Tendinţe în ocuparea forţei de muncă
De-a lungul secolului XX forţa de muncă a suferit importante reorientări pe sectoare economice, tipuri de activităţi sau profesii odată cu creşterea complexităţii vieţii economice şi a schimbării structurilor de consum în cadrul societăţii. Analiza datelor statistice reliefează principalele tendinţe.
La începutul secolului dominau activităţile agrare iar sectorul primar al economiei solicita aproape jumătate din forţa de muncă în majoritatea ţărilor lumii, în timp ce în servicii lucrau între 20-40% din populaţie.
Accentuarea fenomenului de industralizare a produs în prima jumătate a sec XX o primă tendinţă în ocuparea forţei de muncă. Astfel, s-a manifestat, în cadrul ţărilor dezvoltate, o continuă diminuare a populaţiei ocupate în sectorul primar şi o creştere a populaţiei ocupate în sectorul secundar şi chiar în terţiar.
După 1965 s-a manifestat o reducere a creşterii ocupării populaţiei în secundar şi chiar o scădere absolută a efectivelor de personal, în favoarea terţiarului. De exemplu în SUA populaţia ocupată în sectorul secundar a scăzut de la cca 33% în 1965 la cca 24% la sfârşitul secolului, crescând în sectorul serviciilor de la 61% la 74% sau în Germania cifrele arată o tendinţă mai pronunţată de orientare a forţei de muncă către servicii de la 49% la 35% în sectorul industrial şi de la 39% la 62% în servicii, în aceeaşi perioadă. Celelalte ţări dezoltate au înregistrat evoluţii asemănătoare.
După 1980 se accentuează puternic fenomenul de deplasare masivă a forţei de muncă către sfera serviciilor şi se produce fenomenul de terţiarizare a populaţiei pentru ţările dezvoltate. Peste jumătate din populaţie este ocupată în terţiar ajungând la peste 70% în ţări ca SUA, Canada, preferate fiind serviciile moderne avansate.
Şi ţările mediu dezvoltate urmează aceeaşi tendinţă, apropiindu-se de procentul de 50% din populaţie ocupată în servicii; România oscilează în jurul procentului de 30%. Desigur, sunt dezvoltate mai ales serviciile primare, simple mari consumatoare faţă de muncă.
O tendinţă clar conturată în ultimele decenii în evoluţia generală a statelor lumii, este legătura tot mai evidentă dintre nivelul de dezvoltare al economiei, modernitatea acesteia şi orientarea ocupărilor către sectorul serviciilor, lucru demonstrat de legătura dintre mărimea PNB pe locuitor şi ponderea populaţiei ocupate în sectorul terţiar. Astfel ţările cu un nivel al ocupării în servicii de 35% din populaţie au un PNB/locuitor de doar 100ţ şi sunt încadrate în categoria ţărilor cu o dezvoltare economică scăzută pe când ţările avansate economic, au o pondere de peste 65% populaţie în sectorul serviciilor şi un PNB/locuitor de cca. 20.000ţ.
O altă tendinţă manifestată în evoluţia ocupării forţei de muncă se referă la terţiarizarea categoriilor profesionale, adică la creşterea puternică pentru toate ramurile şi sectoarele de activitate a categoriilor profesionale terţiare legate de prestaţii de servicii care necesită înaltă calificare generală şi de specialitate, la creşterea ponderii “gulerelor albe” (specialişti) faţă de categoria “gulerelor albastre”. Pentru reuşita economică firmele alocă sume însemnate în capitalul uman, politica formativă devenind un atuu în lupta concurenţială.
Caracteristicile muncii în sectorul serviciilor
Ocuparea în servicii are diverse trăsături caracteristice care rezultă din particularităţile activităţilor de servicii în general – imposibilitatea stocării rezultatului muncii, perisabilitatea, contactul direct prestator – client, participarea activă a clientului, etc – dar şi din factori determinanţi cu caracter general ca: progresul tehnic, concentrarea economică, specificul factorului uman (cerinţele muncii, motivaţii, calitate), forme de organizare, interese economice şi instituţionale, etc.
