Şomajul este rezultatul acţiunii mai multor factori, care generează diferite forme concrete ale acestuia. Printre aceşti factori menţionăm: progresul tehnico-ştiinţific, crizele economice, calamităţile naturale, războaiele ş.a.
în funcţie de impactul factorilor care îl provoacă, şomajul se manifestă în mai multe forme:
– şomaj conjunctural sau ciclic, care se formează ca urmare a reducerii activităţii economice, în timpul fazelor de recesiune a crizelor economice;
- şomaj structural, datorat schimbărilor care au loc în structura economică teritorială, socială a producţiei;
- şomaj tehnologic, format pe baza schimbărilor, prin înlocuirea unor tehnologii vechi cu altele noi mai performante şi prin restrângerea locurilor de muncă în urma reorganizării întreprinderii;
- şomaj tehnic, întâlnit în anumite profesiuni în agricultură, construcţii, turism ş.a.;
- şomaj fricţional, care corespunde perioadei necesare trecerii de la un loc de muncă la altul sau pentru căutarea primului loc de muncă.
Toate aceste forme de şomaj sunt caracteristice şi pentru Republica Moldova. De exemplu, şomajul conjunctural sau ciclic a devenit o realitate odată cu destrămarea URSS şi iniţierea perioadei de tranziţie la economia de piaţă. Declinul economic a condus la aceea că în anul 1999 produsul intern brut al fării noastre constituia doar 34% din volumul acestuia în 1990. Acest indice, pentru aceeaşi | perioadă de timp, a constituit în medie pentru ţările CSI – 54%, iar pentru cele din Europa de Est – 98%.
O astfel de situaţie a fost condiţionată de numeroşi factori, precum:
- pierderea pieţelor tradiţionale de desfacere şi aprovizionare;
- liberalizarea preţurilor şi scumpirea bunurilor importate;
- insuficienţa activităţii investiţionale;
- gradul redus al competitivităţii mărfurilor autohtone;
- risipirea avuţiei naţionale acumulate prin munca generaţiilor.
Creşterea şomajului în Republica Moldova este cauzată şi de unele
particularităţi specifice:
- densitatea sporită a populaţiei (124 persoane la 1 km2);
- caracterul pronunţat agrar al economiei naţionale, majoritatea populaţiei (54%) locuind în mediul rural, problema ocupării fiind aici extrem de acută şi greu de soluţionat;
- ponderea ridicată a femeilor (52%) din totalul populaţiei şi nivelul lor de activitate tradiţional înalt ş.a.
în astfel de condiţii şomajul creşte impunător – de la 15 mii în anul 1992 la 118 mii (oficial înregistraţi) în anul 2001 sau de 7,8 ori.31
- e) Plasarea şomerilor în câmpul muncii. In scopul intensificării
procesului de plasare a şomerilor în câmpul muncii, se utilizează mai multe forme: întâlnirea nemijlocită a posesorilor de forţă de muncă cu angajatorii, plasarea locurilor de muncă disponibile pe anumite panouri, târguri, emisiuni la radio şi televiziune ş.a.
Prin astfel de acţiuni, în anul 2004, au fost încadrate în câmpul muncii 24668 persoane sau 21,2% din numărul total al şomerilor. în 2005, respectiv, 24639 sau 21 %, în 2006 numărul şomerilor încadraţi în câmpul muncii a constituit 23858 persoane sau 23% şi în 2007, respectiv 23367 persoane sau 25% din numărul total la şomerilor oficial înregistraţi la agenţiile de ocupare a forţei de muncă.32 Observăm că şi la acest compartiment al pieţei forţei de muncă sunt multe probleme nesoluţionate.
Principalele direcţii de intensificare a plasării în câmpul muncii a şomerilor pot fi:
- crearea noilor locuri de muncă pentru anumite categorii sociale – tineri, femei cu copii mici, invalizi ş.a.;
- stimularea dezvoltării antreprenoriatului mic şi mijlociu;
- sporirea investiţiilor în învăţământul profesional şi formarea profesională a viitorilor muncitori;
- asigurarea şanselor egale de ocupare şi de promovare în carieră pentru toate categoriile de solicitanţi ai locurilor de muncă corespunzătoare;
- corelarea cât mai strictă apoliticii de stat privind pregătirea forţei de muncă cu activitatea agenţilor economici;
- angajarea şomerilor în lucrări publice remunerate;
- informarea sistematică a posesorilor forţei de muncă şi angajatorilor privind situaţia de pe piaţa forţei de muncă ş.a.
