redus al veniturilor disponibile pentru consumul liber îi corespunde o reducere evidentă a înclinaţiei turistice.
De regulă, în condiţiile unor resurse financiare limitate, se constată opţiunea pentru o sigură vacanţă pe an, cu o durată mai scurtă şi la distanţe mai scurte, inclusiv renunţarea la călătorii în afara ţării de origine în favoarea turismului intern. În perioadele de creştere economică se constată, din contră, o tendinţă pentru călătorii către destinaţii îndepărtate, cu o durată mai lungă şi cu un număr mai mare de vacanţe care vin să suplimenteze vacanţa principală.
Factorii restrictivi care limitează sau amână efectuarea cheltuielilor pentru servicii turistice sunt: obligaţiile de plată ce nu pot fi amânate, ratele scadente pentru creditele contractate în perioadele precedente, dobânzile scadente pentru aceste credite, alte cheltuieli curente (ocazionale sau neprevăzute), intensitatea tendinţelor de economisire (pentru alte cumpărături planificate în perspectivă, pentru evitarea riscurilor unor venituri instabile etc.).
În ultimile decenii, nivelul veniturilor nete ce revin pe persoană sau, în medie, pe familie, a înregistrat o creştere reală într-o serie de ţări, ceea ce a determinat o sporire a consumului individual de bunuri şi servicii, inclusiv turistice. Ca urmare, a avut loc o intensificare a circulaţiei turistice efectuate de segmente ale cererii turistice ce aparţin unor categorii sociale diferite. În plus, ponderea consumului de servicii turistice a sporit în cadrul bugetului de familie al populaţiei.
Influenţa veniturilor populaţiei asupra cererii turistice trebuie corelată cu cea a preţurilor produselor turistice şi tarifelor serviciilor turistice. Acestea au un impact asupra deciziei turistului cu privire la alegerea ţării, zonei, staţiunii de destinaţie a petrecerii vacanţei, produsului turistic (în ansamblu) şi componentelor sale (cazare, masă, agrement, tratament etc.). Fluctuaţiile preţurilor produselor turistice influenţează, în primul rând, durata sejurului şi numai după aceea numărul sosirilor şi volumul cheltuielilor efectuate de turişti.[3] Astfel, pot avea loc mutaţii ale cererii spre acele categorii de servicii ce înregistrează o scădere a tarifelor. Turiştii analizează raportul calitate-preţ în alegerea produsului turistic, astfel încât, numai în situaţia în care acesta este corespunzător, consumatorul va achiziţiona respectivul pachet de servicii turistice.
În ceea ce priveşte politica de preţuri în turism pot apărea două tipuri de situaţii[4]:
- practicarea unor preţuri şi tarife ridicate are un efect inhibant, accesul la serviciile turistice reflectându-se în reducerea numărului de turişti şi/sau a duratei medii a sejurului;
- practicarea de tarife şi preţuri scăzute stimulează, pe de o parte, cererea, dar, pe de alta, poate determina neîncrederea turiştilor în calitatea serviciilor turistice (factor psihologic) şi, în consecinţă, o scădere a cererii turistice.
În vederea realizării unei activităţi profitabile, agenţii economici din turism trebuie să elaboreze o politică de preţuri şi tarife fundamentate ştiinţific, care să reflecte calitatea prestaţiilor şi să realizeze diferenţieri sezoniere, zonale etc.
Cererea turistică este influenţată de inflaţie prin orientarea clientelei spre serviciile mai ieftine, prin diminuarea loialităţii faţă de anumite firme, prin restrângerea volumului de prestaţii turistice etc.
În cazul turismului internaţional acţionează un determinant specific al cererii turistice, şi anume cursul de schimb valutar. Acesta este un factor favorabil cererii populaţiei din ţările cu o economie în expansiune, care, datorită jocului preţurilor relative, este stimulată să efectueze voiaje turistice în străinătate. Devalorizarea monedelor naţionale în vara anului 1995 în Italia şi Spania a avut drept rezultat un aflux suplimentar de turişti străini.[5] Un alt exemplu îl constituie Grecia care, înaintea sezonului turistic, devalorizează drahma în raport cu dolarul, înregistrând astfel o creştere relativă a competitivităţii ofertei sale în raport cu oferta italiană sau spaniolă. Devalorizarea accentuată a monedei naţionale a Thailandei în raport cu dolarul a condus în 1999 la creşterea puterii de cumpărare a vizitatorilor străini.