Multitudinea de factori care influenţează piaţa muncii sectorului terţiar determină particularităţi ale angajării referitoare la: necesarul de forţă de muncă, nivelul de calificare, oferta forţei de muncă, modele de gestiune a forţei de muncă, salarizare. Caracteristici mai evidente ale forţei de muncă din servicii sunt:
Ponderea mare a factorului muncă în raport cu factorul capital, în comparaţie cu industria unde raportul capital/muncă este net în favoarea capitalului.
Explicaţia constă în faptul că în terţiar prezenţa factorului uman este indinspensabilă iar unele servicii sunt mari consumatoare de forţă de muncă mai calificată – sănătate, educaţie, ordine publică, armată – sau mai puţin calificată – comerţul salubritate, etc.
Pe de altă parte marea eterogenitate a activităţilor de servicii face în cele mai multe cazuri, dificilă abordarea în manieră industrială a prestaţiilor în vederea mecanizării şi automatizării aşa încât prezenţa mâinii de lucru în cantitate mare este o realitate a sectorului serviciilor.
În sectorul serviciilor sunt însă şi excepţii, adică activităţi în care ponderea capitalului faţă de ponderea lucrătorilor este la fel de ridicată ca şi în industrie; de exemplu transporturile, telecomunicaţiile, turismul.
Legat de această caracteristică a muncii în terţiar (număr mare de locuri de muncă), s-a manifestat şi a devenit posibil şi fenomenul de deplasare a populaţiei disponibilizată dinspre sectoarele primar şi secundar către sectorul servicilor, care s-a dovedit un sector cu rol de absorţie a forţei de muncă mai ales în perioadele de crize economice sau restructurării tehnologice.
Creşterea ocupării forţei de muncă din terţiar explicată, a perioadă mare de timp prin costurile reduse ale înfiinţării de noi locuri de muncă sau calificarea redusă necesară, în prezent se poate explica prin creşterea calităţii vieţii, a progresului general al omenirii care solicită tot mai mult profesii legate de serviciile intelectualiste, moderne (învăţământ, cercetare, informatică, consultanţă, marketing, etc.).
O altă caracteristică manifestată în domeniul forţei de muncă din servicii este ponderea mai mare a ocupării forţei de muncă în cadrul sectorului public, considerat cu un grad mai mare de stabilitate şi de siguranţă. Sectorul serviciilor publice cuprinde adeseori locuri de muncă cu venituri mici dar mai sigure, realizând uneori, mascat adevărate funcţii de asistenţă socială pentru unele părţi de populaţie.
Specific ocupării muncii în servicii este şi preponderenţa forţei de muncă feminine, adică feminizarea terţiarului, femeile depăşind, uneori, pe ansamblul ocupaţiilor terţiare 80%. Serviciile cu pondere predominant feminină sunt sănătatea, învăţământul, servicii personale, servicii financiar – contabile, comerţ, hoteluri şi restaurante, în parte pentru că ele corespund aptitudinilor femeilor dar sunt preferate şi pentru că permit forme de muncă mai flexibile, convenabile femeilor ce sunt antrenate şi în alte activităţi sociale.
O caracteristică importantă a muncii în terţiar este practicarea unor forme de muncă mai flexibile decât în industrie.
În acest sens, conceptul de serviciu impune servirea clientului conform dorinţelor acestuia astfel încât, prestaţiile nu pot fi executate şi organizate după reguli stricte ca în industrie. Ele trebuie adaptate după factorii specifici care intervin: relaţii interumane, sezonalitate a unor servicii, periodicitatea cererii sau a ofertei de servicii, amplasarea unităţilor de producţie, timpul liber al populaţiei (după-amiază, noapte, week-end, vară, iarnă) .
Se practică astfel, forme variate de organizare a muncii în sectorul terţiar cum ar fi: munca cu program parţial preferată mai ales de femei, studenţi, pensionari cu preocupări şi responsabilităţi şi în alte domenii, munca periodică sau sezonieră impuse de creşterea volumului de activitate în anumite perioade, deplasarea prestatorului la locul cerut de piaţă, valabilă pentru anumite meserii specializate: expertiză, prestaţii educaţionale, combaterea infracţiunilor, poluare, etc. şi desigur deplasarea clientului la locul prestaţiilor, ca în cazul solicitării de servicii turistice, hoteliere, reparaţii, etc. forţa de muncă prestatoare lucrând în toate aceste situaţii în alte condiţii decât structura clasică a celor 8 ore din sectorul industrial. Caracterul flexibil al muncii implică deseori şi obţinerea de venituri temporare, reduse, momentane.
