Cea mai simplă formă de manifestare a iniţiativei particulare în economie o constituie desfăşurarea activităţii ca persoane fizice sau în cadrul asociaţiei familiale.
Persoanele fizice pot fi cetăţeni care au domiciliul în România sau în spaţiul european. Ei pot fi autorizaţi să desfăşoare o activitate independentă în baza Legii 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activitatea în mod independent,de către primărie, cu înregistrare ulterioară la Oficiul registrului comerţului, prin Biroul Unic. Nu au personalitate juridică.
Asociaţiile familiale se pot înfiinţa la iniţiativa unei persoane fizice şi se constituie din membrii de familie ai acesteia (soţul, soţia şi copii acestora care au împlinit vârsta de 16 ani la data autorizării asociaţiei familiale, precum şi rudele acestora până la gradul al patrulea). Nu au personalitate juridică.
IMM-urile pot funcţiona şi ca societăţi comerciale, prin noţiunea de societate comercială, specifică îndeosebi ţărilor de drept latin (România, Italia, Franţa, Belgia, Spania, Portugalia etc.), avându-se în vedere asocierea de persoane sau/şi capitaluri pentru a forma o entitate economică de tip lucrativ.
În practică (ca şi în teorie, de altfel) se întâlneşte frecvent categoria de societate mixtă. Această noţiune acoperă două sensuri:
- de societate mixtă constituită cu capital particular şi public (al statului), în proporţii diferite;
- de societate mixtă cu participare străină de capital (când partenerii sunt din ţări diferite).
În economia românească, conform Legii 31/1990, cu modificările ulterioare, s-au instituit cinci forme juridice de structuri societare, fiecare prezentând avantaje/dezavantaje pentru orice întreprinzător lansat în afaceri:
- societate în nume colectiv (SNC);
- societate în comandită simplă (SCS);
- societate în comandită pe acţiuni (SCA);
- societate pe acţiuni (SA);
- societate cu răspundere limitată (SRL).
Primele două tipuri sunt societăţi de persoane (în care elementul personal primează), următoarele două sunt societăţi de capitaluri (în care primează capitalul adus ca aport), iar societatea cu răspundere limitată are o poziţie intermediară, preluând din avantajele statuate de ambele structuri societare.
1) Societăţile în nume colectiv (SNC) sunt societăţi de persoane, în care predomină elementul personal şi mai puţin valoarea capitalului adus ca aport; se caracterizează prin aceea că obligaţiile sociale pe care şi le asumă societatea se garantează cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.
În principiu, societatea este administrată de către toţi asociaţii, organul suprem de decizie fiind dat de “ansamblul asociaţilor” (deşi nereglementat expres de lege acest “organ” poate fi prevăzut în statut), iar părţile sociale ale asociaţilor nu circulă ca titluri de valoare. De obicei, acest tip de societate comercială are dimensiuni şi putere economică reduse, dar are continuitate în timp; în economia românească, societăţile în nume colectiv s-au constituit prin aport de capital particular în unele domenii (servicii, comerţ, mica industrie etc.) şi deţin circa 2,7% din numărul total al societăţilor comerciale înregistrate până în prezent.
2) Societăţile în comandită simplă (SCS) sunt societăţi de persoane, în care predomină elementul personal ca şi în cazul societăţilor în nume colectiv; se caracterizează esenţial prin reunirea a două categorii diferite de asociaţi: comanditaţii şi comanditarii. Obligaţiile sociale pe care le angajează societatea se garantează cu patrimoniul social, dar cu răspunderea diferită a asociaţilor:
- comanditaţii răspund nelimitat şi solidar, deoarece ei organizează şi conduc societatea, gestionează şi administrează afacerile curente, sunt factorul de management al firmei;
- comanditarii răspund numai în limita aportului adus, deoarece nu se amestecă în administrarea societăţii, nu sunt cunoscuţi de terţi etc.
Administrarea societăţii în comandită simplă se face numai de asociaţii comanditaţi, nefiind admisă numirea unor administratori din afară (ca în cazul societăţilor în nume colectiv) şi cu atât mai puţin administrarea de către comanditari; părţile sociale ale asociaţilor nu circulă ca titluri de valoare; legea limitează numărul asociaţilor la minimum 2 şi mărimea capitalului la 200 RON, dar acest tip de societate este mai puţin extins faţă de celelalte forme societare (circa 0,13% în luna iunie 2007).