Creşterea ratei şomajului în perioadele de recesiune are drept rezultat o scădere generală a veniturilor populaţiei, ceea ce conduce la reducerea cererii turistice în zona respectivă. Micşorarea veniturilor consumatorilor îi determină pe aceştia să achiziţioneze produse turistice mai ieftine, care presupun o perioadă de sejur mai scurtă, un grad de confort mai modest şi o deplasare la distanţe mai mici faţă de localitatea de reşedinţă.
Criza combustibilului din anii ’70-’80 a afectat cererea turistică atât direct, cât şi indirect. Efectul direct s-a manifestat în creşterea preţului acestuia, ceea ce a condus la reducerea posibilităţilor de folosire a mijloacelor de transport, îndeosebi aviatic şi automobilistic, la o creştere a costului exploatării şi la sporirea cheltuielilor de transport în bugetul turistului. Efectele indirecte au constat în dezechilibrarea unor activităţi economice, ducând astfel la reducerea numărului de salariaţi şi, deci, a veniturilor acestora. Astfel s-a ajuns la reducerea disponibilităţilor financiare care în mod normal ar fi fost afectate consumului turistic.
- Factorii sociali sunt determinanţi ai cererii turistice, deoarece consumatorul produsului turistic îşi desfăşoară activitatea într-un mediu social care exercită, direct sau indirect, o serie de influenţe asupra populaţiei. Participarea la activităţile profesionale şi extraprofesionale, la activităţile în afara grupului familial (asociaţii, cluburi, sporturi) oferă o gamă largă de noi contacte, ce pot să conducă la manifestarea nevoii şi cererii turistice.
În categoria factorilor sociali intră mărimea timpului liber, gradul de polarizare socială, mărimea clasei de mijloc, stilul sau modul de trai, moda.
Cererea turistică se manifestă în perioadele în care populaţia dispune de suficient timp liber, acesta fiind un rezultat al civilizaţiei moderne. Volumul de timp liber şi forma în care acesta este disponibil determină destinaţiile turistice care pot fi vizitate, modalitatea de transport ce poate fi utilizată şi activităţile care pot fi efectuate la locul de destinaţie şi pe parcursul circuitului. Dorinţa de a călători, precum şi disponibilităţile financiare sunt insuficiente dacă nu există timp pentru a practica turismul. Ca urmare, este necesară îndeplinirea simultană a celor trei condiţii pentru a avea loc o călătorie turistică.
Timpul liber diurn, săptămânal, anual şi global se modifică în funcţie de caracterul muncii efectuate de individ şi de productivitatea acestei munci, de prelungirea şcolarizării şi de coborârea limitei vârstei de pensionare.
Ca urmare a creşterii productivităţii muncii şi a revendicărilor sindicale din întreaga lume, a avut loc o reducere a timpului de lucru şi o creştere a disponibilităţilor de timp liber. Diminuarea timpului de lucru s-a manifestat simultan în patru direcţii identificându-se patru tipuri de „timp liber” ce au generat patru categorii de turism[6]:
– Diminuarea zilei de muncă, care, de la 12-14 ore la începutul secolului XX a scăzut la 8 ore în prezent, fapt ce favorizează manifestarea cererii turistice;
– Reducerea duratei săptămânale a muncii în ţările dezvoltate (şi nu numai în acestea), de la 6 la 5 zile, ceea ce a determinat apariţia aşa-numitului „concediu de week-end”, cu o durată de 1-2 zile;
– Reducerea numărului anual al săptămânilor de lucru, consecinţă a instituţionalizării, generalizării şi apoi creşterii duratei concediului anual plătit (în medie 3-4 săptămâni) au făcut posibilă existenţa şi armonizarea într-o mai mare măsură a celor două condiţii necesare practicării turismului: timp liber şi resurse financiare. O durată mai lungă a concediilor intensifică plecările în vacanţă, iar practicarea mai intensă a turismului apare ca un atribut al categoriilor dispunând de mai mult timp liber.