Eterogenitatea serviciilor determină o mare diversitate a muncii în sectorul terţiar. Această caracteristică, structura ocupării în servicii, are legătură cu structura economiei şi gradul ei de modernizm, cu trăsăturile socio-demografice ale populaţiei (vârstă, sex, profesiuni, venituri, aspiraţii, interese) şi mărimea timpului liber.
La nivel mondial, o mare parte a forţei de muncă este încă antrenată în servicii esenţiale pentru o economie de piaţă cum ar fi comerţul, transporturile, telecomunicaţiile dar în ultima vreme tinde să crească ocuparea forţei de muncă în servicii moderne, cel mai adesea pentru intreprinderi precum: consultanţă, know-how, intermediere, leasing, marketing, management, informatică, pregătirea personalului, servicii de cercetare-dezvoltare, etc.
Sectorul terţiar facilitează deci practicarea unei mari diversităţi de profesii, unele clasice iar altele perfecţionate sau transformate în noi specializări.
Definitoriu pentru ocuparea forţei de muncă în sectorul terţiar şi pentru fenomenul contemporan al serviciilor este creşterea ponderii profesiunilor care necesită specializări şi a celor care solicită înaltă calificare.
Este vorba de manifestarea unei orientări a cererii şi ofertei de servicii către serviciile intelect-intensive pentru care se impune un personal calificat şi înalt calificat ce formează clasa specialiştilor, a gulerelor albe din societate, clasa intelectualilor din domenii ca: ştiinţă, inovaţie, inventică, informaţie, gestiunea resurselor, etc.
Structura profesională orientată către servicii intelectualiste favorizează dezvoltarea economiei.
Un alt aspect ce determină caracteristici ale ocupării în servicii este gradul de concentrare economică a activităţilor de servicii, în general mai redus, decât în industrie.
Firmele prestatoare de servicii au o concentrare mai mică a numărului de angajaţi şi a capitalului faţă de intreprinderile industriale. Cel mai adesea îşi desfăşoară activitatea prin prestaţii dispersate teritorial conform cererii manifestate pe piaţă şi nevoilor clienţilor, pe domenii diverse de activitate.
Tot marea eterogenitate a activităţilor terţiare impune organizarea personalului în birouri profesionale cu un grad mic de concentrare pentru a răspunde unor solicitări de specialitate pentru populaţie sau intreprinderi; reţele de distribuţie-prestatoare de servicii în diverse puncte teritoriale; organisme publice.
Există desigur şi mari instituţii prestatoare de servicii în care concentrarea personalului este mai numeroasă-bănci, asigurări, administraţie – dar nici acestea nu ating adeseori concentrarea forţei de muncă din domeniul industriei.
Structura ocupării forţei de muncă în servicii
Tendinţa manifestată în ultimele decenii pe plan mondial, de dezvoltare explozivă a serviciilor, a impus o creştere permanentă a preocupărilor de studiere a pieţei muncii sectorului terţiar şi mai ales a segmentării acesteia pe categorii, profesii şi specializări ale forţei de muncă.
O posibilă structurare a forţei de muncă ocupate în sectorul servicilor făcută după gradul de calificare este:
- segmentul primar al pieţei muncii care cuprinde locuri de muncă cu statut favorabil, condiţii de muncă normale, asigurări sociale, posibilităţi de avansare şi carieră, angajări în general stabile, cu statut profesional înalt şi venituri ridicate
- segmentul secundar al pieţei muncii în servicii caracterizat prin locuri de muncă instabile, întâmplătoare, ocupaţii temporare şi de calitate mai redusă, cu salarii mici, fără asigurări sociale şi teoretic fără şanse de promovare profesională. Aceste slujbe cu statut precar depind de conjunctura generală variind numeric şi ca nivel al salarizării în funcţie de starea economiei la un moment dat.
După natura activităţilor de servicii, acestea sunt:
- servicii simple, tradiţionale ca cele din comerţul clasic, reparaţii, cu operaţii de rutină, calificare mediocră;
- servicii moderne, nobile, complexe care implică cele mai înalte calificări, făcând adesea un monopol al forţei de muncă specializate.