- Societăţile în comandită pe acţiuni (SCA) se constituie ca societăţi de capitaluri şi nu de persoane şi sunt similare cu societăţile în comandită simplă, cu diferenţa că aportul asociaţilor se divide în acţiuni; acestea sunt, în bună măsură, comparabile şi cu societăţile pe acţiuni (SA). În acest caz, legea stabileşte că numărul acţionarilor nu poate fi mai mic de 2 iar valoarea capitalului social subscris mai mică de 25.000 Euro; capitalul social se divide în acţiuni, valoarea nominală a unei acţiuni fiind de minim 2,5 RON. Acest tip de societate este puţin reprezentat în ţările dezvoltate, inclusiv în România (6 societăţi în luna iunie a anului 2007). În ceea ce priveşte circulaţia acţiunilor, funcţionarea, dizolvarea, lichidarea, situaţia este comparabilă cu societatea pe acţiuni.
- Societăţile pe acţiuni (SA) sunt societăţi de capitaluri şi se caracterizează prin aceea că obligaţiile sociale se garantează cu patrimoniul social, acţionarii fiind obligaţi numai la vărsarea sumelor subscrise pentru acţiuni. În acest caz, răspunderea asociaţilor este limitată la valoarea capitalului subscris; această formă de societate are, în mod uzual, un caracter anonim, în sensul că nu se cunosc proprietarii, deoarece acţiunile – atât cele nominative cât şi cele la purtător – sunt negociabile şi se transmit de la o persoană la alta. Conform legislaţiei în vigoare, valoarea minimă a unei acţiuni este de 2,5 RON, valoarea minimă a capitalului social 25.000 Euro, pentru înfiinţarea acestei entităţi fiind nevoie de minimum 2 asociaţi. Fiecare acţiune dă dreptul la un vot în adunarea generală a acţionarilor, ca organ suprem de decizie, şi la o cotă parte din profit, numită dividend.
Pentru nevoi de finanţare curentă, societăţile pe acţiuni pot emite obligaţiuni care sunt în esenţă titluri de credit ce urmează a fi răscumpărate ulterior de societate, contra unei dobânzi sau unui comision. O altă caracteristică a acestui tip de societate comercială este dată de tendinţa de preluare a controlului de unul sau mai mulţi acţionari în detrimentul majorităţii acţionarilor, prin achiziţionarea de pachete de acţiuni (din momentul deţinerii a 51% din acţiuni controlul este total).
Date fiind implicaţiile acestei forme societare în plan economico-social, principiile de organizare, funcţionare şi răspundere sunt stabilite de lege, statutul şi contractul de societate completând doar aceste principii; între diverse instituţii/forme de management ale SA, legea impune consiliul de administraţie, consiliul de supraveghere, cenzorii, auditorii etc. În România, societăţile pe acţiuni deţin 2,6 % din totalul numărului de înmatriculări de societăţi comerciale, dar puterea lor economică este considerabilă faţă de celelalte forme juridice de societăţi comerciale.
- Societăţile cu răspunde limitată (SRL) reprezintă o formă intermediară între societăţile de persoane şi cele de capitaluri şi se bazează pe principiile de constituire, organizare, funcţionare şi răspundere a celor două forme societare. În ţara noastră, conform legii se pot constitui societăţi de acest tip de maximum 50 de asociaţi şi cu capital minim de 200 RON, divizat în părţi sociale de minimum 10 RON; se caracterizează prin aceea că obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoniul social al societăţii, iar asociaţii răspund numai în limita părţilor sociale ce le revin. Fiecare parte socială dă dreptul la un vot în adunarea generală a asociaţilor, deci funcţionează ca o acţiune.
Societatea cu răspundere limitată este gestionată curent de unul sau mai mulţi administratori, asociaţi sau nu la societate; acest tip de societate nu poate emite obligaţiuni, iar părţile sociale sunt negociabile şi se transmit, în principiu, numai între asociaţi. În prezent, în România, acest tip de societate comercială deţine ponderea absolută în totalul înscrierilor de societăţi la Registrul Comerţului (circa 94, 48%), ceea ce face ca SRL să fi devenit o prezenţă extrem de familiară în viaţa cotidiană.