– Creşterea duratei de şcolarizare, extinderea în timp a formării profesionale şi retragerea precoce din viaţa activă concomitent cu creşterea duratei medii a vieţii, au redus la mai puţin de jumătate durata vieţii active în cadrul duratei de viaţă a populaţiei. Astfel, au fost stimulate cererea turismului pentru tineret (în timpul vacanţelor şi chiar în perioadele şcolarizării efective, de exemplu, excursii de studiu la nivelul elevilor şi studenţilor) şi cererea turismului pentru vârsta a treia, a cărei pondere a cunoscut o creştere în totalul populaţiei (de exemplu, turism de tratament şi profilactic pentru persoanele pensionate).
Pentru a exemplifica caracteristicile amintite prezentăm repartizarea timpului de muncă în ţările industrializate[7]:
– durata zilei de lucru – 8 ore ;
– durata săptămânii de lucru – 4 zile si jumătate;
– durata concediilor anuale legale – 7-10 săptămâni.
Acestei structuri a timpului de lucru al populaţiei îi corespunde trei categorii de timp liber:
- Timpul liber la sfârşitul zilei de lucru în care are loc „consumul de divertisment” (televiziune, lectură, sport, spectacole). Această perioadă alimentează dorinţa de evadare în afara zonei de reşedinţă a populaţiei.
- Timpul liber de la sfârşitul săptămânii sau cu ocazia zilelor de sărbătoare naţională oferă posibilitatea unor călătorii de durată medie sau scurtă ce presupun deplasări rapide spre reşedinţa secundară sau o structură de primire turistică.
- Timpul liber de turism este perioada pe care populaţia o alocă efectuării călătoriilor turistice şi este compus din timpul necesar deplasării până la destinaţia turistică şi din perioada sejurului. Ponderea primei componente variază în funcţie de distanţele parcurse şi viteza de deplasare (mijlocul de transport folosit).
Studiile de specialitate[8] consemnează faptul că, în statele dezvoltate din punct de vedere economic, o persoană adultă dispune, în medie, de aproximativ 35-50 ore libere săptămânal. Printre cei care au mai mult timp liber la dispoziţie se numără bărbaţii, tinerii şi adulţii singuri, femeile fiind nevoite să facă faţă şi altor treburi (casnice). Din totalul timpului liber amintit mai sus, circa 2/3 este cheltuit pe lângă casă, rămânând doar 1/3 care ar putea fi transformat în cerere pentru unele servicii, inclusiv cele turistice oferite în afara locului de reşedinţă permanentă.
Un alt determinant al cererii turistice, din categoria factorilor sociali, este stilul de viaţă, în funcţie de care sociologii realizează următoarea clasificare[9]:
- Stilul de viaţă convenţional şi conservativ este reprezentat de persoanele ce duc o viaţă confortabilă, având venituri mari şi putându-şi permite astfel să consume servicii turistice superioare calitativ şi din persoanele de vârsta a treia care nu dispun întotdeauna de resurse financiare deosebite, dar au disponibilităţi mari de timp liber.
- Stilul de viaţă emulator este caracteristic tinerilor care au un comportament dinamic şi competitiv, având ambiţia de a se afirma pe scara socială.
III. Stilul de viaţă prosper, al clasei mijlocii corespunde segmentului de consumatori care, depunând o muncă sistematică au înregistrat succes în activitatea desfăşurată.
Importanţa deosebită în ceea ce priveşte cererea turistică o au a doua şi a treia categorie de stil de viaţă, deoarece aici se încadrează majoritatea persoanelor care practică turismul.
- Factorii determinanţi ai cererii turistice de natură psihologică Acestea acoperă o gamă extrem de variată de motivaţii, de la apetenţa difuză pentru schimbare şi deplasare într-un orizont nou, până la ambiţia creării unui „palmares de călătorii”. Deosebirile de preferinţe, de atitudini în manifestarea cererii turistice se explică prin caracterul fiecărui individ, prin psihologia sa, prin gradul său de cultură, nivelul de instruire şi educaţie. Toate aceste elemente, care sunt determinante în definirea personalităţii unui individ, au influenţe hotărâtoare asupra genului de voiaj pe care îl întreprinde, asupra alegerii unui anumit mijloc de transport, a unei anumite forme de cazare.