Gradul de competivitate a muncii în servicii, structurează piaţa muncii astfel:
- servicii de rutină în producţie asemănătoare operaţiilor repetitive de pe banda rulantă. Lucrătorii fac operaţii de rutină, aplică proceduri codificate, nu au un aport creator şi sunt salarizaţi după timpul lucrat sau volumul activităţii depuse Se încadrează în această categorie profesiile legate de prelucrarea automată a datelor.
- servicii pentru public, cu operaţii simple şi repetitive asemănătoare serviciilor de rutină în producţie doar că sunt prestate populaţiei. Ele sunt: vânzători, chelneri, lucrători hotelieri, paznici, menajere, şoferi, etc.
- servicii de analiză conceptuală, locuri de muncă competitive atât pe plan naţional cât şi internaţional şi care oferă venituri ridicate ce depind de calitatea forţei de muncă, originalitate, inteligenţă, găsirea rapidă de soluţii. Astfel de servicii calitative prestează cercetătorii, proiectanţii, analiştii, avocaţi, medici, jurişti, experţi, consilieri, informaticieni, programatori, specialişti diverşi, etc.
- -Un model de structurare a forţei de muncă ocupate în servicii care ca în considerare gestionarea flexibilă a forţei de muncă, după Jean Gadrey, este:
Specialişti, tehnicieni, ingineri şi alţi profesionişti de nivel înalt. Locurile de muncă din această categorie sunt în creştere; ele există fie în compartimentele funcţionale ale intreprinderilor (cercetare-dezvoltare, marketing, finanţe contabilitate, etc.) ca posturi de activitate, fie sunt organizate ca funcţii specializate în întreprinderile din orice domeniu de activitate: (funţia de cercetare, managementul resurselor umane, informatică).
Această grupă cuprinde forţa de muncă cu funcţii specializate în tot mai multe activităţi şi are un rol tot mai important. Aceşti angajaţi sunt o parte a nucleului permanent al forţei de muncă angajate, cu statut relativ favorabil.
Specialişti intelectuali care prestează în mod independent servicii sectorului industrial, organizaţi adesea ca firme prestatoare de servicii. Ei provin din rândul specialiştilor şi profesioniştilor de înaltă calificare din intreprinderi care externalizează activităţile. Pot rămâne în relaţii contractuale cu firmele din care s-au desprins dar execută prestaţii şi către alte intreprinderi. Ca exemple: credit, consultanţă, analiză, publicitate, programare, securitate, întreţinere, informatică, etc.
Directori şi manageri generali şi operaţionali care sunt posturi superioare ce asigură coordonarea şi gestionarea diverselor activităţi din intreprinderi şi instituţii. Fac parte, în general din forţa de muncă permanentă, cu statut favorabil.
Angajaţi cu program complet, cu nivel de calificare mediu, polivalenţi, care asigură perpetuarea cunoştinţelor şi meseriilor practicate în intreprinderi, deasemeni alcătuiesc o parte a nucleului de bază al forţei de muncă.
Lucrători cu program redus (sau timp de lucru parţial) care au niveluri de calificare diverse. Ei formează principala zonă flexibilă a forţei de muncă interne, vorbind ca număr, mărime a salariilor, programe de activitate, lipsiţi de perspective în ceea ce priveşte cariera profesională. în situaţii nefavorabile economic pentru intreprindere, aceaşti lucrători cu timp parţial sunt primii ameninţaţi cu pierderea locurilor de muncă, deşi activităţile prestate de aceştia uneori foarte specializate sunt foarte importante pentru intreprindere. Din acest grup se desprind adesea, specialiştii intelectuali care îşi externalizează serviciile şi încheie apoi contracte cu intreprinderea.
Personal cu angajare parţială, cu o poziţie intermediară între ocuparea internă şi externă. Acest personal este angajat pe bază de subcontracte cu durată limitată, pentru nevoi specifice ale intreprinderii, periodice, sezoniere sau accidentale, ori ocazionale.
Gestionarea flexibilă a forţei de muncă afectează mai ales mâna de lucru angajată parţial, lucrătorii cu program redus, specialiştii care lucrează pe bază de contracte şi mai apoi şi celelalte categorii de angajaţi după constrângerile manifestate pe piaţa muncii.
