O problemă foarte importantă şi de mare actualitate în legătură cu deficitul bugetar o reprezintă depistarea şi îmbinarea modalităţilor de finanţare a acestuia.
Problema finanţării deficitului bugetar are două moduri de rezolvare: emisiunea monetară şi împrumutul de stat.
- Emisiunea monetară (monetizarea deficitului bugetar) constă în vânzarea de active lichide băncilor comerciale şi are un pronunţat caracter inflaţionist. În cadrul acestui proces, Ministerul Finanţelor Publice vinde titluri de stat Băncii Naţionale, care, pe această cale, acordă statului un împrumut. Pe măsură ce Banca Naţională achiziţionează titluri de stat, ea oferă băncilor comerciale rezerve suplimentare de active lichide şi astfel sporeşte masa monetară din economie. Banca Naţională poate cumpăra titluri de stat de pe piaţa secundară, ceea ce constituie un echivalent modern al emisiunii monetare.
Monetizarea deficitului bugetar are caracter inflaţionist până în momentul în care economia se îndreaptă spre un nou echilibru pe termen lung, cu un nivel mai ridicat al preţurilor. De asemenea, dacă autorităţile publice decid să continue această politică de la un an la altul, va rezulta o creştere corespunzătoare a ofertei monetare, accentuând inflaţia.
- Finanţarea deficitului bugetar prin credit public. În general, împrumutul generează starea de echilibru între nevoia crescută de resurse a debitorului şi nevoia de fructificare a resurselor excedentare aflate la creditori. Din cauza efectelor negative ale creşterii inflaţiei în situaţia monetizării deficitului bugetar, soluţia rămasă pentru acoperirea acestuia este recurgerea la împrumuturi publice de pe piaţa internă sau externă. Ca şi în cazul agenţilor economici, este necesar ca „profitul” pe termen mediu şi lung al împrumutului public contractat pentru finanţarea cheltuielilor publice să fie acoperitor pentru serviciul datoriei publice. Cu alte cuvinte, statul trebuie să utilizeze împrumutul pentru finanţarea de bunuri publice solicitate de piaţă în ansamblul ei, astfel încât, pe cât posibil, să nu se producă o pierdere de utilitate din cauza alocării resurselor prin intermediul deficitului bugetar.
În cadrul economiei, în condiţiile unui anumit volum al resurselor financiare libere, contractarea de credite publice poate să conducă la reducerea investiţiilor particulare. Pentru ca pe ansamblu procesul investiţional să nu aibă de suferit, ar trebui ca statul să utilizeze cheltuielile publice într-o proporţie mai accentuată pentru investiţii productive (şosele, autostrăzi, construirea de spitale, investiţii în capital uman etc.). Atâta timp cât investiţiile publice sunt la fel de productive ca şi cele particulare, în viitor nu se vor reduce nici stocul de capital şi nici venitul naţional. Altfel spus, este necesar ca împrumuturile publice să fie direcţionate către acele cheltuieli publice care finanţează bunuri de capital productive. În acest fel, finanţarea unui deficit bugetar ridicat (politică bugetară expansionistă), deşi va tempera investiţiile particulare, va conduce totuşi la o creştere economică, întrucât investiţiile totale nu sunt afectate.
Pentru finanţarea deficitului bugetar, Ministerul Finanţelor Publice emite titluri de stat pe care le vinde către public, obligându-se să plătească annual deţinătorilor acestor înscrisuri (creditorilor) o anumită sumă reprezentând dobânda şi apoi să ramburseze sumele împrumutate la scadenţă. Împrumutul public conduce la reducerea rezervelor şi ofertei de monedă din economie.
Prin împrumutul public se acoperă deficitul bugetar pe termen scurt fără să aibă loc o creştere a fiscalităţii, dar costurile legate de rambursarea împrumutului implică o creştere în viitor a cheltuielilor publice (nemaifiind în totalitate dedicate finanţării şi serviciilor publice viitoare).
În timp ce excedentul bugetar este o formă a economisirii publice, deficitul bugetar reprezintă dezeconomisire publică (reducerea ratei de economisire la nivel guvernamental). Deficitul bugetar este echivalent cu scăderea economisirii (economisirea naţională se situează sub nivelul celei particulare), iar efectele ei pot fi pozitive sau negative.