Psihologii consideră că cererea turistică este generată de două categorii de necesităţi: biologice şi psihologice (necesitatea de echilibru şi dorinţa de aliniere sau imitare a categoriilor sociale privilegiate)[10].
Necesitatea de echilibru este acoperită de turism deoarece acesta poate fi definit ca fiind o compensaţie pe care omul, obişnuit timp de milenii în natură şi-o permite împotriva fixării într-un spaţiu cotidian caracterizat prin poluare, stres, constrângere, încordare, conformism. Ca urmare, omul caută ca prin practicarea turismului să obţină trei rezultate:destindere, divertisment şi dezvoltare, cei trei „D”.
Funcţia de destindere a turismului are în vedere odihna şi eliberarea de oboseala fizică şi nervoasă cauzată de condiţiile de muncă şi de viaţă ale populaţiei. Efectele terapeutice sau profilactice ale acestei funcţii contribuie la refacerea forţei de muncă a individului şi permit vindecarea sau prevenirea unei stări patologice.
Funcţia de divertisment vine în completare permiţând întreruperea monotoniei cotidiene prin apelarea la anumite forme de agrement în vederea obţinerii unor satisfacţii sau plăceri.
Cea de-a treia funcţie a turismului – dezvoltarea, îşi înscrie aportul la ameliorarea pe plan fizic şi psihic a turiştilor prin lărgirea sferei lor de cunoştinţe şi preocupări în raport cu mediul înconjurător.
Imitarea modelelor de consum specifice categoriilor sociale aşa-zis privilegiate a reprezentat, la începutul secolului, un determinant psihic major în formarea cererii turistice a anumitor grupuri sociale (mica burghezie cu venituri medii sau reduse doreau să imite clasele cu un standard de viaţă ridicat). Această tendinţă se menţine şi în prezent, ca o manifestare psihologică pe planul calităţii consumului turistic sau al locului de manifestare a acestuia.
Factorii psihologici sunt de natură subiectivă şi stimulează cererea turistică prin persistenţa lor în psihicul fiecărui individ, ca o reacţie la agresivităţile şi solicitările nervoase, la eforturile fizice şi intelectuale impuse de munca şi viaţa cotidiană. Locuirea colectivă, aglomeraţiile marilor oraşe, ritmul accelerat al vieţii şi climatul poluat declanşează dorinţa evadării, a revenirii în natură. Adesea mărimea oraşelor este direct proporţională cu mărimea cererii turistice.
Factorii psihologici intensifică dorinţa, preferinţa de a petrece în mod plăcut timpul liber, pe considerente de plăcere şi curiozitate. Aceşti factori sunt deosebit de sensibili la calitatea serviciilor, a promovării, la tot ceea ce este nou, oferă variaţie, exotism şi aventură (înţeleasă în sens pozitiv). La baza acţiunii factorilor psihologici se află rezultatul consumării produsului turistic, concretizat în deconectare, detaşarea de tensiunea nervoasă cotidiană, regenerarea potenţialului fizic şi psihic al individului prin schimbarea temporară a mediului, a condiţiilor şi a ritmului vieţii.
Asupra cererii turistice acţionează şi o serie de factori psihologici inhibatori ca sedentarismul, relaţiile familiale, starea sănătăţii, vârsta înaintată, teama de deplasări pe distanţe mari, conservatorismul.
