Un pilon esenţial al globalizării este inovaţia tehnologică, care cuprinde mai ales tehnologia informatică şi comunicaţiile. Aceasta are un asemenea impact asupra mobilităţii şi comunicării, încât “revoluţia tehnologică” implică şi „o revoluţie socială” şi o avansare evidentă de la capitalismul industrial către o realitate post-industrială a relaţiilor economice, ceea ce Alvin Toffler denumeşte „Al treilea val”.[1]
Evoluţiile înregistrate în planul dezvoltării tehnologice, în sfera informaticii şi a telecomunicaţiilor din ultimul timp au contribuit, printr-o adevărată „revoluţie a informaţiilor” pe care au declanşat-o, într-o măsură covârşitoare, la globalizarea vieţii economice internaţionale. Prin însăşi natura lor, noile tehnologii din sfera comunicaţiilor au o dimensiune globală, deoarece ele nu recunosc şi nu respectă graniţele naţionale. Creşterea fără precedent a vitezei şi diversificarea mijloacelor de transmitere a informaţiilor, precum şi sporirea fiabilităţii acestora sub impactul noilor tehnologii conduc necontenit la sporirea “vizibilităţii transfrontaliere” a evenimentelor naţionale. Ele permit ca un eveniment dintr-o ţară să exercite, instantaneu, un impact asupra altei ţări. Evenimentele şi problemele, plăcute sau mai puţin plăcute, nu mai pot fi păstrate doar în interiorul graniţelor unei ţări sau regiuni; dacă sunt importante, ele se transformă în evenimente globale, subiecte globale şi probleme globale. De exemplu, dezastrul nuclear de la Cernobâl a devenit o problemă globală, aşa cum resursele energetice constituie o preocupare globală, sau cum deteriorarea mediului înconjurător a devenit un subiect global. Evenimentele mai recente legate de războiul din Irak, care a izbucnit în anul 1991, au constituit un alt indiciu plin de semnificaţii pentru relevanţa noilor tehnologii din sfera informaticii şi telecomunicaţiilor pentru procesul de globalizare a vieţii internaţionale, sub aspectul potenţialului, vizibilităţii, flexibilităţii şi mobilităţii sporite pe care le prefigurează aceste tehnologii.
Noul context digital, rezultat în urma fuzionării tehnologiilor din sfera informaticii şi a telecomunicaţiilor, dispune de două caracteristici esenţiale:[2]
- a) convergenţa serviciilor, ceea ce înseamnă că orice serviciu şi, respectiv, toate serviciile pot fi furnizate prin acelaşi mijloc de înmagazinare şi transmisie;
- b) conectabilitate şi interoperabilitate, ceea ce înseamnă că utilizatori multipli – fie persoane reale, fie dispozitive – pot prelucra şi utiliza resursele prin intermediul reţelelor. Practic, toate informaţiile sunt transmise pe căi de înaltă definiţie şi standardizare, alcătuind ceea ce, în literatura de specialitate, au fost desemnate drept “primele autostrăzi electronice ale lumii”.
Fenomenul creşterii explozive a telecomunicaţiilor şi al globalizării reţelelor de telecomunicaţii s-a impus tot mai mult, iar analiştii vieţii economice internaţionale actuale le studiază şi le exploatează frecvent, atât în virtutea efectelor de mare anvergură pe care le antrenează asupra celor mai diverse sfere ale vieţii economice contemporane, şi care se conturează deja cu deosebită pregnanţă putând fi oarecum uşor comensurate, cât şi în virtutea implicaţiilor pe termen lung, a căror amploare reală la ora actuală nu poate fi încă pe deplin sesizată, fiind poate cel mult intuită.
Procesele tehnologice deosebit de rapide înregistrate în anii ’80 în sfera tehnologiilor informatice şi a telecomunicaţiilor, precum şi reorientarea fără precedent petrecută în configuraţia pieţelor internaţionale, alături de globalizarea afacerilor sub incidenţa activităţilor marilor corporaţii transnaţionale, au determinat modificări radicale în configuraţia telecomunicaţiilor. Aplicarea noilor tehnologii în acest domeniu, tehnica de calcul, reţelele de cabluri din fire optice etc., au contribuit în mod substanţial la creşterea vitezei şi fiabilităţii telecomunicaţiilor, concomitent cu expansiunea globală a reţelelor.
[1] Toffler A., Al Treilea val, Editura Politică, Bucureşti, 1983, p. 20
[2] Bari I., Globalizare şi probleme globale, Editura Economică, Bucureşti, 2001, p. 22