- Printre factorii determinanţi ai cererii turistice de natură culturală pot fi menţionaţi: nivelul de instruire şi educaţie, diferenţele de cultură între regiunile de origine a turistului şi destinaţie, respectul pe care îl manifestă aceasta faţă de alte valori culturale. Persoanele care nu au receptivitatea necesară pentru a aprecia frumuseţea naturii şi a creaţiilor umane, valorile culturii materiale şi spirituale ale omenirii nu vor fi tentate să le vadă, chiar dacă întrunesc celelalte condiţii necesare practicării turismului (venituri şi timp liber, mijloace de locomoţie). Consumatorii caracterizaţi printr-un înalt grad de cultură şi educaţie sunt mai curajoşi, mai dornici de cunoaştere şi de contacte noi, mai comunicativi şi mai mobili. Ei vor să aibă un contact direct cu ceea ce cunosc doar teoretic, să ia legătura cu moduri de viaţă originale, specifice, deosebite de ale lor. Astfel, o destinaţie turistică nouă va atrage prima dată un număr relativ redus de persoane – inovatorii care tind să devină lideri de opinie pentru restul consumatorilor.
Turismul în sine este un act de cultură, componentă a civilizaţiei, un mijloc polivalent de educaţie. Ca rezultat al contactului cu alte culturi, atitudinile şi comportamentul consumatorilor turistici se vor schimba.
- Volumul şi structura cererii turistice sunt influenţate de factorii demografici precum structura pe grupe de vârstă, sex, ocupaţii etc. a populaţiei, mărimea familiilor, naţionalitatea, educaţia clientelei turistice.
În general, ritmul de creştere al populaţiei, distribuţia ei teritorială şi pe categorii de vârstă, densitatea şi gradul de urbanizare influenţează direct cererea turistică. Creşterea natalităţii, scăderea mortalităţii infantile şi prelungirea duratei medii de viaţă au determinat o accelerare a procesului de creştere demografică. Creşterea numerică o populaţiei şi ritmul acestei creşteri au un impact direct asupra numărului turiştilor potenţiali. Astfel, cercetări efectuate pe această temă indică o majorare a pieţei turistice potenţiale cu o rată medie de 0,5-1%, ca rezultat exclusiv al sporului demografic.[11]
Totuşi există şi excepţii, precum situaţia statelor subdezvoltate, în care, deşi se înregistrează o creştere demografică foarte puternică, ponderea turiştilor în totalul populaţiei se modifică foarte lent din cauza nivelului scăzut al dezvoltării economice.
În concluzie, factorul demografic stimulează cererea turistică în zonele în care există condiţiile materiale, sociale şi culturale care decurg din dezvoltarea economică.
Specialiştii ONU prevăd creşterea în continuare a populaţiei, ceea ce va duce la creşterea cererii turistice internaţionale.
Creşterile demografice sunt însoţite, de obicei, de însemnate modificări ale structurii pe vârste a populaţiei care exercită influenţe importante asupra volumului şi structurii consumului, inclusiv cel turistic. Structura pe grupe de vârstă a populaţiei determină o ierarhizare specifică în ceea ce priveşte gradul de participare a fiecărei categorii la fenomenul turistic, precum şi o diferenţiere a comportamentului de consum. Pentru stadiul de vârstă al copilăriei, cererea turistică este influenţată în mare parte de către părinţi (există însă şi excursii organizate de şcoală sau organizaţii pentru copii). Pe măsură ce tinerii cresc, se manifestă tot mai mult tendinţa spre independenţă, limitată însă de problemele de ordin financiar. Tineretul, care reprezintă la scară mondială o pondere de 30-35% din totalul populaţiei, constituie un segment important datorită caracteristicilor consumatorilor acestei categorii de vârstă (timp liber mai mare, nevoie de cunoaştere, înţelegere şi instruire, sentiment de detaşare de sub tutela familiei, dorinţa de distracţie, de noi contacte, spirit de aventură, exigenţe reduse faţă de calitatea serviciilor turistice). Căsătoria şi naşterea copiilor constituie două momente de transformări în ceea ce priveşte volumul şi structura cererii turistice.
Îmbunătăţirea condiţiilor de trai, eficacitatea măsurilor cu caracter medical-profilactic pe plan internaţional duc ineluctabil către o tendinţă de creştere procentuală şi absolută a grupelor vârstnice faţă de totalul populaţiei mondiale. În plus, ca urmare a îmbunătăţirii condiţiilor de sănătate, persoanele de vârsta a treia de astăzi dispun de o mai robustă validitate fizică şi psihică faţă de generaţiile anterioare, ceea ce le permite practicarea turismului.
Cererea turistică a populaţiei de vârsta a treia cunoaşte, aşadar, tendinţa ascendentă datorită creşterii duratei medii a vieţii, cu implicaţii directe asupra numărului vârstnicilor şi disponibilităţilor de timp ale acestora. Totuşi, poziţia financiară diminuată a pensionarilor faţă de persoanele salariate (populaţia activă) reduce într-o anumită măsură probabilitatea de a întreprinde călătorii turistice. Sunt preferate formele de recreere pasivă precum vizitarea prietenilor şi a rudelor, contemplarea de peisaje, pescuitul etc.
Comparativ cu celelalte categorii de vârstă, persoanele vârstnice acordă o mare importanţă confortului, securităţii şi „libertăţii” lor în timpul voiajului. În cazul acestor consumatori turistici apare teama de a fi cazaţi departe de centrul localităţilor turistice, de a fi nevoiţi să urce scări sau de a fi lipsiţi (în cazurile necesare) de existenţa unui echipament medical suficient şi modern. În general, ei cheltuiesc mai puţin decât turiştii de vârstă mijlocie, dar mai mult decât cei tineri, preferă să călătorească vara (la fel ca şi cei tineri), dar tind să practice turismul primăvara într-o măsură mai mare decât tinerii.
Persoanele de vârstă a treia reprezintă, în consecinţă, o cerere potenţială considerabilă, a cărei punere în valoare, în egală măsură, în interesul vârstnicilor înşişi, dar şi ale organizatorilor de voiaje, presupune o preocupare intensă din partea acestora din urmă pentru anularea necunoaşterii, a temei, reţinerii, scepticismului şi inerţiei.
Nivelul de pregătire şi de educaţie al consumatorilor determină modul de manifestare a cererii turistice. Cercetătorii din domeniul turismului[12] au ajuns la concluzia că participarea la activităţile recreative tinde să crească odată cu nivelul de educaţie. De altfel, însăşi educaţia constituie una din motivaţiile principale ale practicării turismului.
Modul de viaţă, condiţiile de existenţă create de civilizaţia contemporană, reprezintă un factor predominant al cererii şi consumului turistic, la toate nivelurile categoriilor social-profesionale, indiferent de standardul de viaţă al acestora.
Procesul de urbanizare intensifică dorinţa unei părţi tot mai mari a populaţiei din oraşe de a-şi petrece în mod activ timpul liber în afara localităţilor de reşedinţă. Densitatea mare de persoane din aglomeraţiile urbane, constrângerile impuse de viaţa în comun în structuri de locuinţe şi cartiere de mare capacitate, ritmul accelerat şi trepidant al existenţei cotidiene, climatul poluat, agresivităţile sonore declanşează nevoia şi dorinţa de a evada temporar prin turism. Aceste forme de viaţă caracteristice civilizaţiei moderne îl determină pe om să aspire la spaţiu, la mişcare, la întoarcerea în natură. În acest mod rezultă necesitatea tot mai pregnantă a populaţiei urbane de a avea o a doua reşedinţă, de a efectua călătorii la sfârşit de săptămână şi de a folosi în mod activ şi recreativ concediile/ vacanţele anuale. În schimb, populaţia din zonele rurale nu dispune nici de timpul liber nici de veniturile necesare practicării turismului.
Cu cât gradul de urbanizare a unei ţări este mai înalt, cu atât creşte volumul cererii turistice, deoarece oraşele reprezintă poli puternici emiţători de turişti. La acelaşi grad de urbanizare, numărul plecărilor în vacanţe este diferit în funcţie de condiţiile de mediu oferite de locuinţă (ca unul din elementele mediului), el fiind mai mare la locuinţele colective, decât la cele individuale, iar la acestea din urmă depinde de faptul dacă ele sunt înzestrate cu grădini (ca factori de legătură cu natura) sau nu.
- Progresul tehnic înregistrat în mod deosebit în domeniul mijloacelor de transport şi în infrastructura turistică constituie un alt determinant al cererii turistice. Acest factor a generat, în primul rând, un grad sporit de mobilitate a populaţiei, favorizând inclusiv deplasarea spre destinaţiile turistice.
Introducerea progresului tehnic în transporturi este reflectată în creşterea densităţii reţelei de transport, în sporirea numărului şi diversificarea mijloacelor de transport, în modernizarea şi îmbunătăţirea performanţelor acestora. Prin aceste transformări se asigură condiţii pentru deplasarea unui număr tot mai mare de persoane, concomitent cu ameliorarea confortului şi reducerea duratei călătoriei turistice. Totodată, se realizează şi o ieftinire a costului transportului, stimulându-se şi pe această cale deplasarea în scopuri turistice. Una din tendinţele înregistrate în dezvoltarea mijloacelor de transport o constituie creşterea gradului de dotare a populaţiei cu automobile, ceea ce favorizează circulaţia turistică.
Dezvoltarea transportului are o influenţă importantă asupra cererii turistice, deoarece transportul constituie una din componentele de bază ale produsului turistic. Orice modificare în dinamica şi structura transporturilor determină variaţii ale mişcării turistice în ce priveşte volumul, formele de organizare, direcţia sau direcţiile turistice.
Deoarece progresul tehnic în domeniul aviaţiei a permis introducerea în transporturile turistice a avioanelor de mare capacitate şi viteză, se poate afirma că acest factor determină opţiunea pentru formele organizate de turism. În scopul asigurării utilizării optime a capacităţilor de transport ale avioanelor, companiile de transporturi aeriene urmăresc să aibă rezolvată în prealabil şi problema ocupării unor staţiuni turistice importante, spre care să fie dirijat transportul turiştilor.[13] Un exemplu în acest sens îl constituie crearea propriilor reţele hoteliere de către companiile de transporturi aeriene: compania naţională franceză AIR FRANCE şi-a creat propria reţea hotelieră MERIDIEN localizată atât în Franţa cât şi în străinătate. De asemenea, se remarcă dezvoltarea sistemelor globale de rezervare prin computer, ceea ce uşurează accesul consumatorilor potenţiali la diferitele produse turistice oferite pe piaţă.
Cererea populaţiei pentru turismul semiorganizat şi pe cont propriu a fost la rândul său stimulată de progresul tehnic înregistrat în domeniul industriei automobilelor şi de modernizarea echipării traseelor rutiere.
- Gradul de accesibilitate la diferitele obiective turistice, precum şi distanţele la care se situează acestea faţă de zonele de reşedinţă ale consumatorilor influenţează, de asemenea, cererea turistică. Astfel, în ceea ce priveşte turismul internaţional, cea mai mare parte a circulaţiei turistice este formată din fluxurile turiştilor provenind din ţările vecine sau situate la o distanţă apropiată şi numai o parte relativ mică se realizează din ţările situate la distanţe mai mari. Acest fapt se datorează faptului că turiştii preferă ca deplasarea până la destinaţia turistică să se realizeze într-o perioadă de timp cât mai scurtă care să presupună cheltuieli de transport cât mai mici.
- Oferta turistică are un rol deosebit de important în manifestarea şi realizarea efectivă a cererii, care poate fi considerată reală şi concretă numai în măsura în care are un corespondent în ofertă. Dinamica ofertei turistice constituie premisa unei evoluţii corespunzătoare a cererii în ceea ce priveşte volumul şi structura, iar diversificarea sortimentală şi completarea destinaţiilor turistice vechi sau saturate cu altele noi duc la lărgirea cererii, la nuanţarea gusturilor, la mărirea posibilităţilor de atragere a turistului potenţial.
În raporturile dintre cererea şi oferta turistică, cea din urmă o poate influenţa pozitiv dar şi negativ pe prima. Neconcordanţa cantitativă sau structurală a ofertei cu cererea are drept consecinţă amânarea sau chiar anularea solicitării clientului, însoţită de deplasarea cererii spre alte destinaţii turistice.
În componenţa ofertei turistice intră resursele turistice naturale (relief, climă, ape, floră, faună, peisaj etc.), resurse antropice (monumente istorice, de artă şi arhitectură, muzee, obiceiuri şi datini, folclor şi port popular etc.), precum şi „oferta creată” (dotări şi echipamente sau baza tehnico-materială). Toate aceste elemente de atracţie a cererii turistice determină volumul, structura şi direcţiile de orientare a circulaţiei turistice.
Pentru ca fenomenul turistic să se producă este necesar să existe arii de primire a turiştilor, a căror putere de atracţie este determinată în primul rând de valoarea produsului turistic pe care îl oferă, de potenţialul turistic a cărui ofertă să satisfacă cererea turistică.
Manifestarea cererii diferitelor categorii de turişti este influenţată de diversitatea şi calitatea serviciilor turistice oferite, de nivelul tarifelor acestora şi de nivelul de pregătire a forţei de muncă implicate în satisfacerea cererii turistice. Astfel, în practică s-a dovedit că valoarea mai redusă a resurselor turistice poate fi compensată prin calitatea superioară a prestaţiilor şi printr-un plus de dotare şi amenajare în vederea practicării turismului de odihnă şi recreere sau agrement.
- O altă categorie de determinanţi ai cererii turistice sunt factorii politici, precum legislaţia şi acordurile bi şi multilaterale în domeniul turismului, facilităţile acordate de stat în domeniul vizelor şi al altor documente de călătorie, reglementărilor vamale (taxe, cantitatea de valută), diversitatea tipologică a aranjamentelor turistice (de exemplu, încurajarea dezvoltării turismului social de către stat).
Turismul constituie un „barometru” al conjuncturii politice a lumii, al stabilităţii sau instabilităţii politice şi economice. Violenţele politice interne sau externe, conflictele sociale grave, revoluţiile sau loviturile de stat, conflictele armate sau numai posibilitatea declanşării lor determină reducerea cererii turistice până la dispariţie. De exemplu, conflictele politico-militare sau social-economice din Orientul Mijlociu, Irlanda de Nord, Golful Persic, Iugoslavia etc. au avut drept consecinţă diminuarea fluxului turistic nu numai în zonele implicate direct ci şi în ţările vecine confruntărilor armate. Criza din Libia în 1986 şi războiul din Golf în 1991şi cel din Irak în 2003 au determinat scăderea drastică a circulaţiei turistice dinspre Statele Unite chiar şi spre Europa, ceea ce a însemnat o pierdere de miliarde de dolari pentru operatorii turistici.
- Politica de promovare a diferitelor destinaţii şi produse turistice constituie un important factor determinant al formării şi evoluţiei cererii turistice. Procesele complexe de organizare şi promovare turistică au loc atât la nivel macro (aici intervenind statul interesat în dezvoltarea acestui sector de activitate care constituie o sursă de valută), cât şi la nivel micro (al operatorilor din turism). În acest sens, sunt făcute cunoscute consumatorilor potenţiali de servicii turistice calităţile produselor turistice localizate în anumite ţări, zone sau staţiuni.
[1]C.Cristureanu – Op. cit., pag.109
[2]Gh.Postelnicu – Economia turismului, Univ. Creştină „Dimitrie Cantemir, Cluj-Napoca, 1999, pag.24
[3]Gh.Postelnicu – Turism international. Realităţi şi perspective, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj Napoca, 1998, pag.31
[4]I.Istrate – Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed.Economică, Bucureşti, 1996, pag. 56
[5]P.Goureaux – Economie touristique, BPI, Paris, 1997, pag.24
[6]C.Cristureanu – Economia şi politica turismului internaţional, Ed.ABEONA, Bucureşti,1992, pag.109
[7]E. Nicolescu – Marketingul în turism, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1975, pag. 80
[8]M.Chubb – One third of Our Time, Wiley, New York, 1981
[9]D.Shih – VALS as a Tool of Tourism Market Research, Journal of Travel Research, vol. 24, Spring, 1986, pp.2-11
[10]C.Cristureanu – Op. cit., pag.110
[11]F.Bran – Economia turismului şi mediul înconjurător, Ed. Economică, Bucureşti, 1998, pag.49
[12]R.C.Mill, A.M.Morrison – The Tourism System, Prentice-Hall, New-York,1985, pag.56
[13]O.Snak – Managementul serviciilor în turism, Academia Română de Management, Bucureşti, 1994, pag. 63
